Mai oarbă decât dragostea
de Adrian Georgescu
“Iubirea priveşte prin telescop, gelozia prin microscop”, spunea umoristul Henry Wheeler Shaw. Sunt două sentimente extrem de diferite între ele, deşi, dacă mă întrebaţi pe mine, gelozia e mai mult o stare. Un individ gelos nu simte, ci îşi construieşte senzaţii, ca un păianjen care îşi ţese la infinit plasa, apoi se încâlceşte, cu o plăcere masochistă, în ea.
Dacă dragostea apropie, gelozia îndepărtează şi ridică stavile. Este o rugină care devorează şi, asemenea ruginei, se hrăneşte din ea însăşi, fiind aproape imposibil de oprit. Îi anulează iubirii cele mai importante însuşiri: libertatea şi încrederea. Este forma celor care nu pot fi propriii lor stăpâni de a-i stăpâni pe ceilalţi. Şi nu de puţine ori, persoana geloasă este cea care are de fapt ceva de ascuns, ea doar proiectând şi amplificând propria trădare.
E o dovadă de iubire? Da, însă a unei iubiri de sine prost exprimate. În toate formele ei, de la copilul care cerşeşte atenţie până la adultul măcinat de această angoasă erotică, reprezintă o formă de şantaj. Ea cere totul, dar nu dă nimic. Distruge fiinţa, însingurând-o, pentru că un om gelos la modul maladiv ori îl va distruge pe cel de lângă el, ori va rămâne doar cu el însuşi.
Anticipând, bănuind şi urmărind, făcând aşadar acţiuni care depind şi se sprijină pe alte acţiuni, gelosul nu va trăi niciodată cu adevărat, întrucât răul cel mai mare al geloziei este că, spre deosebire de dragostea cea oarbă, trăind în ea nu poţi fi niciodată fericit.
Un sentiment firesc
de Elena Georgescu
De cele mai multe ori, gelozia este pusă în relaţie cu ideea de posesiune, cu stimă de sine scăzută sau cu devalorizarea propriei persoane. Gelozia nu poate fi însă delimitată de iubire, ba chiar nu poate exista în absenţa acesteia.
Întrebarea este însă dacă există dragoste fără gelozie. Mulţi spun că adevărata iubire e „dezinteresată” şi termenul însuşi e sugestiv: în ce măsură se referă la generozitate şi în ce măsură maschează lipsa pasiunii, a unei dorinţe adevărate? Evident, există dovezi de iubire mai adecvate sau mai romantice. E posibil ca un om să se simtă iubit de un partener care-i oferă totul, dar care nu prezintă nici o urmă de gelozie? Sau poate fi cineva atât de generos încât să iubească fără să pretindă fidelitate?
De fapt, nu sentimentul în sine este cel care deranjează, ci manifestările lui. Asociem în mod nefiresc geloziei duelul şi aruncarea vitriolului în ochi sau, mai aproape de vremurile noastre, scenele, acuzele şi jignirile. Este ca şi cum am da vina pe gravitaţie pentru prăbuşirea unui avion, nu pe oprirea motoarelor. Gelozia, ca orice sentiment, este normală. Mesajul gelosului către lume este următorul: „ Omul acesta, pe care eu îl iubesc, este unic şi interzis celorlalţi pretendenţi sexuali”. Acesta nu este un mesaj bolnav, ci unul în legea firii. A dori un om numai pentru tine este cu siguranţă in spiritul iubirii. Problemele încep când ne purtăm ca şi cum omul acela ar fi proprietatea noastră. Dar asta nu e gelozie, ci lipsa raţiunii.
eu zic ca da, insa unde se termina iubirea si incepe gelozia aici e mai mult de discutat ,sincer eu inca nu mi-am dat seama unde este limita dintre ele
@Adrian,
Sigur ca este ! Dar ..exista un „dar”, ca peste tot!
Asa cum in viata, e bine sa fim in registrul lui… „aurea mediocritas”, si aici e nevoie de mare discernamant!
Un partener care nu este un strop, si gelos, inseamna ca-i esti totalmente, INDIFERENT si nici nu-i pasa de ce se intampla cu tine!
Sub alt aspect, daca gelozia este exacerbata,”pune mana pe cutit”( cate cazuri, zilnice, nu se intampla pe Planeta) !
Deci, daca nu „gelozim” un pic, nu iubim SINCER !
Tot ce trece in zona patologicului este insuportabil!
@Elena,
Asa este; „lipsa ratiunii” si a sentimentului de IUBIRE curat, sincer, sunt principalele cauze ale nemerniciilor din cuplu.
Sunt adepta DIVORTULUI decat sa se ajunga la calvar, martiraj, crucificare !
Am cunoscut persoane care aveau parteneri asa de posesivi, incat trambitau ,mereu:
„Am acte pe tine; n-ai cum sa ma parasesti !”
„A avea acte pe cineva” e cumplit daca se ajunge la asemenea afirmatii!
De aceea sunt de acord si recomand mariaj fara”papirus” cel putin 6 ani !
De aceea recomand ca tinerii sa aduca pe lume un copil, dupa un nr. de ani, dupa ce s-au „citit” totalmente si au luat seama la Bunele si la Relele fiecaruia( ca nu-i nimeni perfect),
intrucat, odata nascut, copilul are nevoie de „un NUME” si de „un statut” clar !
Nu s-a pus problema unei ale gelozii, accea a colegilor.
Aici, dupa opinia mea, nu exista nici umbra de „iubire de aproapele” nu exista (cum ne indeamna Iisus), ci o gelozie afisata( care se vede, se simte fatis), dar „asezonata” intern, cu URA !
Cand sunt „in limitele ratiunii” – si una , si alta – sunt benefice!
Cea din partea partenerului, este „un barometru” sl sentimentelor lui fata de noi!
Cea din partea colegilor este un indiciu ca suntem”Cineva” care a demonstrat „CEva” si merita invidiat, gelozit, dusmanit! ca, te iarta colegii, de toate; nu te iarta insa ca ESTI MAI BUN IN BRANSA CA EL !
( Si tu@Adrian ai simtit, cred, asta)
NU !!!! nu e dovada de iubire …Gelozia inseamna nesiguranta ….lipsa increderii in persoana iubita si binenteles o gramaaaada de complexe !!!!!
Un barbat nu recunoaste ca te controleaza atunci cand te suna de 5 ori cand esti la un suc cu prietenele….e doar ingrijorat …si vrea sa fie sigur ca nu ti se intampla nimik rau …
Prietenele o sa fie mereu trecute prin sita ….iar care pare mai neserioasa si te poate influenta negativ …e trecuta pe lista neagra
La inceput pot parea dovezi de iubire …dar in timp …ajung sa distruga relatia …
Gelozia in dragoste = boala curata.
