Făcuseră prin 1988, în rondul de la Bucur Obor, o machetă la scara 1:1 a unei statui, să i-o arate lui Ceaușescu. În liniștea serii, monumentul părea a fi de granit, o operă care va înfrunta veacurile. Dacă se stârnea însă un pic vântul, se ducea naibii toată măreția: colțurile desprinse ale pânzei fluturau și stâlpii scârțâiau, iar dimineața, când ieșea soarele de după blocuri, se vedea scheletul de fier prin cârpa transparentă, ca un uriaș abajur cu contururi de stîncă. După ce a căzut Ceaușescu, au dat-o jos și au instalat în loc – ce? – o fântână arteziană, care inunda însă periodic pasajul, așa că au pus până la urmă flori în loc, care și ele dispăreau peste noapte, căci și florăresele trebuie să trăiască.
Cam așa e și cu fotbalul românesc. În fiecare an, s-a înălțat câte o marionetă ce părea eternă. Ridicată de sforile unor sume obscure, lua un titlu și dănțuia un pic prin cupele europene. Performanțele românești în fotbalul ultimilor ani? Reorduri ilare atestând nu valoarea, ci tocmai neputința. Funcționa un singur criteriu: ce echipă a înscris mai multe goluri într-o grupă a Champions League, fără ca totuși să meargă mai departe. Chestiunea semăna cu un concurs de câte minute își poate ține cineva respirația sub apă, căutând o comoară printre scafandri dotați cu tuburi de oxigen, până să se sufoce cu demnitate. Învingătorul era apoi scos cu cangele din bazin, vânăt și cu ochii bulbucați, apoi prezentat drept campion al rezistenței.
Nu-i nimeni din străinătate interesat să preia vreo echipă românească, oricum s-ar numi ea, nici fonduri italiene de investiții, nici emiri putred de bogați, nici ruși fantomatici. Fotbalul românesc există, ce ironie tristă!, doar pentru cei ce-au fost deposedați de el. După cum fotbaliștii români nu sunt doriți în Europa decât, cel mult, pentru a fi mulți în fotografiile de prezentare ale echipelor. Clădite ori reînsuflețite pentru vânturarea banilor, multe cluburi de fotbal se pregătesc să moară. Seamănă cu elefantul împușcat de Ioan Niculae, dar până și acesta e mai viu ca ele: măcar el va mai dura un timp.
Uriașul morman cu fildeși va sta undeva într-o sală vastă, alături de alte trofee, pentru a-i aminti zilnic proprietarului de fiorul momentului în care a trimis glonțul în trupul vast, de măreția pachidermului pe care o crede transmisibilă și propriei persoane, când, de fapt, foșnetul vegetal dinăuntru ar trebui să-i spună adevăratul mesaj. Îl va expune, când și când, astfel încât și oamenii să se bucure la vederea trofeului, fără să înțeleagă, așa cum a fost și cu fotbalul, că ei sunt acel elefant, fiecare om cu paiul lui invizibil sau cu s-o mai folosi astăzi pentru a se da viață morții, contând toți doar ca public plătitor și fiecare deloc.
De câteva sute de ani, pictorii au ilustrat „vanitatea” umană în acele tablouri în care compoziția centrală era craniul de om. Atât rămâne după … Dacă elefantul lui IN mai are ceva …os, fildeșii, fotbalul mai are doar acele pânze, transparente, fluturânde …
Frumos, deosebit de frumos articolul, eseul, tău.
O mătușă spunea că tot cretinul, nu se lasă, până nu pune un PS …
…PS
marele Pablo Picasso a pictat o vanitate ilustrată prin acel craniu de taur …la elefant nu se gândise :)
Mai bine un PS decât o virgulă-ntre subiect și predicat.
Ioan Niculae e un dobitoc.
Foarte bine.
„foșnetul vegetal dinăuntru” , „pentru a se da viață morții”, …
baa Eminescule, ce te mai inspira un elefant, un buric care sta sa plesnesca. Orice incercare lite-rara despre activisti banali comuni trebuie trecuta pe cutia medicamentelor pentru constipatie. Poza poate fi folosita si la … extrem de multe. In loc de cancer pe pachetul de tigari ?
Like +1 :)
Nu putem avea fotbal fara a avea industrie, agricultura, sosele…
Am avut pana in 1990 cand sistemul de atunci, toata societatea mai exact, sprijinea sportul.
Era o gandire, viziune, plan (chiar si doar cincinal) la nivel national.
Nu stiu daca era cea mai buna dar ERA
.
Azi nu mai este nimic.
Nu neaparat la nivel national dar nici macar la nivel de club.
Cu doar 3-4 echipe conduse de milionari, majoritatea de carton, nu putem spera la mai mult decat avem in prezent.
Acum totul depinde doar de un moft al lui X,Y,Z care se pricepe sau nu, atat la nivel de federatie cat si de club.
Ne vom uita in curand si la dinozauri impaiati (unii rapusi cu ciomagul iar altii cu arme neinventate inca)
Glontul in trupul vast. Ehe, asta e frumos. Hemingway. Si A.G. E ca in articolele acelea care erau ale unui romancier in lansare, dar unul bun. Sigur ca sa te mentii la nivelul glontului in trupul vas e greu, si poate A.G. are si alte treburi. Am putea oare spera?
O completare: mormanele astea goale de continut isi refuza pana si dreptul la o moarte demna, precum CFR-ul, mintind, furand si trisand pana la ultima lor suflare.
Tizule, daca ai inteles din freediving doar chestia cu scufundatul in bazin printre scafandri poate ca era mai bine sa-ti cauti alt exemplu. Nu de alta, dar asta pe care l-ai ales seamana cu exemplul pe care l-ar da unu’ care ar intelege ca fotbalul e un sport in care important e recordul la jonglat cu mingea pe cap…
Adriane, eu te simt, tu vrei sa fii destept. Profund, metaforic si chinuitor de subtil, cu usoare accente hiperbolizante. Cu alte cuvinte, monser, daca ne iubesti, mai putina betie de cuvinte contorsionista. Tara te vrea tuns si cu limbaj „plain”. Nu ne baga in ceata, te implor.
cred ca este mai rau decat un elefant impaiat, fotbalul este o aberatie la noi in tara, si nu se compara cu cel din alte tari