Unde sunt reparatorii de altădată?

Uneori, aș vrea să mai repar câte ceva. Din copilărie, îmi plăcea chestia asta; un casetofon, instalația electrică a bradului de Crăciun, bicicleta, puține rezistau fără să fie demontate. Un obiect desfăcut în fața ta recompune ceva din frumusețea și ordinea și liniștea Universului.

Pe vremea aia, în fața blocului, bărbați în maiouri cu găurele ridicau capotele de Dacii și se scufundau în boturile fiarelor mitologice care nu voiau să mai meargă. Le desfăceau pe folie, apoi suflau în jiglere ca-n niște fluiere fermecate, le montau la loc  și mașinile începeau să meargă. 

Am avut un unchi meșter, care mirosea a sudoare și a fier și a rumeguș – asta e transpirația omului muncit, cu totul alta decât duhoarea celui nespălat – și el avea, la țară, un atelier. Erau acolo o menghină cu bot uriaș, o tocilă cu curea, tot felul de burghie și roți dințate, fierăstraie și lădițe cu cuie uriașe. Era ca în centrul unui ceas imens. Uneori mă gândesc la uneltele alea, la nemișcarea lor dezolantă după ce el s-a dus, ce păcat e ca atâtea unelte să rămână nefolosite, e ca și cum timpul s-a înțepenit și nu mai are cine să-l repare.

Astăzi, miracolul se vinde capsulat, cu misterul și legenda încorporate. Reparatorii s-au transformat în martori ai lui Iehova: vin acasă și nu-ți mai recomandă reparația, ci înlocuirea. Cum naiba să fie o parte mai scumpă decât întregul?, ar fi întrebat unchiul acela al meu, obișnuit să înalțe case și să repare tot ce se putea repara, garduri, cărucioare, mașini de tuns iarba, aragazuri, panouri electrice, mai cu un cui, mai cu o sârmă ar fi dres încet-încet întreaga lume, iar ea ar fi mers, a naibii, mai bine decât merge asta de-acum, în care, dacă ridici o capotă de mașină, dai peste un seif, iar în fiecare telefon doarme un chinez mititel.

Nu-i departe ziua în care doctorul, supremul reparator, nu-ți va mai da pastile sau injecții, ci va scoate din frigider un ficat de toată frumusețea, Dar de ce mă doare, dom’ doctor? Sunt proaste, dă-le dracului, mai bine vă pun unul nou, ieri l-am primit, garanție cinci ani.

Lumea a venit mai aproape, la buricul degetului, însă n-o mai putem desface în bucăți. Ni s-a dat confortul, dar ni s-a luat dreptul la miracol. Că de reparat, știam și noi că mai mult stricăm, pentru că nu casetofoane dregeam noi, nici râșnițe de cafea sau robinete, ci, în primul rând, pe noi înșine.