De la recentul CM de handbal, am ieșit în optimi, eliminați de o echipă mai slabă. Povestea vieții noastre, din care nu-nvățăm nimic.
Handbalul a rămas singurul sport de echipă în care mai contăm, dar și aici suntem în pericolul de a trăi alunecarea din fotbal de la sfârșitul anilor ‘90. Avem un campionat dezechilibrat, cu o echipă-fanion favorizată și, mai ales, o selecționată clădită în jurul unei singure jucătoare: Cristina Neagu. Continue reading

În România, dintotdeauna, când conducătorii au considerat că e nevoie de “un șoc la echipă”, a fost concediat antrenorul. Atât. A fost singura metodă psihologică de a motiva jucătorii și cea care are șansele cele mai puține să funcționeze. Mesajul pentru sportivi era: “Antrenorul e de vină, voi sunteți OK”. Mesajul pentru noul antrenor: “Vei păți la fel”. Aproape niciodată însă, de la Burebista încoace, nu s-a gândit nimeni să angajeze un psiholog la echipă.