Ce seriale noi sunt de văzut în toamna asta

Încep cu bonusul, cu cel de-al unsprezecelea serial, unul englezesc, care deja se difuzează  (s-au dat 4 episoade pe BBC One din cele 6 ale primului sezon).

Bodyguard este cu Richard Madden (cel care l-a jucat pe Robb Stark în The Game of Thrones), Keeley Hawes (Death at a Funeral, The Durrells) și Gina McKee (Atonement, Phantom Thread). Urmărește povestea unui militar întors din Afghanistan ce devine bodyguard-ul secretarului de stat, care este femeie. Deși este împotriva politicii duse de ea, trebuie să o protejeze și, treptat, între cei doi lucrurile devin mai complicate. E un serial de acțiune bine scris, cu actori foarte buni, cu filmări specatuloase, pe care vi-l recomand cu căldură.

Restul sunt seriale care încă n-au început, dar care sunt programate pentru această toamnă.  Continue reading

Familia tradițională în baladele populare românești

Se vorbește atât de mult zilele-astea despre familia tradițională, încât am vrut să văd cum tratau chestiunea strămoșii noștri nu foarte îndepărtați. Și am căutat dovezi exact în inima tradiției: în baladele populare. Păi dacă nu acolo se află bogăția spirituală a poporului nostru și adevărul despre noi, atunci unde?

Am ajuns la câteva concluzii:  Continue reading

Ce tenisman m-ar ajuta să car o canapea?

Nu știu voi cum sunteți, dar eu orânduiesc sportivii în catalogul personal după un singur criteriu. Nu valoare, nu bani câștigați, nu trofee cucerite.

Întrebarea pe care mi-o pun în minte este: „M-ar ajuta X să car o canapea până la scara cealaltă?”. (Atenție: nu încape în lift și e destul de grea!). Apoi îmi imaginez cum ar reacționa, de pildă, fiecare tenisman de top dacă l-aș ruga asta.  Continue reading

Toți ne-am pierdut un pic mințile

De la început o spun, ce a făcut Serena Williams în finala de la US Open e nepermis. După ce antrenorul ei, Patrick Mouratoglou, aflat în tribune, a făcut un semn ce poate fi asociat unei indicații tehnice, lucru interzis de regulament la acest turneu, jucătoarea a fost penalizată. Ea a protestat, apoi a insultat arbitrul, amestecând fără noimă acuze și argumente emoționale, încercând să câștige simpatie și susținere. A pierdut partida, în miezul unui circ de nedescris.  Continue reading

A mai suferit cineva pentru Roger?

De mult nu mai țin la tenis cu cel mai slab. Am ținut cândva cu oricine juca împotriva lui Borg, nu pentru că mi-ar fi displăcut suedezul, dimpotrivă, ci pentru că, pur și simplu, cel puțin până la apariția lui McEnroe, adversarii păreau lipsiți de șanse în fața lui.

Până când, într-o zi, tot la un US Open, am ținut cu Roscoe Tanner – un jucător cu un serviciu foarte puternic, cu care a și rupt fileul atunci – și, surpriză!, Tanner l-a scos pe Borg. Astfel, în fazele următoare n-a mai fost niciun Borg – McEnroe și niciun Borg – Connors. Au fost în schimb servicii bubuite.

Continue reading