Rareori am văzut un reporter TV de teren care, în ciuda prezentării bombastice, să știe mai multe detalii despre evenimentul în miezul căruia se află. Cei mai mulţi îi dau doar dreptate persoanei din studio care le-a dat legătura, “Într-adevăr, Andreea …”, repetându-i apoi vorbele, eventual într-o ordine diferită. După aceea, încep să se citeze pe ei înșiși. „După cum spuneam…”.
De fapt, de cele mai multe ori, singura miză a intrării în direct nu-s informațiile în sine, ci dovada faptului că postul are un om „unde se întâmplă lucrurile”. Este un fel de selfie televizat. Cum altfel să-ţi explici poza de cuceritor al înălţimilor al reporterului, care, imediat ce-a înfipt pioletul în moţul Himalayei, începe să se filmeze?
Nu ar trebui mai întâi ca el și echipa lui să întrebe, să scotocească, să afle, să informeze? Majoritatea sunt însă doar abţibilduri vii pe ecran, martori gureşi şi dezinhibaţi ai evenimentelor.
Da, e o meserie grea, tocmai de aceea n-ar trebui s-o facă oricine. Am văzut reporteri turuind minute în şir lângă maternități arse ori zone inundate, singura deosebire de ceilalţi gură-cască fiind că ei trebuie să privească în cameră și să evite pauzele ori bâlbâirea.
Şi nu dezacordurile gramaticale, veşnicul tic verbal “Pot numai să vă spun”, lipsa de noimă sau fracturile de logică sunt principalele probleme, ci faptul că pot transmite ştirea unei invazii de meduze pe litoral cu exact acelaşi aer senin cu care întreabă părinţii victimei dintr-un incendiu: “Ce şanse credeți că mai are copilul dumneavoastră?”.
De la posturile de sport, care ar da faliment dacă reţelele telefonice ar cădea câteva zile, până la studiourile televiziunilor de ştiri, toate par nişte pistoane transparente pompând în gol. Căci toate astea numai vorbe sunt, aer expirat şi modelat de gură, care fac un uşor curent şi se sting.
Tocmai fiindca nu stii secretele acestei grele meserii, te inseli. Persoana care le-a dat pasa e cea care stie ce stie de la ei, numai ca tu nu vezi asta. De fapt, Esca doar se preface ca a recuperat mingea de la adversar. Nuuuu, ea a primit pasa, dar reluarea incepe din momentul in care ea da pasa mai departe. :P
Ce ma mira pe mine e altceva: lumea chiar se mai uita la stiri?? Ca eu ma uit doar la cele-n care apar eu. Adica… exact :lol:
Atac nepermis la vorbe. Din imagine se vede clar c-a fost o umbra de obstructie care, accentuata de conditia terenului, a dus la tragedia din imagine.
O ancheta la fata locului cred c-ar…
PS: Fractura de fotoliu e boala nobila; chiar, cand scrii o carte? ;)
sint putin in afara „evenimentelor”.despre reporterii lu’ peste,am o parere personala pe care n-o pot exprima aici.in alta ordine de idei,salutari din costinesti,domnilor!
Cel mai tare mi se pare unul de la Antena 3 care are nebuna placere de a face „mmm” o data la trei cuvinte, ca si cum ar gandi o noua idee exceptionala. Nu stiu cum il cheama, e negricios si slabut, si, cum spui si tu, e peste tot. Enervant.
@costi:
petre.petre nechita il cheama.e disperat omu’ ,e peste tot.
Corecta observatie.
(la postul asta mi se pare ca n-am primit notificare, voi verifica miine)
şi ce presă se făcea prin ’95-’96…
ps: mai ai pe undeva materialul ăla de l-ai scris după ce ai fost prima dată copilot la raliuri? „să înveţi traseul ca pe decolteul Andreei Esca”. =))