Nu o mai lungesc, elle a spus cam ce-as fi vrut sa spun si eu.
elle
Interesant cum ai aruncat tu pisica in curtea barbatilor ;)
dovada iubirii in cuplu este sa-ti controlezi sentimentul de gelozie. cum ramane cu gelozia fata de copii? sau cu invidia?
dragutilor,
iubirea si gelozia merg mana-n mana. si-or sa mearga asa impreuna muuult si bine.
si nu merg nicodata singure. cateodata pornesc la drum cu increderea, respectul si intelepciunea,
alteori, cel mai adesea, tovarasi de drum sunt indoiala, ipocrizia si egocentrismul…
si nu uitati: de la dragoste la ura, nu e decat un singur pas. si invers!
Neata.
Si eu cred ca gelozia inseamna nesiguranta. Fiind nesigur de sentimentele tale…..te temi ca si celalalt e la fel si te temi sa nu faca de fapt ceea ce te temi ca poti face tu.
Am o prietena geloasa si ea…..dar si sotul ei e. Nu o mai lasa sa iese cu mine singura seara…..pt ca ultima oara a fost cu mine la un festival latino…..ea a spus ca la 24 va fi acasa…..si a ajuns la 3……haha
Eu nu-s neserioasa dar de influentat am influentat-o…..ca i-am zis lasa-l in pace si nu-l mai tot suna sa-i spui la ce ora ajungi acasa…..ca te vede el….doar la el te duci. S-a suparat pe ea…..si nu mai are voie…..ea nu are voie sa vorbeasca nici macar de colegul ei de munca…..dar nici el nu are voie. Pe mine m-ar sufoca o astfel de relatie. Eu am nevoie de libertatea mea….sa vorbesc cu cine vreau…..si daca vreodata dau vreun motiv de neincredere….atunci sa ma controleze.
Un alt caz…..el nu avea voie nici macar sa se uite la altele cand era cu ea. In cele din urma ea l-a inselat…..si acum e cu altul.
Gelozia nu are nimic de a face cu iubirea…..dimpotriva…..e o otrava care incet si sigur distruge iubirea.
( Cat de inteleapta sunt :) ……ma tot minunez ).
nico
ce i-ai spus tu fetii aleia, de s-a ajuns la hotarari asa radicale? :D
anowen
Nu e din cauza celor spuse de mine….ca i-am spus si lui…..dar nu-s sanatosi amandoi.
nico
ai dreptate. aia dragoste cu nabadai! da’ las’ sa se muste. uneori poate fi chiar placut :D
Pentru mine gelozia excesiva este o dovada a prostiei.
Gelozia are ca fundal sentimente de afectiune, insa nu este exprimarea afectiunii in nici un caz. Eu nu am auzit de efecte placute sau macar pozitive ale geloziei.
De fapt este doar extinderea simtului de proprietate iar cand acesta este asociat si cu nevoia de control apar manifestari nedemne de specia umana.
E simplu, sintagma „Esti al meu/a mea!” este luata ad literam.
surf
„manifestari nedemne de specia umana?” hi hi hi
oare mai exista asa ceva?! acum in secolul complexelor si fobiilor si altor maladii, care de care mai psihice si mai stress-ante :) , cand Freud si Jung si altii se invata in clasa a doua? cand nevasta-ti poate fugi cu colega de birou, iar tu te poti casatori cu vecinul?
sunt persoane care pur si simplu nu se simt iubite daca partenerul nu e gelos si nu-si manifesta gelozia – chiar si fizic! nu poti sa vii sa-mi spui ca respectivii nu se iubesc! si sadomasochistii, aia nu e tot dragoste? ;)
:lol:
@the jude
Persoanele care nu se simt iubite, sunt isterice.
the judge
Aia e buba ca respectivii respectabili domni se invata din clasa a II-a. Cand cunosti maladiile si manifestarile lor e greu sa te abtii sa nu le imiti. Iar odata imitate, e greu sa mai treci de sanatos printre ceilalti.
In cazul geloziei cred ca se mostenesc anumite cutume. Motivele sunt aceleasi tot timpul, reprosurile identice,… finalul difera de la caz la caz insa e totdeauna trist.
surf…
specia umana si gelozia… hm
de gelozia cainelui ai auzit? :lol:
mele
Tu nu ai auzit? Sau de cea a pisicii? Orice posesor de birmaneza (dau un exemplu) poate sa-ti spuna despre manifestarile de gelozie (destul de violente) ale acestora.
@surf
asta ar putea insemna ca… gelozia nu-i specifica oamenilor si nu este neaparat o manifestare care „certifica” dragostea ci… supravegherea si apararea proprietatii! ;)
mele
Asta ziceam si eu. Ma subliniezi sau crezi ca m-ai contrazis? ;)
surferb
nu arunc pisica in curtea barbatilor :) …am povestit ce am trait eu …atat
mie mi-a reprosat ca nu il iau cu mine cand ma vedeam cu fetele :D … era curios …cica…sa vada ce vorbim …pai mai zicea cineva ceva daca era intrusu acolo? …sau se gandea ce ar fi zis prietenele mele daca veneam cu el dupa mine ???
intr-o zi nu i-am raspuns la tel vreo 5-6 ore …. a sunat-o pe o colega la servici sa o intrebe daca mi-am luat cumva vreo zi de concediu si daca are idee unde am plecat si mai ales cu cine !!!!! NEBUNIE CURATA!!!!
nu imi mai trebuie asa ceva !!!
am o amica …care imi zice ca eu sunt nebuna …ca omu ma iubea prea mult :)) …deci exista varianta feminina …ma gandeam sa le fac cunostinta :))))
elle
Ok, ok, m-ai convins, nu esti feminista :), esti numai sadica. Stiai de gelozia omului si nu i-ai raspuns 6 ore la telefon. Da-o-n colo de treaba ;)
http://www.youtube.com/watch?v=uTJGWYk4Kyo
ma da’ cat de greu e sa zici „eram beat”?
@surf… te contrazic, subliniind :lol:
http://www.youtube.com/watch?v=X2BEhk1fqZo
http://www.youtube.com/watch?v=7x1xthuk-Iw&feature=related
mêlée: baga si tu una romaneasca ca doar suntem pe-un blog din Romania… De exemplu: http://www.youtube.com/watch?v=m_e2RmjZ9gg :D
jim
E o problema de etica. Daca ai fost, e subterfugiu ieftin, intentionat ai facut-o; daca n-ai fost ai mintit si de ce ai mintit…
Complicat rau de tot.
Nu asspida, eu am fost. Sper s-o consideri in continuare o gluma :D
@all: Ca sa va refac urechile: http://www.youtube.com/watch?v=qUlTLhh_uh4
surferb: care-i problema de etica? si ce legatura are jim?
