in Adevărul

România, proiect extraterestru

Undeva, pe planeta a treia din galaxia Qx, se fabrică lideri români, teleportaţi apoi în camera de comandă a acestui vast laborator de teste. După ce primele generaţii au fost retrase la ieşirea din garanţie, a venit noul val de cyborgi politici.

Premierul a atins perfecţiunea unei păpuşi de plastic: de câte ori se înclină în faţa preşedintelui, spune „Daaaa”. Opoziţia stăpâneşte deja secretul vidului cosmic, nefiind niciodată nicăieri. Actualul lider bionic de la Cotroceni e o reuşită a tehnologiei extraterestre, fiind capabil să-şi lipească singur tranzistorul desprins din ureche, mulţumindu-le apoi celor care au fost nevoiţi să plece pentru a munci peste hotare, deoarece l-au eliberat de o responsabilitate. Când următorul cip i se va arde, le va mulţumi, poate, dealerilor de Furadan şi copiilor nenăscuţi, cu acel aer de institutor care, la fiecare apariţie publică, bate la palmă 20 de milioane de elevi neascultători pentru iresponsabilitatea de a respira între graniţe.

România e o ţeapă imobiliară de proporţii cosmice, o ţară căreia i se pune bulina roşie pentru a fi evacuată încet-încet. Aici, doar ne facem că trăim. Întâi, a fost proba de a duce o autostradă până la capăt, care a semănat cu chinul unui bâlbâit de a rosti fluent „Ana are mere”. Când s-a desăvârşit totuşi o şosea, ea a devenit pistă de încercare pentru piloţii galactici şi pentru camioanele care se răstoarnă. A urmat politica fiscală, prin care cetăţeanul simplu primeşte privilegiul de care se bucură doar multimiliardarii americani, acela de a-şi dona jumătate din avere pentru salvarea ţării. Întru desăvârşirea testului sociologic intitulat „Cât rezistă un popor fără bani, mâncare şi speranţă?”, au fost publicate norme fiscale ce seamănă cu mesajele cifrate pentru descoperirea de comori. Dacă Champollion, omul care a decriptat hieroglifele egiptene, ar fi avut firmă aici, emigra de mult în Bulgaria.

Aşadar, prin august 2012, când tot neamul românesc va fi ori la muncă în Vest, ori pe litoral, Autostrada Soarelui va fi blocată de un TIR gigantic răsturnat, iar Dunărea scoasă din matcă între Silistra şi Reni. Atunci, cei din galaxia Qx se vor putea teleporta liniştiţi pentru a-şi face concedii de vis în grădina Carpaţilor.

Write a Comment

Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

16 Comments

  1. Adi,cred ca esti prea optimist. In 2012 Romania va arata ca tinuturile lui Mad Max de pe vremea anilor nostri de liceu.Eventual cu mai multa apa pe fundal.

  2. Aceasta era explicatia,noul val de cyborgi au aflat de abia acum ca manelistii nu platesc impozite si ar urma sa intre in randul cetatenilor,si sunt si avantajati ,liderii politici,fiind bionici nu cunosc amploarea fenomenului-manele-manelisti

  3. haidi bai ca nu-i asa grav. litoralul e fuleanu ,gratarele sfiriie,muzicile cinta ,spritul merge,pai nu asta e viata? romanul nu moare,se mai plictiseste uneori si cica e patimas cind voteaza ca sa aiba un motiv sa-l injure pe ala pe care l-a ales. e o debandada morala de gratie, o lene maiestuoasa si o duplicitate de parca e camorra cu 22 milioane de membri.si ce ? sintem natie misto.de cacat dar misto. punem pariu ca o sa fim la fel si in 2087?

  4. Adi, sunt abonat la postarile tale de pe blog de ceva timp si le citesc pentru ca sunt interesante (tare si asta cu proiectul extraterestru…). Nus’ cum mi-a scapat chestia cu „scriu iute si piperat”, dar, sincer m-am amuzat teribil. Vezi nick – name din semnatura…
    Frate!!!!

  5. No, d’apoi nu-i fără cap pus termenu’. ;) Să nu uităm că, prin 12.12.2o12, ne-o fost prezisă „rocada” pentru toţi pământenii. :P

  6. ”Daca nu doriti sa mai primiti instiintari prin mail de la mine sau daca va plictisisesc de moarte articolele mele, dati un reply in care sa va manifestati dorinta.
    Multumesc.
    Adrian”
    Dorinţa mea personală este să purtaţi şi eventual să pasaţi ştafeta amprentei personale de calitate a jurnalismului Dumneavoastră. Ştiu că nu vă plac complimentele, dar nu mă plictisesc articolele Dumneavoastră, contrar, este o plăcere.
    România este aşa cum este , dar pentru cine o iubeşte, rămîne la fel de intimă!

  7. Cand am citit cuvantul cyborg mi l-am inchipuit pe Base cu ochiul de sticla si mi-am dat seama ce aproape esti de adevar.

  8. Romania proiect SF, nicidecum extraterestru! Frank Herbert ar fi palit de invidie daca apuca sa traiasca scenariul din „gradina” si ar fi ars manuscrisele inconsistentei serii Dune…

  9. Mancarea – asta e probelma romanului eterna, se pare.

    La capitolul ‘speranta’ se aranjeaza el cumva. Oricum ar fi,
    tot draga ne e Romanika noastra. Mise pare mie sau sunt
    tot mai multi care incearca sa puna umarul la rezolvarea problemelor?
    Asociatii civice, insa, nu politice.

  10. Foarte bine scris . Totusi cred ca era loc de mult mai multa iutime. Cred ca ai fost prea bland. Oricum daca ar citi acei „lideri politici” romani nu ar intelege nimic… s-ar uita ca la chineza :).