in Gazeta Sporturilor, Rubricand

„Băiatu’ lu’ tata”

Naţionala nu aştepta un Darth Vader, un salvator de neam, un ctitor de bisericuţe sau un autor de declaraţii ironice, ci un om normal.

Ultimul interviu al lui Gabriel Tamaş explică, într-un fel, sfârşitul de campionat. Problema nu constă în faptul că fotbalistul ar fi băut ţuică înaintea meciului cu Poli Iaşi, ci mai degrabă în liniştea jignită cu care explică felul în care nedreptăţile vieţii se abat doar asupra lui.

Deseori, jucătorul român e un om aflat într-o gară, care fumează o ţigară în timp ce trenul lui pleacă încet, iar el mai trage cîteva fumuri gândindu-se că poate oricând sări într-unul dintre vagoane, până cînd ultimul vagon trece deja pe lângă el cu o viteză deja considerabilă şi de-abia atunci, eventual, omul nostru îşi aruncă ţigara şi începe să fugă. Cînd te trezeşti într-o dimineaţă şi sesizezi, de-abia atunci, că nu mai poţi ajunge la antrenamentul echipei, înseamnă nu doar că ai pierdut un tren, ci că doar întâmplarea te va mai face să ajungi la timp în gară, când bioritmul tău se va potrivi, în mod norocos, cu „Mersul trenurilor”.

Unde am mai văzut acelaşi aer amar de demnitate ultragiată, materializat în declaraţii ironice oferite camerelor de luat vederi? Acum câteva săptămîni, la Mircea Rednic, când a explicat de ce el n-avea nici o şansă de a deveni selecţioner în faţa „băiatului lui tata”. Aici nu e vorba însă de filiaţie, ci de obişnuinţa, în cazul lui Rednic, de a căuta scuze înaintea soluţiilor şi de a lua măsuri când este prea târziu, model comportamental care li se transferă şi celor din subordine.

Un creator îşi va modela întotdeauna opera, indiferent că este un ulcior sau o echipă de fotbal, după chipul şi asemănarea sa. Naţionala lui Piţurcă devenise speculativă, cinică şi tristă, singurul lucru pe care-l mai aşteptam de la ea era să încerce de câteva ori să nimerească beregata adversarului, după care să se retragă în întunecimile careului propriu. Dinamo a avut titlul în buzunar, până când antrenorul n-a mai fost capabil, după excelenta partidă câştigată în faţa Rapidului, să-şi adune echipa pe terenul de joc. E oare o întâmplare că o grupare construită din intrigi de tip bizantin s-a fărâmat, distrusă exact de forţele care ar fi trebuit să o păstreze intactă?

Naţionala nu aştepta un Darth Vader, un salvator de neam, un ctitor de bisericuţe sau un autor de declaraţii ironice, ci un om normal, gen greu de găsit zilele acestea în România, un individ care să vrea să-şi facă meseria. Selecţionata condusă de Răzvan Lucescu va pierde meciuri şi, probabil, calificări. De un lucru sunt însă convins: mereu va fi formată din 11 oameni capabili şi dornici să joace fotbal. Şi nu partida cu Lituania mă face să afirm acest lucru, nici moştenirea genetică a lui Mircea Lucescu, ci, în primul rând, meciurile Braşovului.

Write a Comment

Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

166 Comments

  1. Razvan nu o fi Darth Vader, dar are spiritul Jedi in el. Sa speram ca va stii sa-l folosesca.
    Antrenor bun e, din pacate la Nationala e (era) vorba si de alte relatii decat cele de joc. Sa vedem cum va reusi sa le descurce si sa ne faca sa vedem doar fotbalul si sa uitam de mizeriile care se intamplau dupa cortina pana acum…

    Mult succes Razvan!

  2. Frumos spus/scris.
    Zilele acestea,ascensiunea la carma echipei nationale a acestui antrenor tanar care este Razvan Lucescu,
    ma duce cu mintea la o „paralela”-Mircea Lucescu/Razvan Lucescu,
    Traian Basescu/Elena Basescu.

    Cred ca in primul caz nu se poatre pune problema de „nepotisme”,Razvan demonstrand la Brasov ca are stofa de antrenor.
    As vres sa pot afirma asta si despre al doilea caz,dar mi-a cam imposibil sa o fac.

