Amsterdam, ploaie. Roma, caniculă. Milano, vânt puternic. Chivu rezistă.

Există sportivi care îşi ating limitele şi nu-i nimic rău în asta. Dimpotrivă. Cristi Chivu a „scos” maximum din propriul talent de fotbalist şi din posibilităţile trupului său. Plecat la 19 ani în fotbalul mare, a excelat în ceva care cere multă, foarte multă muncă: arta de-a fi fost, chiar şi atunci când era indisponibil, de neînlocuit.

La echipa naţională, de altfel, nici n-a fost înlocuit, decât formal. Mai vedeţi, de la retragerea sa, un căpitan care să fi spus ceva, orice? De fapt, puteţi răspunde repede, fără Google, cine poartă astăzi banderola pe braţ? Acest fapt banal spune multe despre eşecul continuu al leadership-ului în fotbalul românesc. Iar noi nu ne-am supărat pe Mircea Sandu, pe Dragomir, pe nea Piţi, ci, aşa cum se întâmplă întotdeauna în viaţă, pe cel de la care aveam aşteptări, pentru că „ne-a lăsat”. E însă mai multă onestitate într-o plecare anunţată franc şi motivată cum se cuvine – amintiţi-vă imaginea acelui crater din creştetul lui -, decât într-un perpetuu joc emoţional de-a v-aţi ascunselea cu publicul. Continue reading →

La o zi după ce precedentul tehnician al Vasluiului a fost demis pentru c-a uitat să-şi schimbe numărul de la maşină într-unul cu „VS”, noul antrenor deja ajunge în urbea moldavă. Apucă să-i cunoască pe membrii lotului, inclusiv pe brazilianul buimac care încă întreabă dacă-i vreun club de strip-tease în judeţ, apoi e condus să-l cunoască pe patron.

Maşina opreşte la marginea unui lan înfoiat de vânt, în mijlocul căruia se vede silueta unui bărbat făcând gesturi largi, dirijorale. Antrenorul coboară şi vrea să pătrundă în lan. Însoţitorul îşi drege însă vocea.

– E mai bine să vă descălţaţi. Continue reading →

Cei care doresc să preia clubul din Giuleşti sunt, bineînţeles, „rapidişti de-o viaţă”. Aşa a fost şi George Copos: începând cu momentul în care a cumpărat clubul şi până când l-a dus de râpă, a pupat steaguri şi s-a drapat în fulare. Şi Marian Iancu se recomanda a găzdui „sânge violet”, ce să mai vorbim de Mititelu?, pe care, dacă-l ascultai, avea buricul de forma siglei Universităţii Craiova.

Dacă ne amintim criteriile după care erau uneori aleşi angajaţii din Ghencea – „M-am întâlnit cu el la biserică, e un creştin adevărat” -, nu-i de mirare că unul dintre avocaţii domnului Becali, sincer vorbind, pare mai degrabă recuperator ieşit la pensie, iar greşelile gramaticale din cererea de eliberare l-ar recomanda mai degrabă pentru o pledoarie la „bac”. Bine că nu l-a ales pe Ionuţ Luţu să-l reprezinte în instanţă, pentru că şoferul oficial urmărise cu nesaţ serialul „Law & Order”. Din fericire pentru club, acest mod amatoristic de a-şi alege reprezentanţii nu a continuat şi în cazul apărării Stelei în cadrul anchetei deschise de UEFA, unde a fost angajat un profesionist. Continue reading →

Dacă-i asculţi, sunt un fel de „zece negri mititei” suferinzi, care se cer singuri afară. Ex-Buşcă vrea să iasă din fotbal, Niculae se vaită, Copos e înfrânt, Borcea n-a mai putut, Porumboiu geme constant, ca o lăuză.

Fotbalul nu e o afacere, pentru CĂ nu-i tratat ca o afacere. Cu mici excepţii, e doar ocazia de a îţi face imagine şi de-a spăla mulţi bani, de a primi şpăgi sub onorabila formă de contracte de publicitate. Foarte interesantă este reacţia la cazul RCS-Dragomir a celor care chiar ar fi trebuit să ceară o anchetă serioasă, pentru că erau banii lor. Or, reacţiile au fost după cum urmează: „Să vedem întâi dacă a existat un prejudiciu”. „Nu înţeleg: ce a făcut rău?”. „Mitică a făcut mereu bine fotbalului românesc”, „Nu mă interesează”.

Se tot insistă pe faptul că a fost desfiinţată Cooperativa şi că asta ar trebui să ne bucure. De fapt, ea doar şi-a schimbat forma, dintr-una atomizată, în care mai multe grupuri se luptau pentru a-şi atinge interesele, iar unul pierdea, într-una piramidală, în care un club are cu-atât mai mult de câştigat cu cât se află mai aproape de vârful puterii, doar cei de jos se reîntorc în divizia inferioară, căci asta-i viaţa!, ce să facem? Continue reading →