in Opinii nepopulare, Oscaricale

Lion. Mașina de smuls lacrimi

15-sunny-pawar-1.w710.h473.2x

Este o rețetă pe care scrie Oscar în toate limbile pământului, căci are toate ingredientele care să provoace emoție. În primul rând, e o poveste adevărată. Prima parte se petrece în India, într-o extremă sărăcie. Un copilaș orfan de tată, Saroo, cară bolovani și fură cărbuni din trenuri, apoi se pierde, ajungând cu trenul la peste o mie de kilometri de satul natal. Adoptat de o familie de australieni, se simte, la maturitate, sfâșiat între cele două identități culturale.

Este filmul de debut pentru Garth Davis – care a colaborat anterior cu Jane Campion la „Top of the Lake”, un serial excelent, pe care l-am mai recomandat. Interpretul rolului principal din timpul copilăriei personajului, Sunny Pawar, găsit după un casting la care au participat peste 2.000 de copii, este extraordinar.

Din punct de vedere cinematografic, prima parte a filmului este puternică. Există o secvență, la începutul filmului, când copilul pierdut se trezește în tunelul din gara în care dormise, alături de alți copii ai străzii, un maț străbătut de o lumină leșioasă, urmăriți de oameni mari care vor să-i prindă. Mai apoi, Saroo traversează un pod către o piață, căutând un alt loc în care să doarmă. Cu piciorușele-i lipăind iute pe asfalt, copilul pare o viețuitoare neliniștită a beznei, un soi de gândac. Sunt cadre neliniștitoare, care te bântuie.

În partea a doua, când trecem la suferința adultului ce trăiește confortabil în Australia, filmul cade. De fapt, e un cu totul alt film. Din dramă, iată-ne în plină melodramă.

Această jumătate e un fel de manea pentru intelectuali: atât de mult vrea să te miște, încât obține efectul contrar. Saroo-copilul nu plânge niciodată: e prea ocupat cu supraviețuirea. Saroo-adultul o face deseori. Nu știm nimic despre el și despre ce i s-a întâmplat între timp, aflăm doar că suferă continuu – în timp ce face jogging, în timp ce ia masa cu părinții adoptivi și cu fratele vitreg -, că e supus permanent crizelor de personalitate – se decide greu, la un meci de cricket, dacă să țină cu echipa indiană ori cu cea australiană, după cum nu știe cum se mănâncă un fel de mâncare indiană.

Se recoltează oftaturi și lacrimi de la cât mai multe categorii de public, de la cei care plângeau la „Lanțul amintirilor” până la cei care merg la terapeut.

Și mijloacele cinematografice se schimbă. De la camera coborâtă la nivelul ochilor unui copil – ce te poate trage mai adânc într-o poveste? – la căutarea pe Google Earth, în confortabila apropiere a tehnologiei pe care o folosim de obicei când cercetăm vecinătățile unui hotel înaintea vacanței. Când, timp de multe minute în șir, adultul colindă cu Google Earth și prin față i se derulează, în același timp, amintirile de copil, îți vine să strigi: „Gata! Nu mai suport! Am înțeles metafora! Oprește-te!”.

Dansul bollywoodian de la sfârșit nu lipsește cu desăvârșire; e doar înlocuit cu o profundă meditație asupra vieții, despre caracterul universal al suferinței și de un mic vis, în care toate sunt cum erau.

Păcat. Putea fi un film bun.

“Lion” merge la șase premii Oscar, printre care pentru cel mai bun film, rol secundar masculin (Dev Patel), rol secundar feminin (Nicole Kidman).

Spune-ți părerea!

12 Comments

  1. Ai sarit peste Grammy Awards 2017 intentionat??? a fost aseara …

    La filme nu merg, mai ales la cele indiene, poa’ sa fie oricat de “Szívdöglesztő” = distrugator de inima … :)))

  2. @Olga Khan:

    Am văzut premiantele. M-a bucurat faptul că “Blackstar” al lui David Bowie a luat patru premii. În rest, nu sunt foarte interesat de aceste distincții.

  3. Am vazut 2 superfilme:Sully si Patriots Day,ignorate de selectiile Hollywpod-ului…La La Land?Pe bune?

  4. @cabrera:

    Nu le-am văzut încă. Nici La La Land.

    Doctor Demonicus spunea că lista filmelor bune și neglijate e mult mai întinsă, dar nu găsesc postarea lui. O mai caut.

  5. Sully e bun, nu se compara insa cu hell or high water sau fences. La la land nu l-am vazut inca, nici Lion.

  6. Manchester by the sea este deasemenea destul de dramatic si sfasietor (mai ales daca esti parinte) Filmul e bun, insa Casey Affleck, Michelle Williams si muzica (mai ales in momentele dramatice ale filmului) sunt mult peste. Michelle joaca doar cateva minute insa o face de exceptie. Durerea ei e atat de reala ca iti da fiori,
    Arrival, e bun, dar nu e atat de special. Ce m-a impresionat a fost intrebarea cu care pleci “ce as face daca”, insa pe parcurs filmul poate starneste admiratie mai multa de la un iubitor de fonetica/lingvistica/etc nu de la unul de mate-info.
    Hacksaw Ridge e un film ok de vazut. Daca iti plac filmele de razboi, partea de final e chiar bine facuta. Insa nu e “Salvati Soldatul Ryan”. In tipicul stil american de a superhiperboliza eroii locali, pare uneori prea mult (desi e true story)
    Tare sunt curios de La La Land…

  7. Casey Affleck tre’ ca ia Oscarul pentru rolul din Manchester by the sea, tristetea aia pare imposibil de jucat, vezi filmul si te simti vinovat ca viata ta e ok. Colosal rol.

  8. @Mihai, Doru Stoican:

    Casey? Încă mă gândesc ce mi-a plăcut și ce anume nu mi-a plăcut la el. Tot o fac de câteva zile, de când am văzut filmul. Eu merg totuși pe Denzel.

  9. Adrian, probabil esti influentat de faptul ca, cu virgula de rigoare, Casey nu are,sa-i zicem, anvergura, nu e actor mare. Si, sincer, nu cred ca e. Insa rolul asta il face fantastic.

  10. Casey nu prea stie ce sa faca cu mâinile. Cred ca mai are de invatat.

Webmentions

  • Prin blogosfera cinefilă (13 – 19 februarie 2017) | Recenzii filme si carti February 21, 2017

    […] Georgescu continuă seria articolelor despre filmele de la Oscar cu ”Lion”, căruia îi spune chiar din titlu ”mașina de smuls lacrimi”: ”Din punct de […]