Stăpânul

Nu știu cum să mă refer la echipa din Liga 1 cunoscută anterior drept Steaua. Unii îi zic FCSB, după cum s-a decis în instanță. Cei din media fac tot posibilul să-i spună Steaua, ei înțelegând foarte bine că e ultima resursă a unui fotbal muribund.

Poate ar trebui să folosim ambele nume, așa cum unele doamne își afișează și numele de domnișoare, ca semn de nostalgie, dar și pentru a fi mai lesne identificabile pe Facebook. Un fel de Vasilica Beauchamp (fostă Dulău).  Continue reading

Natură moartă cu foste glorii

Cearta e pentru cine să ia banii de pe ochii mortului, căci Steaua nu mai există de mult.

steaua2Faultul începe chiar din formula aceasta nefericită: „fostele glorii”. Gloria, dacă e adevărată, rămâne pe viață. Nu se menține prin aciuarea pe lângă un latifundiar, nu se pierde prin retragerea din activitate. Este precum geniul. N-ați auzit nicicând de un „fost geniu”.  Continue reading

Praful, stadionul gol și amintirile

După ultimele calcule, marca Steaua București valorează 57.306.150 euro.

1a1a1a1a1a1a1a283Nu e o sumă chiar rotundă, precum se observă. Asta, pentru unii, e un posibil indicator al preciziei cu care s-a calculat. Pentru alții, e ca-n bancul cu preotul care spune: “Mai păcătuiește o dată, femeie, că a dat cu zecimale”.

Aceasta este valoarea totală a mărcii Steaua şi de-abia acum urmează să se stabilească suma la care este evaluată secţia de fotbal. Atunci se va obține un alt număr, la fel precis în imprecizia lui. Povestea amintește de divorțurile în care totul se împarte judicios, astfel încât fiecare rămâne cu jumătate de masă și jumătate de câine. Cât or face driblingurile lui Marcel Răducanu din total? Un milion, două? Sprinturile lui Gabi Balint, cele patru penalty-uri apărate de Duckadam la Sevilla, angajarea rapidă în adâncime spre Lăcătuș de la începutul meciurilor? Continue reading