  3. Buna ziua.
    Uneori am senzatia ca singura problema a oamenilor din fotbalul romanesc e ca aspectul lor exterior e de oameni maturi dar gandirea e de copii de gradinita. Si ca sa nu jignesc pe nimeni cred ca e vorba de copii de grupa mare. Asta e singura lor nesansa. Se maturizeaza mai incet in gandire.

  4. Locuiesc (din fericire) in UK,dar ma autoflagelez cumva zilnic urmarinsd stirile pe realitatea,
    sau alte posturi din tara.
    E de graoaza ce se intampla!!!!
    Gigi europarlamentar!!Elena B deasemenea.
    Si cata nesimtire pe unii PDL-isti sa afirme despre „curajul” acestei tinere sperante a politicii romanesti de a pleca singura la drum,
    ,ca si independent.
    Cat farseism si ipocrizie mai poate inghiti politica romaneasca??
    Daca acesta este viitorul Romaniei,prefer sa ma mai oftic doar la viitoarele meciuri pierdute de Razvan.

  5. Nu cred ca e chiar atat de usor pt Razvan Lucescu sa fie baiatu’ lu’ tata.
    Daca porti numele lui Lucescu cred ca poti face 2 lucruri: profiti din plin de numele pe care il porti, ceea ce Razvan nu face. Ori cu multa munca si seriozitate vrei sa-i dovedesti nu doar tatalui ci si lumii intregi ca poti. Primul e mult mai usor(o spun din propria experienta) dar al 2 lea e mult mai greu si cere maturitate. Ori eu cred ca Razvan a demonstrat de mult timp maturitate in gandire, seriozitate si ambitie. Mie imi place mult. Asa ca zic si eu : Succes! Razvane pt ca e ingrozitor sa fi nevoit sa stai mereu in umbra numelui lu tata. Eu sunt convinsa ca Razvan e omul de care nationala Romaniei are nevoie in momentul de fata. (Punct)

  6. belzie

    O, imi cer scuze. Atunci sunt premianti de clasa 1. Si spun asta pt ca vreau sa demonstrez cat de indulgenta sunt. Dar asta e limita. :)

  7. Da un subiect bun ,frumos ,, Razvan succes ,, si sa aibe bafta..si cum spunea si Alex..sa uitam de mizeriile care se intamplau dupa cortina.. nico nu a jignit a spus un adevar ,se comportau ca la grupa mare
    bogdan,a fost de curand asa ceva la otv? saracul dan ,a vrut sa-i dea o sansa de lansare acestui copil.

  8. adriana

    Cu siguranta ar trece toti clasa, dar ar face-o pt ca ar invata. Eu ma inteleg perfect cu copiii. E suficient sa ma uit urat la un copil si incepe sa planga. S-a intamplat in trecut, nu am spus un cuvant doar m-am uitat urat la el si a inceput sa planga ca vrea acasa la mama. :)

  9. @nico :lol: ,asa sunt si eu nu dau in copi ..dar cand vedeam in jurul copilor (ai mei ) doar ma uitam urat si fugeam..la un moment ,aurica si-a dat seama de ce fug copii si cand vroia sa scape de cineva ,ma chema pana afara ..si m-am prins :) si acuma nu pot sa ma reglementez si aurica cand vine cu cineva imi spune ..e zambeste te rog e baiat cuminte cool ,mama m-am maturizat oprestete :lol: ,bietii copi si acum imi pare rau.

  10. daia ii cred si pe fotbalisti ,daca au un antrenor ca Piti , cred ca se blocau si nu stia ce sa faca cu mingia ,cui sa i-o dea unde sa scape de ea si cred ca se blocau si dadeau auto gooool :lol:

  11. Nu comentez de obicei, dar de data asta nu ma pot abtine.

    @ioan catalin

    amice, esti ipocrit.

