in Sfatul bătrânilor

… Eula …

Ea venea cu pasul hotărât de-a dreptul spre noi, absolut conştientă de prezenţa noastră şi cu toate acestea nicio singură dată măcar nu s-a uitat la vreunul dintre noi, cu privirea nu atât dură şi fixă cât concentrată, absentă, fixată fără să clipească la ceva departe, pe deasupra noastră, dincolo de noi, cum ar face un câine de vânătoare ultimii câţiva metri trecând peste tine dacă nu i te dai la o parte din cale, pentru că acuma nu mai avea nevoie să se bizuie bâjbâind pe-un miros incert pentru că era efectiv cu ochii pe potârnichea ghemuită şi-nspăimântată luată la ochi cu degetul pe trăgaci. Trecu pe lângă noi fără să se oprească, cu paşii mari ca o căţea tânără de vânătoare, căţea virgină, imună-acum în virginitatea ei, fără să dispreţuiască pământul, să-l dea încolo, pentru c-avea nevoie de el, să calce pe el în toată imunitatea ei: doar absorbită de altceva decât de pământ şi de noi, nu mândră nici realmente absentă: doar imună, în concentrarea şi neştiinţa şi inocenţa ei, cum somnambulul e pentru moment la adăpost de angoasele şi chinurile vieţuirii.

William Faulkner – „Oraşul”, ELU 1967, traducere de Eugen Barbu şi Andrei Ion Deleanu

Write a Comment

Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

33 Comments

  1. Salut.
    Imi place cum e descrisa.
    Eu nu stiu niciodata dupa ce criterii imi aleg cartile.
    Saptamana trecuta, dupa o perioada in care citisem tot cam acelasi genre am vrut altceva.
    Am intrat in primul anticariat fara sa stiu ce caut. Desi erau multe carti si o femeie chiar imi recomandase un autor, nu cumparasem nimic.
    Apoi, in alt oras in aceeasi zi tot intr-un anticariat ma oprisem in fata unui raft. O carte mi-a atras atentia. Ciudat, nu cunosteam autorul si nici nu auzisem de el sau de carte. Am rasfoit-o putin, am pus-o inapoi, apoi m-am intors si am cumparat-o.
    Intrebata fiind de ce am cumparat cartea am spus nu stiu. Dupa primele 20 de pagini citite am realizat ca stiu de ce am cumparat-o, pt ca am vrut sa stiu..
    O carte accesibila care descrie o realitate cruda si pe care noi nu o vedem fie ca e prea departe de noi, fie ca nu avem timp sau ca nu vrem sa vedem.

  2. AG:
    Ma gandesc serios sa-mi schimb cariera. Si alti au inceput cu masini de cusut si uite unde au ajuns :D

    Gonzo: The Life and Work of Dr. Hunter S. Thompson, regia Alex Gibney, 2008. Un documentar despre ce inseamna jurnalismul con cojones, adica Gonzo journalism.
    Nu trebuie sa-ti zic mai mult despre Hunter S. Thompson. Ai vazut si posibil citit Fear and Loathing in Las Vegas. Cauta documentarul. Merita.

  3. Doc:
    Eu m-as orienta catre o masina de egrenat bumbac. Dupa criza asta ar putea inflori si potcovariile. Eu cu asta as incepe. Intotdeauna m-au fascinat caii, potcoavele si focul.

    AG:
    Sarmana Eula…

    „Cei care pot acţionează, iar cei care nu pot – şi suferă destul din cauza aceasta – scriu.
    William Faulkner, The Unvanquished (1938)

  4. Bai, pana si Paula Iacob a colaborat cu Securitatea. Am aflat acum de la buletinul de stiri. Nu ma dadeam in vant dupa ea, era recunoscuta pentru infractorii pe care ii apara, dar ma scoate din sarite cand aud despre informatori.
    Ce tara avem… Sau, mai bine zis, ce oameni!

  5. mag:
    Salve. Am vazut in sfarsit Rachel Getting Married.
    Cred ca domnul Jonathan Demme s-a chinuit infiorator sa faca un film „de arta”. Cu toate ca Anne Hathaway e aproape flawless filmul m-a cam lasat rece. I mean din specia „Happy families are all alike; every unhappy family is unhappy in its own way” (Tolstoi) am vazut tone de filme. Nu cred ca acesta e cel mai reusit. Iti dau doar 3 exemple de filme mult mai solide: Margot at the Wedding, The Savages si The Squid and the Whale.

    Scenariul e un pic subtire, camera se misca de multe ori aiurea si muzica! Oh My God, the Music! La un moment dat ma rugam sa apara Dr. Hannibal Lecter si sa dezlantuie havoc printre nuntasi. :D
    Nu mai rezistam sa aud muzica aia infioratoare.
    Parerea mea e ca singurul castig e prestatia lui Anne.

