in Gazeta Sporturilor, Rubricand

Barcelona

Dimineaţa devreme, bătrînul arhitect coboară încet din chilia sa dintre turnuri să aprindă focul sub oraş. Iese apoi la suprafaţă şi priveşte lung spre locaşurile pentru păsăret, cocoţate atît de sus, încît nici hulubii nu le ating. „O greşeală”, suspină, „am făcut o greşeală”.

Oraşul însuşi este o capodoperă care aşteaptă ultima lovitură a teslei, o carte construită numai din erate. Pe Bulevardul Graţiei, şoldul de granit al Casei Pedrera (foto) se răsuceşte într-un dribling, iar Casa Battlo îşi face loc graţios cu coatele în zid. Cînd e meci, şopîrlele multicolore din Parcul Guell o şterg spre „Camp Nou”, iar căciulile de zahăr ars ale turnuleţelor abia aşteaptă să fie aruncate în aer.

În unele nopţi, florile din Muzeul Miro îşi scutură petalele peste paznicul adormit şi-l mistuiesc în parfumul lor. Paznicul reapare năuc în celălalt capăt al oraşului, acum e un indian ce-şi cară bocceaua spre zona comercială, unde canalele rîgîie fetid printre magazinele cu arome scumpe, iar pe păturile aliniate Louis Vuitton se scrie cu cîţi de „t” vrea artistul. În metrou se fură un portofel, care mai apoi e regăsit absolvit de bani în sacristia unei biserici.

Veselia înspăimîntătoare a catedralei Sfintei Familii se regăseşte în acel „Vai de tine dacă-mi greşeşti!” din zîmbetul oricărui catalan, căci orizontul i-a învăţat pe oameni să nu-şi plece privirea, la fel cum prin alte locuri munca cîmpului i-a obişnuit să o ţină în pămînt. Barcelona scrutează  Mediterana ca un portar cu braţele în şold, iar jucătorii ei ascultă numai de ordinele amiralului Colon, cel care, din vîrful stîlpului său, îl ameninţă pe omul de dincolo.

Prima echipă a Barcelonei este o altă capodoperă neterminată a oraşului: întotdeauna îşi pierde minţile în faţa careului advers, pictînd direct pe ochi forme efemere. În această pierzanie colectivă nimic nu moare fără a fi înlocuit. Ronaldinho e purtat pe braţe spre aeroport, dar în port caravelele descarcă alte mirodenii. Messi e tocul cu care Dumnezeu se iscăleşte pe iarba stadioanelor, de fiecare dată altfel, cu unul din numele Lui necunoscute. Bojan şi Henry seamănă cu acei Piticu şi Şarpe din copilăria noastră, băieţi care jucau minunat fotbal, dar care n-au ajuns mari fotbalişti, ci vînzători la vreun Ferometal.

Ca să dureze, ceva trebuie lăsat mereu neterminat, aşa că în fiecare seară bătrînul vraci al pietrei iese cu felinarul în drum şi-şi priveşte încă o dată turnurile. Apoi stinge flacăra, închide ochii şi se lasă călcat de ultimul tramvai.

Write a Comment

Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

118 Comments

  1. Suberb oras, superba echipa!
    Echipa Barcelonei a avut mereu un magician, asa cum orasul l-a avut pe Gaudi. Astazi numele lui e Messi.
    Multumesc ca mi-ai desteptat niste amintiri minunate din Barcelona:)

  2. Brilliant!
    Nu puteai sa scrii asta inainte de Galele Chirila? Sau ai facut-o deliberat? ;)
    Pasajul asta cel putin, e realmente de exceptie:
    „În unele nopţi, florile din Muzeul Miro îşi scutură petalele peste paznicul adormit şi-l mistuiesc în parfumul lor. Paznicul reapare năuc în celălalt capăt al oraşului, acum e un indian ce-şi cară bocceaua spre zona comercială, unde canalele rîgîie fetid printre magazinele cu arome scumpe, iar pe păturile aliniate Louis Vuitton se scrie cu cîţi de “t” vrea artistul.”