    Daca iti place autoflagelarea, te poti uita lejer la stiri pe tv-ul tarii in care din fericire traiesti (care, intre noi fie vorba si cu riscul de a fi pedantic, se numeste Marea Britanie – formularea United Kingdom nu exista in Romana). Acolo unde UKIP, a carui principal tel e separarea de UE, ia mai multe posturi de europarlamentar decat Labour; sau unde BNP, un partid mult mai radical dreapta decat PRM-ul si a carui platforma include macar voalat trimiterea la origini a celor ca tine, ia doua posturi de europarlamentar.

    Riscand iarasi (de data asta sa elaborez mai mult decat e cazul), dupa umila mea parerea una din problemele esentiale ale Romaniei este existenta pe scara larga, atat in diaspora cat si in tara, a unei mentalitati pe care tu o demonstrezi foarte natural – aceea de a critica societatea romaneasca prin comparatie, de cele mai maulte ori nejustificat, sau macar exagerat si in nici un caz constructiv.

    Populism (vezi Elena Basescu) exista in multe alte tari in lume, probabil peste tot; incultura (vezi Gigi Becali) deasemenea. Si lista poate continua. Dar tendinta asta de a ne complexa pe noi insine, sau mai bine zis pe ai nostri compatrioti, in loc sa oferim sau macar sa cautam solutii, am intalnit-o mai rar. Mie unul imi e greu de acceptat si mi se pare principalul obstacol in calea progresului societatii si a mentalitatii romanesti.

  12. @Dragos

    Nu cred ca se poate numi ipocrizie ce a facut ioan catalin. (Chiar daca ai dreptate 100% in privinta situatiei alegerilor din Marea Britanie in comparatie cu Romania.) E vorba de natura umana, care ne face sa fim mai sensibili la probemele mamei noastre naturale decat la a celei adoptive, oricat de rau ne-ar fi facut prima si de cat de bine cea de-a doua. Sunt convins ca ioan catalin nu stie foarte multe despre soarta alegerilor europarlamentare in UK si ca l-au interesat mult mai mult cele din Romania. Dar nu cred ca se poate numi ipocrizie, ci doar faptul ca pentru el Romania va fi intotdeauna patria sa, in timp ce UK doar resedinta.

  13. nico, si pe tine te cheama lucescu?
    ba roackere, tu scrii bine ba baiete. ti s-a mai zis? da’ sunt dezamagit ca i-ai uitat pe cei doi fuoriclase:cocis si codrea, scheletul nationalei. fara ei nu stiu daca se poate realiza performanta.

  14. a, stati asa ca e despre alegeri.
    dragos, ioan (te botezara cu nume de botezator, foarte inspirat) nu e ipocrit, probabil, doar ca nu e in stare decat sa adere la o tendinta: „eu stau intr-o tara civilizata, habar nu aveti voi, romani ignoranti, cum merge treaba pe afara. hai sa va explic eu”. atat poate el, atat poate tru, atat pot multi. romania e de cacat, cica, pentru ca nu au reusit nimic in ea. ai vazut jamaican, chinez, orice rasa de om, din orice tara parlita vrei sa alegi, care dupa ce emigreaza sa isi denigreze poporul? pula, nu exista.

  15. Pina una-alta, Rednic a luat campionatul si cu Rapid si cu Dinamo…
    In mod cert il lua si anul acesta daca:
    1. se bucura de un minimal sprijin din partea actionarilor. Acestia insa au dorit sa … ia ei campionatul cu Dinamo, prin transferurile efectuate, rasfatul aratat noilor vedete aduse, pe bani si salarii grele (ca doar ii dadea salariul jenant lui finu’ , nu?), prin comentariile neserioase si pline de iresponsabilitate de-a lungul intregului sezon si pe toate canalele media;
    2. daca acesti actionari nu intretineau si acest an imaginea unui Dinamo corupt si corupator, determinand si arbitrajele vadit ostile din ultimele si cele mai importante partide ale sezonului;
    3. jucatorii din lot erau sportivi si nu boschetari, profesionisti si nu manelisti, aveau o atitudine si un comportament la nivelul numelui si renumelui clubului ce-i platea regeste. Cazul Tamas este sugestiv in acest sens, un Tamas care, asta-vara, injura jurnalisti in Gradina botanica din Cluj, convocat fiind sub tricoul nationalei…!