Intrebare
poti sa fii gelos si atunci cand NU iubesti?
daca voi nu ati fost macar o data in viata voastra gelosi, eu imi mananc trei perechi de jeans.
@judge
io crez ca da! ;)
socio
Pai jim intreba „cat de greu e…” si eu ii espicam chipurile ;)
@surf,
jim incearca sa ne abureasca-cum-ca un personaj, la betie, nu prea stie ce face dar, mai ales, a doua zi, pe trezie, nu-si mai aduce aminte nemicutza….
nu cred in teza/scuza asta prea des folosita ;)
shmeny
sa aduc un kethchuop :lol: (ce greseala interesanta, o public!) :lol: o maioneza ceva?
o bere?
ca vin sa mancam impreuna! ;) ma invit la masa!
melele
cum sa fii gelos daca nu iubesti?
de fapt, nu cred ca e 100% corecta (scuza cu betia) – sunt si persoane care chiar nu-si amintesc… nu-si amintesc nici ce-au mancat cu o zi in urma ;)
the judge,
tot nu te cred. nu se poate sa nu fi fost fiecare gelos dintr-o cauza sau alta: ca iubita/ul se uita dupa johnny depp/pamela anderson (in cele mai bune cazuri, am vrut sa fiu delicata), ca mama l-a preferat in copilarie pe fratele mai mic si mai tampit, ca seful il ocroteste pe xuleanu, care este muuuult mai handicapat decat suntem noi, ca Azorel il prefera pe alt personaj din casa, ca, ca, ca… cred ca aceia care sustin ca nu i-a incercat niciodata gelozia vor sa fie vazuti altcumva decat sunt (si simt). nu e gresit, doar ca eu nu-i cred.
@judge,
simplu: o iubire neimpartasita nu cred ca se poate dragoste… si sunt multe cazuri cand un personaj iubeste „cu disperare” o persoana care nu vrea sa auda de el; dragostea i se transforma aleatoriu si secvential (v-a placut nu? explicatia :lol: ) in gelozie si ura – gelozie pe cei ce impartasesc dragostea cu subiectul dorintei lui
Limpede, nu? :lol:
ba, mie pana acum mi-a mers si eu nu schimb un lucru pana nu se strica. :D
errata:
o iubire neimpartasita nu cred ca se poate NUMI* dragoste
jim,
…..
@shmeny
silencio!
#
jimerino
pe 3 September 2008 2:10 pm
ba, mie pana acum mi-a mers si eu nu schimb un lucru pana nu se strica. :D
––––––––
Să înţeleg că tu mergi pe principiul echipa care câştigă nu se schimbă. :D
surferb: tocmai comentariul lui jim imi scapase :(
shmeny: daca e cum zice jim, inseamna ca atunci e momentul sa-i ceri pin-ul la VISA ;)
Hmmm, interesanta dilema…
Dar daca gelozia e o forma de manifestare a unui stil de viata monogam?
Mai mult de atat, daca gelozia nu e decat o forma de conditionare sociala?
Ma nasc crestin (eliminam musulmanii care au voie de 4xfemeie), cresc intr-o societate crestina unde iubirea inainte de casatorie e ca „intre frate si sora” (ma bucur ca nu sunt frate, nu ca ar fi ceva rau in asta :P), sunt conditionat sa traiesc o viata monogama si partenera mea incalca acest contract psihologic conditionat…trebuie sa arat si eu cumva ca sunt solidar cu societatea si ma revolt…
Parerea mea!
surferb: totusi, care-i problema de etica in comentariul lui jim? Ce, noi suntem tot timpul corecte? :)
socio,
da, mai ales in conditiile in care eu nici pin-ul meu nu-l tin minte :)) apropo de memorie :))
@socio
inca nu e momentul dar sigur vine ;) partea proasta e ca nu ii foloseste. daca vrei ti-l dau si tie.
@gaby
cam asa. decat pe arthuro. :D
shmeny: nu-i de la memorie, se remediaza in timp. Al meu de exemplu e notat pe cardul sotului :)
jim: am cateva la colectie. Le strang pe un lantisor si le agat de oglinda camionuluii. De cand s-a demodat lantul ala cu cd… :)
Cred c-ar trebui sa-mi mai vad si de lucru, nu de alta da’ sa nu fie nevoie sa-mi agat propriul card in cui cand m-o intreba seful ce-am facut azi :D
O zi frumoasa tuturor!
Salut
mele
Intreaba Marquez: „Cainii sunt fideli sau slugarnici?”. Eu zic ca sunt slugarnici.
Aspru
Interesant, dar unde naiba mai este ideea de a trai „ca frate si sora” inainte de casatorie?
shmen
Lasa vrajeala! Ai numai doua perechi. Ar trebui sa mai ceri una de la jim.
@AG
pai si slugile sunt geloase daca li se pare ca alta sluga le ia locul in topul preferintelor sefului.
@A. Georgescu: ideea provine din codul de conduita crestin-ortodox. Oricum ceea ce voiam eu sa subliniez e ca ne nastem intr-o societatea care ne „formateaza” dupa chipul si asemanarea ei si care ne conditioneaza sa ne asumam tot felul de comportamente si contracte psihologice, care, intre noi fie vorba, poate ca nu reflecta intocmai cine suntem. Iar gelozia…ei…aici ar putea fi o intreaga teza/doctrina: incepand cu oamenii sunt mono/poligami si terminand cu ce e iubirea si fericirea…
Alta parerea mea!
AG,
doua perechi de ce anume, maica? ca sunt ramolita…
Aspru
Sunt de acord ca poate fi o reactie inconstienta impotriva societatii monogame, dar cred ca nici subconstientul nu mai „stie” de aia cu „fratele si sora”.
jim
Tu de unde stii?
shmen
De blugi, fetita …
socio
E mai misto varianta originala, a lui Lennon. Batranelul asta chelbos prea se bâţâie cand canta :D
AG,
da, maica, blugi. da’ nu ai dreptate. chiar daca mai vezi mai des in blugii evazati, sa stii ca mai am si altii. numai ca ii tin pentru retete…
Adrian, one for you this time..!
shmeny
De aia nu mai are bietul om decat bermude …
Hai sa-mi bag si eu parerea-n gelozia asta pe care-o
ridicati la rang de sentiment. Eu cred ca-i doar o chestiune
instinctiva si se manifesta functie de caracterul fiecaruia.
