in Adevărul

Moartea la ofertă

Depresia va fi boala secolului, iar asta arată cât de singuri suntem, deşi nu există indici pentru inflaţia omului şi devalorizarea vieţii. Cu cât suntem mai mulţi, cu atât ne îndepărtăm unii de alţii. La aproape 400 de ani de la scrierea versului “No man is an island”, într-o eră a Europei Unite şi a zecilor de manuale care predau fericirea, iată-ne doar nişte insule.

La ce bun să mai cauţi sensul vieţii, când cel al morţii e atât de lesne descifrabil? Avem nevoie de o a doua existenţă, prima ajungând doar pentru muncă, rate şi regrete. Lipim imagini monstruoase pe pachetele de ţigări, avertizând asupra efectelor nocive ale tutunului, iar  la televizor spun că trebuie să bei doi litri de apă pentru o viaţă sănătoasă, grijă mare ca pesticidul să nu conţină cumva prea mult zahăr!, după care urmează ştiri cu crime, violuri, descarcerări şi nu există invitaţie mai bună la vizitarea hăului interior decât acel “Atenţie, vă avertizăm că imaginile care urmează sunt şocante”.

Dar nu mai e nimic şocant, e doar simpla şi bătrâna moarte, care cunoaşte noi forme de prezentare, reduceri de preţ, un ambalaj în ton cu vremurile. S-a renunţat la coasă pentru un chip ceva mai luminos, iar primii clienţi nu au întârziat să apară: o femeie din Slobozia, un bărbat din Iaşi. Orice promoţie ţine trei zile, apoi o aşteptăm pe următoarea, prilej fericit pentru o creştere de interes în rândul publicului, organizarea câtorva priveghiuri telefonice, cu invitaţia de a începe săparea următoarele gropi. Cât de fals sună acel “De ce?”, întrebare pusă de toate ziarele şi posturile TV în cazul morţii Mădălinei Manole! Aproape o oră a fost filmat sicriul deschis. De ce? Un ziar a titrat “Povestea morţii Mădălinei Manole”, ca şi cum nu doar viaţa ar fi ceva de povestit, un basm e şi sinuciderea. De ce? Un site se recomandă ca “unicul specializat în preluarea, înregistrarea şi transmisia pe Internet a întregii game de servicii funerare, de la pregătirile iniţiale până la final” şi te întâmpină cu “Bine aţi venit!”. De ce?

Preocupaţi să filmăm sicrie ca pe oferte ale caselor de vis şi să traficăm moartea, poate nu observăm: sinuciderea e lentă şi e colectivă.

Write a Comment

Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

39 Comments

  1. „deschide ti sicriul sa o vedem si noi….!”
    urmeaza „legalizarea” anxioliticelor si antidepresivelor.o afacere sanatoasa. prescrieti domnilor doctorii, fara sfiala- preventiv.
    cine ar avea interes sa[?te vindeci] trimita oamenii la consiliere,terapie sa distruga o afacere chimc toxica de biiilllliioane. sau sa ii puna masele sa citeasca sa se documenteasca.
    esential e sa: „don`t forget lyçra”

  2. Ai văzut saitul ăsta ?

    http://www.candmori.info/

    A apărut acu ceva timp pe google adsense și văd că s-a puit, dovadă că are succes. Si dacă vrei să afli rezultatul mai dai și niște bani.
    Cred că mă internez la balamuc, poate mai găsesc vreun om sănătos la cap.

  3. Depresia nu e o boala… e doar slabiciunea celor slabi de inger.. Sinuciderea mi se pare de 2 lei.. sa nu zic altceva

  4. Si ti-o zic in cunostiinta de cauza.. odata am incercat cu pastile si a doua si a 3-a oara eram cu parasuta.. asa ca .. Nici sinucigas numai poti sa fii..Ce a facut Madalina Manole a fost diabolic..Aaaa si btw… am tatuata moartea cu coasa pe spate.

  5. alex:
    „fericiti cei saraci cu duhul” poate insemna cumva si „fericiti cei slabi de inger”?
    „dumnezeu s-o ierte!” recita babele proaste si habotnice, categorie in care a intrat cu brio si andreea esca.
    dar de ce? pentru ce sa o ierte? culmea tupeului aceasta invocatie cretina.
    pregatiti-va pentru mari surprize in the afterlife.

  6. Buna dimineata, d-le Georgescu,

    Eu zic ca v-ati legat de una (foarte) adanca. Ati scris prima jumatate: intrebarile. Cineva – credibil, deci nu cineva ca mine – sa scrie si raspunsurile. Daca poate.

    Multumesc.

  7. De fapt, ma gandeam sa va rog sa imi faceti subscriptie si la dosarul dvs. de articole cu vedere catre un premiu (international: Nobel, etc.). Se pare ca prezentul de acolo provine.

    Va mai amintiti de termenul jurnalistic „concert” ?