    Rednic este ultimul vinovat, daca este, pentru pierderea titlului de catre un club patronat de … mafalde! Cum sa-si mai adune el ortacii?! Cum sa-i scoata din cluburi si sa-i bage-n sut?! Cum sa-i mai mobilizeze si determine, cand actionarii pufaiau din trabucuri, cu 5-6 etape inainte de final, ca superDinamo este deja campioana?! Cum?!

    Un singur sambure de adevar: Razvan Lucescu, marele antrenor tinut in Giulesti de rascoala fotbalistilor, intr-un moment in care nu reusea sa mai castige nici in Giulesti, cel care a reusit sa evite o retrogradare si sa realizeze o promovare cu Brasov, cu un palmares ce cuprinde eliminarea lui Feyenord si a trei teamuri nemtesti dar si eliminarea in sferturi de catre Steaua, un sfert de finala UEFA de care, asa cum spunea „Tata”: nimeni nu-si va aduce aminte, dar vor ramane lacrimile propriilor jucatori invinsi… Acest Razvan Lucescu nu va face purici nici el la nationala, pentru ca a acceptat oferta FRF doar pentru asi completa si imbunatati cv-ul, pentru a incasa prima de calificare la Euro 2012 si nu pentru a cladi o Nationala care sa performeze timp de 5-6 ani.
    Acest Razvan Lucescu a jucat la debutul sau, cu Lituania(?!), cu o echipa cu media de varsta de peste 28 de ani…! Si aceasta echipa, in ultimele minute ale partidei, era masata in propriul careu si se apara ca la Bratislava, in toamna lui ‘ 83… Ca sa obtina ce?! Clasarea in grupa a doua valorica, care ne-ajuta la ce?!
    Austria, la Belgrad, a fost 2 clase peste „Nationala lui Razvan”!

  16. @kily

    Ce vrei tu sa spui de fapt?Preferai o infrangere sau ce? Si cine esti tu sa stii din ce motive a acceptat Razvan Lucescu sa fie antrenor la nationala?Si nu-mi raspunde ca esti constiinta lui, creierul, inima sau mandria lui de fiu…

  17. Eu zic sa lasati omul in pace sa-si faca treaba. Abia a inceput si deja il criticati si fara motive. Cineva spunea de curand ca daca incepi un lucru fa-l mai intai si apoi priveste-l critic. Altfel daca incepi direct cu critica seamana mult cu cineva care mananca un cacat in speranta de a caca o paine. Lasati omul sa-si faca treaba linistit.
    Scuzati limbajul dar asa mi-a fost spus si mie.

  18. salutare!

    Razvan a dovedit pe unde a fost ca a facut treaba buna. Iar la al doilea lui descalecat la Brasov si-a facut treaba foarte bine.
    Mi-e teama pentru FC Brasov ca odata cu plecarea lui Razvan nu va mai avea acelasi joc demn si fair-play, desi mi-as dori asta foarte mult si ca mine si-ar dori multi brasoveni.

  19. Daca incepi sa critici inainte de a vedea rezultatul semeni mult cu cineva care mananca un cacat in speranta ca va putea caca o paine. Asa mi-a fost spus. Am corectat doar…

  20. ….Si cum omul a cam dovedit pe unde a umblat ca poate…si rezultatele in fotbal nu se vad dupa primul meci….cred eu ca ar fi mai bine ca omul sa fie incurajat si nu criticat dupa primul meci.

  21. nico:

    de acord…, dar toti care critica antrenoriii nationalei, nu vad de fapt adevarata problema: saracia in selectie…, sunt ft putini jucatori de valoare, iar de mare valoare si mai putini…

  22. cineva il va critica intotdeauna. e si asta un aspect destul de important (desi nu la fel de important ca altele): cum raspunde criticilor. dan petrescu, de exemplu, pare un antrenor competent, dar e isteric ca o muiere si e din scoala lu’ ioan de mai sus. a vorbit el cu niste englezi si aia au ras ca…. lasa vere ca radem si noi de multe lucruri englezesti. cineva sa-mi explice utilitatea lu’ mister bean, ca tot veni vorba.

