in Gazeta Sporturilor, Imprevizibil

Circulăm

„Daily Mail” scrie că jucăm în Grupa Morţii de plictiseală, dar, ciudat lucru!, noi nu ne-am plictisit. E greu s-o faci cînd echipa ta joacă la Euro. Ziariştii publicaţiei britanice au însă un remediu excelent împotriva stării de spleen: să scrie cronicile partidelor Angliei, Scoţiei, Irlandei şi ale Irlandei de Nord din Grupa Inexistenţei.

Nu avem de ce să ne încărcăm cu prea mult simţ estetic şi nici motive de falsă obiectivitate, asemenea criticului care desfiinţează un tablou pe care n-a fost în stare să-l picteze. Există luxuri pe care nu ni le putem permite. De pildă, n-am găsit polonezi pe care să-i punem în atac, iar cînd am ajuns în faţă, brazilienii se cam terminaseră. Unul îşi schimbase deja prenumele din Marco în Mehmet, altul a devenit acum două luni compatriotul lui Chopin. Ce să facem? Pînă vom naturaliza jucători din Capul Verde sau Coasta de Fildeş, luăm din Făurei. Poate că lui Bănel îi mai sare lanţul cînd face o „bicicletă”, dar chiar şi aşa va trebui, la vînzare, să-i dăm kilometrajul înapoi, că nimeni n-o să creadă c-a alergat atît.

Aşadar, după cum ne recomanda caricatura dintr-un ziar elveţian, circulăm, numai că sînt zile în care nu avem chef să trecem graniţa. Aşteptăm oaspeţi pe care să-i însoţim de-a lungul cărărilor ce duc spre aut şi vom fi trei ghizi la un turist. Pe vameşii noştri îi interesează mingea, nu paşaportul, aşa că de ce să acordăm atât de uşor dreptul la liberă circulaţie prin careu?

Să construiască elveţienii pentru zero puncte cele mai bune ceasuri din lume, oricum nimeni nu ştie să le strice ca noi. Şi zău dacă ne plictisim!

Write a Comment

Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

155 Comments

  1. hehehe! am scriu si eu ceva asemanator, fiindca m-au scos si pe mine din sarite sictiritii astia de serviciu. cand vezi cum declara ca ar fi trebuit sa jucam ofensiv, sa atacam sa-i urcam pe garduri, sa le dam 4 goluri in primele 19 minute, nu poti sa ramai pasiv.

    Cat despre englezi, numai de bine. As fi preferat sa se califice sa picam cu ei in grupa si sa le mai una peste nas, ca-n 98 si 2000. :)

  2. bai nene io cred ca il tu ai putea regiza family guy sau simpsons fara probleme cu glumele astea.felicitari pt inca un articol exceptional!!!

  3. Eu nu m-am plictisit, ca am vazut cand filmau in tribune cu un nene cu burta si cu lant de aur (nu avea tricou pe el), la fel cum arata acea televiziune (nu mai stiu din ce tara era). Presupun ca asta e mascota noastra…
    Pentru francezi a fost un meci plictisitor, insa daca noi rezistam sa vedem un meci de Liga 1, atunci meciul asta a fost spectacol pur si, pe langa toata distractia asta, am obtinut si un punct.

  4. pe blogul lui cosasu, de cate ori publica un articol, e acolo unu’ gogu sau gigel, nu mai stiu sigur acuma, care raspunde intotdeauna primul cu „sanatate, maestre!”. acelasi lucru ti’l doresc si eu.. hehe.. gluma aia cu lantul la bicicleta lu’ banel o facusem si eu in timpul meciului. sanatate, maestre!
    apropo.. ce ziceti de olanda-italia? eu zic ca a fost olanda-italia 0-0, olanda-donadoni 6-0 si s-a facut media… italienii nu au avut flancuri absolut deloc.. daca aveti ocazia sa revedeti meciul, sa vedeti cum orice pasa plecata in lateral ajunge la olandezi pentru ca nu existau italieni acolo.. bine in schim ca a jucat cu mijloc supra-aglomerat si n-a treecut nimeni pe-acolo. nu ca n’au putut, dar a fost mai usor sa ocoleasca.. si sa il joci pe ambrosini in loc sa folosesti un de rossi.. inseamna ca tii cu milanul ;)
    hai olanda! victorie si cu franta si joaaca cu noi in bermude si slapi.

  5. AG:
    Eu stiam ca Albionul e doar perfid nu si invidios.
    Nu-m-am plictisit niciun minut. E adevarat ca am stat cu ochii pe francezii de la mesele vecine. Daca scapau un cuvant urat la adresa lui Banel, aveam bata de baseball sub tricou :D Din fericire pentru ei baietii in tricouri albastre cascau de rupeau. Cred ca era de la bere :D

  6. mie mi-a placut meciul.

    sper sa jucam la fel si cu italia. un egal cu ei ne-ar oferi destule sanse de calificare.
    oricum nu cred ca ar trebui sa riscam nimic. daca avem noroc, olanda bate pe franta si…

    1.olanda 6p
    2.romania 2p
    3.franta 1p
    4.italia 1p

    si ar urma: olanda-romania
    franta-italia

    olanda ar juca cu rezervele si nici nu ar avea interesul sa traga dupa ea din grupa o contracandidata la titlu.
    scenariul perfect…

  7. Frumos articol! Asa suntem noi: daca pierdem ne lamentam ca trebuia jucat la egal, daca facem egal ne intrebam de ce nu am atacat si tot asa. Trebuie sa vedem mai bine ce jucatori avem si ce putem face. Cu Banel, Cocis, Chivu, Radoi, Codrea e clar ca jucam defensiv.Nu avem cum sa atacam furibund. Jucatorii Romaniei provin de la Steaua, Dinamo, Auxerre, Siena pe cand toti ceilalti din grupa mortii provin de la Arenal, Chelsea, Barcelona, Real, Manchester. Asta e diferenta… si trebuie sa vedem ce putem obtine…de aceea consider ca un egal cu FRanta e excelent… dat fiind ca a fost si primul meci.

  8. AG:
    Faza cea mai misto e legata de comentariul „expertilor” de la postul care transmite meciurile aici. Dupa capul lor, Romania juca cu 3 varfuri, iar Banel era unul dintre ele. Dupa meci erau foarte dezamagiti. Zica unul: dar cum se poate ca Romania sa joace atat de inchis? Victor Piturca ne promisese un joc ultraofensiv, ca doar de asta a jucat cu 3 varfuri! :D

  9. Nu mai bine si-ar lua vacanta comentatorii de fotbal din Anglia? Pun pariu ca Beckham face ceva interesant si e pacat sa nu mai apara prin ziare.

  10. da….nici eu nu m-am plictisit…….si nici nu cred ca ma voi plictisi prea curand……..dar mai avem nevoie de 4 puncte….
    3 cu cine??……si 1 cu cine??

  11. Hai sa radeti un pic!
    Nu va spun parerea unui tip cu state vechi in „tainele sportului-rege”, ci ideile mele, o „plopista”, pana mai ieri in PC, iar ACUM, in FOTBAL!

    Totusi, senila nu sunt inca !Am avut rabdare si aseara am urmarit cele 2 reprize, inclusiv interviul luat lui Piturca si lui Chivu!
    Sa va spun SINCER ce am vazut eu aseara la ai nostri si la altii si ce am simtit!

    1. Nu stiu sa a l e r g e ca altii;
    2. Nu stiu sa se g r u p e z e in formatia aceea data si pe NET( adica unde sta atacantul, mijlocasul etc.);
    3. Le-a lipsit aplomb-ul; parca erau la sfarsitul campionatului, nu la inceput;
    4. Nu stiu ca o batalie nu se castiga cu pesimismul si cu spaima ca altul e mai bun;
    5. N-am simtit DORINTA aceea nebuna, pe care o mai tin minte de la meciurile din anii ’80, ale Craiovei Maxima; de la TV !
    6. Au avut noroc nemaipomenit ca – la cateva pase – o puteau incasa;
    7. Cinste lor ca au stiut IMNUL tarii ;
    8. Doamne, frumosi copii avem, fata de altii; si ai nostri, nu „auslander-ini”;
    9. Vreti sa credeti ca, din credinta si diplomatie, m-am rugat la Dumnezeu ca I meci sa fie NUL,
    pentru a nu-i „zgudui” prea tare si a nu le „creste actiunile” prea mult si a nu se „umfla in pene” ca n-ar mai fi nimeni ca ei!????
    [ daca nu credeti, e problema Dvs.]