Nu cred ca are nimic de-a face cu dragostea, ba mai mult
consider ca-i complet separata de acel sentiment. Eu inaca
n-am intilnit un limfatic gelos. Or fi si din aia, dar nu m-am
impiedicat eu de ei. Si pina la urma fiecare judeca gelozia
functie de experienta personala in materie. Ca sa dau si un exemplu,
sunt gelos pe anowen, cu care nico se converseaza
mai mult decit cu mine. ;) As vrea sa fiu si eu ca el, si nu stiu
ce-as putea face. Poate doar sa-l elimin. Devin coleric :D
@AG
de la shmeny (sluga irai sau a lu’ ira) care e geloasa cand stapana ma baga in seama :D
jim,
sau invers
shmeny
am vrut sa zic ca sunt de acord cu tine. adica as fi vrut si io o portie din blugii tai. :lol:
totusi, la un moment dat mi se pare ca ai confundat gelozia cu invidia..
AG: m-am gandit ca era trecerea prea brusca :D
da, sau stapana e geloasa pe mine de cate ori ma baga sluga ei in seama. :D
jim
Vezi ca doar cainele simte omul bun. Pisicile pe cel tantalau.
papa
Ce e aia limfatic?
pai ira e cainele meu ba cap de lana!
informeaza-te ba! ca asa faceti voi astia de la gsp!
AG
Apatic, detasat, indolent sau ganglion. Foloseste si tu pe care
te aranjaza :D
Gelozia este o dovada de iubire doar daca este matura.
o zi minunata iti doresc
AG
Pe când un nou concurs? :)
james …nustiucum zice ceva de matura. asta nu mai e gelozie , e misoginism pur.
papagigli
Te rog sa te controlezi. Imi pare rau ca eu sunt motivul atacului tau de gelozie. Nici nu mai indraznesc sa intru aici pe blog din cauza ta. De cate ori ma vezi te iei de mine. Te credeam om serios.
si eu, asa pare.
james
Stai, nu fugi! Cand este matura?
Mi-ai mai si dorit o zi minunata :D
papa
Intrebarea e: recunoaste cineva ca e gelos? Fie si un limfatic din aia …
papagigli
Nici sotul meu nu mai are incredere in mine. De cate ori vreau sa intru aici imi spune: ai mare grija ca iar e papagigli acolo…..si cand iti mai citeste comentariile pe care mi le adresezi (sta langa mine)….
Mi-a zis ultima oara: eu am incredere in tine….dar daca e papagigli pe aproape nu mai ai voie sa te atingi de pc.
socio
Problema propusa de jim, comporta o oaresice nuanta etica.
Intr-adevar de mers e fara doar si poate sa-ti mearga, o data, de doua ori, de trei ori… la naiba! e posibil sa infirmi chiar proverbul cu ulciorul mergator la apa. Insa (si aici creste tensiunea), dincolo de faptul ca nu ti se reproseaza, ba mai mult ti se si iarta fapt… cum mai poti… dupa aceea… sa te mai uiti in ochii ei; si plusand, cum ai mai putea vreodata sa traiesti cu tine insuti stiind ca ai mintit?
sper ca m-am facut inteles :)
*fapta
Asa un text merita erata
Aspru
Teoria ta se poate confirma in unele cazuri. Totusi, peisajul uman e mai pestrit de-atat. Sa luam doi homosexuali: (Hmmm… nu suna grozav) unul il traduce pe celalalt, care devine gelos. Nu mai e vorba de un sentiment sau, ma rog, de un impuls conformist, nu-i asa?
Eu cred ca, de fapt gelozia nici macar nu exista. E doar un termen inventat ca sa acopere porniri mai rusinoase, precum simtul exacerbat al posesiunii, invidia, furia oarba… Si mai cred ca cel care l-a inventat era avocat.
nico
Gata m-am controlat. Doctoru’ zice c-as fi OK. In ceea ce-l
priveste pe sot, spune-i ca nu-i elegant sa citeasca corespondenta
unei doamne, chiar sotie fiindu-i. Asta aduce a lipsa de incredere nu de
neincredere :D
AG
Nu, da’ cine-i intreaba? :D
papa
iaca nu stiam io de ce esti tu galben ca un hepatic! :D na ca ti-a raspuns!
surferb: pai de ce sa te uiti in ochii ei? trebuie sa aprofundezi doar modelul covorului suspinand din cand in cand: „da draga, ai dreptate!” Iar problemele de constiinta se rezolva de la sine, doar traiesti cu ea nu cu tine :)
socio
Sa ma uit in covor zici. Sa aprofundez modelul. Sa… suspin ce zici tu. Si cand isi da seama ca nu-s atent ce mai fac? :D
Si de trait, traiesc nu zic da ‘ dimineata cand ma barbieresc, la mine ma uit in oglinda ;)
socio
io ce sa fac cu gresia aia? are modele cam simetrice si apropiate si, la cate vorbe are ea de spus, ma ia somnu’… :D
nico,
Nu spuneai tu, in alte dati ca , la voi, e totul Ok, d.p.d.v. al …libertatii ???
Cum sa-ti violeze corespondenta? Este decret si pentru asa ceva, chiar daca e mama, n-are voi….Intra la cap. „Dreptul la INTIMITATE” .
A! daca vrei sa-i spui, dupa, e altceva; poate ii dai chiar lui sa deschida plicuul ca-s mai prceputi si nerabdatori….
Stai bland ca @papa nu e periculos….am vrea noi sa mai avem vreo 2-3 parteberi de dialog ca el.
Si eu l-am taxat….DEH…muiere care nu stia ce e un blog si ce se mai poate intampla pe-aci, dar, acum, m-am convins – si eu, si al meu, care mereu l-a simpatizat!
Tot ce facem noi aici – acum am realizat – nu numai ca ne infornmam, ca ne spunem , si umila noastra parere, dar ne si…incarcam bateriile si…mai cunoastem , si tipologia umana, sub „palaria virtualitatii” !
Sa nu fiti gelosi, ca gelosul „nu e bine cu el”; e complexat si niciodata nu iubeste pe altul, ci NUMAI pe EL.( vorbesc de gelosul -caz clinic)
Sa fiti sanatosi si voiosi !
Gelozie
Evghenia era frumoasă ca floarea – soarelui. Si avea o inimă mare.Alexei o iubea.
Pe Pavel l-a cunoscut la „Moscova nu crede în lacrimi”. Si l-a iubit mult, la fel ca pe Alexei. Pentru că avea o inimă mare.
Pe vremea perestroikăi, la o beţie cruntă, Andrei şi Pavel au mâncat câte şase pahare de sticlă groasă, după ce le goleau de votcă. Pentru că o iubeau pe Evghenia.
Au stat cot la cot,toţi trei, pe baricadele lui Elţin. Cei doi bărbaţi, cu puştile în mână, se pândeau cu coada ochiului.
In următorii ani au mâncat la McDonalds, au văzut filme porcoase franţuzeşti şi au descoperit că lumea se schimbase.