  23. cu jucatori modesti a reusit Piturca o calificare (de fapt, a fost o calificare de antrenor). La fel si la Steaua s-au obtinut niste rezultate notabile cu Olaroiu (la fel, rezultate de antrenor)…

  24. Salutare!

    Razvan nu are cum sa fie Darth Vader, pt ca DV este Mircea Lucescu.
    In olandeza Vader = tata.
    Asa ca puteai sa spui „Baiatu’ lu’ Vader” sau „van de Vader”
    Nico ar putea traduce mai bine. :)

  25. Dan Cristinel

    Nu cred ca valoarea jucatorilor e problema. Eu cred mai mult ca….crearea unui ligament puternic intre jucatorii pe care ii are e mai importanta decat valoarea jucatorilor. Nu cred ca valoarea e cea mai importanta. Vezi echipa Olandei. O stea mai stralucitoare decat alta si ce au realizat in ultimii ani?

  26. … de vreo 10 ani jucatorii nostri nu mai sperie pe nimeni, nu mai au forta individuala si de grup de dinaintea acestor ani, nici jucatori care pot transa singuri meciul (exceptie Mutu, dar daca acesta prinde un meci slab nu are cine sa-l inlocuiasca). Hagi putea fi inlocuit oricand de Lacatus, Ilie Dumitrescu (un jucator mai talentat decat Hagi), apoi de Adrian Ilie (aici s-a terminat…)

  27. nico:

    Olanda e o echipa de mare valoare, care chiar daca nu castiga nimic, e totusi o echipa puternica, uneori formidabila…

  28. de acord cu nico. Nu valoarea jucatorilor e problema. Cel mai bun exemplu e echipa Greciei care a castigat la euro 2004.
    O echipa fara stele, dar care avea o determinare si unitate cum rar se poate vedea in sport.
    Culmea e ca asta e o trasatura tipic balcanica, ce tocmai noua ne lipseste.

  29. nico, de data asta eram oarecum de acord. dar critica va veni si dupa primul meci, si dupa al doilea, si dupa al 100-lea, si la victorie, si la infrangere. la victorie va veni azi de la mititelu, maine de la borcea sau gigi, poimaine de la penescu, in functie de cine nu si-a ridicat cota jucatorilor in meciul respectiv. va veni mereu, indiferent. luam cazul de fata, mititelu: daca ar fi formulat o critica macar in aparenta civilizata, m-as fi asteptat la un raspuns civilizat si mai detaliat al lui razvan. la cum a facut-o mititelu, eu i-as fi transmis sa se duca in mortii ma-sii la brutarie, unde ii e locul. cu tot respectul pentru craiova si rezultatele din sezonul asta.

  30. diferenta dintre noi si grecia din 2004 e ca ei ar fi fost mai mult decat multumiti cu calificarea si cu rezultatele noastre de la 2008, cu echipele cu care am jucat noi. noi nu am fost. si aici se redeschide discutia: pe buna dreptate am fost nemultumiti, sau nu? se putea mai mult in conditiile alea?

  31. Dan

    Ai lucrat iarasi cam mult la privat, de aceea spui din acestea :) . Cum sa fie Ilie Dumitrescu mai talentat decat Hagi? Avea o tehnica foarte buna in regim de viteza dar nu avea nici pe departe luciditatea, simtul de anticipatie sau sutul magic al lui Hagi. Doar Maradona in ’86 a mai facut pentru o nationala la un turneu final (exceptional filmul lui Kusturica) mai mult decat Hagi pentru Romania in ’94. Flegmaticul Gica a fost genial!

  32. Jose, salutari!

    Asta e parerea mea, ca Ilie a fost mai talentat decat Hagi. Ca si Dobrin, dealtfel… Pe Hagi l-a facut mare o cariera mai lunga si o generatie foarte valoroasa…

  33. @lol

    sper sa ma insel, dar ma indoiesc ca e vorba de sensibilitate. nu criticile lui neaparat au provocat reactia mea atat cat fraza cu care a deschis, cu fericirea in uk si autoflagelarea.