  3. AG

    Supeb articolul, fraza de incheiere e totala! :)
    Barcelona nu se viziteaza, Barcelona se traieste si iti intra prin toti porii…

    De fapt stii ce? Te urasc pe ziua de azi ca mi-ai adus aminte de Barcelona, e ca o rana deschisa, acum mi s-a facut iar dor de ea… ;)

    Si nu in ultimul rand, Hai Barca!

  4. Superb oras, suberba echipa, superb articol. Liniile nonconformiste, surprinzatoare din operele lui Gaudi se regasesc cumva in jocul FCB. Superba paralela, bravo AG, azi sunt incantat, am citit ceva frumos in peisajul gri al rezultatelor alegerilor de alaltaieri. Multumesc.

  5. Foarte fain articol. Asa e. Am vazut aseara meciul dintre Barcelona si Sevilla. Messi – incredibil. Cel mai mult mi-a placut fraza cu „baietii aceia Sarpe si

  6. „Messi e tocul cu care Dumnezeu se iscăleşte pe iarba stadioanelor, de fiecare dată altfel, cu unul din numele Lui necunoscute”… Esti nebun, Adrian! Imi place la nebunie!

  7. buna ziua!super articol.chestia cu Piticul si Sarpe a adus un val de melancolie in sufletul meu.in ei m-am regasit si eu.arenele fotbalului(si nu numai)sint superbe.maidanele copilariei sint,insa,de nepretuit…

  8. Gata, am votat si superlativele anului:

    Lobont (cel mai bun om la Euro, cel mai bun om al liderului la zi)

    Culio (pentru cel mai bun rezultat obtinut de o echipa romaneasca in istoria CL)

    Boloni (un an senzational cu o echipa modesta in Europa e mai bun decat un an excelent cu o echipa modesta in Romania, deci Bursucul mai poate astepta)

    Alina Dumitru

  9. @doc
    E un articol pe gustul meu. Imi place( cu exceptia „rigiitului fetid”). Tin cu Barca si-am scris si eu cite ceva dar din pacate(pt mine) n-am carisma si back-round-ul profesional al AG-ului, imi lipseste talentul de a dezamorsa telepatic „esti sadic”-ul glumet al lui the judge si nu in ultimul rind imi lipseste un fan adevarat precum Nico.

  10. codrus:

    I have my reasons.

    In alta ordine de idei, s-a tradus cumva in romaneste Eric Voegelin-„The Political Religions'” ?

  11. @doc
    astept lamuriri pe mail.
    Nu stiu daca s-a tradus dar am vaga banuiala ca nu. Ma pot interesa.
    Scuza-mi lentoarea raspunsurilor dar ma uit la Seinfeld.

  12. saluuuuut!!!
    ce sa zic intradevar interesant articolul insa impresionant doar pt fanii Barcelonei,nu imi plac Los Cules exceptie fac meciurile cu” franchistii” madrileni

  13. oras frumos, echipa si mai frumoasa, oameni pregatiti pentru spectacol si fiesta.
    Dar catanele alea venite acum 22 de ani din bucuresti le-au turnat cucuta in cupele de sangria si zau, daca nu mi-a parut bine.

  14. Stiam eu ca tu esti cel mai prieten cu pana de prin presa sportiva,
    dar asta a pus cireasa pe tort. prin urmare am sa las presa fara adjectiv
    in compensatie am sa adaug unul articolului tau: superb.

  15. Intr-adevar. Barcelona ca si Barca sunt unice.
    Nu exista nici un club ca Barca in lume care sa joace la victorie toate meciurile si cele din deplasare. care si in deplasare nu se opreste dupa 1-0, 2-1 sau 3-1.
    care in aparare joaca 4-5-1 si in atac joaca 2-5-3 cu aceasi jucatori
    Messi trebuia sa castige balonul de aur, de cand a debutat e cel mai fantastic jucator de fotbal de pe toata planeta. intrati pe lionelmessi.org si savurati adevartul fotbal.
    pt madridisti, respect madridul, dar din pacate e doar o copie slaba. cu antrenori ca si capello sau schuster care recunoaste ca-si face tacticia in functie de adversarul valladolid. Si chiar daca au castigat campionatul. Publicul ii fluiera, in vreme ce barcelona e la picioarele lui Guardiola

