14 filme de război foarte bune și puțin cunoscute (I)

Nu mă refer la filme precum Saving Private Ryan, fie arhicunoscute, fie făcute mai ales să stoarcă litri de lacrimi, ci la unele chiar mai bune, pe care, poate, nu le-ați văzut.

1. La Grande Guerra (1959). Este unul dintre filmele pe care le revăd cam o dată la doi ani, pentru că este un scurt curs despre construcția povestirii, ritm și stil. Eroii sunt soldații unui pluton din armata italiană, în primul război mondial, principalele personaje fiind interpretate de către Vittorio Gassman și Alberto Sordi, doi șmecheri descurcăreți. Întâmplările se succed după schema râsu’-plânsu’. De pildă, când un cocoș apare între liniile inamice, soldații din fiecare tabară se străduiesc să-l atragă către ei și să-l mănânce. Sau când eroii principali tot amână să împuște un soldat inamic care nu știa că este pândit, până când acesta nu-și va fi băut cafeaua. Finalul este inevitabil și tulburător.

Este prima tragicomedie clasică italiană făcută de Mario Monicelli, o capodoperă.

Continue reading

Trei tragicomedii de geniu

Alberto Sordi

Vă recomand trei comedii în stil italian, realizate de trei mari regizori, cu trei mari actori din Peninsulă.

1. Prima e varianta originală a “Parfumului de femeie”, din 1974, cu Vittorio Gassman (regia: Dino Risi). Ați văzut, probabil, varianta americană, cea cu Al Pacino. La fel de probabil este că-l considerați pe Al Pacino un mare actor. Și eu, cu observația că ultimul lui rol mare a fost totuși cel din Scarface, iar faptul că nu poate sau nu vrea să joace comedie este un handicap. Versiunea originală a “Parfumului de femeie” este, spre deosebire de copie, un film senzual, plin de un umor trist, fără pilde moralizatoare și ocolit de manierism, profund și simplu în același timp.

Continue reading