Intr-o dimineaţă au strâns-o de gât pe Evghenia cea cu inima mare şi au plecat să defileze la Gay Pride Parade.
surferb, anowen: am vaga senzatie ca voi ma trageti de limba… Ia mai descurcati-va si singuri ca v-am dat date suficiente ;)
Alberto Contador cred că e Lance Armstrong 2. Diferenţa dintre ei e că spaniolu’ participă şi la celelalte tururi.
Junioarele noastre la US Open au fost sub aşteptări. Alexandra Damaschin e aproape să piardă, la simplu în turul doi. În această situaţie, a mai rămas doar Elena Bogdan la simplu şi Damaschin la dublu.
the man
evghenia avea o inima mare. da’ pe pavel si pe alexei a-nceput sa-i doara-n gaoz. :D au descoperit ca si ei o aveau mare! :lol:
papagigli
:) :) :)
Doar nu crezi ca nu are altceva mai bun de facut decat sa citeasca mesajele mele. Vad ca tu ai incredere oarba in tot ceea ce spun eu. Imi place.
nora
Vroiam sa-ti spun mai devreme ca am impresia ca ne cunoastem. De fapt vroiam sa o spun mai de mult. Mi se parea mie frapant faptul ca folosesti aceleasi expresii ca o alta persoana.
Acum nu-mi spune ca si eu am luat-o razna.
Oricum nu-ti fa griji din cauza sotului. Am sa-i transmit ceea ce ai spus pt ca-s curioasa cum va reactiona cand va auzi ca face un lucru si el nu stie.
@Adrian,
„limfatic” este un adjectiv derivat in „-ic” , de la cuvantul de baza”limfa”( la fel ca academic, economic, atomic etc.)
„Limfa” este un lichid continut de sange( aminteste-ti cand te expui la soare mai mult si iti apar basicute pe umeri, care se numesc”flictene” si cand se sparg, curge apita din ele…)
EI…aceea este LIMFA. Flictenele acelea secreta LIMFA.
„Sistemul limfatic” reprezinta totalitatea ganglionilor si a vaselor limfatice, care apara IMUNITATEA organismului, avand, si rol circulator.
Vei fi auzit, si tu de GANGLIONI ! Toata lumea are aceste „redute” in corp, extrem de necesare, numai ca, la unii, care capteaza un microb TBC, se inflameaza si mai sunt, si durerosi!
daca o fi adevarat, madam Jacky Kennedy, a murit de Cancer limfatic, ganglionar, foarte tanara !
nico,
Nu importa cine sunt ! Imi pare insa rau – uneori – ca nu sunt barbat ! Stiu eu de ce !
N-a spus nimeni ca ai luat-o razna! dar „Gradina ” e atat de mareeeeeeeeee si e posibil sa mai existe oameni care au acelasi STIL….ca doar n-oi fi eu Turnul EFFEL ???
Daca te intereseaza coment-urile mele, citese-ma, daca nu, evita-ma, care-i problema ????
@pepeman: true, true… la final, nu ramane decat sa constatam cat suntem de mici…intrebarea e: in comparatie cu ce?
dar problema e ca, noi oamenii, cand nu gasim explicatii/definitii/cuvinte le inventam…si ca urmare ne putem intreba: ce inseamna dragostea si ce inseamna gelozia? pentru a putea explica aceste 2 notiuni ne folosim de alte cateva notiuni (si ele inventate la un moment dat)…si totul devine cam neclar pentru mine…
daca imi aduc bine aminte, cred ca cele doua notiuni sunt destul de bine definite in literatura budista…ma duc sa le caut!
ceea ce va doresc si voua!
parerea mea!
Adrian G.
da, Adrian, eu recunosc ; sunt un pic geloasa !
Cateodata, daca patrund cu forta gandului intr-o zona periculoasa, gandind numai rele si facand scenarita, cred ca as fi capabila , si de rele!
S-ar trezi( cum zice FREUD) agresiva din mine! Nu stiu ce-as fi in stare sa fac !
Nu mai insirui la ce ma gandescm motivand iesirea mea si nemotivand abaterea lui !
Si, culmea, acum am inaintat in varsta si ar trebui sa ma fi mai imbunat si sa fiu mai toleranta…De unde naiba….Tot asa sunt si el stie !
Deci, dupa opinia mea, intr-un cuplu reusit, cu doi oameni sincei, care se respecta sincer,”Gelozia” ca si „condiment” este „sabia de otel” a partenerului, care este – cat de cat – benefica, intrucat te apara de ispita !
[ Si-ti mai ingheata si sangele in vene de frica sa nu faci vreo nefacuta ! Asa …mai bine…nu dai nici ocazia si-ti vezi de cuib si de partener !]
Este o parere! Nu este…. PAREREA!
Este o solutie! Nu este….SOLUTIA !
Noapte buna, @All
nora
Nu cred ca „sabia de otel” e cea care te apara de ispita.
the man
Clasicii rusi :lol:
nico,
Fii fata desteapta si nu pleca !Si nu din cauza lui @papa!
Repet: am vrea noi sa fie multi companioni ca @papa!
Ceea ce nu indura – atat el, cat si altii – este naivitatea dusa la rang de ….!
Exista, pe blog-uri, companioni de 2 feluri:
1. Noi, naivii ; si suntem naivi ;
2. Ei, naivii ca ne cred pe noi naivi !Dar noi nu suntem !
Daca esti cu un IQ superb, intelegi ce vreau sa spun !
Have a nice night !
nora
De acord. Nu are importanta cine esti. Daca tot iti pare atat de rau uneori ca nu esti barbat…..ce te opreste sa te ascunzi in spatele unui nick de barbat?
Nu-i nici o problema.
@nico,
Doamneeee, daca eu as fi barbat si, mai ales, cavaler, cine stie daca nu s-ar indragosti Domnisoarele de mine!
nora
Era o gluma ce-i spusesem lui papagigli. Uneori am impresia ca atunci cand aude de sot…..chiar roseste :)
ADI G.,
Am apelat si eu, asa, la melodia aceea de pe vremuri ![„Iubirea se cere pazita de greaua ispita,/Pazita cu sabii de-otel – si de ea, si de el – , la fel!”]
„sabii de-otel” este o metafora si o sintagma cu asa incarcatura semantica emotionala si ….infricosatoare,
incat nici sa-i treaca prin cap cuiva( socri, amici, alte rude) sa darame „castelul ” ridicat de cei 2 si, mai mult,
sa cugete sa gandeasca cineva(el/ea)….altceva si….la Altcineva !
Iarasi este o parere!
@nico,
@papa ? Sa roseasca ? Poate cand era copil si il ducea mama la „dintar”!Poate atunci…de teama….
Nuuuuuu! N-ai avut ocazia sa-l cunosti!
@papa nu mai asteapta sa intre-n actiune sistemul nervos central….el le zice imediat si se debaraseaza de tot ce e negativ…una -doua , fce curatenie in jurul sau….