    @jimerino

    : )

  34. Salutari!

    Pentru mine Hagi e pe un piedestal chiar daca, jucand la Steaua, m-a facut sa sufar de multe ori :(. A mai fost in generatia lui un jucator fenomenal care din pacate nu s-a realizat decat foarte departe de valoarea lui: Romulus Gabor de la Corvinul Hunedoara.
    Ilie face parte din foarte multii jucatori romani care nu au reusit sa se impuna in Europa de Vest, serie deschisa din pacate de Lacatus

  35. nico:

    posibil sa nu fie suficient… Dar as vrea sa facem schimb de tricouri cu ei, ai nostri sa joace pentru Olanda, si olandezii pentru noi, si sa fiu mereu suparat ca nu am castigat nimic…

  36. Jose:

    nici Hagi nu s-a impus in europa de vest, stim noi ca a jucat la real si barca, dar nu a ramas nimic din asta. In vest s-au impus Dan petrescu, Adrian Ilie si Gica popescu

  37. hagi de la real a plecat la brescia (cred ca spune ceva asta…), de la barca la galata in turcia…

  38. Dan Cristinel

    Eu mi-as dori doar ca juniorii din Romania sa beneficieze de aceleasi conditii ca cei de aici. Atunci poate vom putea avea si noi o echipa valoroasa.

  39. Cu Lucescu nu s-a intalnit decat de doua ori: la nationala cand era foarte tanar si la Brescia Romena. Nu uita episodul Galatasaray cu finala castigata de UEFA. „Esecul” lui nu se compara in nici un caz cu lipsa de adaptare a lui Laca sau Ilie Dumitrescu.
    Iar din jucatorii romani care s-au impus in Vest nu trebuie omis Craioveanu, foarte simpatizat de suporteri si la San Sebastian, si la Villareal, si la Getafe.

  40. Iar Serie A pe cand juca la Brescia era de departe cel mai puternic campionat din lume. Nu era putin lucru sa joci acolo. Bine, nu si in Serie B :)

  41. @jim

    Hai, dom’le, ca omul nu si-a enigrat tara, a denigrat doar politicienii care o conduc :) Ce zici, cubanezii din SUA cum vorbesc despre Fidel si comunistii lui?

    @Dragos

    In cazul asta, cred ca esti tu prea sensibil. Si eu daca as fi in UK probabil as zice ca sunt „din fericire” acolo. E drept, eu n-as mai urmari politica din Romania, la fel cum, in Romania fiind, nu voi spune niciodata ca, „din nefericire”, nu am plecat nicaieri, chiar daca politica tot n-o mai urmaresc, preferand sa fiu unul din cei 90% care voteaza „neinformat”.

  42. Buna seara.
    kily
    Dupa mine, Mircea Rednic e parte integranta in tabloul zugravit de dumneavoastra la punctele 1, 2 si 3.
    Cat despre meciul cu Lituania (?!), eu am vazut o echipa complet noua, care in cateva zile a castigat in atitudine, formandu-si rapid niste relatii de joc. A fost un inceput promitator.
    Jose
    Mie filmul Maradona mi s-a parut slab, cu exceptia secventelor de fotbal pur cu Diego, dupa cum as si scris. Probabil am avut asteptari foarte mari.

  43. Legat de EBA, Becali si Vadim, eu as pune o singura intrebare. Alegerile sunt un mod de a stabili in mod democratic niste reprezentanti.
    Considerati ca sus numitii nu sunt reprezentativi pentru un procent din populatia Romaniei? Eu cred ca sunt.

  44. @lol

    In principiu nu e nici o problema in a declara ca esti intr-un anumit loc din fericire. Pana la urma poti trai din fericire si in Somalia, spre exemplu, in functie de circumstantele in care te afli.

    Dar spunand asta in comparatie cu situatia alegerilor din Romania nu are nici sens, nici acoperire. Ceea ce schimba oarecum datele problemei, cel putin din punctul meu de vedere. Cu alte cuvinte, probabil ca ai dreptate, sunt prea sensibil cand vine vorba de atitudini de genul asta. : )

  45. Buna seara!!!

    @AG
    Sunt de acord cu tine in ceea ce priveste rezultatul votului de duminica!
    App de asta:
    Gigi Becali: „Eu ştiu engleza, o simt în mine, o mai repet puţin, cam o lună, şi gata” :grin:

  46. AG

    Exact. Ba, as zice ca sunt reprezentativi pentru mai multi decat s-au dus chiar la vot. Sa nu uitam ca ei „reprezinta” 8% (respectiv 4%) din 27%, adica vreo 3% (respectiv 1,5%) din romani.

