Cele mai interesante seriale noi din 2017

Imagine din Mr. Mercedes

1. The Deuce. L-am recomandat ca fiind unul dintre cele mai așteptate seriale din 2017 și, după cel de-al doilea episod, îl recomand în continuare. E despre epoca de aur a porn-ului din anii ’70. James Franco joacă rol dublu, iar Maggie Gyllenhaal interpretează o prostituată. Realizat de către David Simon și George Pelecanos, care au mai produs capodopere precum The Wire, Homicide: Life on the Street și Treme, are același stil: construcție înceată, povești întrețesute ale multor personaje, dialoguri credibile, cinematografie de stil vechi. În două cuvinte, meserie curată. Singura mea problemă e James Franco, care nu-mi place. The Deuce nu este la fel de bun precum The Wire, dar ce serial a fost?

Continue reading →

Două filme bune și puțin cunoscute. Cu Kathy Bates (după Stephen King)

Recomandările de azi sunt ecranizările unor cărți scrise de același autor, căruia i-am citit majoritatea volumelor: Stephen King. Mulți îl desconsideră, ca fiind „prea comercial”, eu îl văd ca pe un scriitor foarte bun, care știe mereu foarte bine ce face și pentru cine scrie.

Nu toate cărțile lui îmi plac (cam una din patru), dar unele sunt foarte bune. King are, după mine, mari calități: știe foarte bine să construiască personaje și să scrie simplu. Favoritele mele sunt: The Long Walk, The Shawshank Redemption, The Green Mile și cele două cărți care au stat la baza următoarelor pelicule. Nu întâmplător – cu excepția lui The Long Walk, ale cărui drepturi de ecranizare le are Frank Darabont -, celelalte s-au transformat în filme excepționale. Continue reading →

3 (+1) filme bune și puțin cunoscute. Cu Billy Bob Thornton și Bill Paxton

Billy Bob Thornton în A Simple Plan

Pe Billy Bob Thornton îl știți, probabil, drept cel de-al doilea soț al Angelinei sau după rolul din Bad Santa 1 și 2, ori poate – Doamne ajută! – veți fi văzut „The Man Who Wasn’t There”, un clasic al fraților Coen (al căror stil îi plăcea atât de mult, încât Billy Bob a acceptat din prima, fără vreo negociere, să joace în filmul lor).

Thornton are însă câteva roluri extraordinare, deși ceva mai puțin cunoscute. Continue reading →

Top 3 terase din București

1. Bistro La Donna. Se află aici, în cartierul care-mi place cel mai mult din București, între Vatra Luminoasă și Baba Novac, la intersecția străzilor Țuculescu cu 7 Drumuri. Muzică rock (deși zilele trecute și-a “făcut loc” și un CD cu CC Catch), aer de cârciumă de cartier, în care toată lumea se cunoaște cu toată lumea. Zona, dacă n-o știți, este încântătoare, având multe case și clădiri de două-trei etaje, cu grădini.

Continue reading →

Documentare excepționale. The Secret Life of Chaos

Nu știu dacă urmăriți documentarele produse și difuzate de BBC și prezentate de Jim Al-Khalili, care s-a născut în 1962 în Bagdad și este profesor de fizică la Universitatea din Surrey. Sunt vreo zece astfel de documentare, dintre care am ales două, care mi-au plăcut foarte mult.

Primul este The Secret Life of Chaos (2010). Este un documentar fascinant despre „comportarea” naturii și despre despărțirea lumii științifice de determinismul newtonian, care stipula că lumea este un imens și complicat mecanism a cărui evoluție poate fi totuși prevăzută. Continue reading →

Cum puteți face mult bine fără efort

Dați 2% din impozit pentru Inima Copiilor! Banii voștri vor salva niște vieți mititele și greu încercate.

În centrul acestei lumi tehnologice, undeva, mic, este un nou-născut.

În București, într-o aripă nouă a Spitalului Marie Curie, se află o aripă pentru nou-născuți construită de Asociația Inima Copiilor cu sprijinul Fundației Vodafone. Nu știu cum să vă descriu senzația pe care o ai intrând în secția de Terapie Intensivă pentru nou-născuți. Pe de-o parte, sunt urmele unei lipse de griji proprii doar copilăriei: pe pereți, siluete desenate zâmbitoare îți arată drumul spre „Spital” ori spre „Unitatea de primiri urgențe”.

Pe de altă parte, ești ca pe o navă care transportă în cosmos muguri de viață umană. Cum mergi pe coridoare, vezi, în stânga și în dreapta, în niște camere de sticlă pline de aparate și de monitoare, cum pâlpâie niște vieți care – în acel mod anormal pe care ne-am obișnuit să-l denumim normal -, n-ar fi avut cum să reziste. Aceste boțuri de carne par atât de fragile, încât îți vine să-ți ții respirația și din spatele pereților transparenți, să nu le faci vreun rău. Continue reading →