    P.S.

    Mi-am amintit si am retinut iarasi, ce inseamna „dribling”, offsaid, corner, penalty; stiam doar ce inseamna Gol si 11 metri !

    In meciiul urmator, va fi 1-0 pentru NOI !
    Sa zicem sarut-mana, si pentru atat !
    Doamne, ajuta !

  12. curat minune, dar din tribună cel mai petardă joc de la euro s-a văzut a fi cel mai frumos, palpitant, emoţionant şi deosebit. păi n-ai când, dom’le, să te plictiseşti, când cânţi „hai băieţii hai băieţi haideeee”….
    circulăm, trafic greu, dar circulăm. şi expectăm emoţii.

  13. asta este ,nu ma intereseaza invidia unora sau altora ,rezultatele vorbesc, iar in ce priveste urmatoarele doua jocuri din grupa noastra sa fi-ti siguri ca …..ne calificam in sferturi., avem valoare ,numai cine nu vrea sa recunoasca spune tot feluri de prosti si aberatii.Hai pa !si sa auzim si de …..finala!

  14. Doamne Fereste, Dle DOC,

    Asta mai imi trebuie, plus o implicare in politica si sunt la un pas sa-mi dau duhul !
    De ce?
    Pentru ca – in jobul meu – numai cu SUFLETUL meu, cu VORBA mea si cu RABDAREA mea sisifica si patologica – vindec !

    Da, eram innebunita dupa Craiova asta, pe vremuri, cand baiatul meu si Alex al meu erau topiti dupa Craiova de atunci.

    Apoi, Alex a hotarat sa se ….potoleasca , intrucat era sa faca infarct pe stadion, iar baiatul , cu Treapta a 2-a si cu 12 materii, plus 3 la meditatie( mai avea si o idila) n-a mai avut timp de NIMIC!
    Nu vei crede ca nu se mai stioa la noi, in perioada aia, cand e campionat, cand e mamaia, Cerbul de aur sau altceva!
    Erau 17 pe loc la Admitere!Pe viata si pe moarte a trebuit sa ne sacrificam toti !

    Deci, nu sunt decat cu….ROMANIA ! Atat ! Si numai ACUM !
    Si poate, la Campionatul urmator! Atat !
    Ati vazut ca sunt patriota si am luptat sa nu avem copilul – „pe capatai strain” !

    Multumit???

  15. Neagoe Elena:
    Cine a tinut cu Universitatea atunci, ramane pe veci fan al culorilor alb-albastre. Hai Stiinta!

  16. AG:

    nu cred ca olandezii ne poarta pica.
    iar van basten e mai smecher decat il cred unii.
    daca vor avea de ales, ne vor lasa pe noi sa ne calificam

  17. Neagoe Elena

    Aveti dreptate…..avem copii frumosi…..dar sa nu-mi spuneti ca italienii nu v-au placut. Mie mi-au placut si italienii…..au copii frumosi. Eu ma uit si in seara asta la spanioli…..si ei au copii frumosi. Consider CE – o adevarate desfatare pt ochii feminini. Pacat ca nu se organizeaza mai des.

  18. doamna elena neagoe, ati vazut ce suporteri minunati avem? cati oameni care au facut mici sacrificii pt a-si incuraja echipa. m-au impresionat.
    eu i-as felicita si pe ei.

  19. BOOG
    Corect. Cu inca 3 puncte ne-am putea pacali, in cazul in care Italia va ramane fara niciun punct. Dar nu cred ca se va intampla, deci, in principiu, ne-ar mai fi necesara doar o victorie.

  20. :) mi-a placut, bine zis. Vulpea zice ca strugurii sunt plictistori. Nici eu nu m-am plictisit deloc. Cum as fi putut ? In viata mea nu am vazut un Rat asa bun dupa cum nu am vazut un Banel care face exact ce stie si poate mai bine. Cred ca bicicleta incercata de Banel spune multe – Se simtea sigur pe el si pe buna-dreptate, juca exact ce stie mai bine si o facea fara greseala. Radoi la fel e de apreciata, a muncit ca un salahor intr-o echipa in care nu e asezat pe vreun piedestal ceea ce inseamna multa, multa daruire pentru un tip asa orgolios. Toti s-au daruit mai mult ca oricand si nu am sa ma plicitisesc nicicand de asa ceva ! Paradoxal distractia si umbaltul in patru labe prin cluburile londoneze naste, in cele din urma multa, multa plictiseala.

  21. diana
    Salut. Am avut norocul sa-l vad de cateva in imagine…..ce copil frumooos…..dar mai erau cativa la italieni care pur si simplu si daca nu esti microbista…..tot iti sar in ochi. A fost un meci superb.

  22. diana

    Mare pacat. Eu ma uit la toate meciurile din grupe….pt a putea sti cu cine sa tin mai departe. Ce-mi place e prim planul cu fiecare jucator la inceputul meciului….apoi nu mai e atat de interesant…

  23. nico, diana
    aveti dreptate, chiar sunt frumosi italienii astia
    ati vazut ce bine arata del piero?
    sigur, nu se compara cu cannavaro, dar e bun si el nu?
    in rest, de la francezi sau olandezi, nu prea poti sa remarci pe nimeni
    apropo, de ce are ribery cicatricea aia pe fata?
    stie cineva ce a patit?

  24. Ribery got the scar when he was thrown through the windshield in a car accident at the early age of two.

  25. Doamne, mai fetelor@ nico & @diana, voi mai sunteti si casatorite???
    Unde sunt partenerii / sotii vostri !???
    Libertate- Libertate ! Independenta- Independenta ! Egalitate-Egalitate, dar nici chiar asa !
    Ia uite la ce va uitati voi la un meci???
    Nu va intereseaza „jocul in sine”???

    Eu m-am speriat de echipa Frantei ! De aceea am spus ca avem copii frumosi ![ Fiul nostru implineste, la iarna, 38 de ani].
    Franta s-a prezentat – in general – , cu „emigranti” sau „cumparati”, cred !

    Asta seara tinem cu Spania, pentru ca „a dat paine” romanilor nostri !

    @ Dle Doc,

    Sunteti liber sa iubiti pe cine vreti ! Nu e o crima! Nu e nici rusine!
    Aveti dreptate! Desi banateni, barbatii din familia mea, pe vremuri, erau innebuniti dupa ….STIINTA !
    Asa cum am iubit si iubesc eu – biblic – toti barbatii de casa! Tot ce inseamna „barbat de casa”, care nu-si crucifica sotia !!
    Sa le dea Domnul sanatate si tot binele din lume !

  26. Să construiască elveţienii pentru zero puncte cele mai bune ceasuri din lume, oricum nimeni nu ştie să le strice ca noi. Şi zău dacă ne plictisim
    tare asta
    salutare la toti !! ;)

  27. Nuti
    Unde-ai disparut pasarico? Fii sincera! Este ca te-au trecut fiori
    pe sira cind m-ai vazut? In octombrie vin sa te vad. Sa
    fi pregatita pentru fo trei patru zile. Zici si tu ca trebuie sa
    participi la un „curs de perfectionare” ;)

  28. Neagoe Elena
    Nu stiu daca diana e casatorita…..dar eu sunt casatorita. Si sa stiti ca eu de obicei nici nu ma uitam la fotbal. Ca ma uit acum la fotbal e vina lui AG. Dupa ce am citit articolul „Ihim” am incercat sa ma uit la ce ne sfatuise el. Si uite asa mi s-au deschis si mie ochii si acum realizez ca fotbalul e un sport extraordinar. Pe sotul meu nu-l deranjeaza pt ca si el se uita la altele si pe strada….si in gsp….si la tv. Cred ca nu ar fi normal daca nu ar face-o…pe mine nu ma deranjeaza chiar deloc. Dvs sustineti ca nu va uitati niciodata la alti barbati?