  8. Bună dimineața… caniculară! :)
    Depresia, asta afacere înfloritoare ce se tranzacționează la pachet cu singurătatea. :mrgreen:
    Mda, concluzie ce ni se bagă pe gât, doar-doar vor catadixi câteva milioane de singuratici pensionari cu surse minime de venit să ne scutească de „ajutoarele sociale“ nemeritate, pe care cei proaspăt angajați nu-s dispuși să le suporte, pentru că ei vor fi tineri și binedispuși în veci… ;)

    Afacerea secolului pentru care marele Boc încă nu a găsit maniera de impozitare: ar fi bună acum impozitarea progresivă. Așa s-ar putea trece la 200% din valoarea medicației livrate fără compensare, indiferent de vârstă. Și, obligatoriu, medicii de familie trebuie să-i diagnosticheze ca depresivi pe toți pensionarii! :)

    Aș sugera guvernanților să solicite mass media, în special tv-urilor de toate culorile, să bată toba cât mai tare pe această sursă de venit indirect la bugetul statului. Cât mai multe știri morbide și promovarea inutilității vieții cenușii pentru cei ce se hrănesc din pensie și mai au îndrăzneala să fie și singuri ar fi binevenite – s-ar plăti mai puține pensii…

  9. de ani buni, nu a existat nici macar o editie a stirilor pro tv la care sa nu auzim un bocet. si tot acolo, macar o data pe zi auzim filosofia tampita de genul „ca la noi la nimenea“, se are grija acreditarea ideii ca romanii ar fi mai tampiti decat oricine altcineva si tampenie ca la ei nu mai exista nicaieri. ceea ce poate sa infirme oricine a calatorit pe afara cu ochii neacoperiti.

  10. Adrian
    Ai dreptate. Fiecare om este o insulä pierdutä intr-un ocean al indiferentei, nepäsärii, spaimei, intrebärilor färä räspuns. „Comunicarea?O metodă excelentă de a vinde ce ai de vândut”.
    Un adevär trist: ne nastem singuri, murim singuri si – din päcate träim tare singuri… chiar in mijlocul unei multimi. Singuri cu gândurile noastre, cu teama de a nu ni se räni sufletul impärtäsind bucurii – care stârnesc invidii, sau tristetzi de moarte care provoacä cel mai ades satisfactii si dispretz.
    Depresia este boala sufletului cäruia i s-au täiat aripile. Din fluture se transformä in vierme.
    Cumplitul sentiment al zädärniciei care-ti dominä, itzi inäbuse gândurile cu singura solutzie: sä scapi de suferintza sufletului. Oricum. Ferice de cei care au sufletele „sticlä masivä ca cea a sifoanelor de pe vremuri”, nu vulnerabile ca si cristalul… Selectie naturalä…

  11. off-topic
    @ AG
    Salut, ti-am trimis acum o saptamana un mail de la adresa asta.
    Desi poate n-ai fost interesat de propunerea mea, prefer sa nu pun raul inainte si sa ma gandesc ca poate n-a ajuns, nu l-ai vazut, a intrat la spam etc… :)
    De aceea mai fac o incercare de a intra in dialog, poate voi avea mai mult succes pe blog.

  12. gunoiada asta cu stiri morbide a inventat-o protv-ul si uite ca-i merge bine in continuare.
    din pacate, ei au manelizat si stirile sportive, iar dovada cea mai trista este radu banciu, care, la ora cand se desfasoara turul frantei, se joaca de-a stan si bran cu mironica. nu ma intrebati care cine este…

  13. nu fac parte din nicio asociatie (le-as considera mai degraba secte) a sinucigasilor – colectivi sau individuali – dar modul in care televiziunile debile se straduiesc sa realizeze adevarate spectacole pe seama lacrimilor ma face sa ma intreb daca merita sa deschizi un canal in care tristetea devine un modus vivendi. la realitatea tv se va inaugura in curand serialul „duceti-va fara grija, de rest ne ocupam noi”.

  14. O mare tragedie,dar ,totusi,voi ,presa si ceilalti ce locuiti acolo, in lipsa de altceva ,si aici ma refer munca care ,ptr unii nu este ptr alti nu vor sa o faca, aveti tot timpul din lume sa comentati si sa suciti si intrepreta pe toate partile chestiile astea.La ce bun tot circul asta? Da, o mare drama ne pare rau la toti dar pina la urma e famila care sufera cel mai mult si cred ca ar merita un pic de decenta sa fie lasati sa-si traiasca singuri drama .

  15. Un bun antidepresiv este folosirea televizorului strict pe post de obiect de mobilier . Stii cit de optimist sint de cind am ajuns la aceasta concluzie? ;))

  16. Moartea este pentru cei care nu cred în viaţă!
    Depresiunea este un cuvînt inventat de industria farmaceutică ,a unei stări care se menţine cu medicamente!
    ”Arată–mi sfîrşitul şi îţi arăt infinitul”.
    Nu te sinucide pentru că nu ştii ce îţi oferă ziua de mîine!
    ”Reality sucks! Why do you think so many people go to Disneyland…”

  17. @sds. nu ma gandeam la inmormantare, ci la faptul ca ne ajuta sa devenim celebri dupa spectacolul oferit natiunii avide de nenorociri.

