„Nu mă mai duc acasă, rămân aici, pe stadion” – Filippo Inzaghi.
Omul e stilul, se zice, dar uneori absenţa acestuia devine magnifică. Filippo Inzaghi, zis Pippo, n-a avut fuleul atletic sau plutirea de elicopter care au consacrat mari golgheteri. El întotdeauna s-a bulucit către gol, într-un mod care aduce cu efortul lui Pinocchio de a aduna un cârd de gâşte. Să-l vezi trecând în dribling de trei adversari, executând fin o lovitură liberă peste zid ori şutând năprasnic de la 30 de metri reprezintă grandioase şi simpatice eforturi de imaginaţie. Şi dacă tot veni vorba de imaginaţie, mi-ar fi plăcut să-l văd măcar o dată pe acest oportunist genial evoluând ca fundaş. Probabil că, la un moment dat, s-ar fi păcălit singur, asemenea unei vulpi pe care e imposibil s-o transformi în paznic de coteţ.
Are acel aer absent şi nevinovat al lui Mastroianni, veşnic paraşutat printre cei din jur, amestec de june prim în devenire şi pensionar cu basc. Pare atât de necăjit printre fundaşii adverşi, încât îţi vine să-i cumperi o îngheţată şi să-l trimiţi acasă, că-l caută bunica disperată prin vecini. Asemenea vieţuitoarelor perfect adaptate la mediu, până şi trupul i-a fost parcă modificat astfel încât să treacă neobservat. Vine apoi o minge degajată, un şut respins sau o deviere aiurea şi-l vezi ciugulind golul! Cum poate să se nască atâta precizie din acest amalgam de fragilitate şi dezordine?
Fotbalul lui este o problemă de geometrie în care trebuie să demonstrezi că există un punct şi numai unul în care se intersectează o sumedenie de drepte. Taman acolo – şi exact la momentul potrivit – răsare o tibie din Inzaghi, şoldul ori o vertebră, de parcă mingii nu i-ar lipsi decât parafa pentru a intra în poartă. Pe Delle Alpi, San Siro sau în meciurile Squadrei Azzurra, mereu a existat această variantă de ieşire când golul se lăsa aşteptat. „Să intre Pippo! El va înscrie”, striga tribuna. „Bine, dar are un picior în ghips”, motivau medicii. „Nu contează. Ştie el cum”. Şi deseori am văzut cum, la cursul impredictibil al fotbalului, trei minute cu Pippo fac cât două reprize de asalturi cu berbeci şi catapulte.
Ultimul său gol, cu Novara, a fost un scurt tratat despre utilitatea meseriei de agent secret în fotbal. O mică buclă pentru desprinderea de adversar, preluare pe piept, sprint scurt şi şut pe lângă portar. „Henţ!”, au urlat simţurile, luate pe nepregătite. N-a fost. „Ofsaid!”, au reclamat camerele de supraveghere. Nici vorbă. A fost doar Pippo Inzaghi, omul care poate înscrie din orice poziţie, cât timp aceasta e în careu.
Un text excelent despre un jucator unic…ciao Pippo !
omul a fost unul dintre cei mai mari atacanti ai fotbalului desi nu a fost niciodata cel mai bun. era unic in felul lui. pana si sir alex a spus ca ar vrea un atacant cum este el, probabil era sigur ca nu il poate obtine.
Va scrie un mare fan AC Milan.
Am descoperit relativ tirziu faptul ca Inzaghi era un mare fotbalist. Il detestam pe vremea cind juca la Juventus, sau cind, in noroiul din Ghencea, in primavara 2001, ne-a lichidat nationala cu acele 2 goluri. Totusi, ulterior am realizat ce mare fotbalist era. Il consider unic, in ultimele decenii, prin prezenta sa in fata golului. Imi aduc aminte, acum multi ani, primise un cot in figura de la un adversar si a jucat citeva meciuri cu o masca pe figura, care sa-i tina maxilarul. Nici o diferenta, era acelasi atacant magnific, nimic nu-l scotea din ale lui. M-am bucurat cind a ales rosu-negru si a dus atitea victorii si trofee.
http://www.youtube.com/watch?v=5yu0rOfW6_E
In rest, nu pot spune decat rautacisme despre el, deci mai bine ma abtin :D
=))) amuzant de genial articolul ! Oare cum va arata sezonul urmator din Il Calcio fara jucatorii sai emblematici precum Del Piero, Inzaghi, Gattuso sau Seedorf. Mai mult ca sigur, fotbalul italian nu va mai fi la fel de pasional fara acesti jucatori monumentali.
probabil singurul jucator din lume care dintr-o jumatate de ocazie putea sa dea doua goluri :).
Pippo este urmasul lui Gerd Muller. Iar urmasul lui Pippo este probabil Huntelaar.
Adevar graiesti, maestre! Nu mi-a placut niciodata stilul lui,golurile lui, nici macar nu a fost un jucator mare…a dat o caruta de goluri, din orice pozitie, din orice unghi, de nicaieri. E greu sa nu ai macar o farama de admiratie pt un asemenea jucator…fie el si un oportunist. Si totusi, bine ca s-a retras:)). Ca veni vorba de italieni si retrageri, despre Del Pierro ce parere aveti?? Ala chiar e un MARE jucator!
Parca nu mi-a placut niciodata si, totusi, parca l-as mai vrea pe teren vreo 10 ani. E ca derbedeul clasei, deranjeaza mereu orele, dar ce fad si lipsit de sare si piper e totul, cand lipseste el!
merci fain AG pentru articol!! :D
AG, multumesc ! Inca sint putin melancolic dupa meciul cu Novara cu despartirea de Pippo, Seedorf, Nesta si Gattuso si articolul asta a picat la fix. Nu stiu ce va fi sezonul viitor pentru Milan, daca va fi mai bine sau mai rau, dar in mod sigur nu va mai fi la fel.
Un articol exceptional, despre un jucator exceptional. Felicitari !
P.S. Foarte interesant e ca in topul propus in clipul de pe Youtube golul clasat pe prima pozitie e marcat in meciul „Bayern MONACO -Milan ” :D
ah! Unul din articolele pentru care am avut mereu impresia ca in ProSport (vechiul) si apoi in GSP (cu aceeasi echipa plecata de la ProSport) se aduna mai multa literatura decat in multe carti contemporane !
Multumesc pentru ele !
AG
Incepand cu articolul despre Kimi vad ca ati revenit la subiectele care merita. Va felicit, aveti un stil care poate aduce melancolie si in fiinta unui capcaun, ca si zambete sub nasul piticului Grumpy.
Cat despre Pippo, una din legendele care de aproape 2 decenii au demonstrat ca fiecare e mare in felul sau. Pacat ca asemenea jucatori imensi cu care am copilarit de prin ’96-97 acum se retrag si parca de cei care vin din urma nu mai sunt legat emotional nici o catime fata de „eroii de poveste” din generatia lui Inzaghi.
fabuloase metafore despre un grandios trisor.
AG
Oportunistule!
Din nimic ai scos un articol super. O sa-ti spun Pippo de acum inainte! :)
A, sa nu sariti, imi place de Pippo, nu are cum sa nu-ti placa omul asta. Derbedeu, trisor, faceti-l cum vreti, dar are golul in sange. (grupa zero, pentru rebusisti :) )
Rad unii de el, se mira altii de norocul lui, dar eu nu cred sa existe alti atacanti cu asemenea viteza de reactie, calitatea numarul unu in cazul atacantilor.