  29. nico
    Vai, dar chiar ma ranesti cu insinuarile tale. Nuti numai
    pentru mine are ochi si inca vreo doua trei organe.
    Doamne ce prapastii poti vorbi!!! :D

  30. Am ratat victoria din cauza lui Piturca, zic eu, si a ploii. In lipsa conditiilor de aplicatiuni pe teren, ai nostri au studiat imnul si au vizionat Forrest Gump. Banel a luat-o ca pe o aluzie subtila si a crezut ca asta i se cere. Ca un soldat disciplinat, asta a executat. Totul tine de proasta inspiratie a lui Pizzi, care ar fi putut sa-i dea alt consemn, de pilda sa marcheze trei goluri.

  31. @Vali Ioan,

    Ne-am scos din NET Programul meciurilor si grupele!
    Anglia nu apare nicaieri ! Am scos noi , cu lipsuri ori nu participa la Euro???
    Rog unui microbist sa-i raspunda lui @Vali Ioan !

  32. @nico, vezi mai @nico, ce situatie!!!???

    Ce rau imi pare ca nu stii cune sunt !
    La barbati, m-am uitat de mii de ori, in 36 de ani de serviciu, decat s-au uitat toate vecinele mele din cartier!
    La curs, lucrez cu creierul, cu ochii si cu cei 7 ani de acasa ai studentului !
    La examen, numai la el ma uit; moare de mana mea daca ma copiaza; mai bine imi spune ca-i trebuie nota de bursa, ca are o sutuatie special decat sa ma fure!
    In Spital si la cabimet, paradoxal, in ultimii ani am foarte multi tineri adolescenti barbati !
    N-ai sa crezi : maturele se plang de barbatiii lor, iar adolescentii barbati se plang de fete! De „specimenele” actuale !
    Nu mai am timp ! Continuam „disertatia”, alta data !

  33. E o zi de luni .. pe care in mod normal o urasc de moarte ca e inceput de saptamana. De data asta nu.. e tot un inceput , dar inceputul unui nou vis. Ma gandesc cu emotie la vremuri de mult apuse.. respectiv’94 si ma intreb ce-ar fi daca ..?
    Pana aici numai vise.. din astea traim cu totii noi romanii.
    Rezervare la terasa facusem cu 3 zile inainte ca deh.. se anunta audienta mare.Numar orele, minutele , se vede pe fata mea ca nu mai am rabdare. Chiar imi scot si steagul pus la naftalina ( nu de alta dar nu imi aduc aminte cand l-am fluturat ultima data). Ma pregatesc , suntem vreo 10 persoane care mai de care mai sustinator. Ajung la fata locului si ma simt ca pe stadion aproape toata lumea imbracata in galben ( nu ca asta ar fi o culoare ce se poarta vara asta ) ci doar joaca Romania. La intrare ne intampina o don’soara si ea in galben dar cu pensula in mana. Cica ii vopseste pe adevaratii suporteri. ( nu mai zic ca la unul din noi greseste culorile tricolorului.. si iese un verde spalacit Poate o fi si asta vreun semn ). Ma fac si eu sa intru in randul suporterilor, sa intru in febra competitiei. Un tricolor mic pe obrazul drept ( motiv ca sa pot bate tricolorul (a se citi obrazul) in caz ca voi avea sa reprosez arbitrului ceva ) Nu stiu de ce dar mi-e frica si de asta!
    Ne-am asezat si la masa.. lumea vine in valuri.. pacat ca nu se vad ca pe stadion. Comandam cate un rand de bere.. Unul cere si floricele dar ii zic: Fratioare, nu suntem la film , dar daca ti-e foame te inteleg! Trecem si peste faza asta.
    Se da legatura la meci. Aplauze, marseilleza , fluieraturi, imnul nostru .. cativa timizi dintre noi fredoneaza si ei.. dupa primele doua versuri se lasa.. mai bine isi aprind o tigara.. e grele poeziile astea. Sunt mandru ca macar cei de pe teren si-au facut lectiile si au cantat ca niciodata si fara mana la inima.. ( deh.. Hagi ar surade la faza asta ). Chiar am ramas placut impresionat si deja ma gandeam .. daca ar „canta” la fel si pe teren…
    Fluierul de start.. nici nu imi dau seama cand trec la a 2 a bere.. ( imnul imi uscase gura ) , ei au avantajul de a incepe primii dar nu imi fac griji au mai inceput si altii primii si au terminat ultimii.
    Trec 10 minute .. plictisitoare de mi s-a rasuflat si berea. Realizez ca meciul asta va fi un mare fas.Mai mult cineva se joaca la prize si ne opreste Plasma .. Tipete , huiduieli.. de parca ar fi dat gol francezii. S-au speriat si aia de la separeu .. credeau ca noi vedem fazele inainte.Se remediaza problema.. venise o duduie.. ( cu siguranta nu era microbista) si a bagat stecherul in priza ( nici blonda nu era ).
    Revenim la imagini..din tribuna.. ne dam iar in spectacol cu lanturi la gat.. si fete frumoase.. oricum glasurile lor au monopolizat fondul sonor al stadionului. Si de asta sunt mandru.
    Meciul chiar plictisitor.. dar la terasa se aud tunete si abia acum imi dau seama ca stam in aer liber.Greseala mare , ploaie e iminenta. Ne rugam la al’ de sus sa ne mai lase.. macar pana la pauza. Se tine de cuvant. La pauza rapaiala.. de nu mai stiam pe unde sa ne ascundem. Eu sunt suporter pana la capat si stau in ploaie macar de as vedea vreo actiune mai de doamne ajuta a baietilor.Nimic , dar nici dezamagit nu am cum sa fiu.. macar nici aia nu sunt in stare de nimic. Deja ma gandesc la meciul viitor ca asta sigur ramane fara plasa scuturata ( nici macar din lateral ). Sunt la a nu stiu cata bere.. , meciul se apropie de sfarsit.. culorile de pe obrazul meu sunt sterse.. plouate.. se amesteca.. nu se mai distinge nimic.Nici nu stiu.. sa injur ca nu am dat gol sau sa ma bucur ca nu am primit.Nici macar prelungirile nu salveaza nimic. Noroc cu nota de plata care ma aduce la realitate. Ma gandesc .. se pare ca pentru unii saptamana nu incepe luni.. poate vineri ca e si 13. Sau poate martea viitoare ca tot sunt 3 ceasuri rele. Nu stiu.. devin pesimist si mi-e rusine ca la inceput am fost cel mai optimist dintre toti. Acum pare un rezultat bun pentru noi si prost pentru ei. Mi-e frica sa nu fie invers la sfarsit!
    Cam asta a fost.. bradul de craciun ramane record de audienta.. Asteptam un rezultat mare sa il depasim!

  34. doamna elena neagoe: nu sunt casatorita.

    nu poti sa nu ii privesti pe fotbalisti cand camera de filmat (deh tirania televiziunii, noi spectatorii nu avem nici un rol. acceptam imaginiale care ni se ofera).

    in general admir structura unei echipe. fotbalul ca lupta a doua structuri … foarte interesant

  35. doamna elena neagoe: cum va explicati aceste cazuri. de ce apeleaza atat de multi tineri barbatii la consiliere psihologica?

    as aprecia mult un raspuns

  36. Neagoe Elena

    Ce situatie? Eu consider ca cine sustine ca nu o face e ipocrit.
    Fiul dvs face 38 de ani? multi inainte. Tanara ati devenit mama…cel putin daca aveti 55 de ani….parca asa spuneati odata.

  37. Neagoe Elena

    Acum am inteles ce vroiati sa spuneti. Nu sunt psiholog…..dar daca tot se plang maturele de barbati si adolescentii de fetele din ziua de azi…..de ce nu-i sfatuiti sa se combine?!…..adica maturele sa-si caute parteneri adolescenti….si adolescentii sa-si caute partenere mature….eu cred ca astfel va fi rezolvata problema lor……repet….nu sunt specialista ca dvs…..deci sunt si eu curioasa daca am dreptate.

