Mai mult decât fotbal

Îndreptîndu-se către vîrful splendorii sale, finala Ligii Campionilor, fotbalul devine mai mult decît un rege al sporturilor. Nu numai că transcende celelalte discipline, cîteodată le şi conţine.

De pildă, golul lui Scholes din prima semifinală a Ligii seamănă cu aruncările de la distanţă ale lui Michael Jordan. Cînd „Air” făcea doi paşi rapizi spre linia de trei puncte, se înălţa şi lansa mingea, deja cam ştiai că, în ciuda încercărilor de blocaj ale apărătorului, în curînd vei auzi fîsîitul plasei.

Împingîndu-şi apoi cu disperare liniile înainte, Barcelona şi-a transformat fotbalul suicidal de frumos în rugby, unicul sport care imită un asediu veşnic. Catalanii nu au folosit berbecele pentru sfărîmarea porţii, ci spioni înfăşuraţi în propria umbră. Te aşteptai ca, în ultimele minute, Messi să încerce şi metoda disperată care le-a adus turcilor Constantinopolul. În timp ce, într-un alt colţ de careu, Henry se plictisea ca un general părăsit de armată, el să răsară dincolo de linia porţii cu mingea la picior, dintr-un tunel săpat pe sub fundaşii adverşi.

În celălalt retur de semifinală, Chelsea – Liverpool, există reluări ale reuşitelor lui Drogba în care balonul, în ciuda încetinirii cadrelor, abia se vede. E o pată nedefinită, ca în filmuleţele ce prezintă dovezi despre existenţa OZN-urilor. În sport, numai hocheiul mai oferă asemenea imagini, cînd pucul devine perfect vizibil doar după ce scutură plasa. Lovind năprasnic şi precis cu crosa piciorului drept, ivorianul dă senzaţia că ar înscrie şi într-o poartă de zece ori mai mică, iar dacă, din întîmplare, portarul s-ar interpune pe direcţia şutului, mingea l-ar traversa imediat, ca o bilă de acid.

Forţa unei opere de artă stă în faptul că-şi ştanţează singură imaginea în memoria privitorului. Din cînd în cînd, enigmaticul regizor de emisie ne va mai da reluările acestor faze, poate chiar şi-n timpul derbyului de tradiţie ce-şi umflă astăzi muşchii de hîrtie.

Sărăcie

Înaintea returului cu Arsenal, Lovin deţinea informaţii că scouterii vor înţesa tribunele londoneze. După cum curg ofertele, se pare că au fost doar scouteri de la Craiova, Vaslui şi Piteşti. Numai cine nu cunoaşte fotbalul din Premier League îşi poate imagina că, poate cu excepţia lui Goian, există vreun jucător român suficient de valoros şi de bine pregătit fizic pentru a rezista acolo.

În timp ce opt jucători sînt stivuiţi ca surcelele în curtea din dos, doi – Goian şi Dică – sînt aranjaţi şi scoşi în poartă. Ambii au valoarea necesară pentru a evada din acest fotbal mărunt, nu însă şi mijloacele. Dică este vîndut de mai mulţi impresari odată, fiecare acţionînd „spre binele jucătorului”. Şi iată-l jucînd cîte o zi cu numele pe la Benfica, Middlesbrough, Lens sau Fiorentina, în timp ce originalul aşteaptă la Bucureşti.

Această metodă de reprezentare multiplă în Europa este brevet românesc. Paradoxal, cei care ar trebui să-i găsească destinaţia şi să-i grăbească plecarea sînt şi cei ce-i pun beţe în roate lui Dică, pentru că nimic nu împiedică mai mult o tranzacţie decît ca ea să debuteze cu un scandal. Din păcate, „binele unui jucător” e realizabil doar dacă se plătesc vreo trei comisioane.

Aşadar, Dică stă, situaţie foarte periculoasă în România, unde fiecare „stand-by” se poate transforma, după o poantă a celor de la Caţavencu, în „stand bye bye”. Fotbalistul Stelei nu ar fi primul caz de talent tocit de o prea lungă aşteptare, pentru că mlaştina primordială are darul de a te trage de picioare. În vremuri negre, şi scrinul poate fi făcut bucăţi spre a fi aruncat în foc.

Cînd găinile se bat pe unicul bob de grîu din ogradă, e semn de sărăcie, indiferent cît de bogat s-ar da stăpînul.

Status quo

Vasile Turcu se plînge că acţionarii din Ştefan cel Mare nu pot moderniza Stadionul Dinamo întrucît Ministerul de Interne nu li-l concesionează. Ministerul, prin vocea generalului Berechet, răspunde că nici măcar nu i s-a cerut acest lucru.

Totul seamănă cu un banc. Un tip se ruga la Dumnezeu: „Ajută-mă, Doamne, să cîştig la Loto, aşa cum l-ai ajutat şi pe vecinul meu!”. După zeci de rugăciuni fierbinţi, rămase fără rezultat, într-o seară omul auzi vocea lui Dumnezeu: „Dragul meu, eu te pot ajuta, dar pentru a cîştiga la Loto e musai ca tu să joci”.

Problema este că, în sport mai ales, plata chiriei, adică soluţia ieftină pe termen scurt, te face să gîndeşti ieftin şi pe termen scurt. Dinamoviştii jucînd toate meciurile pe un stadion ce nu poate găzdui meciuri de Liga Campionilor, ei se vor racorda în mod inconştient la acest nivel. Nu-i poţi cere unui angajat să depăşească în sport pragul maxim de care se loveşte viziunea managerială a angajatorului.

Astfel, acţionarii pot să se roage la Dumnezeu să le pice din cer un stadion ultramodern, exact pe locul celui actual. Atunci ar da însă de o altă problemă: „E prea modern, pierdem bani cu întreţinerea lui”.

Întrebări pentru Naşu’

Văzînd schiţele viitorului Stadion Naţional, cu toţii sîntem plăcut surprinşi. Cîteva întrebări trebuie însă puse:

1. Firma contractantă este Max Bögl, sau între ele este aceeaşi legătură precum cea dintre Adidas şi Adibas?

2. S-a uitat cineva la scara machetelor? Mi-e teamă să nu fie 1:1.

3. De ce nu se vede nici o navă zburînd pe deasupra stadionului? Cu ce au venit oamenii ăia la meci

4. I-a dat cineva măcar o bere autorului schiţelor pentru faptul că şi-a lăsat imaginaţia să zburde?

5. Dacă da, ne poate acesta executa o imagine cu componenţii naţionalei ridicînd deasupra capului Cupa Mondială?

6. Dacă în timpul demolării se vor descoperi obiecte de sticlă din timpul primei dinastii Sandu, vor fi oprite lucrările pînă la transportarea şi golirea artifactelor, într-o clădire aflată în imediata apropiere?

7. Dacă mandatele lui Mircea Sandu vor expira pînă la inaugurarea stadionului, are voie Gică Popescu să taie panglica?

8. Meciurile care se vor juca pe stadionul nou vor putea fi vizionate şi cu Google Earth sau drepturile de televizare încă nu s-au publicat? (by nico)

Imaginile pot fi admirate aici.