    In plus eu am fost in Connecticut si nu prea am vazut asemena personaje pe acolo. :D

    2 recomandari scurte:

    Adoration, ultimul film al lui Atom Egoyan. Chiar mi-era dor de Arsinée Khanjian

    Where Are You Going Moshe?, regia Hassan Ben Jalloun. Foarte calda povestea.

    Ai vazut selectia de la Cannes? Senzationala!

  6. Lista de la Cannes ( thanks to tatiku’)

    ata lista:
    THE COMPÉTITION :

    Pedro ALMODÓVAR – LOS ABRAZOS ROTOS (Broken Embraces) – 2h09

    Andrea ARNOLD – FISH TANK – 2h04

    Jacques AUDIARD – UN PROPHÈTE – 2h30

    Marco BELLOCCHIO – VINCERE – 2h08

    Jane CAMPION – BRIGHT STAR – 2h00

    Isabel COIXET – MAP OF THE SOUNDS OF TOKYO -1h44

    Xavier GIANNOLI – A L’ORIGINE – 2h30

    Michael HANEKE – DAS WEISSE BAND (The White Ribbon) – 2h24

    Ang LEE – TAKING WOODSTOCK -2h00

    Ken LOACH – LOOKING FOR ERIC – 1h56

    LOU Ye – CHUN FENG CHEN ZUI DE YE WAN (Spring Fever) – 1h55

    Brillante MENDOZA – KINATAY – 1h40

    Gaspar NOE – ENTER THE VOID – 2h30

    PARK Chan-Wook – BAK-JWI – (Thirst) – 2h13

    Alain RESNAIS – LES HERBES FOLLES (Wild grass) – 1h36

    Elia SULEIMAN – THE TIME THAT REMAINS – 1h49

    Quentin TARANTINO – INGLOURIOUS BASTERDS – 2h40

    Johnnie TO – VENGEANCE – 1h48

    TSAI Ming-liang – VISAGE (face)- 2h18

    Lars VON TRIER – ANTICHRIST – 1h44

    ***
    Closing Film : Jan KOUNEN – COCO CHANEL & IGOR STRAVINSKY – Out of Comp. – 2h00

    UN CERTAIN REGARD

    BONG Joon Ho – MOTHER – 2h10

    Alain CAVALIER – IRENE -1h23

    Lee DANIELS – PRECIOUS – 1h49

    Denis DERCOURT – DEMAIN DES L’AUBE – 1h36

    Heitor DHALIA – À DERIVA (Adrift)- 1h43

    Bahman GHOBADI – KASI AZ GORBEHAYE IRANI KHABAR NADAREH (Nobody Knows About The Persian Cats)- 1h30

    Ciro GUERRA – LOS VIAJES DEL VIENTO (Les Voyages Du Vent) – 1h57

    Mia HANSEN-LØVE – LE PÈRE DE MES ENFANTS – 1h50

    Hanno HÖFER, Razvan MARCULESCU, Cristian MUNGIU, Constantin POPESCU, Ioana URICARU:
    AMINTIRI DIN EPOCA DE AUR (Tales from The Golden Age) – 2h18

    Nikolay KHOMERIKI – SKAZKA PRO TEMNOTU (Tale In The Darkness)- 1h12

    HIrokazu KORE-EDA – KUKI NINGYO (Air Doll)- 2h05

    Yorgos LANTHIMOS – KYNODONTAS (Dogtooth) – 1h36

    Pavel LOUNGUINE – TZAR (Le Tsar) – 1h56

    Raya MARTIN – INDEPENDENCIA – (Independence) – 1h17

    Corneliu PORUMBOIU – POLITIST, ADJECTIV (Policier, Adjectif) – 1h55

    Pen-Ek RATANARUANG – NANG MAI (Nymph)- 1h49

    João Pedro RODRIGUES – MORRER COMO UM HOMEM (Mourir Comme Un Homme) – 2h13

    Haim TABAKMAN – EYES WIDE OPEN – 1er film -1h31

    Warwick THORNTON – SAMSON AND DELILAH – 1er film – 1h41

    Jean VAN DE VELDE – THE SILENT ARMY – 1h32

  7. La mine cam astea sunt prioritatile absolute:

    Gaspar NOE – ENTER THE VOID. Il ador pe omul asta. Dupa Seul contre tous si Irréversible abia astept sa vad ce a mai copt mintea asta fascinant-maladiva.

    Pavel Lungin- Tzar. Vreau sa vad cum evolueaza dupa Ostrov.

    Elia Suleiman- The Time That Remains. Subiectul e potential exploziv: istoria statului Israel. It is going to be cool.

    Ultimul Lars pare sa fie interesant, mai ales ca e mai intimist si mai focalizat iar Willem Dafoe e un actor care mie imi place foarte mult.

