Cum să te desparți de un om

Oricine ar muri, e imposibil să nu-i poți alătura ceva legat de sport pentru a vinde asta într-un ziar de specialitate. Că-i Iurie Darie, Păunescu, Papaiani, Gyuri Pascu, nu contează. Dispărutului i se ia amintirea, cât încă mai e, și e pusă să joace într-un mică reprezentație, lângă știrea cu Gabriela Cristea goală și “moartea omului care a fost umilit în public de Giovanni Becali”. Da, există o astfel de știre în presa sportivă online din România. Ca să afli cine a murit trebuie să dai clic, fiind folosit ca momeală numele celebrului pușcăriaș. Dacă și numele ți-e înlocuit în propriul ferpar cu al altuia, ar fi de încercat o analiză a ceea ce suntem, pe baza felului în care ne vindem unii altora plictiseala de fiecare zi.  Continue reading

Danke, Daum!

Selecționerul a făcut nemțește ceea ce ai noștri făceau până acum românește: a compus o echipă capabilă să joace prost foarte bine.

christoph_daumMeciul cu Muntenegrul a fost sublim și mi-a redat speranțele în potențialul fotbalului nostru. Naționala României avea nevoie de Christoph Daum pentru un suflu nou.

Desigur, dumneavoastră credeți că glumesc. Vă asigur că nu. Să vă explic. Alte naționale pot juca prost într-un singur fel și doar în anumite ocazii; naționala României e singura selecționată din lume capabilă să o facă într-o varietate de feluri. Suntem, practic, inepuizabili, de la așezările crispate ale lui Pițurcă până la picturile rupestre ale lui Răzvan Lucescu ori la schemele de evacuare la incendiu ale lui Iordănescu, toate au fost etape necesare în devenirea noastră. Trebuia să vină Daum care să continue aceste experimente, introducând în ecuație un element important: aleatoriul.  Continue reading