  38. ziarul asta nu apare cumva in tara care s-a facut mai mereu de ras in fata noastra…diferenta e ca noi jucam in aceasta grupa „a mortii de plictiseala”…iar ei si-au cumparat ps3 sa participe la turneul final…

  39. Englezii sunt invidiosi si ofticati ca echipele mai sarace din est au ajuns la turneul final.
    Noi am jucat slabut, dar am luat un punct si avem sanse bune. Sa nu patim ca rusii, sa ne luam goluri multe. Daca egalau cu bara aia la 1-0 poate ca nu era diferenta de scor atat de mare.
    Hai Romania si sa continuam sa ii ofticam pe englezii prin rezultate.
    Cat despre timpul pe care ni-l pierdem la tv, cred ca meritam si noi o pauza la 2 ani, asta daca se mai califica ai nostri ca altfel nu prea are acelasi farmec

  40. Sunt un fel de „Maica Tereza” de cand ma stiu!
    De aceea imi arog niste performante inca din facultate si chiar din copilarie cand , invatatoarea imi dadea pe cap sa-i salvez de la repetentie pe toti amaratii clasei !
    Mi-amintesc, odata, prin clasa I, ca nu ii mai aduceam la mine sa ne facem temele, ci ne-am strans la casa unei fete amarate care statea langa cimitir!
    Acum realizez, iar acum ma gandesc ce bine ca am fost „copil” si ca niciodata „n-a murit copilul din mine”! De ce? Pentru ca , desi eram de o maturitate atipica pentru varsta mea,
    oferind, de pe atunci nu numai stiinta( invatam, efectiv, cu repetentii clasei) , ci si consiliere spirituala, iar, cand plecau de la noi, la ei acasa, tata sau mama le mai dadeau si bani
    sau le mai umpleau si cate o plasuta cu mancare!

    Revin la „copilul” etern din mine! Deci, dupa ce terminam lectiile ce credeti ca faceam?EU, eleva-model !
    Mergeam cu totii si „furam” corcoduse sau liliac si zambile din cimitir !
    Deodata deveneam „Nica a lu Stefan a Petrei”! „Tipa” copilul din mine, dormic de libertate si de nazbatii !
    De atunci , sunt innebunita dupa LILIAC !Alex imi aduce , si toamna , de ziua mea, habar n-am de unde!
    [ Mai imi plac nuferii albi si floarea -soarelui . Iar de acrituri( corcoduse, caise, mere acre), ce sa mai spun! Acum, pe birou, am un cos de plastic, plin cu fructe „nevinovate”!]

    Deci, mereu spun ca am 36 de ani de „pastorit suflete”, cata vreme asta fac de cand am „tasnit” catre viata !
    Sub rezerva cuvantului de onoare ca am 55 la toamna!
    Da, asa am facut ! Ca sa fiu FECIOARA in BISERICA, am preferat sa ma casatoresc foarte tanara!
    Intrebati -le pe mamele voastre cum ne raportam noi la barbati prin anii ’70-75 !Cum gandeau fetele din acele vremuri !
    Ce sistem de valori”nevinovat” aveau tinerii care se gandeau sa plece in viata cu cineva ( sa fie partener de casa, sa stie sa danseze, sa aiba ochii albastri/verzi etc.)!
    Nimic material ! Nu stiu daca generatiile de atunci s-au gandit la conturi, vile, masini – Doamne, fereste!

    Fiti in locul meu : cum sa sfatuiesc eu Doamnele maltratate de barbatii lor maturi, ajunsi la senectute, egoisti, artagosi, violenti etc. sa-si gaseasca implinirea in bratele unui tanar???
    CUM sa fac asa ceva ?
    Cum sa sfatuiesc eu tinerii , adolescentii sa-si gaseasca partenera de cuplu, pe toata viata, o Doamna matura??? Doar nu am vedete la cabinet! Doar nu sunt toti actori celebri, excentrici in tot ce fac???
    Ceea ce, cu siguranta, propag este continuarea vietii de cuplu, dupa 3 ani, chiar daca partenerul a murit !Nu mai mult de 3 ani, deoarece – o persoana – , care a stat mai mult de 3 ani SOLO,
    e clar ca se invata asa si NU MAI STIE SA TRAIASCA, SA „SIMTA” in CUPLU, chiar daca „ESTE” in cuplu!

    Eu nu propag relatii pasagere!Eu ma pronunt, de cand ma stiu, pentru SIGURANTA si STABILITATE !
    Ancestral, mai ales FEMEIA, a dorit asa ceva !
    Am avut si am multi tineri-barbati depresivi si toata sfera sinonimica a omului care si-a pierdut EUL !
    SI, paradoxal, nu din cauza ca n-au un job, ci din cauza ca nu au reusit sa-si gaseasca o fata DEZINTERESATA material !
    Toti acesti tineri se plang de fetele materialiste, cu nemiluita! Mereu imi spun ca , dupa un timp, cand vad ca nu le rasfata cu fel de fel de daruri, ii parasesc !

    Am avut cazuri de barbati sau de femei care se plangeau ca in viata lor exista ecuatia” amamta la sotie si…. amanta la amanta „!
    90% dintrecauzele depresiei , mai ales la femeile mature, sunt barbatii lor, care, la maturitate au luat-o razna !
    Am aflat ceva ce m-am crucit: exista acum o INVIDIE la moda, si anume aceea fata de o persoana, care a divortat! care a reusit sa scape de „Mariajul de Fatada”!!!
    Deci, poti fi invidiat ca AI DIVORTAT ! De ce…am intrebat? Pentru curaj si pentru ca a avut bani sa faca partajul si sa-i dea bestiei ( femeie/barbat) portia !

    @Diana, tinerii vin cu zecile sa ceara consiliere spirituala, pentru ca, nefiind femei si neputand sa-si planga nefericirea si neimplinirea, accepta un confident ca sa-si planga durerea pe FETE total anapoda pentru „Grila lor de valori”!
    Nu tot ce citim pe NET sete adevarat! Nu e adevarat ca tinerii doresc AMOR, din prima, cu o fata!
    80% dintre tinerii veniti la mine doresc un amor a la „Dolce stil nuova”, al Renasterii italiene!
    A la Dante & Petrarca ! A la Eminescu, in prima etapa a creatiei literare, cand toti 3 & altii divinizau „FEMEIA- INGER ! [„La Donna angelicata”]
    A la Gh. Asachi, la 82 de ani, cand a scris cele mai frumoase versuri de iubire pentru ZULNIA, la o asa varsta !
    Toti acestia au cantat FEMEIA „fecioara” ! De aceea au divinizat-o, pentru ca „n-au avut-o”!Daca Beatrice, Laura, Veronica cedau, pierea vraja!
    Barbatul se vrea vrajit ! Barbatul adevarat nu te vrea in costumul lui Eva! Te vrea ascunsa, te vrea Reduta ca sa o cucereasca ! Te vrea puternica! Nu „o cazatura” !
    Sotul, mai apoi, se vrea …”revigorat”! „Improspatat” ! Nu neaparat de o alta, ci de fata dusa de el la Altar !
    Aici, NUMAI de noi depinde !FEMEIA de casa , inteligenta, neaparat trebuie sa aiba un as in maneca! Neaparat trebuie sa ia „pulsul” relatiei, periodic !
    Mereu le spun tuturora ca toate aceste subterfugii NU COSTA NICI UN LEU! Sunt „cadouri de supflet” care umplu”rezervorul spiritual”!
    Asa gandesc majoritatea barbatilor tineri, care imi sfintesc incaperea in care eu pun suflet si profesionalism!
    Asemenea fete doresc acesti tineri pentru o relatie de lunga durata si, mai ales, pentru casatorie!