  18. @ciupi,
    o intenție de acțiune poate fi vizualizată și chiar desfășurată din cel puțin două unghiuri de abordare :lol:
    așa că… toată lumea are dreptate ;)

  19. Mi s-a ars televizorul. „De ce???…..”
    Nu-i gluma, e realitate. Am discutat cu nevasta si am ajuns la concluzia ca nu avem neaparata nevoie de al doilea TV. Ciudat ca am ajuns la un consens in privinta asta, cand cu ceva timp in urma ne bateam pe telecomanda.
    Poate ca TV-ul a stiut „de ce” „a ales” calea asta :)

    BTW, pt cei ce cauta alternative la televizoare: Hertha Muller – un alt fel de literatura – cruda, dar care nu invenineaza, ci vindeca.

  20. esti bun la diagnosticare Adriane, si o faci cu un condei maestru dar …
    de ce nu incerci si solutii?

    ia’n sa te vad

    pana atunci
    sincere felicitari ptr modul in care scrii

  21. daca ti-ai fi insusit temeinic filozofia amicului nostru Luca Constantin, potrivit careia „omu’i ca tamplaru, traieste ce traieste si pan la urma moare”, n-ai fi atat de sceptic, mai mult as spune – pesimist. se vede cu ochiul liber ca greutatea semantica sta pe umerii firavi ai „si-ului” care copuleaza intre traieste si moare. ai fi dovedit mai multa generozitate daca ai fi operat cu „dar”: „dar pan’ la urma moare!” . se duc batalii academice intre „si”-ul asta si „dar”-ul asta, nu-i nici timpul si nici momentul unei optiuni decisive, altceva ma nelinistete, nu mult, 25% sa zicem, propozitia finala, aia cu sinuciderea colectiva. ori io gasesc ca in afara de carnaval, perpetuu, categoric, nimic nu tine de „colectiv” in valurita noastra patrie.
    l-am intrebat si pe ghiu – reputat analist de teveu, te intreb si pe tine: in contextul tonului amar din articolul tau, cum explici reclamele la playboi inainte si dupa emisiunea spectacol „mamaia copiilor”!?

  22. In zpoa trecerii Masalinei in nefiinta, dupa 20 de minute de rumegare a subiectului, cu bucati de muzica, cu laude cu uimiri si semne de intrebare s-a trecut la o ordinar[ barfa a vietii ei, barfa intinsa pe 10 minute. A doua zi s-a repetat materialul!!!! urat!Acum mai apar si comentarii si „informatii” tasnite din creierii unei cantarete de doi bani devenita clarvazatoare!!! foarte urat!

  23. Draga GK, a murit Mircea Micu.Si? Pe cine intereseaza?El a murit fie de o boala,fie de batranete(n-am vazut sa scrie vreun ziar care e cauza),dar daca s-ar fi sinucis…Ei,atunci sa fi vazut… Nici despre actrita Lucia Muresan nu s-a scris mare lucru(Dumnezeu sa-i odihneasca pe amandoi). A murit discret ca multi alti artisti si nimeni nu si-a amintit de ei… Oare sa fim atat de inclinati spre morbid? Altfel nu inteleg cum si astazi,la 6 zile dupa pieirea Madalinei Manole,la 3 televiziuni inca se certau invitatii asupra motivelor gestului(Antena 1, Realitatea si, desigur, OTV!!!Presupun ca au audienta pe subiectul asta,noroc ca mai exista si posturi straine si am putut afla ce se mai intampla in lume.Vad ca noi am incremenit in acel 14 iulie… Mi-e mila de familia ei si nu vreau sa stiu de ce a procedat asa…Dar,pur si simplu,ar trebui sa spuna cineva: Gata,lasati oamenii aceia in pace! Dar cine sa spuna? Nu ne ramane decat sa oftam si sa schimbam canalele…Si,poate,asa am amana acea sinucidere colectiva despre care scria mai sus A.G.

  24. e dureros ce se intampla intr-o tara in care salariul minim este 600 lei dar totusi mai este o scapare … adapteaza-te si nu te prostitua pentr-un job moral in care patronul este imoral … vino la KGS : 2010$ garantat … hostess online … 0767535712 si visul tau devine realitate … KGS-Alaturi de tine!!!

  25. Este bine venit umorul fara de care se alege praful de tragedie
    O insula nu se vede pe ea insasi, numai oceanul vede insulele. In aceasta perspectiva te invit a construi punti
    intre insule (din perspectiva oceanului). Altfel ne vom juca cu idei, fara sa avem vreun impact asupra tragediei circumstantelor relevate.