Asta se intampla cand ajunge la capatul rabdarilor!
Dar, 90% din cee ce este @papa este un BONOM si in rabdator; un baiat superinteligent si cioclopedic; are scoala vietii, mai bine decat noi toti, de pe acest blog; este loial si curtenitor cu doamnele si , mai ales, cu DOAMNA lui de acasa!
Are un „super-=vizor” in partener, ca si noi, dar nu ii face diferente!
Ce mai , @papa poate fi un erou de roman ! Un protagonist ! Noi – premiul Oscar”Zmeurica de aur”!
Noi, figuri sterse! EL- arhetip!
{@papa, sa nu ti-o iei, acum, in cap! Nu te-am laudat; am spus adevarulu !]
Nu vreau contrareplica la cele scrise. Asa am scris si gata.DIXIT!
the man scenariul propus de tine aduce cu cel al lui viktor erofeev – viata cu un idiot.
nico
Iau atitea bobirnace zilnice, ca sa mor daca mai reusesc
sa fac diferenta intre degetele cu care mi se trag :D
Ma bucur ca ai glumit, nu de alta, dar eu vorbisem serios :D
nico
Acum am reusit sa parcurg toate comment-urile si tin
sa-ti spun ca m-ai ratat definitiv ;) Ma duc cu Nuti, ca prea
mi le zice de mi-a crescut limfa, colesterolul, libidoul si
cotele Niagarei. Iti spun tie toate astea ca ea m-a rugat
sa nu-i raspund si cum sunt simtitor, nu-i pot calca dorinte-n
picioare. :D
O noapte cu gelozii penetrante va doresc tuturor! :D
Sa ma explic si-am fugit ;)
Gelozii penetrante e atunci cind esti gelos pe OB-uri, ca mine ;)
Papa!!!
papagigli
Poti avea incredere in mine si sa te destainui linistit…..sunt obisnuita sa ascult si eu nici nu spun nimanui.
Fie-ti noaptea cum vrei tu…..cu sau fara gelozii…..:)
Seminar
„Gelozia – forma de exprimare a simtului de proprietate”
Se tine la caminu’ cortoral.
Participare obligatoriu facultativa!
@papa,
Tu asa sotie tanara ai( sa-ti traiasca si s-o porti sanatos !), ca n-ai scapat inca de …OB-uri, de calendar, de anticonceptionale s.a.????
Aaaa! Stai sa scapi de ele si sa vezi :trai neneaca” ! Va fi ….” Voia la tine ca la Banul Ghica !”
@Alex_S,
Ma inscriu, si eu cu o comunicare si promit ca discursul meu va fi suficient de lung ca sa acopere subiectul si indeajuns de scurt ca sa nu plictiseasca !
Si mai promit ca nu voi aminti de viata mea de cuplu!
Ma dau fata batrana…., si virgina chiar !
sotia mea imi reproseaza mereu cum ca nu as fi gelos niciodata …daca as fi gelos sigur nu i-ar placea…cine mai intelege femeia ….offff
Mai @rossi,
Stai linistit ca, sigur iti spun( intereseaza-te, daca nu ma crezi) ca, si FREUD a murit si n-a inteles:”Ce vor femeile???”
Daca vrei parerea mea, succint, ti-o spun, cu toata responsabilitatea mea de „muiere de cuib”!
@rossi,
Neveste ca si a ta, nu vor mare lucru!
Ia asculta sa vezi ce putine doleante au :
Vor numai „adanc de suflet”, tandrete si respect; iubire sincera , nu fariseism; vor un barbat normal – si in BINE, si in RAU, ca nu-i nimeni perfect;
Vor sa stie ca sunt cele mai importante din viata voastra( poate de aceea vor sa fiti , un pic, si gelosi, ca sa simta ca sunteti innebuniti ca le pierdeti ) ;
Vor sa stiti ca exista, si ele, si in alte momente decat in Dormitor; vor sa stiti expresia „a-i pasa de mine”!
Vor nu numai sa”FITI” in cuplu, ci , si sa”SIMTITI” in cuplu;
Vor un umar pe care sa planga daca sefa nu le-a pus la prima etc.si vor sa fie intelese, nu puse , si mai rau, la zid, de voi;
Vor sa nu va fie ciuda pe performantele lor profesionale si ca aduc mai multi bani, cata vreme va ajuta , si pe voi sa va creasca confortul. iar voua va e ciuda( cine sa va mai inteleaga, cand ar fi normal sa fiti superincantati de o asa bafta ! ;
Vor sa va implicati, si voi in treburile casei; vor sa fiti „bici” pentru copii, sa scape, si ele ieftin, amenintand:”Vine el tac-tu…Vezi tu pe Dracu”( si nu …invers: „Vine ea ma-ta, vezi tu pe Dracu !”;
Vor sa vorbiti cu ele in dormitor, despre tot-tot-tot ce vor si ce vreti…ACOLO, asa cum vorbiti cu ele in bucatarie sau in living despre grijile casei: bani, copii, job etc. Asa…in detaliu si fara nici o retinere!
Vor ALTRUISM in intimitate; vor jovialitate si spirit ludic, nu un barbat care ii aminteste mereu ca …”Viata e tare grea ” !
Peste toate, femeile vor Comunicare „cu sonor”( in orice context), nu comunicare”magistrala in TACERE”!
Vor, si altele si inca n-am terminat cate doleante UMANE au sotiile de casa ! Romancele adevarate, deci, si sotia ta !
De ce mai vor sa fiti un strop gelosi( dar numai un strop)??? Ca sa simta ca nu le-a scapat „asul din maneca”!
Mereu, o femeie desteapta, care stie sa tina un barbat „legat de glie”, are un „as in maneca”!
Toate doleantele femeilor romance adevarate cred si sunt sigura, simt si observ – de ani de zile – ca le vor, si barbatii de la ele!
Mereu trebuie sa nu dispara din relatie cateva substantive abstracte:
„reciprocitate”, „altruism”, „10%gelozie”, „integralitate”, „absolutul”, ” comunicarea”, „jovialiitatea ( „pontos”, chiar, si daca vorbiti, uneori „dirty”, ca-i la moda, acum ), „tandrete”, „senzualitate” etc., etc. etc. !
E mult? E putin??? Depinde de noi !De noi toti !
@nora
am citit cu atentie ce ai scris si m-am speriat …tu nu cumva esti vecina noastra care trage cu urechea la toate discutiile noastre pe care le avem de multe ori in curte ???altfel nu aveai de unde sa stii atatea despre nevastamea….hahahaha
Si mai este un motiv pentru care m-am speriat – vecina arata foarte bine…
@papa, dragul nostru @papa,
Mai baiatule, mai, habar n-ai tu ce „fata de zahar” sunt eu si @nico & all (fem.)!
