in Gazeta Sporturilor

Freestyle

Acest gen sportiv exprimă nevoia omului modern de a fi singur, totuși admirat de către ceilalți

De câțiva ani buni, din unele discipline sportive – de pildă, schiul, ciclismul, motociclismul, snowboardingul sau fotbalul – s-au dezvoltat noi ramuri, mai apropiate de domeniul artistic, denumite generic freestyle.

Indiferent despre ce disciplină sportivă discutăm, aș constata mai întâi că freestyling-ul e ceva destul de puțin „free”. Ceea ce în rap, de pildă, e o probă de improvizație și-un semn al creativității în sport este de obicei un număr în care pui cap la cap diferite elemente repetate anterior până la atingerea perfecțiunii. Aidoma gimnasticii ori patinajului artistic, aceste elemente au și denumiri: ele nu sunt improvizate. Pe scenă – căci e mai degrabă o scenă – se manifestă 99 de procente de transpirație, doar restul rămânând pentru improvizație. 

De multe ori, e un act circular și mai degrabă solitar, căci nu există un scop final, ci doar autoadmirație exprimată prin minge și trup. N-o spun în sens peiorativ, doar constat. În fotbal, de pildă, țelul final al driblingului este totuși golul. Care este momentul de apogeu al freestyling-ului, ținta lui, corespondentul golului din fotbal? Fascinarea publicului și a arbitrilor. În cazul competițiilor, intrarea într-o grilă de

Cumva, jonglarea mingii de fotbal e mai apropiată de circ – o spun cu admirație – sau de gimnastica ritmică decât de fotbal. Am văzut un fost fotbalist, în fața bisericii Sacre-Coeur din Paris, care jongla cu mingea de fotbal în timp ce stătea agățat de un stâlp, la vreo zece metri înălțime. Era extraordinar. După trei minute însă te plictiseai și el oricum cobora: cât să reziste agățat acolo?

Sau să luăm, de pildă, aceste concursuri de drifting din automobilism, ultima intrare în galeria sporturilor cu motor. Ce este derapajul pe asfalt? Pentru un iubitor de spectacol, e dovada supremă de măiestrie. Pentru un iubitor de viteză, e pierdere de timp.

Un sport este o proiecție a ceva petrecut cândva în existența speciei noastre. Un „cine ajunge primul” ori „cine aruncă mai departe” sau “cine sare mai departe”. Scrima, alergarea, hipismul, rugby-ul, luptele, toate reproduc ceva din istoria noastră, păstrat prin sport. Freestyle-ul, azi, nu face excepție: exprimă nevoia omului modern de a fi singur, totuși admirat de către ceilalți. Cumva, noi, ca specie, ne-am oprit din a cuceri, din a explora, din a ataca. Doar ne jucăm, ne jucăm, ne jucăm și punem pe Facebook.

Mai rămâne să vedem freestyling și-n box.

Spune-ți părerea!

  1. Freestyle football reprezintă, cred, debușeul ratării. Adică: “nu sunt în stare să joc fotbal la nivelul dorit astfel încât pot deveni o “vedetă” pe youtube, fiind foarte îndemânatic nativ”. I-am văzut pe “vedetele” din Freestyle-ing încercând să joace un fotbal decent, fără succes însă. Când am început să joc fotbal la nivel organizat aveam în echipă (copii şi apoi juniori) colegi care făceau magie cu mingea de unii singuri dar nu prindeau primul 11 constant (driblau în cerc, nu dădeau drumul la minge, de obicei nu posedau prea multe atribute fizice astfel încât apărătorii echipelor adverse îi cam luau cu fulgi cu tot după primele floricele). Îmi aduc aminte un junior incredibil undeva prin judeţ care atingea mingea într-un metru pătrat de-ţi lua ochii ……. doar primele 10 minute, după care fundaşii îl intimidau prin body-check-uri “subtile” astfel încât a doua repriză nu o mai prindea aproape niciodată (îl schimba antrenorul deoarece era mână moartă). L-am reîntâlnit acum câţiva ani – este şofer.

  2. Apropos de Paris si de mingea de fotbal,cica Neymar va lua la PSG cam 600.000 £/saptamana.

  3. Pentru Adrian Georgescu. Off-topic fata de post, insa incearca sa ajungi la concertul Editors, duminica parca, Summer Well

  4. Total de acord! Chiar s-au inmultit niste sporturi de care n-am auzit in viata noastra. De pilda “BANDY” (un sport pe gheata ca hochei-ul doar ca se joaca pe dimensiunile unui teren de fotbal).