  16. …esti nebun , andrei georgescu ,frumos articol , si acum regret, lipsa unui nenorocit de pix-la concertul lui cohen- pt ati putea lua un autograf , peste ani ,ar fi la fel de valoros precum cel a lui gaudi :))
    p.s. intradevar, superba barcelona

  17. deşi spaniola îmi provoacă un zâmbet involuntar,
    deşi nu pot uita cum i-au „creştinat” conquistadorii pe peruani,
    deşi detest cruzimea sălbatică acestui popor care adoră corida,
    nu pot să nu admir geniul acestui enigmatic Gaudi…

  18. fain de tot…ai surprins in citeva cuvinte esenta unui oras superb,poate unul dintre cele mai frumoase din lume..mi-a placut chestia aia cu uitatul in pamint, chiar ma gindeam intr-o zi de unde s-a inpamintenit obiceiul asta tipic romanesc de a te uita in pamint cind te plimbi, de a evita privirea celuilalt ca si cum am avea ceva permanent de ascuns..bravo inca o data!
    P.S.e inutil sa ma subliniez cat e de placut sa citesti si altceva decit X a zis, Y le-a replicat si Z a marturisit, care din pacate dicteaza lagea in presa sportiva romaneasca..

  19. APLAUZE SI OVATII!!! LE MERITI DIN PLIN!
    P.S: nu poate fi scris un semenea articol despre Real Madrid, din simplul motiv ca nu ai o sursa de inspiratie!

  20. Buna ziua.
    mircea
    Catalanii sunt un pic altceva decat spaniolii. Mie imi plac ambele natii.
    Corrida a fost interzisa acum ceva timp.
    biju
    Multumesc. Ne-am intalnit la intrare, nu? Sa stii insa ca as fi semnat „Adrian Georgescu” :D

  21. Un articol excelent. Felicitari !
    Cine a ajuns in barcelona intelege atat de bine acest articol si
    frumusetea orasului, dragostea catalanilor pt echipa lor si cat de important este
    pt catalani Camp Nou si FC Barcelona.
    Iubesc acest oras, care m-a cucerit din prima clipa. Gaudi a fost un geniu al arhitecturii,
    iar echipa parca a avut mereu cate un geniu care a facut din ea una dintre
    cele mai iubite echipe din lume: Cruyf, Maradona, Romario, Rivaldo, Ronaldo
    Hagi, Ronaldinho, Messi
    Barcelona este cel mai frumos oras din lume iar Barca cea mai spectaculoasa echipa
    Anul asta sper sa fie din nou anul Barcelonei.

  22. excelenta descriere atat a orasului cat si a echipei! poate ca geniul artistului Gaudi se regaseste acum in ghetele altui artist.. al balonului: MESSI. Felicitari Meseriashule pentru inca unul din execelentele tale articole!

  23. Vine… pe 14 decembrie. Meciul pe care il astept mai mult decat finala Ligii Campionilor. Ii multumesc lui Gica Popescu, pentru ca din cauza lui iubesc aceasta echipa superba!
    Tots units fem forca!

  24. E frumos cum Barcelona si Barca „au creat” acest articol deosebit si cum acesta-articolul- a produs o emulatie sublima printre cititori.
    Mie articolul si comentariile voastre mi-au produs furnicaturi !

    Sunt socio din 17 martie 2006!

  25. Nu vreau sa supar pe nimeni dar a vedea barcelona inseamna ca poti muri linistit . Daca vezi un meci in Nou Camp vrei sa devi NEMURITOR acest sentiment il simnte dor cine iubeste Craiova …….

  26. Sadovenian articolul, felicitari.
    Despre Messi insa nu pot fi exaltat,e ste un jucator supraevaluat. E doar produsul MTV, blingul acestei generatii. E doar forma, fondul e nul.