[ Numai ca, de la o varsta, eu nu mai respect Noul Testament!
Aplic detenta Vechiului :”dinte pt. dinte”! Nu mai accept sa fiu atacata pe nedrept si sa intorc obrazul.]
Cum sa-ti creasca , mai baiatule, toate viscerele si alte lichide interstitiale, din cauza mea, mai ???
Hai sa conversam „blogereste” , ca doi oameni maturi ce suntem si vei constata ca sunt/em numai buna/e de pus la rana! Nu invers !!
„Cultiv-o si pe @nico ! Stai linistit ca prin ecranul PC nici Bin Laden nu poate da cu pumnii, d-aapoi sotul ei !
Si asa sunt putine domnisoare / doamne, pe-aici, cat or mai fi si astea !
[ ia fii sincer si spune: ti-ar fi placut, pe vremuri, in scoli, sa fii in clasa numai cu baieti??? Asa cred ca este , si aici! E nevoie , si de noi ! Bune, rele, nebune, dar ….existam !]
@mai rossi,
Daca tu spui ca ai asemenea discutii cu Doamna ta, esti de admirat si de …premiat!
Cinste tie ca stii cum sa-ti conduci „corabia”!
Si sa nu te schimbi, niciodata! Stii ce-ai face? Pur si simplu te-ai desfiinta ca om si ca doleante ale tale din fata Altarului ! Ca doar TU ai zis „DA”, acolo!
Nota 10( zece) de la o dascalita !
Nu sunt precis „vecina”!
Arat, si eu acceptabil de bine , acum, dar ma ucide Cronois asta, fir-ar el sa fie!
Candva, cand am implinit niste ani, ii spuneam, numai alui meu:
„Mai barbate, nu conteaza ce scrie in CI !Tu stii cum ma simt eu, ACUM si cine sunt???”
„Ia sa vedem, mai panseluto!( Ca asa imi zice…. de unde pana unde…”panseluta”, nu stiu ! Cum sa aduc eu taman cu panseluta…iarasi nu stiu…Asa imi zice, din start…Asa imi adreseara imperative apelative, mereu, cand striga la mine, si in lume, uneori !)
Si incep sa scriu – asa cum ar incepe orice femeie de varsta mea, care a dus o viata echilibrata, din toate p.d.v.:
” Dragul meu,
Nemilosul Cronos imi certifica exact cati ani am;
Trupul meu imi demonstreaza, acum, ca as avea 30 de ani;
Spiritul meu ma incita ca as avea, 18 ani, iar
Alterego-ul meu ma ispiteste ca as avea, uneori, si 5 ani, ca n-a murit copilul din mine! [E cumplit, cred, daca moare copilul din noi !”]
Or, fiind asa , la varsta a 3-a, n-ai cum sa arati decat frumos SPIRITUAL si placta, FIZIC, privirii ( privitorilor) si atingerii, pentru barbatul tau !
Dar, ideal se mai zice ca , si urat ( bine, dar nu monstru), daca este cineva, la o varsta, „FRUMUSETEA este numai in ochii celui/celei care o / il priveste!”
Iar, daca apelam , si la Biblia, Ea zice”
” Cand imbatranesti, tu barbate, sa nu te mai uiti la fata nevestei tale, ci la sufletul, la inima si la vrerea ei , ca nici tu nu mai esti cu fata de inger !”
O zi buna , tuturor !
Lume, lume!
Seeeeminaru’, cu gelozia, se amană băăăăă…
S-a ‘norat si s-ar putea sa vina furtună, aşa că staţi pe la caşile voastre…
Avem maine seminar de nanotehnologii băăăăi, se aude? Să vă aduceti lăptoapele băăăăi…
@nora
ms
Alex_S: Păi rezolvashi cu virelesu’ bă? Că parcă picase aces pointu’ din grajdu’ Margioalei :(
Alex_S
Cand mai ai comunicate atat de importante sa incepi cu asa ceva:
http://www.youtube.com/watch?v=EB56iLulmcU#
Se vede ca nu ai crescut la tara.
nora
Ma uimesti pe zi ce trece.
Ieri ma gandeam ca a trecut o zi si nu l-ai pomenit pe Freud.
Azi generalizezi cand spun ce vor femeile…..dar o faci pana la un anumit punct….pt ca apoi sa spui ……femeia romanca.
Eu te intreb de ce esti atat de sigura ca toate femeile (romance) vor acelasi lucru. Care e diferenta intre o femeie romanca si o nemtoaica, engleza, s.a.m.d. ?
Sunt toti barbatii la fel?
@nico, faina dedicatia ta catre Alexsssss :lol:
nora
Si eu am generalizat. Ce scurt e drumul….
Vrei sa spui ca romancele sunt superioare altor femei ?
Sau ca femeile de alte nationalitati sunt extraterestre?
Socio
Duca-se pe pustii de taur, ca-l o priponi de antena de vireless si-a plecat cand o trecut ciurda ca turbat, cu antena mea cu tot… :)
Nico
Apoi domnitza draga, la noi la tara, n-avem noi patzapoi dintr-aia cu bufanti si imbracati ca muierile-n zi de sarbatoare… :D
Mi-a trecut un sssssssasssssait pe la urechi… Oare cin’ sa fie…
da’ pi la voi pi la tzeara… ce va fi fiind, alexssssssss? ;)
Aha, naparlisi, sa nu te mai cunosc, zau asa… :)
ssssssssst… ca te-aud dusmanii :(
nuti
N-ai inteles papusica mica si nazdravana. Nu doresc sa
mi te pun la rana, ca nu-s vatamat, dar ma gindeam ca m-ai putea
pune tu pe mine la rana ta ca si eu sunt la fel de tamaduitor :D
Alex_S
Nu trebuie sa aveti voi patzapoi. Ideea era ca inaintea unui comunicat de o asemenea importanta…..musai sa bata toba (tobele in cazul asta). Cum vrei altfel sa se auda pana in capatul satului?
Altfel ai sanse mari ca acel comunicat de mare importanta sa fie transmis ca la telefonul fara fir….si pana in capatul satului nu stiu ce intelege lumea.
Nico
Socio a divulgat secretu’ deja, asa ca pot sa-ti spun ca nu folosim telefon fara fir, ci vireless din ala’, de vezi si poze de te uiti la laptop… Ptiu drace’, mare minunatie firtenetu asta! :D
Nico
Si vacile, nu le mai priponim cu lant, tot cu vireless le priponim acuma! :D
No, daca-i musai cu organizari si firifisticuri d-astea, pentru tătă lumea din shentru o bucată muzicală la gramofon pană s-o reface virelessu:
http://www.youtube.com/watch?v=SHk5LZs5jmY :)
socio
Faina-i de te unje la inima. Hazna mni acuma c-am auzit-o iara. Multam.
