in Evenimentul Zilei, Jolly Joker

Kilometrul românesc

România are cei mai scumpi kilometri de autostradă din Europa. Dacă recordul era deţinut până acum de Anglia, cu un kilometru de 51 milioane de euro, tronsonul Comarnic – Braşov atinge o medie de 57 de milioane de euro. Potrivit “Adevărul”, un kilometru din Pasajul Basarab costă chiar 117 milioane de euro.

Probabil că în aceste proiecte autorităţile s-au inspirat de la strămoşi – vedeţi doar în ce hal se prezintă podul lui Apolodor! – şi se tem în continuare de sindromul “Meşterul Manole”, îngropând bucăţi însemnate din PIB la temelia fiecărei construcţii.

De ce e kilometrul de şosea aşa de scump? Să prevadă metodologia autohtonă de construcţie a unei şosele realizarea mai întâi a unei machete la scara 1:1, ulterior suspusă demolării?  Să fie din cauza dilatării accelerate a Pământului, care face ca aici kilometrul să aibă circa 1.724 de metri, iar distanţa dintre două oraşe să crească permanent? Să fie de la plăcile montate în pasaje, care au diamante încrustate, dar care, pentru a nu-l orbi pe şoferul contribuabil cu sclipiri insolente, au fost montate pe dos?

Un alt prilej pentru aşternerea altor kilometri româneşti este lărgirea străzilor şi a bulevardelor din Capitală. Graţie acestei măsuri şi a noilor stâlpi de iluminat, putem citi în locuinţe şi cu lumina stinsă. Dacă această tendinţă va continua, va fi nevoie de treceri pentru pietoni în scările blocurilor.

Exemplul clasic de reuşită în construcţii este pasajul de la Universitate, pe care primarul Oprescu susţine că-l va termina în acest an. Va avea un stil retro-avangardist, o combinaţie între aspectul “gură de cavernă” din neoliticul timpuriu şi  un art nouveau citadin de secolul al XVI-lea. Acest curent constă tocmai în simularea unui pasaj aflat veşnic în construcţie şi multe capitale europene au proiecte asemănătoare. De exemplu, primăria Barcelonei bagă foarte mulţi bani în catedrala Sagrada Familia, a cărei construcţie a început în 1882 şi care e departe de a fi terminată. Evident, desăvârşirea unei asemenea opere de artă costă. În cazul pasajului din centrul Bucureştiului, e nevoie de materiale nobile, precum bazaltul sau marmura de Carrara fabricată la Simeria, tocite apoi cu flexul pentru a dobândi frumuseţea brută şi impozantă a betonului proaspăt turnat.

“Kilometrul românesc” este unul dintre motivele pentru care nu aş vrea să recuperăm Insula Şerpilor. După ce îi vom face o centură ocolitoare pentru evitarea ambuteiajelor, ne vom trezi că banii obţinuţi din exploatarea resurselor platoului continental nu ajung şi va trebui să o retrocedăm Ucrainei.

Write a Comment

Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

21 Comments

  1. Corect. Marmura de Carrara fabricata la Simeria. Perfect adevarat. Oamenii lucreaza acolo de prin anii 1990 doar cu masini italiene. Facusem odata o vizita si incercau sa-mi explice de ce marmura provenita de la Simeria e atat de scumpa. O aduc din Apuseni si apoi prelucrata cu masini italiene o transforma in marmura de Carrara. Meseriasi nu gluma. :)

  2. Mai trebuie spus si ca Autostrada Soarelui cea mai inaugurata din lume care culmea nu este finalizata are km zero in Centru. Or fi facturat baietii si strazile din Bucuresti sau doar de unde au inceput.

    Mai are sens sa spun ca wc urile nu merg sau telefoanele sos de pe margine.

    Astept cu nerabdare taierea panglicii pe tronsonul Cernavoda Constanta in 5 ani sper sa il termine si Tronsonul Meddigia – Constanta peste 10 ani probabil.