  27. asta e prost. ba, te injur. ce treaba are messi cu mtv? esti prost? e mai urat ca maradona, nu canta, nu prezinta moda. apare in reclama la pepsi 12 secunde ca sa mai scoata si el un ban.

  28. @jim
    tres bien. Adica dandy-ul cretin si ingimfat inhata Balonul dupa ce n-a mai jucat mare lucru de juma’ de an iar ala se ia tot de bietul Messi!

  29. @AG
    pe tine te ignor pentru simplul fapt ca… (si aici ma trezesc sa fiu discret).
    @codrus
    ba, nu am nimic cu cristiano, il am in echipa la manager, mi se pare jucator si am mai avut discutia asta. da’ nu inteleg ce vrea cap de vata asta. ce are messi cu mtv? si daca ar avea, il bagam in pizda ma-sii si pe henry si pe ronaldinho si pe kaka si pe mai cine? stii ce? pentru mine si beckham a fost jucator mare. daca e frumusel ca miju’ ce sa-i fac, sa-i arunc acid in muie?

  30. jim
    N-am avut nimic cu el pina a luat balonul, nemeritat. Nimeni n-a zis ca nu-i jucator. Mise pare, totusi ca prea se dau peste cap precedentele, de la an la an. In mod normal, prin traditie, in anii cu CM sau CE Balonul il lua unul din echipa cistigatoare( Vezi Cannavaro in 2006 dupa citeva meciuri in timp ce cu Juve se dusese totul dracului). Vad ca CRonaldo l-au sarit. Pt el si pt haloul lui mediatic e suficient sa joci mai putin de juma de an!

  31. ma. omu’ a luat campionatul angilei (daca nu cel mai bun, al doilea in topul oricarui om normal), CL, golgeter in ambele. merita. imi place mai mult messi ca are mai multa poezie. dar CR merita, luandu-ne dupa rezultate.

  32. @AG
    ba, am o echipa care ingrozeste numai cu rezervele. pe acelasi post sunt messi, CR si wallcott. ronaldinho si silva pe partea cealalta. ca sa nu mai zic ce e in centru. :D

  33. :)) scuze -adrian georgescu- asa e ,te-am cunoscut la intrarea in stadion , cine stie , poate cu ocazia urmatorului concert , voi lua cel putin 2 pixuri , 4 carioci , si un caiet studentesc ,minim :))

  34. jim
    Da-l in lotiune anti-acneica! In 2006, Ronaldinho a cistigat cam acelasi lucru si a lasta o impresie mai buna! Tac-pac, vine Cannavaro, joaca 4 meciuri la CM si-i umfla besica aurita! pe urma e cealalta varianta, in care omul joaca bine, echipa joaca prost- cazul lui Messi! Messi i-a dat clasa lui Ronaldo in intilnirile directe, a fost accidentat destul de mult in prima parte a anului, dar de la olimpiada incoace e nemaipomenit. Nici golgeteria n-ar trebui sa fie primul criteriu. Daca-mi amintesc bine, Zidane nu dadea chiar multe goluri.
    AG
    Corect. Asteapta si tu pina miine cu textul ala. Vreau sa scriu si eu unul si nu vreau sa ma las influentat! Nu fii circea!

  35. messi, talent cu caru’, caracter de rahat, ca si ronaldo, de altfel. ii vedeti voi pe kaka sau pe ribery facand magaria aia cu mana?

  36. SUPERB!!!
    Veselia înspăimîntătoare a catedralei Sfintei Familii se regăseşte în acel “Vai de tine dacă-mi greşeşti!” din zîmbetul oricărui catalan, căci orizontul i-a învăţat pe oameni să nu-şi plece privirea, la fel cum prin alte locuri munca cîmpului i-a obişnuit să o ţină în pămînt

