Țepe de mare valoare

Dacă tenisul admite funcția de “căpitan nejucător”, fotbalul românesc a consacrat-o pe cea de “jucător nejucător”.

Gabriel_Tamas (1)Există motive pentru care transferurile ce se fac în această iarnă sunt denumite „istorice”. Fie ele devin istorie în scurt timp, prin nefinalizare, fie se referă la fotbaliști care erau activi pe vremea lui Herodot. De pildă, Eboue: „un fost finalist al UCL”, numai că finala aceea din UCL a avut loc acum mai bine de 10 ani. Mai este cazul lui Siaka Tiene, aflat la frumoasa etate de 34 de primăveri, dar „fost coechipier al lui Zlatan”.

Acestea sunt însă doar nade aruncate publicului, pentru creșterea interesului în jurul unui campionat foarte slab. Să vedem transferurile deja făcute. Noului venit la Steaua Timo Gebhart i se spune „Bad boy” nu pentru că ar fi o fiară pe teren, ci pentru că a strangulat o femeie. De altfel, în ultimii trei ani, după cum informează gsp.ro, omul a stat 677 de zile pe tușă, pentru accidentări la adductori, pelvis, inghinali și la rotulă. La Petrolul vine un „magician de 17 milioane de euro”; algerianul Ziani are deja 33 de ani, o vârstă a marilor promisiuni doar dacă te apuci de darts.  Continue reading

Naţionala fantastică

Cândva, într-un viitor nu foarte îndepărtat.

Diferenţele de valoare în fotbalul mondial au devenit atât de mari, încât FIFA organizează o grupă pentru echipe imaginare şi cu nevoi speciale. Picăm cu: 1. Paltonia, campioana mondială la fotbal cu nasturi, 2. Cei 12 apostoli, 3. Distribuţia din „Drumul spre victorie”, 4. Personajele din desene animate.

În primul meci, în deplasare cu Paltonia, România porneşte favorită, întrucât golgheterul adversarilor e captiv pe o haină de piele. Partida e însă un dezastru. Raţ alunecă mereu pe luciul mesei, Chivu e depăşit permanent. În ciuda înfrângerii, o veste bună: Florescu, acest Justin Bieber al fotbalului românesc, primeşte o ofertă de a juca în campionatul paltonian. A doua partidă este cu apostolii, pe noul stadion, încă neterminat. Avem motive de optimism: tatăl antrenorului nostru susţine cu probe că are mai multe performanţe decât părintele celuilalt selecţioner. Pe ploaie, mai bine adaptaţi mersului pe apă, apostolii înscriu primii (Ioan, 11), dar Marica profită de neatenţia lui Toma şi reuşeşte o triplă. Doar o minune îi mai poate salva pe apostoli. Ea vine în minutul 70, când apa din bidoane se transformă în vin, iar ai noştri încep să se îmbrăţişeze fără să fi dat gol.

După întâlnire, Nea Puiu reclamă liberul arbitru la FIFA şi promite victoria în partida următoare. Meciul e însă unul fără goluri. Stallone filmează „The Expendables 5″ şi lipseşte, Deyna şi Bobby Moore au dispărut între timp, pe Michael Caine îl chinuie reumatismul. Deşi media de vârstă a echipei adverse este de 76 de ani, nu reuşim să ieşim din propriul careu. Rezultatul e salvat de Dom’ Profesor Rădulescu, care la cornere îl ţine de vorbă pe Pelé, convingându-l că stau la coadă la sifoane, deci nu trebuie să sară la cap.

Deşi ultimii, putem evita retrogradarea din grupă dacă învingem desenele animate. Hai băieţi! Fii în roşu pentru naţională! Selecţionerul e desemnat cel mai sexy fiu de antrenor la Gala Premiilor TVMania. Mutu adoptă un picolo, Chivu un adversar. Înainte de începerea meciului are însă loc dezastrul. În tunel, Mutu şi Chivu îl bat pe Mutulică, transformându-l într-o caricatură încâlcită, iar Mitea, noua armă secretă a lui Răzvan, se răzbună pe Bambi pentru necazurile în amor.

FIFA cere măsuri drastice. FRF hotărăşte schimbarea de sex şi înscrierea echipei în grupa similară feminină, unde sunt şanse mai mari de calificare. Hai fetele! Fii în roz pentru naţională! Picăm cu: 1. Corul din Căpâlna, 2. Selecţionata „Sex and the City” plus „Desperate Housewives”, 3. Apropiatele lui Hugh Hefner, 4. Câteva trecătoare. Avem prima şansă dar, din păcate, la ora celei dintâi partide, majoritatea tricolorilor se află în acea perioadă a lunii, deci …