    In viata mea de sotie, am avut vremuri cumplite, inainte de Revolutie!
    Ajunsesem sa mancam numai cartofi si sosuri si ceva din sfera semantica a meniului de la SINDICAT !
    De ce? Pentru ca plateam 4 meditatii, plus rata la apart., plus taxe, plus „mofturi” de copil minunat( toleturi, cosmetice, banui de buzunaretc.) etc., etc., etc.
    Mi-aduc aminte ca, in clasa a 12- a baiatului, a fost cel mai greu! Alt cuplu se batea, se certa clipa de clipa!
    Noi doi – cred ca nu vom mai fi atat de solidari niciodata ca atunci – am reaprins flacara iubirii si ce sa va mai spun ca facea sculptorul meu minunat!
    [ Abia de atunci am inteles ca TOTDEAUNA , intr-un cuplu reusit, NECAZURILE te purifica si te inalta, te empatizeaza, cata vreme partenerii sunt complementari, cu concurenti, in competitie !
    Mi-a „cioplit” in suflet numai iubire, asa cum cioplea in lemn alb sau negru!
    Mi-e tare dor de acele vremuri ! Si acum e bine de tot, mai alesc ca acum am scapat de griji, dar cu ardoarea de atunci,
    cu disperarea de atunci sa nu cada „leaganul” nu va mai fi decat daca va mai da vreo GRIJA irespirabila peste noi !

    Doamne, am hotarat din start sa nu dau sfaturi profesionale pe blog, dar…..ce sa-i faci….”deformatie proesionala”!!!
    [ Nici in taxi nu ma potolesc!]

    Stimate Companion @romy,

    Ti-am copiat in Folderul cu EURO tot ce ai scris, „cu naduf” si cu rigoare!
    Doamne, cata dreptate ai ! Exact asta am simtit si noi, numai ca nu ne-a plouat !
    Te intreaba Alex al meu:”e posibil sa fi fost vandut si meciul cu Franta?”
    Raspunde-i, te rog frumos ???
    Multumim !

  41. De plictisit te plictiseai dc nu erai roman si stateai cu frica sa nu luam un gol care ar fi putut fi fatal. Dar parca am jucat mai bine fara Mutu, ma insel? multi isi baga unghia gat pentru ca au jucat mai deschis si au pierdut.

    Felicitari pentru articol!

  42. Doamnelor si Domnisoarelor…vi se potrivesc comentariile aici precum se potriveste nuca in perete ! Chiar asa, nu mai avem si noi, barbatii nici un locsor numai al nostru ? Haideti, va rog eu frumos intrati mai degraba pe Romantica – nu de alta dar nu pot sa-mi dau seama naibii despre ce vorbiti !!!!! Care e frate copilu’ ala frumos de 38 de ani ? Si care e faza cu femeile casatorite din 72 care isi duc tinerii barbati la psiholog cu toate ca au 36 de ani de consiliere a copiilor frumosi. Aoleuuu ! Ma doare capul ! Vreau sa vorbim daca se poate de Mutu nu despre cat de rotund ii este fundul ! Multumesc si hai sictir d’aci pe acasa tv.

  43. Excelent, ca de obicei ! Cine vrea spectacol, sa se duca dracului la inot sincron :) Ca acolo sunt fete frumoase, nu e nici o miza…

  44. OK ! Sa vorbim despre MUTU !
    A jucat ca o cizma plina cu plumb!

    Sa termine cu durerea ca i-a murit bunica ( Dumnezeu sa o odihneasca in pace!) !
    Stim din sursa sigura ca , daca nu vindea CIRESE, murea de foame!
    1 leu nu-i trimitea !Si prin ziare a afost criticat !
    Era mai degraba preocupat de transferul la fosta echipa engleza! Asta-l interesa in dele 90 de minute!

    Sunteti multumit, Dle Faraonu ???

    P.S.
    Care TV??? care „AcasaTV?”””

  45. Sincer, nu am avut ocazia sa fiu entuziasmat de prea multe articole din GSP, dar acesta e unul excepţional, dupa parerea mea.
    Exceptional de normal. Asa ar trebui sa gandeasca orice roman sanatos. Fara rautate, fara venin, ci obiectiv si atat de tonic ca parca de-odata ne-am simtit cu cativa cm mai inalti! Satui de veninul din noi insine, de cancanuri rautăcioase, de atacul la baionetă si flegmă
    pe care il dam ceas de ceas, minut de minut semenilor nostri si celor care indraznesc sa faca, sa construiasca ceva sau , pur si simplu,
    sa aiba alta parere decat noi, ar trebui sa luam acest articol ca pe-un dus rece administrat unui bolnav in soc termic: poate face pneumonie,
    dar cu siguranta nu va ajunge o leguma!
    Şi nu-i nimic mai reconfortant decat sa vezi
    ca suntem si noi capabili si de altceva decat sa ne plangem singuri de mila.
    Ca noi putem fi si altceva, o demonstreaza acest articol exceptional, care pune la punct si la locul lor
    tembelisme elvetiene sau englezesti , care se vor ironii la adresa
    acestui popor. Daca vor sa invete cum devine cu ironia, ar trebui sa introduca in universitatile lor, ca obiect de studiu obligatoriu, articolul lui Adrian Georgescu.

  46. Nu e nevoie sa ma multumiti pe mine. Cat priveste jocul lui Mutu, raman la parerea ca a fost printre cei mai buni jucatori. Daca ati fi vazut meciul de aseara Suedia-Grecia ati intelege, comparand jocul lui Ibrahimovic cu al lui Mutu, cat de multe face Mutu pentru echipa avand in vedere postul pe care joaca el. Oricum, trebuie sa recunosc ca mai bine citesc niste comentarii mai putin pricepute in ale fotbalului (parera mea, desigur) decat sa aud despre nu stiu ce copill frumos de 38 de ani care a cioplit nu stiu ce in sufletul nu stiu cui. Sanatate !

  47. funny chestia cu picatul lantzului:))
    oricum nu fac parte din cei de acord ca antifotbalul e solutia pt urmatorul antifotbal din optimi:((
    parerea mea e ca pi_tzurca e un lash No1 ,se vedea inca de la selectia lotului cu n_spe fundasi+mijlocasi defensivi:((
    clar omu e un frustrat fara coooaie ,fara demnitate care prefera sa se tarasca 90 min pentru un kkt de punct!!!avea ceva dreptate boloni.
    bah pi_tzurca santem mizeria lu euro daca jucam asa si cu italia!!!!
    cind o sa jucam,in optimi????da da ,du-te la fc pipera lasa-neee!

  48. pt Adrian Georgescu

    Romania, intr-un meci cu Franta la turneul final al CE 2008, n-a tras nici un sut pe poarta timp de 90 de minute!

    …restul e tacere…

    sau, cum ar zice englezul, no comment:)))

  49. si inca ceva (sorry):

    ca sa facem TOT NOI misto/sa fim ironici in conditiile astea…nu mai bine stam noi in banca noastra si zicem „bogdaproste”, daca tot nu vrem mai mult decat sa nu luam gol?

  50. Jan
    pe 11 June 2008 11:37 am
    Excelent, ca de obicei ! Cine vrea spectacol, sa se duca dracului la inot sincron Ca acolo sunt fete frumoase, nu e nici o miza…


    pot sa te rog sa te duci tu dracu’?

    ca am senzatia, nu stiu de ce, ca ti se potriveste mai bine locu’ ala…

  51. Ok, zau daca inteleg pe cei care critica jocul nationalei ! Eu cred ca trebuie sa ne cunoastem limitele – si exact asta am aratat in jocul cu Franta. Nu avem mari valori in echipa in afara lui Mutu si lui Chivu, prin urmare trebuie sa compensam prin super-organizare ceea ce evident nu prea are cum sa nasca un joc creativ, spectaculos. Eu unul consider ca Romania nu a jucat nicicand mai bine. Si chiar daca nu as crede asta, parca nu m-as lasa tarat in stramosescul pacat romanesc – carcoteala. Oare noi, romanii, chiar nu ne putem BUCURA de ceva ? De ce trebuie sa vedem tot timpul paharul pe jumatate gol ? Nu zic nici sa-l vedem pe jumatate plin. Eu zic ca e pe jumatate plin si jumatate gol – adica am jucat foarte bine dar suntem limitati valoric.

  52. Haouleu Macareno !!! Ce esti maica asa violenta ? :) N’are voie omu’ sa-si dea cu parerea ? Sa se duca dracu pentru un comment cat se poate de spiritual ? De ce muica ?

