Maniera în care Simona Halep a învins-o pe Maria Kirilenko în turul al treilea de la US Open spune chiar mai multe decât scorul: 6-1, 6-0. N-a fost doar o demonstraţie de forţă, ci mai ales una de concentrare şi de încredere în propriile forţe. Rusoaica a fost pe teren doar la primele trei mingi ale partidei, pe care le-a câştigat. Apoi, Simona a început bombardamentul. La un moment dat, a luat şi şaisprezece puncte la rând. Mai mult, după fiecare minge ratată, câte au fost, se arăta înciudată. În 51 de minute, ceva mai mult decât o repriză de fotbal plus prelungiri, s-a terminat.

Poate însă că a şi greşit cu graba aceasta de-a fi mai bună. Când Eurosport a început să transmită meciul, acesta se îndrepta deja spre final. Bineînţeles, există proceduri şi proceduri în lumea TV. Din câte ştiu, grilele de programe Eurosport nu sunt stabilite la Bucureşti. E însă penibil şi împotriva propriilor interese comerciale să întârzii constant la întâlnirea cu publicul tău. E ca şi cum ai transmite în direct un concert de rock, surprinzând doar ultimul fâsâit al cinelului şi strigătul solistului vocal: „I love you, Bucharest. You’ve been amazing!”. Continue reading →

Transferul anului nu s-a petrecut în fotbal.

Fotbalistul român e un fel de Ulise de buzunar a cărui odisee e tragicomică: el nu se întoarce acasă încărcat de gloria cucerită peste mări şi ţări, ci pentru că nu l-au mai primit ăia la război. De aceea, în general, revenirea îi e rapidă şi fără de obstacole. Acasă, pe el se bat vreo trei cluburi, printre care şi cel ce l-a vândut în urmă cu o lună pe un milion şi vrea să-l împrumute acum cu 200.000 până-n iarnă.

Aşa cum pentru descrierea condiţiei de şomer există eufemismul „between jobs”, ipostaza clasică a fobalistului exportat e aceea de-a nu prea juca. Rusescu nu joacă pentru că nu-i pus la punct cu pregătirea fizică, în ciuda mitului despre preparatorul de la Steaua. Torje s-a rătăcit undeva între Udine şi Granada. Pantilimon prinde poarta doar când Joe Hart trebuie menajat. Iar ultima ştire despre Marica ne spune cu precizie unde nu va juca: la Lazio.

Viitorul sună însă grozav. Din presă aflăm că fotbalistul cu acelaşi nume e dorit în Bundesliga. La fel, Dragoş Grigore de Verona. Onduku de Arsenal, Şahtior şi Juventus la un loc. Bourceanu de Torino. Adrian Cristea de Jessica Alba, dacă ea ar şti că el există. Suntem numărul 1 în lume la capitolul „fotbalişti doriţi”, pentru că, de-a lungul anilor, numai 1% dintre aceştia au ajuns cu adevărat la respectivele cluburi. Continue reading →

Emil Săndoi părăseşte postul de antrenor al echipei naţionale de tineret, după patru turnee finale consecutive ratate şi unul compromis, rostind nemuritoarele cuvinte: „Am nevoie de o nouă provocare”. Păi, nea Emile, să fiu iertat, au tot fost provocări, mult prea multe, cărora nu le-aţi făcut faţă. Tehnicianul dă vina pe carenţele care există la nivel de copii şi juniori. Bineînţeles, cei care antrenează copiii şi juniorii îşi pot exprima regretele pentru starea jalnică a sportului practicat în maternităţi, iar tehnicienii care se ocupă de sugari s-ar putea declara îngrijoraţi de modul precar în care se desfăşoară concepţia.

Prestaţiile echipelor de tineret te fac să te întrebi dacă numărul de după Under… nu reprezintă cumva obiectivul propus de banca tehnică înaintea fiecărui meci în ceea ce priveşte numărul de goluri primite. În catalogul propoziţiilor de lemn autojustificatoare se înscrie şi aceasta: „Nimic nu vine din urmă”. Ba, să fim iertaţi, naţionala statului Feroe vine foarte tare din urmă. Nu demult, am făcut 2-2 cu tineretul lor, după ce am fost conduşi la pauză, iar Ciprul ne-a învins acum câteva zile. Să sperăm că la următoarea tragere la sorţi nu vom da piept cu reprezentativa unei alte insuliţe cu mari realizări în fotbal, Malta. Continue reading →

“Se mişca pe teren cu o asemenea uşurinţă, de parcă dansa cu cea mai frumoasă fată” – Diego Maradona.

Iată-l. Primeşte mingea şi-o înalţă pe şiret, de parcă ar vrea s-o vadă mai bine. Se întoarce apoi uşor spre stânga, cu o mişcare graţioasă de dansator, şi din el răsare un călcâi, iar mingea pleacă mai departe. Dragan Stojkovici a fost unul dintre fotbaliştii care au înnobilat călcâiul, căci pentru el piciorul n-avea părţi mai puţin ortodoxe.

Continue reading →

„Pe vremea mea, ofsaidul era ofsaid, oriunde se afla mingea. Acum, regula e un nonsens” – Franz Beckenbauer.

Era o vreme când nu era nevoie să descifrezi fotbalul cu ajutorul tratatelor, judecătorilor şi al analiştilor. Când a ajuns să fie condus de tribunale sportive, supus unor judecăţi iezuite, în care se discută doar despre dacă: 1. a existat intenţie?, 2. mâna era lipită de corp?, 3. poziţia corpului era nefirească? şi aşa mai departe. Mai lipsesc mărturia rudelor şi a vecinilor (mai faulta acuzatul când era mic?), depoziţia opticianului (se vede o fantă de lumină?) şi a unui specialist în hipnoză (ce intenţiona inculpatul când a ridicat piciorul?). Continue reading →