Serialul anului 2017: Mindhunter

Difuzat de Netflix, Mindhunter este ecranizarea cărții Mind Hunter: Inside the FBI’s Elite Serial Crime Unit, care tratează înființarea, în anii ’70, a primei unități de profileri, adică agenți FBI cu studii de psihologie care se ocupau cu studierea crimelor ce nu aveau o motivație clasică.

Cameron Britton, interpretul asasinului Ed Kemper, și Jonathan Groff

Nu e serialul polițist obișnuit. Binele și răul, repartizate dintru început prin convenția taberelor – agenții FBI și monștrii fără de conștiință -, se amestecă pe parcurs, ca-n orice noir ce se respectă. Deși Fincher a regizat doar primele două și ultimele două episoade din sezon (în echipa de regizori este și Asif Kapadia, cel care a făcut documentarele despre Senna, Cristiano Ronaldo și Amy Winehouse), semnătura lui e pregnantă. Continue reading →

Cele mai ciudate muzee din lume

1. Cel mai prost muzeu al figurilor de ceară din lume. Lima. Dacă vreodată voi ajunge în capitala statului Peru, nu voi ocoli acest loc. Cele mai importante obiecte nu sunt exponatele, ci etichetele cu numele, căci Elvis seamănă mai degrabă cu Bono, poziția lui Freddie Mercury aduce cu salutul nazist, iar sub manechinul reprezentându-l pe Steven Spielberg trebuia să scrie „Strănepotul lui Abraham Lincoln”. Locul seamănă mai mult cu Casa Groazei decât cu un muzeu al figurilor de ceară.

Shakira și Jim Carrey, așa cum au fost ei „clonați” în muzeul din Lima

Continue reading →

5 filme foarte bune bazate pe conversații

Sunt acele pelicule rare în care accentul nu se pune atât pe acțiune, cât pe dialog și pe dilemele filosofice abordate, mai apropiate de teatru decât de film. Iată câteva dintre cele care mi-au plăcut foarte mult.

The Sunset Limited – 2012. Într-o noapte, Black (Samuel L. Jackson), lucrător în stația de metrou Sunset Limited, îi salvează viața lui White (Tommy Lee Jones), care voia să se sinucidă. În apartamentul primului, cei doi se contrazic apoi în legătură cu motivele pentru care merită să trăiești. Credincios fiind, Black vrea să-l împiedice pe White să repete gestul. Tensiunea crește gradat, iar dialogul și jocul sunt fără cusur.

Este un film regizat de Tommy Lee Jones după o piesă scrisă de către unul dintre scriitorii mei favoriți, Cormac McCarthy. Continue reading →

Trei filme bune și puțin cunoscute. Cu Jack Nicholson

Jack Nicholson în The Last Detail

Bănuiesc că ați văzut multe filme bune cu Jack: de la Easy Rider la The Passenger, de la Five Easy Pieces la About Schmidt, ultimul mare rol al lui Nicholson. După mine, sunt trei filme ale lui care, în mod inexplicabil, au rămas mai puțin cunoscute, deși sunt extraordinare și fiecare dintre aceste roluri i-a adus o nominalizare la Premiile Oscar.

Le voi enumera în ordine cronologică. Continue reading →

5 filme bune și puțin cunoscute. Cu călătorii în timp

Franka Potente în Lola rennt

În orice operă de ficțiune, că e literatură sau film, există o regulă de aur: suspendarea neîncrederii (the suspension of disbelief). E un fel de contract în alb între scriitor și cititor, conform căruia cel din urmă trebuie să coboare un pic ștacheta la rigurozitate. Pus în fața călătoriei în timp, nu spui că Einstein a stipulat, cu mai bine de un secol în urmă, că nu e posibilă; lași de la tine și savurezi povestea.

Așa e și cu următoarele filme, care nu sunt la fel de cunoscute ca seria „Back to the Future”, „Groundhog Day” sau „Interstellar”, dar a căror producție a costat mult mai puțin. Dacă nu iei în seamă niște „scame”, sunt foarte bune. Continue reading →

3(+1) filme bune și puțin cunoscute. Cu Matt Dillon

E unul dintre marii actori ai vremii noastre, ceea ce te face să te întrebi cum de nu a luat niciodată un Premiu Oscar.

Matt Dillon (dreapta) și Mickey Rourke în Rumble Fish

Poate îl știți din Crash (singurul rol pentru care a fost nominalizat la Oscar), din There’s Something About Mary sau din You, Me and Dupree. Matt Dillon are însă în carieră roluri mult mai bune și mai puțin cunoscute. Continue reading →