Al Pacino a împlinit azi 80 de ani și m-am gândit că în cariera lui sunt câteva bijuterii pe care e posibil să nu le știți. Iată-le:
1. The Panic in Needle Park (1971). Este doar cel de-al doilea film din cariera lui Al și primul lui rol principal, după unul minor în „Me, Natalie”. Este povestea unui cuplu de tineri drogați. A fost mult timp interzis în Marea Britanie pentru că scenele care descriu consumul de droguri sunt foarte realist filmate.
Cei doi scenariști i-au propus inițial rolul lui Pacino lui Jim Morrison, care tocmai înregistra albumul „Waiting for the Sun”. Și Robert DeNiro a dat probe pentru acest rol.
Cu această peliculă s-a dus Coppola la șefii de la Paramount să-i convingă de ce-l voia pe acest actor necunoscut pentru rolul lui Michael Corleone în The Godfather (1972).
2. Scarecrow (1973). Despre acest film am scris aici. Dacă acest film nu te mișcă, nu ești om.
3. Glengarry Glen Ross (1992). E teatru american, precum „12 oameni furioși” sau „Moartea unui comis-voiajor”, scris de către unul dintre cei mai buni autori, David Mamet. E dovada vie că, dacă textul e bun, poți avea o sumedenie de actori mari în roluri principale fără ca ei să se „canibalizeze” între ei și un film în care cel mai mult să coste efectele de simulare ale ploii. Lângă Al, joacă excepțional Jack Lemmon, Alec Baldwin, Ed Harris, Alan Arkin, Kevin Spacey și Jonathan Pryce. Deseori, deși nu erau programați să filmeze, acești actori veneau pe platou doar ca să-i vadă pe ceilalți lucrând.
(E unul dintre rarele filme, alături de „Lawrence of Arabia, în care nu apar femei. Singura apariție feminină pe ecran durează 2-3 secunde și este a unei chelnerițe asiatice, căreia i se vede doar un sfert de față, dar chestia asta e special făcută, pentru a mări „efectul de junglă”, de luptă pe viață și pe moarte în lumea vânzărilor, din care orice sentiment e alungat.)
4. Chinese Coffee (2000). Al a scos acum câțiva ani un DVD cu filmele lui „de artă”. Printre acestea erau „Looking for Richard”, „The Local Stigmatic” și această peliculă pe care a și regizat-o, care constă într-un dialog lung între doi prieteni despre viață. Unii zice că este plictisitor; mie mi-a plăcut foarte mult.
Foarte tare. Multumesc!
in „glengarry glen ross” capizdalismul canibalizeaza omu’ pan’ la os. iar micul rol (absolut feroce) al lui baldwin merita toate oscarurile, ursii, palmierii si leii de pe lumea asta. ba si premiile mosfilm.
dar capodopera ramane, fara discutie, dog day afternoon. ia stai asa, lumet s-a intalnit vreodata cu mamet? ar fi fost alinierea planetelor.
Articol cu doua comentarii. Lumea s-a prins ca a apus snobismul despre actorul cel scund si limitat artistic, nu mai e interes.