    Ken Loach’s movie- Looking for Eric e un MUST pentru toti cei care l-au iubit/urat pe marele nebun Eric Cantona ( singurul fotbalist care l-a avut drept filosof preferat pe Emil Cioran. Vorbesc serios.

    Daca mai uit bine, cred ca si DAS WEISSE BAND e de urmarit, desi Haneke incepe sa devina un pic previzibil.

    sursa: GA’s blog :D

  8. AG:
    Cauta repede la mall-ul tau Looking for Eric , regia Ken Loach. Eric Cantona, The King. :D

  9. doc:
    Buna seara.
    In general, ce ne recomanzi tu nu prea gasim. „Crimson gold”, „Ballast”, „The Circle” sunt doar cateva dintre ele.
    Dar tu spune-mi-le, ca le inscriu in catastif si urmaresc aparitia lor. In afara de „A ma soeur!”(2001) pe Arsinée Khanjian n-am mai vazut-o in vreun film.
    Am vazut selectia de la Cannes (am si postat-o, inainte de 1 mai, pe cele doua bloguri AG si GA – singurele pe care am timp si chef sa le urmaresc).
    E un chin pana apar filmele la noi.
    N-am putut vedea „Irréversible”. Mi-a fost imposibil, am incercat de cateva ori. Stii de ce.
    In schimb „Carne” mi s-a parut un Eisenstein al zilelor noastre. Iar 8 (2008) e chiar superb, l-am vazut de doua ori.

  10. Intresan e ca in 8 are si Gael Garcia Bernal un filmulet regizat, alaturi de Gus Van Sant si Wim Wenders , Mira Nair etc.
    Seul contre tous nu stiu de ce nu l-am vazut, il am pe-aici prin hardul meu unde imi depozitezi filmele. Daca spui tu, o sa-l vad.
    Eu sunt curioasa ce a scos si Isabel Coixet, mi-a placut Cosas que nunca te dije (1996).

  11. Astept cu mare interes toate productiile tuturor regizorilor, mai putin Tarantino.
    Nu, n-am vazut Ararat. Presupun ca e tot violent, nu? Le evit. Ma marcheaza. N-am putut vedea Trainspotting decat printre degete. Cand e vorba despre femei si copii abuzati, refuz filmele, nu ma pot uita.

  12. Bine, eroul din Trainspotting nu era copil, dar pentru mine tot copil e, tinand cont de faptul ca am si eu un fiu major.

  13. mag:
    Ararat nu e violent deloc. E o meditatie pe tema genocidului armenilor. Nu e comod, dar iti garantez ca nu o sa vezi gore, splatter and blood :D
    Stai departe de Seul contre tous. E din multe puncte de vedere prequel-ul la Irréversible.
    Vrei comedie, cauta La Grande Seduction/ Seducing Doctor Lewis (2003) regia Jean-François Pouliot. Are premiu la Sundance si e de aici de pe la noi/ Parca ti-am mai zis eu despre el.

  14. Eu sunt acum la capitolul Herzog si actorul sau fetis Klaus Kinski. Am revazut cu mare drag Fitzcarraldo (1982), dar am de recuperat niste ani buni de filme de-ale lui.

  15. mag:
    Sa-ti traiasca.
    Daca nu ai putut sa vezi Trainspotting, te rog eu sa stai departe de Ex Drummer al lui Koen Mortier. E mult mai dur si nici macar nu are poezia imaginilor din filmul lui Danny Boyle. Pana si mie mi s-a parut cam prea fortat.

  16. mag:
    Si eu ma gandeam sa ma duc sa inchiriez un vraf de filme ale lui Fassbinder. Uneori mi se face dor de Germania :D

  17. N-am gasit nici La Grande Seduction. La noi ruleaza o „comedie” de-a lui Nicolaescu, lansata in urma cu 2 zile – „Carol” :)
    Visul meu e o cinemateca aproape de casa, unde sa-mi comand ce filme vreau. Stii ca la noi exista posibilitatea sa le ceri celo de la Union sa-ti proiecteze ce filme doresti – desigur, nu in ziua respectiva – , dar problema e ca au un numar restrans de filme. Desi se straduiesc, recunosc.

  18. AG:
    Vezi de Gonzo: The Life and Work of Dr. Hunter S. Thompson. E chiar pe strada ta :D

  19. doc:
    Multumesc.
    Va las acum, noapte buna.

    PS. AG, te-am vazur la emisiunea „dupabloguri”, te-au pus la sfarsit, sa suport eu limbajul ala trivial. Dar ai fost misto, exact tipul ala de schema de tragerea de timp a fotbalistilor ma scoate din minti si pe mine. Interesanta si faza cu integralele.
    Spune-i, te rog, lui doc cu ce fel de filme ai asociat partidele de fotbal.