Topul meu 3 de comedii romantice

Oare ce s-a întâmplat cu comediile romantice? Când s-au transformat în șiruri de glumițe fără perdea despre sex livrate atât de mecanic, încât ai senzația că te uiți la mai mulți roboți de bucătărie care încearcă să fie hazlii.

N-am o problemă cu superficialitatea acestor producții, pentru că există miliarde de oameni superficiali care le cer. Problema e că, în general, aceste filme n-au nici umor, nici vreo palidă legătură cu romantismul. Dar nu e o chestiune care ține de gen, ci, mai degrabă, de lipsa de valoare a celor ce le fac și de așteptări ale celor ce le urmăresc.  Continue reading

Șapte mituri din filme

Sunt ele adevărate sau nu?

1. Charles Chaplin a participat la un concurs de imitare a sa, pe care nu l-a câștigat. Improbabil.

Ibx2DAceastă poveste a apărut pentru prima oară în 1918, când Mary Pickford susținea un turneu în Marea Britanie. Potrivit ziarelor englezești, actrița canadiană i-ar fi povestit lordului Desborough că prietenul ei Charles Chaplin participase la un concurs de imitatori ai săi în California, în care ocupase doar locul al douăzecilea (foto). Povestea reapare de atunci în presa mondială, în diferite versiuni – locul ocupat de Chaplin variază între 3 și 27 -, dar nu există o sursă credibilă a acestei întâmplări în presa californiană din anul 1918.  Continue reading

20 de lucruri pe care nu le știai despre Premiile Oscar

Chiar de la prima ediție, care a avut loc în 1929, Galele Premiilor Academiei Americane de Film au oferit momente memorabile. Iată o colecție de recorduri interesante, prevederi ciudate din regulamentul competiției și întâmplări amuzante care s-au petrecut de-a lungul timpului.

Rin_Tin_Tin_19301. A concurat cu un câine. Primul câștigător al unui Premiu Oscar din istorie este și cel mai controversat învingător. Emil Jannings a triumfat la singura ediție în care s-au admis candidaturi pentru mai multe roluri. Unul dintre cele două filme pentru care Jannings a fost nominalizat nu mai există, toate copiile fiind distruse. Principalul lui contracandidat și, conform autoarei unei cărți biografice, adevăratul câștigător a fost Rin Tin Tin (foto), un ciobănesc german, dar membrii Academiei s-au temut să nu cadă în ridicol acordând Oscarul unui câine.

Câțiva ani mai târziu, Jannings a jucat în câteva filme de propagandă nazistă, iar Goebbels l-a decorat.
Continue reading

Un om ca o floare

 

„Goana după aur”. Adoarme cu capul pe masa pregătită pentru revelion, aşteptând-o. Se visează strălucitor, amuzant, distrându-şi invitatele. Înfige două furculiţe în pâinişoare şi le preface în dans. O mustăcioară şi doi ochi negri plutesc ireal pe deasupra tacâmurilor, ca nişte păsări desenând rotocoale prin aer. Să râzi, să plângi?

Se trezeşte. Lumânările au ars. Din pragul uşii, ascultă câteva secunde zarva petrecerii, apoi îşi ridică încet gulerul şi iese. Se apropie de fereastra luminată în spatele căreia oamenii se distrează. Vagabondul priveşte, iar umerii îi cad. Este imaginea Singurătăţii Absolute, zugrăvită din câteva tuşe de nemişcare.

Sau invers. „Monsieur Verdoux” numără bancnotele cu o viteză incredibilă, prefigurând maşina care peste câteva decenii va executa această operaţiune. Este, în acelaşi timp, continuarea mişcării demonice pe care banda rulantă i-a imprimat-o muncitorului în „Timpuri noi”. Stingând luminile, criminalul în serie urcă scara spre dormitorul din care o voce feminină enervantă îl cheamă. Răspunde moale şi hipnotic – „Yessss, my dear” -, ca un şarpe încolţindu-şi prada. În capul scării se opreşte şi, privind luna, recită câteva versuri, după care intră să ucidă. Şi te cutremuri de râs.

„Luminile oraşului”. Ieşit din închisoare, vagabondul cutreieră străzile. Este singura scenă din toate cele în care a întrupat acest personaj în care Chaplin nu are bastonul, simbolul demnităţii sale, acul cu care se apăra ca o albină. Nişte copii îl chinuiesc, apoi o vede în vitrină pe fata căreia el îi plătise operaţia pentru redarea vederii. El ştie, ea află, fata îi întinde o floare celui care i s-a oferit cu totul, iar imaginea se stinge peste ochii lui arzând ca doi tăciuni aprinşi. Cum să nu plângi?

Priviţi-l în „Luminile rampei” cum imită o floare şi vă veţi da seama că, de fapt, a fost o floare. Nu există om care să privească silueta vagabondului şi să nu fie cotropit de un sentiment amestecat de bucurie şi tristeţe, ca atunci când deschizi un sertar căutând ceva şi dai peste fotografiile din copilărie. Patina legat la ochi pe buza unui hău, se strecura printre picioarele poliţiştilor, o tigaie primită în cap îl făcea să valseze divin pe marginea bordurii, stâlpii de iluminat se înclinau în faţa sa. A transformat globul pământesc într-o minge uriaşă cu care doar el ştia să jongleze, a inventat filmarea inversă, însă şi o limbă nouă, în care cuvinte inexistente încovoiau microfoanele, dar în cea mai mare parte a vieţii sale a spus totul fără ca măcar să rostească o vorbă.

Există, în „Piciul”, o secvenţă stranie de reverie. Chaplin se visează în Rai, unde curtează un înger, apoi cade, împuşcat de un poliţist. Peste ani, a scris un scenariu pentru fiica sa, Victoria, în care o fetiţă se naşte cu aripi de înger şi este ostracizată de lumea în care trăieşte. Trebuia să fie următorul lui film, dar Charlie a murit în somn în noaptea de Crăciun a anului 1977 şi aripile au rămas la el.