  53. Faraonu
    pe 11 June 2008 12:13 pm
    Haouleu Macareno !!! Ce esti maica asa violenta ? N’are voie omu’ sa-si dea cu parerea ? Sa se duca dracu pentru un comment cat se poate de spiritual ? De ce muica ?

    „sa se duca dracului la inot sincron”

    daca asta e pt tine spiritualitate, nici nu vreau sa stiu ce inseamna trivialitate

  54. si pt ca nu vad de ce, daca-mi place spectacolul fotbalistic, sa ma trimita unu’ „dracului” la inot sincron.

    comprende?

  55. nu cred ca santem asa limitati valoric,dar tzurca a facut selectia dupa ce mai tre sa vanda berbecali,dupa zaruri,dupa amintiri cu petre contra ratzoi etcc:(((((
    szekely ,c lazar ,danciulescu/bratu , ghioane, etc etc sigur s-ar mai gasi ceva juc cu profil ofensiv ce meritau!!!
    si ce faceti mah cu punctu asta ,cu urmatorul?????
    va laudati ca ati facut egal cu italia &franta????
    halal laudaaaaaaaa:(((((((((
    piturca fi barbat ca nu te pune nimeni sa joci cu 4 atacanti ,ci doar ca o echipa normala,nu o taratoare antijoc!!!!!!!!!
    pleaca bah de la nationalaaaaaaaa!!!!!!!!!

  56. Salut,

    am fost placut surprins sa vad calitate in ceea ce ati scris d.nule Georgescu, foarte frumos. Am ramas placut surprins si de postarile celor de pe forum…cred ca am citit tot ce s-a postat pana akum…ma declar incantat de dna Neagoe…o sooper persoana…deabea asteptam sa vad urmatorul msj scris de dansa…foarte interesante remarcile dansei…am avut o dimineaza placuta….va doresk numai bine…sa ne bukuram de echipa nationala…am mare incredere in dnul Piturca…nu lasa nimik la voia intamplarii…e foarte calculat…cred ka stie bine ce face…Hai Romania…scoate.ne in strada….fane mandrii ka suntem omani…dupa atetea momente grele….Va iubim…

    O zi ku mult soare…

  57. @ macarena. nu, nu inteleg. Jan vorbea in general – cine vrea spectacol sa se duca dracului la inot sincron. Nu cred ca asta justifica injuratura ta, injuratura care avea un obiect clar determinat. Oricum, eu unul ma bucur mai mult la meciuri ca astea, cand jucam bine decat la meciuri precum ala cu danemarca, cand jucam spectaculos dar pierdem. Accept insa ca nu tuturor trebuie sa le placa ce imi place mie.

  58. Faraonu
    pe 11 June 2008 12:45 pm

    si eu accept ca pentru altii cel mai important este ca romania sa nu ia gol.
    dar nu accept sa mi se spuna ca, pentru faptul ca am alta parare, nu stiu fotbal, si in nici un caz ca daca vrea spectacol sa ma duc „dracului” la inot sincron.

    daca nici acum n-ai inteles…mai bine de atata n-am cum sa-ti explic.

    tu de ce ai putut sa spui ca tu te bucuri la un meci din asta (deh, daca astea sunt bucuriile tale:))), fara sa ma trimiti „dracului” la inot sincron?

    ce zici, oare A. Georgesco o fii de acord cu ideea asta (nu mai zic de exprimare/limbaj)?

  59. @ macarena Nu te-am trimis eu dracului la inot sincron. Ce incerc sa subliniez este tocmai diferenta dintre exprimarea ta si a lui Jan. Jan nu atacase pe nimeni, acel ‘sa se duca dracului la inot sincron’ mi se pare cat se poate de social acceptabil mai ales ca nu se referea la cineva anume. Tu ai ales sa te sesizezi, te-ai simitit vizat. Dar in schimb injuratura ta a avut un obiect foarte clar – anume Jan. De aceea spun ca nu inteleg de ce tocmai tu te-ai gasit sa vorbesti de limbaj nepotrivit, cand tu esti cel care foloseste injurii cu adresa clara.

  60. Faraonu
    pe 11 June 2008 1:02 pm
    Jan nu atacase pe nimeni, acel ’sa se duca dracului la inot sincron’ mi se pare cat se poate de social acceptabil mai ales ca nu se referea la cineva anume.

    1. esti sigura tu ca n-a atacat pe nimeni?

    2. ce sa zic, poate nu sunt eu asa emancipat si nu inteleg ca „duceti-va dracului la inot sincron” e… cool:)))

    hai, ma, da-o-ncolo…

  61. Ok, whatever – vad ca ai chef de scandal. Eu nu am. Si totusi… :) da, acel ‘duceti-va dracului la inot sincron’ mi se pare si cool si corect :P. Go, go Jan :D

  62. Excelent articol! De mult nu am vazut un astfel de articol, ingineresc, logic. Bravo autorului!
    Asa este, strivitii de serviciu nu lipsesc nici din presa nici din public. Toti, ca de obicei uita de unde am plecat, in ce grupa suntem.
    Stimati tovarasi, va atrag atentia ca jucam cu hot-shot-urile lumii, sau pe intelesul multor pilafi de p-aici, cu gutzele Europei! Nu jucam cu divizia d. Trebuie nitica tactica cu astfel de echipe, iar Piturca, a intuit perfect!
    Am zis si o repet, orice pateste Romania. bravo! Ati jucat cu cei mai mari si asta e una din micile placeri ale vietii. Hai Romania!

  63. decat ghiveci, mai bine pilaf:)))

    oare unii n-au aflat ca in ziua de astazi nu mai exista „tovarasi”?

    pardon, „tovarasii” sunt inca printre noi, da’ nu mai sunt asa vizibili.

    cum ziceau cei de la catavencu? mai rasfirati, baieti, mai rasfirati…

  64. Adrian Georgescu
    pe 11 June 2008 2:33 pm

    pai…nu ma refeream la chestia cu insultele (hai ca n-oi fi asa subtil:))).

    ci la aia cu nici un sut in ’90 de minute. nu e chiar un aspect nesemnificativ…

    sau, pura coincidenta, am nimerit-o cu „no comment”?:)))

  65. macarena
    Ba da, insa mie nu mi-a displacut meciul. In fond, daca noi suntem superdefensivi, ce-i impiedica pe francezi sa fie ofensiv-eficienti?
    Campionii europeni au fost si mai defensivi, si mai inestetici si au pierdut

  66. @Adrian Georgescu,

    Deci, sa mai raman sau nu?
    [ Mai ales acum cand sunt mai libera! S-au termiant cursurile !]
    Iarasi am fost invitata – elegant – sa nu mai „intunec” distinsii companioni !

  67. Nu stiu daca i-ati chinui sau nu, dar cel putin am scapa de stupizenii gen „circulez” cu pretenţii de pamflet, pentru ca ar învata si ei cum se „coace” un pamflet

  68. Frumos,adevarat si patriotic !
    BRAVO,voi jurnalistii mai trebuie si sa sariti la gatul celor care ne fact de ocara fara vreun motiv.
    Sa simta ascutisul condeiului romanesc !
    Bravo!

  69. Stimate Companion@donnick,

    Cred ca esti nou – venit alaturi de noi!
    Simt ca esti un tip care transmiti calitate umana!
    Simt ca nu esti aici ca sa arati cat esti de teribil !
    Ne bucuram ca ti-am transmis o stare de bine!
    Au fost si mai sunt cativa companioni barbati ,
    care au incercat sa se remarce printr-un limbaj „dureros” de jignitor !

    Astazi, de exemplu, Dl cu nick de REGE unic, @Faraonu,
    a jignit Doamnele si Domnisoarele!
    Ce e mai usor pe lume decat sa faci rau!
    Dumnezeu a spus :
    „Nu iti aleg eu calea! Tu singur ti-o alegi ! Eu doar trimit un Inger sa te ajute!
    Si iti dau sa alegi intre BINE si RAU ! Daca ai ales BINELE, !”

