Prima atestare documentară a calviţiei apare în Biblie – Elisei (Regi IV, 2.23-24): „Şi cum mergea pe drum, nişte copii s-au apucat să râdă de el, zicând: «Hai, pleşuvule, hai!». Iar el i-a blestemat cu numele Domnului. Atunci, ieşind din pădure doi urşi, au sfâşiat din ei patruzeci şi doi”. Se pare că în vremurile biblice existau pedepse divine juste pentru cei ce luau în deşert deşertul.
Dacă aleşii lui Dumnezeu erau atât de sensibili, ce să mai spunem despre dictatori? Scriitorul Robert Greene susţine că Iulius Cezar purta o cunună de lauri care să dea umbră pe creştetul lucios. Un tabloid al vremii afirmă că, în timp se prăvălea însîngerat pe treptele Senatului, ultimele lui cuvinte n-ar fi fost „Şi tu, Brutus?”, ci „Cum îmi stă părul?”.
Basca din piele naturală a rămas inamicul numărul 1 al bărbatului modern. În războiul său inutil, acesta creează mai întâi nişte baricade complexe, sub forma unor zulufi întinşi peste câmpul de bătaie. E ca şi cum firele pleacă la atac strigând spre cele rămase: „Acoperiţi-ne!”. Apare mai întâi un nor ceţos deasupra scalpului, cărarea coboară spre o ureche, de unde se înalţă un val din laţe care mătură întreaga plajă. Pieptănătura rezistă până la prima rafală de vânt, când capul începe să semene cu o cometă colindând trist prin Univers.
Şi, de parcă n-ar fi fost de ajuns, bărbaţii au început să folosească vopseaua de păr. Am văzut un fost prim-ministru găzduind pe creştet ceva asemănător unui lan pârjolit. Sau onorabili domni a căror podoabă capilară prezintă nişte reflexii ciudate, de mobilă lăcuită, dar care şi-au lăsat, la derută, perciunii suri. Cum ar veni, „nu sunt bătrân, doar încep să devin”.
Principala calamitate estetică e însă implantul de păr. Un fost fotbalist şi-a aşternut la mansardă un covoraş de „astrahan”, despre care crede că ar fi în deplină armonie cu ce i-a lăsat Dumnezeu mai spre ceafă. Nimic mai fals! Şi dac-ar purta pe creştet un cuib de rândunele, tot ar fi mai discret.
Iar toate aceste triste eforturi au, până la urmă, legătură cu femeile. E şi puţină invidie la mijloc (dacă ele se luptă aproape toată viaţa să scape de păr, noi facem tot ce-i neomeneşte posibil să-l păstrăm), dar, mai ales, e o teribilă greşeală de strategie. În afara faptului că femeile vor să fie minţite numai când şi cum doresc ele, năzuiesc să fie veşnicul centru de atenţie al universului masculin. Când văd un bărbat atât de preocupat de propriile aparenţe, dispar din zonă mai iute decât firele de păr.
me gusta!
dap, toate aceste eforturi au o certa legatura cu femeile. si acel fost prim-ministru cred ca mi-a fost profesor, avea un succes imens in pauze printre femeile de serviciu si portarese, bine, nici nu eram departe de apaca.
pariez ca si profesoarele erau incantate, doar ca isi educasera gesturile. (nu si emotiile :))
deci…daca vorbim despre acelasi exemplar, atunci vopseaua facea toti banii…si ceva in plus.
*nota: textul nu a mai aparut niciunde.
Mai stii axioma formulata de Trica (asta ca sa nu ii zic bagare in seama mitocaneasca), referitoare la relatia directa dintre parul de pe cap si capacitatea de a purta un anumit numar pe tricou, cand joci la (inevitabil) Steaua?
Saracul Grzelak…
AG:
A head full of hair should not talk about bold people! It is like skinny people having opinions about fat dudes. Louis expressed it a lot better. :D
http://www.youtube.com/watch?v=0eUbnkVFQuE
un var chel are o vorba: „numa’ bou’-i plin de par”
dorinho
:) Invidia.
doc
Cred că Louie e cel mai bun serial la ora actuală. Existenţial şi dement. Ai zice că e comic, dar e mai mult de atât.
AG:
Damn right it is more! Cred ca CK are sansa- in timp- sa se apropie de majestatea sa Richard Pryor.
Ai atins un subiect sensibil prietene.Tie ti-e usor sa vorbesti ,desi nu stiu cum arati in realitate , din poza se vede ca nu ai nici un fel de stres in legatura cu subiectul , insa eu desi am 36 de ani arat exact ca Basescu de la sprancene in sus.
Nu stiu cum reusesc sa uit in cea mai mare a parte a zilei ca sunt chel dar stiu cum ma simt cand ma uit in oglinda(noroc ca fac asta rar, cam o data la 3 zile cand ma barbieresc).
De vina sunt filmele.Toti eroii inca de la inceputurile cinematografiei aveau super-puteri si super-par.Noroc cu Bruce Willis si mai nou Jason Statham care mai arunca cate o gura de oxigen si pt noi.
Pt un chel cel mai greu e pana se insoara.Apoi dintr-o data povara se imparte la doi .Veti citi in privirea oricarui chel care se plimba cu sotia : „da , stiu cum arat, dar ganditi-va ca ea a zis DA , eu n-am ales chelia, dar ea , da !”
cateva sfaturi de la un chel :
-evitati sa faceti poze cu prietenii.(de prefererat e bine sa fiti cel care face poza)
-lasati-va cioc sau macar mustata, de tip Tiriac.
-daca suprafata impadurita e sub 1/3 din total , defrisati tot, avantajul ar fi ca dusurile sunt mai de scurta durata.
-neaparat trebuie mers la sala.Nimic nu e mai reprobabil la un chel decat sa fie anorexic sau burtos.
he,he,he…eu mă rad pe devlă de vreo 14 ani deşi, culmea, nu sunt chel !dar, în felul ăsta am o scuză pentru urîţenia mea. :)
Ai aflat de asta
http://www.youtube.com/watch?v=8376ZuH83bU&feature=related
?
Cam astia cu mai mult par sunt alesi presedinti (in USA).
Ciudat!
Fantomas se dezlantuie…Kojak…Yul Brunner…
Talentul, tupeul sau chelia?
Salutare AG!
Foarte fain articolul, merci.
Paragraful care incepe cu „Basca din piele naturală a rămas inamicul numărul 1 al bărbatului modern … ” este absolut genial.
„Şi dac-ar purta pe creştet un cuib de rândunele, tot ar fi mai discret.” pe asta de unde ai mai scos-o? t’est un petit genie mon ami.
Toate cele bune.