  37. Cand in vara ace tocmai a trecut a-ti lansat pe piata acea oferta de abonamente in care ofereati un tricou al oricei echipe din Liga I celor care se abonau am crezut ca am de a face cu niste oameni seriosi si profesionisti. Am comandat prin urmare un tricou al echipei FC BRASOV. Pe 30 noiembrie 2008 mi s-a incheiat perioada de 3 luni pentru care incheiasem abonamentul pe care am platit 70 de RON. Cu toate ca am dat nenumarate telefoane la redactia dvs spre a avedea de ce tricoul comandat nu soseste dupa scurgerea celor 30 de zile in care a-ti promis ca il veti trimite, nici acum nu am primit acel tricou. Cu alte cuvinte eu v-am dat banii si voi mi-ati dat TEAPA !. In orice contract comercial ( caci asta a fost incheierea abonamentului cu voi, un CONTRACT ) in asemenea situatie vinovatii, adica voi, ar fi platiti penalitati de intarziere si pagube partii vatamate ( adica mie ) insa sunt convins ca acum nu se va intampla nimic fiindca sunteti prea INDOLENTI ca sa face-ti ceva. Nu numai ca nu ati fost in stare sa comandati tricoul ala si sa mi-l trimiteti indiferent de motivele invocate dar nici macar nu m-ati instiintat din propria initiativa despre cauzele intarzierii. Nu trebuia sa-mi consum eu banii ca sa aflu ce se intampla ci voi trebuia sa ma sunati. Chiar in dimineata asta in care va scriu am sunat la Merketing la colegii vostri sa aflu ce se intampla. Mi-am lasat nr de telefon si mi s-au dat asigurari ca voi fi resunat in 5 minute sa mi se explice ce s-a intamplat. A trecut o jumatate de ora chiar 45 de minute si nu s-a intamplat NIMIC ! Sunt convins ca nici nu se va intampla, pentru ca sunteti nu un ziar maret cum va place sa va laudati ci o FITUICA DE DOI BANI care nu merita respectul si increderea romanilor. O LIPSA MAI MARE DE PROFESIONALISM , o INDOLENTA CRASA, o BATAIE DE JOC la adresa clientului si o NEPUTINTA sora cu paralizia nu mi-a fost dat sa vad la o companie ce se pretinde ma-ntelegi…. cea mai si cea mai…
    Sunteti JALNICI si va promit ca nu numai ca nu am sa va mai cumpar mizeria de ziar, dar am sa va boicotez la toti cunoscutii mei si am sa postez pe toate blogurile posibile de pe net scrisoarea asta ca sa stie toata lumea ce ziar serios sunteti.
    In final inteleg ca sunteti niste INCOMPETENTI, si ca urati echipa din Brasov si brasovenii dar sa mergeti pana aici… mai mare jena.
    Va doresc sa fiti tratati de clienti pe viitor asa cum m-ati tratat pe mine si sa aveti tirajele pe care le meritati tinand cont de toate epitetele de mai sus.

  38. @dragos

    Nu stiu daca Barcelona e cel mai frumos oras din lume dar cu siguranta e prima-ntai intre marile orase din Europa!
    E drept ca nu am fost niciodata in Polonia, in Rusia sau in Scandinavia (exceptand 2 nopti si ziua dintre ele petrecute la Stockholm)

    Barcelona e genul de oras pe care nu-l poti „vedea” decat daca-ti petreci acolo cel putin 3-4 saptamani, de preferinta in perioade diferite ale anului.
    De exemplu iarna poti sa mergi la un meci pe Nou Camp sau macar pe Montjuic. Daca nu-ti place fotbalul poti sa-ti petreci timpul prin muzee, pe Ramblas, pe santierul perpetuu de la Sagrada sau prin „casele” lui Gaudi… insa risti sa ratezi spectacolul nocturn al fantanilor din fata Palatului Culturii.
    Iarna, daca faci o plimbare in parcul Guell la adapostul umbrelei, ai neplacuta senzatie ca spatiul isi pierde parca o dimensiune si asisti la un film documentar pe care poti sa-l vezi si acasa din fotoliu asa ca parca nu merita sa bati atata drum

  39. nicumarin
    Sper ca veti rezolva aceasta problema pe care o aveti, banuiesc, cu Gazeta Sporturilor. Pluralul pe care il folositi insa nu ma include: relatia dintre mine si respectivul ziar este doar una de colaborare.