    Deci, BINELE trebuie indurat ! De aceea , pentru unii, e greu sa stea in registrul decentei !
    Mai indura omul de la vecin, de la coleg, de la sef, posibil de la soacra sau chiar de la partenerul sau ,
    „c-asa-i in tenis!”, vine vorba maestrului Toma Caragiu( Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!)!
    Asta insa nu presupune sa trecem la atac verbal sau….fizic, doamne fereste, desi, pe mine si pe alti oameni,
    si o jignire, pe care nu o meritam, ma/ne distruge fizic !

    Dle @ donnick,

    Adrian Georgescu, distinsul nostru Amfitrion, exagereaza !
    Elena si Adrian sunt niste persoane, pe care multi si-ar dori sa-i aiba prin preaja !
    Numai pentru faptul ca „Reprezentantele partii feminine a Creatiei Divine” sunt in minoritate ,
    si n-am cum sa fiu eu – ” imaginea oficiala” – a acestui blog !

    Mereu am repetat, distinsul nostru @Adrian Georgescu :

    „Sunt o vietate, o fiinta acvatica , , care traieste pe pamant, si care, pe blogul tau/ al vostru, cu ajutorul companiei distinse a voastre,
    a incercat sa urce , catre Inalt, catre mai bine, dorind sa se incadreze, si mai mult, in actualitate, in cotidian!”

    P.S.
    De data asta, am dat si sinonime sau perifraze sinonimice, intrucat, data trecuta le-au cenzurat pe cele incadrate in ghilimele frantuzesti, de tipul : !

  70. Am urlat cat trei. Nu m-am plictisit nicio secunda. S-au plictisit englezii uitandu-se? What a pity :D

    Data viitoare sa se califice ei si sa faca spectacol. Io tin cu ei, sa ne traiasca!

  71. Ok !
    Nu plec nici moarta!
    [Abia am asteptat sesiunea sa ma mai eliberez ! Mai doar Spital si Cabinet !]

    Ma comport si ma gandescsi si eu la situatia unui bautor-chefangiu( nu betiv ordinar , ci …doar glumet!),
    caruia i-era mila sa se dezlipeasca de pe scaun si sa plece, de la vreun chef !
    Bietul tata zicea( Dzeu sa-l odihneasca in pace! Iarta-ma , tata!), cand venea pe la noi cu mama( care tragea de el sa se duca la casa lor):
    ” Toarna unul si-om pleca ! Inca unul si-om mai sta !”
    [ Acum sa nu intelegeti ca tatal meu era betiv notoriu ! Bea si el – daca, nu ca aliment si ca medicament,
    cel putin, ca…ARGUMENT, cum zicea acad.Iorgu Iordan!” ]

    Fiti atenti :

    Nu stiu cine cenzureaza niste cuvinte ori sintagme!
    Am aflat secretul: nu se accepta nimic ce apare incadrat in ghilimele frantuzesti, adica acele „v”-uri culcate !
    Deci, daca puneti ceva intre ele, evitati-le !

    Dle @ Faraonu,

    Va invit, reverentios, sa va cereti scuze Domnisoarei @ diana, Doamnei i@ nico si altor feminine,
    care au nickuri, pe care nu le putem interpreta a fi de „barbat” ori de „femeie” !

    Ar trebui sa fiti incantat ca aveti o asemenea companie si ca Distinsele Feminine reprezinta generatia actuala !
    Sub nici o forma nu se spune”
    ” Hai sictir si plecati pe „acasa.tv. ! ”

    De asemenea, daca va agaseaza o persoana „care sculpteaza in sufletul alteia – IUBIRE”
    sau ca un copil are 38 de ani si, la fel ca Dvs., e copilul mamei, n-ati facut altceva decat ca ,
    iarasi v-ati pus amprenta caracterului, comportarii si a raportarii Dvs. la cei de acasa, in primul rand !
    Noi, cei de aici , nu suntem familia Dvs. oficiala sa va toleram un asemenea limbaj!

    Daca doriti si rezistati sa ramaneti „in familia noastra spirituala”, cu toata dragostea va pastram,
    dar, fiti ca noi ! „Imbracati alta haina verbala ! Fiti tolerant! Nu jigniti si nu judecati aspru! ”

    Cu aceeasi sinceritate !

  72. Fza cu Banel si kilomatrajul…nepretuita….pentru toate celelalte exista MUTU.
    Genial, ca si Geambasu, nu am avut asa jurnalisti buni pana la Euro :P

  73. @ Neagoe Elena. Un discurs intesat cu ‘nu se spune’ ‘fiti ca noi’ eventual ‘trebuie sau nu trebuie’ nu ma poate convinge sa-mi cer scuze pentru ca am considerat ca cineva care scrie sub numele ‘diana’ este de sex femnin :) Trebuie sa fiu ca tine ? De ce ? Vesti proaste, sunt…ca mine. Si uneori mai spun si ‘hai sictir’.

  74. @ Adrian Georgescu

    Ok, sa iti explic. Am citit articolul – mi-a placut, am comentat de una, de alta – fotbal mai ales pentru ca deh, despre asta era si articolul. Dna Elena Neagoe a postat mai apoi un comentariu lung care nu mi s-a parut ca ar avea de a face cu fotbalul. Fara sa stiu ca dansa e postatoare cu state vechi pe blogul asta m-am simtit egal si totodata invadat in fotbalul meu de ‘alte alea’ femeiesti. Am trimis-o prin urmare pe Acasa TV. La urma urmei chiar dansa spunea intr-un comentariu „De ce – fiind doar vreo 3-4 Feminine pe blog – , Dvs., barbatii , nu va implicat si nu faceti comentarii pertinente, la rigoare, asupra temei propuse???? DE CE???”.
    La urma urmei fiind in imposibilitatea de a hotari asupra existentei unui comentariu nu pot fi acuzat de bagat pumnul in gura. Cat despre discutia cu macarena despre injuraturi….well, mie mi-a placut comentariul lui Jan (nici macar nu observasem formularea prin care i-a trimis la inot sincron pe cei care vor spectacol) si am vrut sa-i iau apararea (lui Jan) observand ca macarena a fost foarte deranjat.
    De fapt ce inseamna ‘mai usor’ ?

  75. Super tare.
    Asa e. Fiecare trebuie sa joace dupa valoare. Atata putem face in fata Frantei, Italiei si Olandei, dar macar sa facem bine.
    Intrebare pt cei care zic ca Ro trebuia sa joace ofensiv: V-ar fi placut ca Ro sa ia gol in primele 20 de minute si sa fie gata tot Euro?
    Daca raspunsul e DA, va rog sa inchideti TV-ul, ca s-a terminat Euro pt voi :).

  76. Nu ne-ar fi placut, @Paul, sa ia Ro gol in primele 20 de minute, Doamne fereste!

    Dar noi nu ne-am uitat la un meci( sub rezerva cuvantului de noare!) de dinainte de Revolutie,
    cand ne uitam la olteni si nu mai respiram !

    Asteptam si noi, acum, aceeasi atmosfera….sa ia foc stadionul de spaima noastra….
    sa sarim din fotoliu….sa nu mai scoatem o vorba decat urale!
    Dar….NIMIC ! Mai era un pic si tata adormea !

    OK ! Har Domnului ca nu s-au materializat pasele franceZilor, ca era vai de noi,
    „era gata tot EURO”, vine vorba ta !

    Eu…ca novice in ale fotbalului si A. al meu, fost microbist, concluzionam :

    Echipa nationala nu are decat 2 vedete ! Atat !

    Craiova( cand se uita toata tara la ei) ii avea pe : Lung, Camataru, Balaci, Gepolgau, Tilihoi, Ungureanu, Crisaan , Velea, Boc etc.( mi-i dicteaza A .)

    ” Poftim cultura !”

    Sa vedem cum joaca Cehii si latinii nostri !
    Abia astept ! Mai sunt 8 minute!

    O seara placuta!

    Adrian,

    Stai linistit ca nu te parasim !
    A.& E.

  77. ok :) m-am hotarat, imi pun armura de cruciat masculin si ma duc sa cuceresc forumurile Cosmopolitan si Tabu ! sau nu….

