in Publicitate

Anul grației în tenis

Cu prilejul a patru ani de parteneriat dintre Stella Artois și Turneul de Tenis de la Wimbledon, vă prezint articolul de sfârșit al competiției (P)

Pentru mine, meciul turneului de la Wimbledon a fost Nadal – Müller, deși niciunul n-a ajuns în semifinale. Luxemburghezul, cu figura lui pe care te aștepți să o vezi mai degrabă în spatele unui ghișeu, cetățeanul european prin definiție, cu prenume frânc și nume teuton, a fost jucătorul meu favorit. Dârz, spectaculos, modest.

Dar înaintea tuturor, bineînțeles, a fost Federer, omul de povestit nepoților. Ați observat?, când se duce spre scaun, chiar și după cel de-al optulea game consecutiv câștigat, el are totuși grimasa aceea de om preocupat, parcă-l doare un pic o măsea ori parcă i s-a mărit peste noapte întreținerea. Și nu joacă teatru: asta-i forma lui de a fi cel mai bun, să rămână mereu în meciul ce se joacă mai întâi în mintea sa apoi pe teren. 

De asemenea, este și cel mai greu de explicat sportiv de pe planetă. Cum poate, printre atâtea bombardiere cu tendoane tinere, să-și păstreze grația și, mai ales, firea? În semifinale, alături de Querrey, Cilici şi Berdych părea unul dintre acele balerine din vitrina bunicilor, demodate, totuși încă grațioase şi în acest “încă” e tot secretul domnului Federer, căci la el se poate citi o rezistență gingașă în fața timpului. În fiecare an, de mult timp, ai zice că înoată prin apă vie. Și cel mai important lucru e că o face cu zâmbetul acela de pisică de Cheshire care a dat de smântână, ca și cum pe el, primul, victoria într-un turneu l-ar lua prin surprindere. Pe toți adversarii din acest turneu i-a depăşit asa cum treci, la volanul unui Ferrari, de o coloană de maşini pe autostradă. Inclusiv pe Berdych şi pe Cilici, căci asta e caracteristica asului, să fie mai bun de la o asemenea distanță, încât toți ceilalți să pară unul şi-acelaşi în fața lui.

Ce amuzant! Omul care nu lasă timpul să treacă are acel prenume ce vestește în eter sfârșitul. În același timp, nicicând un prenume nu și-a găsit mai bine purtătoarea ca în cazul lui Venus Williams. Acum 15 ani, era o jucătoare mai bună, câștiga turnee, era numărul 1. Veți spune că Muguruza a bătut-o clar în finală. Aşa e, dar Muguruza – cea mai talentată jucătoare de tenis din ultimii ani – poate învinge clar pe oricine, dacă îşi adună mințile şi forțele.

O sportivă cu longevitatea lui Venus e însă ceva rar. Astăzi, când își desăvârșește ultima voltă, este perfectă în fragilitatea ei, ca muzicienii cântând pe puntea vasului când se scufundă.  Întotdeauna mi-a plăcut mai mult grația ei leneșă decât vigoarea surorii. Ce a făcut în semifinala cu Johanna Konta se poate numi o lecție de tenis: să atragi adversarul în jocul tău, să-l faci să crezi că te poate domina, iar în final să nu-i lași nicio șansă.

A fost 11-a finală la Wimbledon pentru Roger, prima din 2009 încoace pentru Venus, prima de Grand Slam pentru Monica Niculescu (în tandem cu Hao-Ching Chan). Atât de neașteptată, încât nimeni, subsemnatul fiind inclus, n-a amintit-o printre românii cu o brumă de șansă la Wimbledon. Ca întotdeauna, sportul și sportivii îți dau o lecție când nu te aștepți. Felicitări, Monica!

Write a Comment

Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. In fiecare an, de vreo patru-cinci încoace, am o stringere de inima ca nu-l voi mai vedea jucind. Sper sa-mi mai provoace emotia asta frumoasa inca, macar, vreo patru-cinci in fata.
    Federer Federerer Federerest

  2. @the_kop:ai cam divagat dar daca ne uitam la primarul Londrei,acum 20 de ani s-ar fi gandit cineva?!?
    #stellapretdenoroc