Țara care are nevoie de rugby

Ce rost are să comparăm “puieții” cu “stejarii”? Altă structură, alte năzuințe, altă lume.

În rugby, este vorba de cucerirea teritoriului. Două armate stau față în față, clar delimitate de linia balonului, și-și dispută fiecare palmă de pămînt. Pentru a înainta, trebuie să lupți: nu există subterfugiul pasei lungi în adâncime date cu brațul. Spațiul de cucerit nu este un cerc sau un dreptunghi închis care trebuie străpuns de la distanță, ci ditamai terenul unde trebuie să așezi balonul așa cum plantezi o sămânță.

Dar ce greu e să ajungi acolo! În încârligarea aceea de brațe și de trunchiuri, în care și camera de luat vederi intră laparoscopic, numai la reluări, totul este construit pentru luptă. Chiar și faptul că intervenția medicului se consumă pe teren, fără întreruperea meciului, exact asta arată: că accidentarea este un fapt minor, fără importanță în economia luptei.

Iar tot ce rezultă din această încleștare, la capătul unui tumult de trupuri izbite, poartă un nume lipsit de pretenții și de orice formă de emfază: încercare. Cel care a înscris se cheamă că a reușit să încerce; cel care duce mai departe efortul colectiv se cheamă că transformă. Continue reading →

Dragi tricolori,…

… cu voi, am ajuns de la “Generația de Aur” la “Generația Feroe”.

Dintre toate formațiile Europei, România a fost cea mai favorizată de mărirea numărului de echipe calificate la turneul final al Euro 2016. La tragerea la sorți, am prins de departe grupa cea mai slabă, cu Grecia, capul de serie, în cădere liberă. Ce mai lipsea? Gibraltar în loc de Feroe, retragerea Finlandei pe motiv de boală, din partea Ungariei să participe 11 refugiați cu copii în cârcă sau, ca să fim siguri, să se califice direct toate formațiile din grupă.

Continue reading →

Cazul Budescu

Gândește, șutează foarte bine de la distanță, înscrie. Ce i-ar mai trebui pentru a juca la națională?

Budescu e prea gras pentru națională și nu vine în apărare. În general, este prea cumva pentru un fotbal atât de mare. Părerea aceasta sună de parcă am avea vreo zece golgheteri prin campionatele pe unde joacă. Întrebarea este cât ne vom permite să ținem în afara circuitului naționalei un fotbalist care înscrie goluri și aici nici măcar nu vorbim despre un atacant de careu, ci de un mijlocaș ofensiv.

Descriindu-l pe Budescu, Rădoi a avut dreptate. Rar am văzut un fotbalist român, de la Dorinel Munteanu încoace, care să știe cum să tragă de la distanță. De la Mutu încoace – cu care Budescu seamănă ca stil de joc – nu am mai avut un executant bun pentru fazele fixe. În partida Astra – West Ham și nu numai am văzut la el mai mult fotbal ofensiv și inteligent decât în multe împiedicări colective din meciurile echipelor românești. Continue reading →