Nu mai e timp de vorbe și de texte. Sunt în Piața Victoriei. Veniți și voi.
P.S. Vorba lui Uapxela, chiar dacă e închis, peste 10 zile blogul va fi eliberat automat, cu noua ordonanță :)
Fences. Simfonia omului simplu
După succesul avut de piesa lui August Wilson pe Broadway, în 1987 s-a făcut o încercare de ecranizare, cu Eddie Murphy în rolul principal, în regia lui Norman Jewison. Autorul s-a opus – și a făcut-o până la moartea sa, din 2005 -, susținând că numai un negru putea regiza această poveste. Deși Jewison făcuse “In the Heat of the Night” cu Sidney Poitier, un film cu un profund mesaj antirasial care câștigase, în 1968, cinci premii Oscar, Wilson a rămas ferm pe poziții. Continue reading
De ce îl iubim pe Federer
Nu e doar eleganța, căci putem folosi acest cuvânt și în vecinătatea unui manechin ori a unui costum de haine. Nu e numai surpriza de-a vedea loviturile sale crescându-i ca niște plante exotice din rachetă. Nici doar grația, deși mișcarea aceea completă cu care-și duce până la capăt reverele vine parcă din balet. E un amalgam din toate acestea și încă ceva nespus, asemănător cu ceea ce simțim în vecinătatea unui cal de rasă, ceva doar al ochiului, bucuria inalterabilă a unei forme perfecte. Continue reading
Cele mai simpatice autogoluri
În egală măsură, aceste reușite sunt și niște opere de artă nepieritoare.
6. Începem lista cu reușita lui Lee Dixon. Parcă nici Ronaldinho, la CM 2002, nu l-a păcălit pe Seaman așa cum a reușit propriul său coechipier.
Arrival: un Liceenii cosmic
Sunt două moduri prin care se încearcă, de obicei, salvarea unui film prost: 1. Recursul la oniric, adică „A visat, dom’le, bine că ne-am liniștit, deci n-a murit”, și 2. Joaca de-a călătoria în timp, „deci ăla-i bărba-su, pe care însă-l cunoaște după ce-o naște pe fie-sa făcută cu el”. Ambele metode sunt folosite din belșug în “Arrival”, o fâțâire de aproape două ore a regelui gol prin cinematografe.
„Why are they here?”. Întrebarea de pe afișul filmului se referă ori la actorii din distribuție, ori la spectatori. Pe scurt, o lingvistă (Amy Adams) încearcă să comunice cu două sepii gigantice cu șapte picioare venite de undeva de nu se știe unde. Până reușește, mare minune dacă mai ești treaz. Rezultă o lălâie meditație asupra vieții, din care înțelegem că războiul e rău, iar oamenii niște bestii cu (numai) două picioare. Continue reading
Briliante, diamante și alte nestemate
Ne supranumim fotbaliștii de parcă ar sta în vitrina unui bijutier, nu în subsolul fotbalului.
Am văzut deja în presa română formularea “nestemata Ligii 1”. M-am topit de drag: așa vorbesc părinții de copiii lor, când încearcă să-i facă din corigenți olimpici.
Așadar, Mutu a fost Briliantul, Cernat Diamantul, dar avem acum o “nestemată”. Ce va urma? Gablonțul? Semiprețiosul? Mărgica? Fotbalistul român e un fel de pietricică pe care cei o mie de înțelepți se străduiesc să o scoată dintr-un lac care a secat demult. Continue reading