De Apahida auzeam des cand anuntau asti trenurile in gara. Era un personal care mergea in directia Apahida- Cluj Napoca……da’ nu mai stiu numarul personalului :)
Alex_S
Acuma cu virelesu…..pe vremea cand avem io vaci ……era un strigoi in sat care lua laptele de la vaci…..fara vireles……de cum pune mana pe ele nu mai dadeu vacile lapte…..putei plati tate slujbele din lume….trabuie sa vinzi vaca. Acuma nu mai stiu ca io-s pre batrana si nu mai pot tine vaci…..da tare sa planje lumea.
nico: ce zîsăşi? :)
@nico,
Il amintesc pe Freud, pentru ca a fost un mare savant si a avut ca obiect de studiu, si Femeia!
Pacat ca, si el era barbat si tot ceea ce e specific barbatilor i-a apartinut, si lui, recunoscand , inainte de a muri,
ca „niciodata n-a inteles CE VOR FEMEILE!?”
[ vezi ceea ce am etalat , mai sus, lui @rossi!]
Le venerez pe femeile romance – stii , si tu de ce – , pentru ca merita !
Sa fie clar, @nico: atunci cand ma vei auzi vorbind despre femeia romanca, sa fie clar ca e vorba de femeia adevarata;
celelalte( le stii , si tu, care) nu merita sa le amintesc !
Vrei sa insirui calitatile romancelor comparativ cu ale nemtoaicelor, suedezelor etc.???
[M-apuca Sfanta Maria mica daca le enumer aici !]
Femeile romance nu sunt toate la fel, dar barbatii, cu mici exceptie, DA!
[ Nu eu am spus asta! Viata a demonstrat si NET-ul( vezi art, de pe site-urile cunoscute!
Toate motiveaza, in cele din urma, diferenta vizibila dintre femeie si barbat.
Iar, daca stau bine sa ma gandesc este, si normal sa ne diferentiem,
incepand cu intensitatea cu care ne traim sentimentele si terminand cu scamele adunate, clipa de clipa, de pe covor !]
De data asta, m-ar apuca Revelionul daca as scrie totul !]
@papa,
Care crezi tu ca ar fi „rana” mea ?
@Alex_S,
Pacat, mai baiatule, ca ai amanat asa mandrete de Seminar cu asa actuala tema!
Faceti voi ce faceti, barbatii astia, si tot pe TEHNOLOGIE o dati!
Aici….nu am curaj sa intru! In primul rand, din respect pentru barbati(e „razorul” lor),
iar, in al doilea rand, ca nu mai vreau sa fiu , si „plopista stiintei atomilor” cum am fost a Net-ului, cu ani in urma !
„Problemele încep când ne purtăm ca şi cum omul acela ar fi proprietatea noastră. Dar asta nu e gelozie, ci lipsa raţiunii.”…nu stiu cat lipseste ratiunea in astfel de cazuri, cred ca tocmai dragostea lipseste atunci cand te porti cu cineva de parca ti-ar fi proprietate. Gelozia e un sentiment firesc. Gelozia este teama de a pierde ceva pretios. Problemele de fapt apar atunci cand nu poti sa stai cu teama respectiva, cand teama te suprima pe tine, cel care eventual o/il iubesti. E normal sa-ti fie teama ca pierzi de langa tine pe cineva care inseamna mult pentru tine dar atunci cand teama pune stapanire pe tin, nu mai e loc de dragoste. Concluzie – gelozia e normala, poate exista simultan cu dragostea dar devine o problema atunci cand gelosul nu intelege ca, pana la urma este problema lui ce simte.
nora
Cate suedeze, nemtoaice s.a.m.d, cunosti?
Le generalizezi de le ia dracu pe toate.
Te credeam femeie inteligenta. Nu ma intereseaza in ce domeniu lucrezi dar daca lucrezi cu oameni…..mi-e mila de ei.
socio
Dialectul asta bata-l vina…..daca-i nevoie fac o traducere :)
Cunosc si am cunoscut suficient de multe ca sa-mi dau seama cum sunt si de ce strainii sunt innebuniti dupa ROMANCE!
Cu foaaaaaaaaaaaaaaaaaaarte mici exceptii, sunt niste putori, icomode, afecte, infecte si degenerate fata de mamele noastre, fata de mamele sau nevestele companionilor nostri de pe blog, fata de mama, sora, nora mea si fata de mine !
Stii ce@nico, infantilo,
Stai dracului in banca ta, ca numai cretinisme scrii pe blog si nu stii cum sa intri in gratiile barbatilor!
Obtuzitatea ta patologica fata de FEMEIE si, deodata, atasamentul tau fata de tot ce e strain, te exclude ca SIMULACRU de romanca ce s-ar zice c-ai fost vreodata!
Bine c-a scapat tara asta de inca o otreapa!
Iar „curtea” acerba pe care tu o faci BARBATILOR si dorinta de „a le intra numai lor in gratii”, demonstreaza cat esti de penibila si ca ai o grava problema , graaaaaaaaava de tot !
Te-am invitat elegant sa ma lasi in pace si sa nu ma mai „citesti”, nemernica si falita dracului dracului !
[Vezi cretino ce usor este sa ranesti ! Ai meritat-o! Am spus ca nu mai TAC, o secunda !]
nora
Tentata sa-ti raspund in acelasi mod sunt…….si totusi nu o fac…..pt ca asta ar insemna sa ma cobor la nivelul tau. Have a nice day!
:) :) :)
@nico,
Ce n-ai da tu, daca ai sti CINE sunt si CUM sunt, „sa cobori la nivelul meu”!
Cere-i companionului care vine in Olanda ta un strop de bun-simt al femeii romance, adevarate !
Mah, noro, fatooo ! da’ CINE esti TU si CUM esti ? Nu de alta dar incep sa am fantezii :D nu-mi spui si mie ? iti dau id-ul meu de mess….(desi tare ma tem ca as descoperi doar o alta persoana care sufera de delir de grandoare).
„De fapt, nu sentimentul în sine este cel care deranjează, ci manifestările lui. ”
„Problemele încep când ne purtăm ca şi cum omul acela ar fi proprietatea noastră. Dar asta nu e gelozie, ci lipsa raţiunii.”
Ai dreptate
Fain subiectul abordat…Eu personal tind sa cred ca gelozia este o sabie cu 2 taisuri(daca asa se scrie:d), daca nu este bine controlat acest sentiment distruge tot intr-o relatie, dar in acelasi timp tind sa cred ca este benefic ca ne tine treaz cu privire la sentimentele noastre fata de o persoana, pot afirma ca Cei care sunt gelos inseamna ca iubesc.