Ce alegem să vedem din Jocurile Olimpice? Sportivii, actorul sau bezna?

Știu mulți oameni care nu urmăresc Jocurile Olimpice de la Soci pentru că se dispută în Rusia putiniană. După părerea mea, a boicota vizual această competiție e ca și cum ai refuza să vezi filmele “Zboară cocorii” sau “Călina roșie” întrucât sunt filme sovietice. Procedând astfel, girezi tocmai acea legătură nepotrivită dintre sport și politică, căci, indiferent cât de înălțător sau de justificat este motivul, împreună le trimiți în beznă. A te preocupa mereu și numai de cele laterale sportului nu înseamnă a exorciza răul infiltrat, ci mai degrabă a abandona binele.

Prin el însuși, sportul este un anticorp la adresa funcționării incorecte a unui sistem, pentru că oferă, adeseori în fața ochilor noștri larg închiși, modelul ideal de funcționare a lumii. Nu-i răsfrângerea unei democrații, cât meritocrația limpede exprimată. O fi spunând principiul olimpic că important e să participi, totuși, până la urmă, cel mai bun câștigă. Nu cel mai votat, nu cel mai cinstit ori mai simpatic, ci cel mai bun. Continue reading →

Unul dintre ultimii transferați în fotbalul românesc este Bocar Djumo, la Oțelul. Cei de la ProSport îl denumesc deja „noul Balotelli”. „E gen Quaresma și Cristiano Ronaldo”, scrie Gazeta, citându-l pe impresarul fotbalistului.

Nimic nou, totuși. Producția autohtonă de modele Adibas a început încă de când juca Hagi și se căuta cu disperare un prinț moștenitor. „Noii Hagi” au fost, pe rând, Stănici, Denis Șerban, Cătălin Munteanu și Ionuț Luțu, deși ultimul putea fi poreclit cu mai multă îndreptățire pentru evoluția sa ulterioară „Sebastien Vettel”. Am scris „prinț”? O, dar avem unul: e tot un fost „nou Hagi” și  joacă la WowBiz, după cum nici pietrele prețioase n-au lipsit din nomenclatorul iluziilor noastre.

Andrei Ionescu, dacă vi-l amintiți, era „noul Balaci”. A înscris în prima divizie un singur gol, acum mulți mulți ani, față de cele 84 ale originalului, spre a nu mai aminti de titlurile de campion, prezențele în echipa națională și partidele în cupele europene. În cazul altor băieți talentați, ursitoarele anonime au țintit însă din start Olimpul. Astfel, Florentin Matei a fost supranumit „noul Messi” și nu se știe dacă glorioasa poreclă l-a urmat în Ucraina, la Volin Luțk. Lui Gicu Grozav i s-a spus „noul Cristiano Ronaldo”, deși n-a luat – încă – niciun Balon de aur. Continue reading →

Mulțumim, Lucian, Ilie, Gică, Nadia, Simona, Lavinia, …!

Sportivul național este un bun de inventar al poporului român, aflat în altă țară, ca sabia lui Ștefan cel Mare. Deși evoluează în cea mai mare parte din timp în străinătate, cu toate că are un staff compus din oameni de altă naționalitate, pentru că el s-a născut între aceleași granițe, e al tău. Iar dacă-i al tău, ai toate drepturile asupra sa.

Când câștigă, devine automat candidat la președinție sau, lucru ciudat într-o republică, i se atribuie titulatura de “Rege”. Când pierde, sportivul național este ca un om care-a aflat că-i grav bolnav, iar suferința lui e publică.  Din jurul lui dispar toți, iar fraza “a demonstrat că-i român adevărat” se pronunță altfel, cu maliție și accent apăsat pe “adevărat”, cu sensul de “perdant”.

Și pentru că tot vorbim de caracterul nostru mioritic, să remarcăm ceva: ciobanul acela pasiv și defetist măcar avea o oaie cu care să vorbească și care-l asculta. Balada e însă cumva incompletă. Ar fi fost interesantă versiunea celorlalți doi baci – care ar semăna, probabil, cu stenogramele convorbirilor dintre infractorii de stat -, dar și o depoziție a unei alte oi, ce păștea prin turmă.  Aceasta, pariez, ar aduce mult cu tumultul gregar de după înfrângerea eroului principal, acel “Ia uite-l și pe prostu’ ăla care habar n-are să lupte!”. Continue reading →

Din câte a dat de înțeles Anghel Iordănescu, meciurile de pregătire din 30 mai (cu Uruguay) și 1 iunie (cu Chile) nu vor avea loc, întrucât Victor Pițurcă ar prefera “să așteptăm întâi tragerea la sorți, apoi să facem țintarul pregătirilor”.

Așadar, dacă picăm în preliminariile Euro2016 cu Norvegia, să zicem, vom demara rapid negocieri pentru un amical cu Finlanda, astfel încât Nea Piți să decripteze runele fotbalului nordic? După acest principiu, și Camionatul Mondial era de evitat, fiind o competiție lungă și obositoare, desfășurată la mama naibii, pe care sigur n-am fi câștigat-o. Deci, de ce să mai surmenăm echipa și stafful, când îi putem păstra pe băieți proaspeți și vigilenți pentru următoarea încleștare din grupe? Continue reading →

Dacă există cineva capabil să se lupte până la capăt, acela e Michael Schumacher.

În încheierea la cartea sa “Creierul lui Broca” – despre savantul francez care a studiat creierul, lăsându-și propriul organ al gîndirii drept moștenire științei -, Carl Sagan se întreba “Cât de mult din omul cunoscut drept Paul Broca mai poate fi regăsit în acel borcan?”. Este, cumva, și cazul lui Michael Schumacher, aflat zilele-acestea în comă indusă într-un spital din Grenoble.

Întrebarea nu o pun în sens medical, ci într-unul existențial. Interogații precum ”A fost cel mai mare pilot din toate timpurile?” sau “Merita să cîștige șapte titluri de campion mondial?” își pierd noima, dacă au avut-o vreodată. După mai bine de douăzeci de ani urmărindu-l pe pilotul german, mă întreb “Cât din Michael Schumacher am ajuns să înțelegem, până la urmă?”. Ascuns mereu în spatele căștii și al combinezonului, vârât în ghiocul strălucitor capabil să atingă 350 kilometri pe oră, pilotul e oricum o mare necunoscută. Viteza ni-l răpește în fiecare fracțiune, este acolo și totuși nu e, aparițiile în conferințele de presă ori în acțiuni promoționale nu ni-l redau. Continue reading →