  78. adrian , cred ca ar fi mai bine sa citesti articolele din presa britanica decat compilatile din gazeta …

  79. prietene.
    pana acu’ n-a murit nimeni in „grupa plictiselii”…si ce bine este.
    in rest se joaca fotbal si tenis…si ce bine este.
    mutu cu piturca se cearta…si nu e bine.
    unde are dreptate mutu:
    1. piti a fost varf si lui ii placea atacul (sau plasa de pe ghencea, la stanga, la meciul cu anderlecht).
    2. ne-am aparat, nu am atacat.
    3. am luat un punct in loc de trei.
    unde are dreptate piturca:
    1. dansul este antrenorul echipei nationale.
    2. am jucat pentru rezultat.
    3. am luat un punct in fata frantei.
    unde greseste mutu:
    1. as pleca si maine langa sotia mea.
    unde greseste piturca?

  80. Meci plictisitor? Nu cred. Tactica buna, dar a lipsit un atacant de viteza gen Bratu, francezii au fost pe spate complect nu le-a mers nimic.o posibila explicatie referitoare la viteza de joc ar fi ziua de desfasurare a meciului care a fost LUNI, ori se stie ca foarte rar orice echipa in Europa ziua de luni o aloca refacerii. Acest lucru are un impact mare asupra randamentului la majoritatea jucatorilor, sper ca vineri acest randament sa creasca. Daca ati urmarit caseta cu Km alergati de romani va vet da seama ca ei au facut mai mult ce fac in zilele de luni la antrenament adica alearga si mai putin cu mingea. Asta daca vreti are legatura si cu acomodarea pe terenurile la mare inaltime sau meciurile discutate pe caldura ridicata. Aici cred ca Piturca a omis acest detaliu. Asa cum spuneam vineri poate fii mai bine sau…

  81. @ Danut
    Imi vine greu sa recunosc dar in privinta lui Bratu ai dreptate. Piturca daca stia ca are sa joace pe contre avea nevoie de Bratu. Asa…Daniel Niculae are startul lent (cu toate ca odata pornit e greu de oprit) iar Marius Niculae e atacant de careu, adica presupune un joc de dominare a adversarului. Poate ar fi bine sa joace cu Dica, singurul cu care Mutu ar putea face un-doiuri periculoase pentru adversar. Mi-e cam frica de Florentin Petre – daca nu joaca Banel cine il ajuta pe Contra in duelul cu Grosso ? Poate Codrea sa stranga, dar nici Contra nici el nu sunt rapizi. Eh, D-zeu cu mila ! Ma tem totusi ca avem nevoie ca Italia sa se bata singura….adica mult noroc si….faze fixe.

  82. Daily Mail sint o fituica ordinara, de scandal. Ca gazeta engleza ce sint, ar trebui sa-si tina botul pe labe in loc sa chelalaie intr-o veselie.
    Marea lor Anglie lor a facut meci nul cu Macedonia si nu a putut sa tina 2-2 cu Croatia pe Wembley in ultimele douiazeci de minuite!

  83. Piti ,joaca si tu ofensiv astfel ne vom uita inca 8 ani la televizor .Vezi poate mai bagi un 6*6* si o sa vezi ce iese

  84. eu nu ii inteleg pe cei care vor sa ne bagam cu curul in poarta. de ce? ce bucurie iti sa ne vezi cum o sugem pe rand de la francezi, italieni, olandezi? „suntem in carti”. si ce daca suntem? tine pana in finala? asa luam campionatul asta? chiar credeti? sau ne chinuim sa facem 3 meciuri de 0-0 ca apoi, sa castigam dreptul la un al 4:lea meci in care ne chinuim sa facem un 0-0 cu Spania, si daca din vreun oarecare motiv absurd reusim, apoi ne chinuim, iar, sa facem un déja vu, 0-0, ori cu Olanda, ori cu Franta. Ce bucurie va da faptul ca nu pierdem? Am asteptat 8 ani lungi ca dracul ca sa vad România jucand fotbal la europene, dar hai, ce misto e ca „nu pierdem”.

    PS cata bucurie va da Grecia? deh, au iesit campioni. va bucura cu ceva?

  85. prosti cei care n-au inteles sarcasmul din textul boului asta de georgescu. de data asta i-a iesit, chiar in asa fel incat i-a pacalit pe toti rapidistii.

    iar daca vreti sa vedeti cum piturca bate pe donadoni, sa ranajam un meci de sah, sau la football manager…

  86. nu va amagiti cu olanda, este singura echipa din lume care nu a dat puncte nimanui. mai degraba pierd dar sa faca egal ca au nevoie doar de un punct nu concep oamenii aia .

  87. @ anti georgescu. Pai de ce sa ma bucure pe mine, roman, ca Grecia a iesit campiona ? Mai degraba m-a ofticat, eu tineam cu Portugalia.

  88. Dan Coe, nepasarea si ignoranta(mai nou cenzura) celor din GSP

    Cu ocazia aniversarii a 41 de ani de la castigarea primului titlu (recunoscut oficial) rapidist,
    date despre legenda rapidista, Dan Coe, sunt prezentate pe rapidisti.ro intr-o maniera profesionista:

    rapidisti * ro /stiri /7763 /41-de-ani–povestea-lui-dan-coe-ministrul-apararii * htm
    rapidisti * ro /stiri /7766 /41-de-ani–fanus-neagu-despre-dan-coe * htm
    rapidisti * ro /stiri /7767 /41-de-ani–d-ale-lui-rica * htm
    rapidisti * ro /stiri /7765 /video–in-memoria-lui-dan-coe * htm
    (inlocuiti * cu . si verificati URL-ul de eventuale spatii adaugate)
    Desi a fost un jucator important in echipa Romaniei (anii ’60): „a jucat 41 de meciuri (toate sub culorile Rapidului) , fiind prezent şi la turneul final al Jocurilor Olimpice din 1964 de la Tokyo. A fost capitanul echipei naţionale de trei ori, dar a trăit marea dramă de a nu fi folosit, asemenea lui Dobrin, niciun minut la Mondialul mexican din 1970.”…
    pot remarca cu tristeze, ignorarea la care este supus de catre GSP prin lipsa unui link spre aceste materiale pe pagina principala a site-ului!

    Pe cine a deranjat Dan Coe?!
    (citat extras din scrisoarea adresata unui suporter rapidist)
    „In legatura cu ingrijorarea dumneavoastra vis-a-vis de plecarea mea de la Rapid, tin sa va linistesc, nu a fost decat un zvon nascocit de partile adverse. Va rog sa fiti incredintat ca nu voi lasa nicio speranta CLUBURILOR BOLSEVICE. Voi darui tot ceea ce am eu clubului Rapid. Visul meu de o viata a fost acela de a sta in cabina unde s-au echipat Marele Baratki, Auer, Ionica Bogdan , echipierii Marelui Rapid dar nici ceilalti ce au urmat, Filote , Marian s.a.m.d nu merita a fi neglijati! O viata intreaga mi-am dorit sa imbrac tricoul vargat, alb-visiniu si iata ca visul a devenit realitate.”

    P.S: Acest articol a fost sters in mod repetat, ceea ce demonstreaza cenzura GSP! Daca imi permiteti un sfat, aveti mare grija la site-ul mysport, pt a utiliza interfata de administrare ai nevoie de un browser capabil sa execute javascript, de aici se deschid nenumarate riscuri de securitate!!!
    D-le administrator al mysport, esti un stelist penibil si nimic mai mult… toata viata voastra ati trait din manipulari si dezinformari… mai nou contul mi-a fost dezactivat!!!
    Asta inseamna 45 de ani de regim comunist si inca 18 de neocomunism!

  89. S-AR PAREA CA NOI SUNTEM CAZUTI DE UNDEVA DREPT IN MIJLOCUL EVENIMENTELO !!!
    NU AM CAZUT IN PICIOARE ,IAR CIND NE-AM DEZMETICIT AM INCEPUT SA JUCAM „TZURCA” LA CE DE FOTBAL 2008 !!!

  90. adi?
    si daca o sa fim ca si un album a lu’ pink floyd?
    si waters ne va canta in urechile care inca nu se apleaca la menele?
    „dark side of the moon”? sau „pulse”?
    eu spun ca toate, toate, toate; ca la Ada Milea.
    eu vad un sfert, tu?