De ce îl iubim pe Federer

Roger-Federer-2017-960x540

Nu e doar eleganța, căci putem folosi acest cuvânt și în vecinătatea unui manechin ori a unui costum de haine. Nu e numai surpriza de-a vedea loviturile sale crescându-i ca niște plante exotice din rachetă. Nici doar grația, deși mișcarea aceea completă cu care-și duce până la capăt reverele vine parcă din balet. E un amalgam din toate acestea și încă ceva nespus, asemănător cu ceea ce simțim în vecinătatea unui cal de rasă, ceva doar al ochiului, bucuria inalterabilă a unei forme perfecte. Continue reading

Bamboo versus Colectiv. Cum ne spălăm pe mâini de România

bamboo01

Ordinea operațiunilor este: întâi te speli pe mâini de orice vinovăție, apoi ridici degetul arătător și-l îndrepți spre altul. Când lanțul se termină și nu mai există un altul, pasezi din start răspunderea, pe semnătură. În România, există o industrie de „nu e vina mea”.

De pildă, chestiunea asta cu „clubul funcționa pe proprie răspundere” este alibiul perfect, un „lasă-mă să te las” ce poate asigura funcționarea la infinit al unui sistem al morții. Noi – statul – ne facem că muncim, voi – cetățenii – vă faceți că trăiți, asumându-vă riscul ca, din când în când, să ardeți ca muștele.  Continue reading

Natură moartă cu foste glorii

Cearta e pentru cine să ia banii de pe ochii mortului, căci Steaua nu mai există de mult.

steaua2Faultul începe chiar din formula aceasta nefericită: „fostele glorii”. Gloria, dacă e adevărată, rămâne pe viață. Nu se menține prin aciuarea pe lângă un latifundiar, nu se pierde prin retragerea din activitate. Este precum geniul. N-ați auzit nicicând de un „fost geniu”.  Continue reading