Djoko, Federer, Nadal. These are the days of our lives

Djokovici – Federer: 7-6, 1-6, 7-6, 4-6, 13-12 (7-3) în finala Wimbledon 2019, după două mingi de meci Federer. Cred că asta rezumă totul.

Niște planete s-au aliniat pentru noi de niște ani buni încoace. Îi avem pe Nadal, Federer și Djokovici, iar asta e ca și cum, în box, Tyson, Ali și Sugar Ray Leonard ar fi luptat în aceiași ani și la aceeași categorie. Sau Maradona și Ronaldinho jucând în aceeași echipă, făcând un-doi-uri până la desființarea fotbalului. Lennon și McCartney compunând împreună și după 1970, stingând chiștoace în același zaț de cafea.

Continue reading →

Ce tenisman m-ar ajuta să car o canapea?

Nu știu voi cum sunteți, dar eu orânduiesc sportivii în catalogul personal după un singur criteriu. Nu valoare, nu bani câștigați, nu trofee cucerite.

Întrebarea pe care mi-o pun în minte este: „M-ar ajuta X să car o canapea până la scara cealaltă?”. (Atenție: nu încape în lift și e destul de grea!). Apoi îmi imaginez cum ar reacționa, de pildă, fiecare tenisman de top dacă l-aș ruga asta. Continue reading →

Pietricica din pantof

Jelena Ostapenko, v-am mai spus?, e fascinantă. Retează fiecare schimb de mingi de zici că după meci are întâlnire cu cel mai frumos bărbat de pe planetă și vrea să termine cât mai iute. O și văd, ajunsă la restaurant, cu părul încă ud după un duș rapid, trepidând pe scaun, în timp ce respectivul taie tacticos vita argentiniană și-i vorbește despre Renaștere și parfumuri, până când ea nu mai rabdă: „Auzi, Giordano, lasă vrăjeala, îți place de mine sau nu?”. Continue reading →

Ruleta rusă în tenis

Când începe un turneu important de tenis, am un fel de joc cu televizorul: îl deschid, la orele transmisiunilor, fără să știu cine joacă. E un fel de ruleta rusă. Dacă dau peste un Fognini – Schwartzman, să zicem, câștig eu. Dacă e un Anderson – Karlovic, de pildă, câștigă televizorul și-l închid. Aș prefera să-i urmăresc două-trei ore pe băieții care îmbracă în polistiren blocul vecin ori să ascult toate melodiile propuse de-a lungul vremii de România la Eurovision decât să-i văd la treabă pe Anderson sau pe Karlovic. Continue reading →

Anul grației în tenis

Cu prilejul a patru ani de parteneriat dintre Stella Artois și Turneul de Tenis de la Wimbledon, vă prezint articolul de sfârșit al competiției (P)

Pentru mine, meciul turneului de la Wimbledon a fost Nadal – Müller, deși niciunul n-a ajuns în semifinale. Luxemburghezul, cu figura lui pe care te aștepți să o vezi mai degrabă în spatele unui ghișeu, cetățeanul european prin definiție, cu prenume frânc și nume teuton, a fost jucătorul meu favorit. Dârz, spectaculos, modest.

Dar înaintea tuturor, bineînțeles, a fost Federer, omul de povestit nepoților. Ați observat?, când se duce spre scaun, chiar și după cel de-al optulea game consecutiv câștigat, el are totuși grimasa aceea de om preocupat, parcă-l doare un pic o măsea ori parcă i s-a mărit peste noapte întreținerea. Și nu joacă teatru: asta-i forma lui de a fi cel mai bun, să rămână mereu în meciul ce se joacă mai întâi în mintea sa apoi pe teren. Continue reading →

Cele mai mari surprize de la Wimbledon

Anul acesta, au fost câteva rezultate neașteptate. Kvitova a fost învinsă de Brengle, iar Pliskova de Rybarikova. La băieți, Wawrinka a fost eliminat de Medvedev, Nadal de Muller, Monfils de Mannarino. Aceste rezultate nu se compară însă cu marile surprize din istoria turneului londonez, pe care vi le reamintesc, în acest articol oferit de Stella Artois. (P)

1. „Cine e băiatul acesta cu părul roșu, urâțel, pistruiat și cu prenume rusesc?”, se întreba toată lumea în 1985, când Boris Becker a „explodat” la Wimbledon. Avea 19 ani, de-abia în urmă cu două săptămâni câștigase primul turneu, la Queens’s Club, dar încet-încet a urcat în tabloul londonez. A trecut atunci, printre alții, de Nystrom, Mayotte, Leconte și Jarryd. Continue reading →