Despre natura umană și societate

“Acesta e blestemul rasei umane. Faptul că este sociabilă. Cristos ar fi trebuit să vorbească astfel: «Da, adevăr grăiesc vouă, de câte ori vă strângeți câte doi sau trei, înseamnă că un alt individ o să se aleagă cu capul spart. » Vrei să-ți spun ce ne învață sociologia despre tagma omenească? Am să-ți ofer doar un rezumat. Un om singur, bărbat sau femeie, este un sfânt. Doi oameni se vor iubi. Dacă sunt trei, vor inventa lucrul acela fermecător pe care-l numim «societate». Patru oameni vor construi o piramidă. Cinci oameni vor transforma pe unul din ei în paria. Șase vor reinventa prejudecata. Dacă se adună șapte, în șapte ani vor reinventa războiul.

Este posibil ca omul să fi fost creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, dar societatea umană a fost făcută după chipul și asemănarea opusului Lui și de atunci se tot străduiește să se întoarcă acasă.”

Stephen King – Apocalipsa

Când preferați să fie lansarea cărții?

coperta-exitusmicPrieteni din București, avem de ales între mai multe date pentru lansarea noului roman, “Exitus”, publicat de Editura Polirom, care va avea loc în curând la Librăria Cărturești Verona. Puteți vota în sondajul  de mai jos ziua care vă convine cel mai mult pentru a putea participa.

Să ne vedem cu bine la lansare!

În continuare, public un nou fragment din carte:


Terminase de mâncat când îl auzi pe Roskus venind, mai întâi zgomotul înfundat al copitelor, apoi șuierul vântului la întâlnirea cu corpul străin, în care se contopeau omul și animalul. Când ajunse în dreptul intrării, Roskus își întoarse privirile spre el. Nu păru surprins să-l vadă acolo. Dădu încet din cap, ca și cum l-ar fi salutat ori ca și cum și-ar fi confirmat sieși o bănuială, apoi descălecă greoi și legă calul de trunchiul bradului de pe marginea hăului. Continue reading

Am scris un roman. Se numește “Exitus”. Va apărea în curând la Polirom.

coperta-exitusmicÎn ultimii ani, am scris un roman. Acum, poate v-ați dat seama: ca orice om, am și eu două laturi, una care ia lucrurile ușor și una mai profundă, mai gravă. “Exitus” vine din această a doua zonă.

Romanul este despre un băiețel, Milo, care crește singur la o morgă înconjurată de un vast câmp de gunoi. Are drept profesori almanahurile și enciclopediile găsite printre resturi, iar ca tovarăși de joacă animalele și trupurile celor morți. În pragul adolescenței, hotărăște să iasă între oamenii vii, dar descoperă că aceștia sunt de o cruzime fără margini.

Lansarea cărții va fi în această lună. Voi da mai multe detalii atunci când vor fi stabilite. Până atunci, redau un scurt fragment din carte. Continue reading

… marşuri …

„În spatele lui Salamanca se rânduiseră câteva gânduri care-l urmau, făcând salturi mici. Un gând semăna perfect cu o maimuţă. Nu dintre cele mai arătoase, dacă am admite că există şi maimuţe prezentabile. Alt gând semăna cu un ied şi mergea în dreapta maimuţei, poate ceva-ceva în spatele ei. Avea corniţele abia mijite, nici nu putea să înţepe cu ele, şi picioarele, de la genunchi în jos, negre. În urma iedului venea un gând sub formă de leu, iar în urma leului, alt gând, ca o gorilă. Gorila asta avea un par şi la fiecare trei paşi îl otânjea pe leu chiar în moalele capului. Nu lipseau din cortegiul gândurilor un lup, o panteră şi altele nedefinite ca formă, ca nişte mingi de ceaţă, ce se rostogoleau pe urmele lui Salamanca … În spate de tot venea un gând izolat. Era ca o luminiţă ce plutea pe deasupra pământului, aprinzându-se şi stingându-se. Ca un far …”.

…………….

„Prin piaţă trecu un detaşament de mutilaţi, care purta o pancartă neagră: „Al doilea război mondial. Pe când al treilea?”. În primele rânduri mergeau cei ce suferiseră pierderi neînsemnate, o mână, un picior, nasul, jumătate de falcă, fleacuri dintr-astea. Urmau cei fără mâini sau fără picioare, sau şi fără mâini şi fără picioare … pe urmă cei cărora le fusese retezat capul; îşi duceau craniile în palmă, sau subsoară, după chef, norocoşii care reuşiseră să-l regăsească. Alţii nu duceau nimic; venea la rând un lung convoi de cărucioare ale celor care pierduseră jumătate de trup, ori chiar trei sferturi; vedeau câte un sfert de om, mânându-şi căruciorul singur, în caz că din acel sfert făceau parte şi mâinile; în caz contrar cărucioarele erau împinse de schilozi mai norocoşi, cărora le lipsea numai capul sau vreo mână; procesiunea era încheiată de cei decimaţi total, cei care fuseseră adunaţi din tranşee cu linguriţa; aceştia nu se vedeau, n-avea ce să se vadă, totuşi se aflau şi ei acolo, negreşit”.

Fragmente din romanul „Aventură şi contraaventură”, de Leonida Neamţu, apărut la Editura Tineretului, în 1966.