Nu știu dacă voi aveți perioade în care revedeți numai filmele făcute de un anume regizor sau în care joacă un anumit actor. Eu tocmai am parcurs o „perioadă Robert De Niro”; i-am văzut nu chiar toate filmele, dar cam 90 dintre ele.
Știți cum e, când revezi niște filme, la distanță de mulți ani de la prima vizionare, sesizezi noi și noi chestii. Iată una: dincolo de uluitoarea sa ușurință de a interpreta, Bob mai are o calitate extraordinară pentru un actor – în niciun film nu-și pune în umbră partenerii de ecran – cum făcea, de pildă, Brando, un actor excepțional, care „ardea” însă tot în jurul lui.
Filmele pe care vi le propun sunt, ca de obicei, mai puțin cunoscute.
1. Dacă există un film excepțional din cariera lui De Niro pe care sigur nu-l știți, acesta este „Bang the Drum Slowly”. Am scris despre el aici. Nu-l ratați!
2. The Last Tycoon (1977). Ultimul film regizat de Elia Kazan și singurul în care joacă împreună De Niro și Jack Nicholson. Este unul dintre filmele care păreau sortite succesului – un regizor celebru, un scriitor mare (Harold Pinter) care a scris un scenariu după ultimul roman al unui scriitor celebru (Scott Fitzgerald), plus o constelație de mari actori -, dar care a fost un fiasco din punctul de vedere al încasărilor.
Este portretul unui om singur, de succes, producător la Hollywood. Soția lui murise și se îndrăgostește de o fată pe care o vede în timpul unei furtuni. Dintr-o poveste dezlânată răsare un portret excepțional. Modul în care joacă De Niro este interesant, căci e o compoziție mai apropiată de stilul lui Al Pacino. De fapt, Al fusese prima alegere pentru rolul lui Monroe Stahr. De asemenea, producătorul Sam Spiegel și-l dorise pe Jack Nicholson pentru rolul principal, dar Kazan l-a ales pe De Niro.
În acea perioadă, De Niro era cunoscut pentru felul în care se „scufunda” în personaj, parte din „method acting”. Pentru Nașul 2, de pildă, a locuit câteva luni în Sicilia, să studieze felul de-a fi al băștinașilor. Pentru „Taxi Driver”, a lucrat 15 ore pe zi ca taximetrist. La fel a procedat și pentru „The Last Tycoon”: în timpul filmărilor, Robert Mitchum povestea că a fost uluit de modul în care Robert rămânea „în personaj” tot timpul, chiar și după ce filmările se terminau.
3. Flawless (1999). E filmul în care a „explodat” Philip Seymour Hoffman (bine, el atrăsese deja atenția cu un an mai devreme, în „Happiness”, dar acest film, pe care vi-l recomand cu căldură, e prea puțin cunoscut). Un polițist singuratic și cam homofob (De Niro), după ce suferă un atac cerebral, se izolează în apartamentul lui. Singurii cărora le pasă de el sunt un vecin travestit (Seymour Hoffman) și prietenii săi.
Tandemul este devastator. Cei doi actori strălucesc împreună și se „ridică” unul pe umărul celuilalt, exact ca-n povestea de pe ecran.
(3+1). Am stat mult să mă gândesc dacă să vă propun pentru ultimul film Everybody’s Fine (2009) sau Being Flynn (2012). În amândouă pelicule Robert joacă roluri de tată, dar partiturile sunt foarte diferite între ele.
Primul film e mai bun și mai nuanțat, este vorba de un părinte care, după moartea soției, pleacă să-și viziteze cei patru copii, fiecare trăind într-un alt oraș. E un road movie cu un pensionar, în ritm bătrânesc, care vă va emoționa.
Al doilea rol e mai spectaculos și mai teatral. De Niro e un scriitor bătrân, cu un comportament violent, care se internează în azilul de săraci unde lucra fiul său, pe care nu-l văzuse de douăzeci de ani. Actorul a petrecut câteva nopți pe stradă și în azilurile de persoane fără adăpost, pentru a-și pregăti rolul, reușind o transformare atât de bună, încât n-a fost primit să doarmă într-unul dintre hotelurile pe care le deține.
Până la urmă, vă propun ambele filme, căci merită văzute. Ar fi păcat să rămâneți doar cu rolurile din filmele slabe în care a jucat De Niro în ultimii ani – nu puține – sau cu senzația că unul dintre cei mai mari actori și-a pierdut, la bătrânețe, talentul.
Dirty Grandpa ?
@nyivus:
Filmul e odios, jocul lui e bun. Poți critica faptul că a acceptat să joace într-o comedie prostească, nu și jocul în sine. Acolo face ce trebuie.
Stanno tutti bene cu Mastroianni e mult mai bun, nu poti bate tragicomedia italiana chiar daca esti De Niro. Versiunea americana e satisfacatoare, originalul e insa superb.
Bang the drum slowly este foarte bun, exceptionale roluri facute de Michael Moriarty si De Niro.
@Mihai:
Cu siguranță n-o poți bate, pentru mine acea perioadă, acei regizori și actori rămân mult deasupra tuturor stilurilor, perioadelor și oamenilor. În primul rând, pentru sinceritatea cu care se raportează la omenesc. Partea bună este că, reluând un film de asemenea factură, nici măcar americanii nu l-au putut inunda cu emoții.
Placut mult, „Falling in Love” (1984).
Plus unul din filmele favorite, mai cunoscutul „Angel Heart”.
@Ovidiu:
Dacă ți-a plăcut „Falling in love”, trebuie să le încerci și pe acestea: https://www.imdb.com/title/tt0100680/
https://www.imdb.com/title/tt0107473/
Vazute cand eram mai tanar, nu m-au dat pe spate :)
L-am vazut recent pe DeNiro pe Youtube, intr-un roundtable de la Hollywood Reporter. Mi se pare nu doar un actor foarte bun, dar si un om foarte decent. In mod normal nu ar trebui sa conteze asta cand te uiti la un film, dar parca ma face sa ma simt putin mai bine :)
counselor??
https://www.youtube.com/watch?v=6vO-XDUiRqU