Corul virtual, by Cami

And now for something completely different.

În 2010, compozitorul şi dirijorul Eric Whitacre a avut ideea de a organiza un cor în care fiecare să cânte de acasă o părticică. Pentru a realiza proiectul, avea nevoie de 900 de înregistrări audio-video. Până la urmă, a primit 2051 de aplicaţii şi înscrierile s-au terminat, corul urmând să fie „asamblat” şi să susţină reprezentaţia în martie. Aşadar, până la următorul proiect, care va începe în curând, nu vă rămâne decât să cântaţi sub duş :) .

Iată imagini de la precedentul cor virtual, „Lux Aurumque”. Pătrăţelu’ ăla micu’ din stânga sus, rândul al doilea, coloana a treia, sunt eu :D . 

Oameni şi statistici

Mani Gyenes şi Marcel Butuza au terminat Raliul Dakar, iar performanţa lor nu poate fi înţeleasă uşor. Există realizări care, chiar dacă se petrec în cadrul unei competiţii, nu pot fi evaluate sau măsurate cu uneltele obişnuite, căci ele aparţin unei alte dimensiuni a sportului.

Într-un maraton, indiferent că-l parcurgi pe roţi sau cu picioarele, înainte de a concura „împotriva” altora, alergi „împreună” cu ei. Aici apare un sens al sportului: esenţial e să fii om împreună cu ceilalţi, luptându-te în primul rând cu tine. În acest context, chiar recordul lui Mani din istoria participărilor româneşti la „Dakar”, locul 17 în clasamentul general plus câştigarea clasei „Maraton”, şi locul 57 obţinut de Marcel Butuza rămân, totuşi, cifre. Mai importantă e lupta lor încăpăţânată, de ani de zile, pentru a putea lua startul şi de-a ajunge la final, ceea ce anul acesta nu au reuşit decât jumătate dintre cei înscrişi.

Iată-l pe Andrei Roşu, consultant în domeniul financiar, care aleargă dimineţile începând cu ora 4 pentru a nu-şi neglija familia şi serviciul. El vrea să termine şapte maratoane pe şapte continente – din care a dus până acum la capăt patru – pentru a promova trei fundaţii care se ocupă de tratarea copiilor suferinzi. Citindu-i blogul, ai senzaţia că poţi face alături de el măcar câţiva paşi dintre sutele de mii necesari pentru acest proiect.

Iată-l pe Paul Dicu, instructor de arte marţiale din Constanţa, scafandru la Delfinariu, basist de rock, paraşutist, poet, alergător. Nu peste mult timp, va participa la Maratonul Nisipurilor din Maroc, 250 de kilometri în cinci zile, care se aleargă la temperaturi de peste 40 de grade Celsius. Nu l-au oprit unghiile smulse, scorpionii, teama, coastele rupte sau tăieturile, nici întrebarea „de ce?”, la care Paul răspunde: „Cred că asta mă va face mai umil, că mă va împiedica să mă mai uit în altă parte când va fi nevoie de mine. Singurul lucru care rămâne e ceea ce construieşti. Singurul dar pe care ţi-l poţi face fără să te uiţi la preţ e să te construieşti pe tine”.

Aceşti oameni nu sunt doar sportivi, ci şi creatori. Urmându-i sau poate doar urmărindu-i, ceva se naşte în noi, care ne ajută să ne ridicăm pentru a privi în jur. Linia de sosire? O descriu cuvintele personajului interpretat de Horaţiu Mălăele în piesa „Sinucigaşul”, citate în blogul lui Paul: „Dar eu de ce n-am creat nimic, Doamne? Am avut doar atât de mult timp liber! … Eu pentru ce-am trăit? A? Pentru … pentru statistică?”.

P.S. Paul Dicu mai are nevoie de 1.600 de euro pentru a putea lua startul la Maratonul Nisipurilor. Dacă îi vor prisosi bani, îi va pune într-un fond destinat alergătorilor români care se vor înscrie la ediţiile următoare ale competiţiei. Contul, în RON, este RO65INGB0000999901815872, ING România.