  3. Razvan,
    si autostrada cealalta e tot asa. Pentru ca asa sunt regulile, altfel o sa ajungem ca aia din Caracal care au inceput numaratoarea din ambele capete ale orasului si cand au ajuns la mijloc, kilometrul ala avea 800 de metri :)

    AG
    daca tu nu stii, care esti de specialitate, noi de unde sa stim de ce e asa scump km la noi?

  4. Eu cred ca americanii astia au tras o centura ocolitoare pana in USA de aia a iesit asa de scump.Inca o data sa dovedit ca americanii e de vina :)

  5. In privinta „autostrazilor”(as vrea sa se poata discuta la plural) din Romania ai dreptate. E scandalos ceea ce se tot intampla de atatia ani, aceasta ignoranta si coruptie din Ministerul Transporturilor si a celor care se ocupa de gestionarea fondurilor venite de la UE.

    In privinta pasajului de la Universitate, parca i-as acorda incredere lui Sorin Oprescu :) . Sper sa faca treaba buna.

    E vorba de bani obtinuti din taxele si impozitele care se tot cer oamenilor.

  6. AG
    subscriu la ce a zis Ov Miron. Pasajul de la Universitate pare ca e ce trebe.
    Nu prea l-am avut la inima pe Sorin Oprescu, insa de cand e primar, parca chiar vrea sa faca ceva.
    In plus iti spun din experienta: un om fura mai putin decat un partid. :)

  7. Buna ziua lui. :D

    Off-topic, dar IMPORTANT!!!!!!

    Vesti minunate. Pe o pista ceva mai rapida, ieri Edit si-a imbunatatit timpul de antrenament fata de prima zi cu aproape 4 secunde! A fost a 44-a. Linkuri spre ultimele stiri din schi gasiti acum la mine pe blogul civil in coloana din dreapta. Ultima este anuntul despre Edit. Pe care-l fac si aici mai pe scurt. Diseara, dupa meciul de handbal, schimbati canalul pe Eurosport. De la 21:30 live, prima etapa din Lake Louise cu Edit (numarul 34) la startul coborarii. Fata asta merita sa fie urmarita si sustinuta chiar daca nu face puncte. Plus ca daca face, veti asista la scrierea istoriei. Romania inca nu are nici macar un singur punct la schi alpin.

    Daca vreti sa-i lasati mesaje de incurajare, o puteti face la stire, sau la entry-ul dedicat ei pe blog, i-am trimis linkuri si le va citi.

    Bafta Edit! Hop! Hop!
    Si hai Romania! Hai fetele!

  8. AG

    E bine ca vorbim de kilometru si nu de mila… :)
    Sau, cine stie, contractele or fi in mile, dar nu i-e nimanui mila de noi… :)

  9. Pin,
    Asta ar fi o surpriza frumoasa, sa avem si noi o data in istorie macar, schiori in puncte.
    Imi aduc aminte ca pana si bulgarii au avut un schior destul de bun pentru vremea aia, Vitar Papangelov.
    Dar aici e vorba de 20-30 de ani in urma.
    In cazul in care se va intampla minunea va scrie GSP de asa ceva? Ca la fotbal, daca a ajuns Steaua pe locul 50 in Europa, au sarbatorit o saptamana

  10. Hai ca e haios Piţi, una peste alta. A intrat Dorinel la Steaua şi antrenorul naţionalei l-a încurajat să revină în teren: l-a pus pe Gattuso-Bourceanu să-l controleze. În 5 min avea bietul Dorinel ochii ca melcu, cred că s-a lecuit de nostalgia gazonului.

  11. AUTOSTRADA? ce e aia? creste si pe la noi sau se cultiva doar in tari cu apa calda curenta?
    ce balegar ii trebe? din parlament? aaa, e destul acolo, pe scaune cautati va rog, n uderanjati daca doarme, puneti olita dedesubt, si apare dupa o vreme…
    Pasaj? peste lipsa de omenie a celor ce ne conduc se poate unul?

  12. De ce e kilometrul de şosea aşa de scump?…
    De ce toate sampoanele au spuma alba, desi lichidul fiecarui sampon in parte este colorat?….
    daca imi raspunzi la intrebarea a doua…promit sa-ti raspund si eu la prima ;));));))