Parafiltrate

Clip promoţional al TVR. „Am un vis … că în 2010 … Michi Alexandrescu va comenta finala Campionatului Mondial … împreună cu Sorin Hobana … Strig acest adevăr: toţi comentatorii … (n.a. cu ecou: toţi comentatorii … toţi comentatorii …) sunt egali”.

Există ceva mai deranjant decât reclamele cu patru băieţi tâmpi care beau bere şi sar în sus la goluri: tipul cu bărbuţă care ne învaţă în pauzele meciurilor să folosim vinul. Sper că se va întâmpla astfel: în timp ce respectivul plescăie rotind puţin beaujolais în paharul cu picior, să se audă un glas dogit: „E liber, domnu’?”. Neaşteptând răspunsul, muncitorul nebărbierit cu fes din clipurile pentru coniacul Unirea, însoţit de toate personajele reclamelor la lichide proletare, să se aşeze. Apoi, dolofanul cu parafiltratul să-i verse paharul, turnându-i bere în loc, iar dacă nu dă noroc, băieţii de la Servus să-l arunce cu scaun cu tot din cârciumă pentru că nu respectă adevărata tradiţie a fotbalului.

După ce le-a purtat ghinion tuturor celor care au jucat în reclama Nike, Iñárritu a regizat un nou clip publicitar, de data aceasta cu selecţioneri. Scenariu: Maradona intră într-o frizerie să se tundă. Clopoţelul de la uşă îl trezeşte din aţipeală pe Lippi, care sare în picioare şi se ia cu mîinile de cap. În faţa lui, pe micul ecran, componenţii squadrei azzurra îl aruncă de bucurie în aer pe Mihai Stoichiţă. Aşezat pe băncuţă lîngă Lippi, cineva ţine în dreptul feţei cotidianul „L’Equipe”, al cărui titlu mare este „Fostul selecţioner urmărit de suporteri furioşi”. Ziarul coboară câţiva centimetri şi-l vedem pe Domenech, cu o claie de păr negru şi o mustaţă în genul Ţiriac, privind speriat în jur. Maradona îi întinde mâna lui Domenech, acesta refuză să i-o strângă. Maradona începe să plângă. Manichiurista îl consolează.

Fabio Capello se ridică încruntat de pe scaun. E chel. Se îndreaptă spre casă, unde Göran Eriksson, de asemenea tuns zero, negociază, susţinând că el ar trebui să fie cel plătit. Maradona se aşază suspinând pe scaun, iar frizerul, căruia îi zărim doar mâinile, îi potriveşte şervetul la gât şi bagă maşina de tuns. Cadru pe podea, unde şuviţele lui Diego se amestecă cu cele deja existente acolo. Se aude clopoţelul. Intră Del Bosque. Frizerul se întoarce spre uşă şi de-abia acum îi vedem figura. E Joachim Löw, care întreabă zâmbitor: „Cum vă facem?”.

Pe ecran apar cuvintele „Fotbal german: ras, tuns şi frezat”.

Stratul de roşii al preşedintelui

„Şi mie mi-au stricat, doamnă, straturile de roşii la Bucureşti” îi spune preşedintele unei femei cu casa inundată. Apoi râde. Iată cum micul inconvenient devine egal cu adevărata tragedie, mâncărimea cu cancerul, ţânţarul cu armăsarul. Când cobori din sfera în care averea şi puterea sunt atât de mari, încât nu mai există riscul de a fi vreodată diminuate – nici de viitură, nici de DNA -, bunul simţ ajunge în mâl.

Sumele mari sunt abstracte şi opace. De aceea Camera Deputaţilor îşi doseşte cheltuielile defalcate în spatele unei singure cifre, comune. De-abia când coboară din cupola bugetului de ţară la venitul mizer al unei familii, exerciţiile de împărţire a banilor îşi revelează caracterul letal, de acrobaţie fără plasă. „După ce se repară, ţi-o asiguri”, ordonă preşedintele, iar când sinistratul care câştigă 450 de RON pe lună îl întreabă „Din ce?”, bărbatul numărul 1 al ţării răspunde „Lasă-mă cu poveştile-astea!” şi pleacă. Nicicând preşedintele nu a avut un oponent politic mai bun decât profesoara din Dorohoi, care i-a dezvăluit lipsa de soluţii şi adevăratul caracter. Nicicând nu a existat o sinteză mai bună a relaţiei cauză-efect în România decât cea referitoare la calitatea învăţământului, care „a scos oameni ca dumneavoastră, domnule preşedinte”.

„Sunt oameni care nu vor să-şi abandoneze casele. De ce credeţi că procedează astfel?”, întreabă reporterul un bătrân. Mizanscena e perfectă, apă tulbure până la genunchi, astfel încât atât reporterul, cât şi bătrânul par a avea rol egal în această tragedie. Diferenţa e că, după acel minut de filmare, bătrânul îşi va lua viaţa de la capăt, murind undeva spre sfertul drumului, iar insinuantul reporter se va întoarce în casa lui cea sigură şi uscată. Iată, aşadar, adevăratul sabotor, omul care nu-şi părăseşte bruma de avuţie chiar cu riscul de a muri. Cel care vine acolo cu treabă nu are cum să-l înţeleagă.

Oamenii de pe scenă îşi cunosc perfect rolurile, deja le joacă de ani de zile, în această dramatizare a lui „lasă-mă să te las!”. Replicile curg, camerele filmează, spectatorii sunt sub apă, dar ei contează pentru actori cam cât stratul de roşii al preşedintelui.

CM 2010. Ziua 21

De la 17:00, Germania – Argentina. De la 21:30, Paraguay – Spania.

De la 18:00, pe sport.ro, Lindstedt-Tecău / Melzer-Petzschner, finala la dublu de la Wimbledon.

De la 18:30, prologul Turului Franţei, pe Eurosport.