  47. @Adrian

    Poate filmul mi-a placut pentru simplul fapt ca era despre Maradona dar intr-adevar teza cu „copilul sarac care lupta cu mijloacele fotbalului contra ordinii mondiale” e deplasata.
    Pe de alta parte e trist sa il vezi pe Maradona tinand discursuri lipsite de logica in compania lui Chaves sau Luna.
    Cea mai mare gafa apartine totusi traducatoarei: a tradus „Malvinas” prin „insulele Falkland”. Aia chiar nu a inteles mare lucru din film :)

  48. AG:

    pe mine ma poate reprezenta becali si nu am nici o problema…, trebuie sa mai vrea si el.. E vreo problema in asta?

  49. ŢOPCIZIKÆ

    Ai spirit de observatie ascutit si un simt al umorului foarte dezvoltat. Cred ca reprezinti jurnalismul modern.
    Te citesc cu placere :)

  50. Pe de alta parte cred ca PE ne va influenta mai mult viata decat Parlamentul National.
    Iar EBA, luptand pentru legalizarea marijuanei, a demonstrat ca e cel mai trendy politician roman. Problema ei nu e ca a avut aceasta initiativa, ci ca aceasta a fost singura ei initiativa :) . Si chiar si asta suspectez ca nu ii apartine, ci i-a fost suflata de consilierul ei pe teme economice, Poponet :)

  51. AG

    Cei trei sunt cat se poate de reprezentativi. Au fost votati, deci sunt reprezentativi.

    Altii au panarame mai mari ca ale noastre. Sa nu uitam ca din Suedia merge in PE Partidul Piratilor

  52. Jose:
    E, hai ca daca n-am zis nimic despre cel mai prost film al lui Kusturica, nu pot sa tac la afirmatia ta cu EBa „luptand pentru legalizarea marijuanei”.
    De unde ai scos-o pe asta cu lupta? O declaratie bine plasata a colectat voturi de la cine nu te asteptai nici tu, nici eu.
    In plus, informeaza-te ce fumeaza de cativa ani buni elevii incepand de printr-a VII-a, fara ca autoritatile sa poata controla fenomenul.
    Fata a stiut foarte bine ce face, o nu-stiu-ce Rezolutie a PE din ianuarie prevede chiar ce spunea ea ca „ar fi de acord sa voteze daca i s-ar cere”. Atentie la nuante.

  53. Eu zilele astea ma uit la Erosport2 la cricket (prima oara in viata), mai e vreun nebun care face acelasi lucru? :lol:

  54. AG dupa meciul cu Lituania au aparut in presa nenumarate articole si diferite opinii prin articol ati reusit sa punctati in mare masura o parere foarte buna.
    Mititelului nu i-a trecut supararea contin ua acum sa jigneasca intreaga familie Lucescu si nimeni nu-l poate oprii. Oh Sorry, am uitat ca se intimpla in Romania.

  55. Eu sunt mai putin ingrijorata de faptul ca ma reprezinta EBa decat ca romanii l-au ales pe becalii, desi stiau ca este anchetat penal pentru (cel putin) o fapta deosebit de grava, care se pedepseste de la 15 ani in sus: sechestrare de persoane (indiferent cine ar fi ele).
    Mesajul este cat se poate de clar: nu avem onoarea de a ne trimite in PE oameni de care sa fim mandri. Daca celelalte tari si-au trimis cativa reprezentanti extremisti, noi ne lovim deja de penibilul situatiei in care justitde nu-i permite alesului sa paraseasca tara.
    De fapt, ce spun eu tara, el n-are voie sa plece nicaieri, de doua ori pe saptamana – martea si joia parca – trebuie sa se prezinte la Judecatorie.
    Eliberarea conditionata te priveaza de foarte multe libertati, e mult mai grea decat cea pe cautiune.

  56. AG:
    Pentru mine titlul e foarte tandru, spune chiar tot despre cei doi Lucescu.
    Nu cred ca e tata sa nu fi spus, macar in gand, admirativ: “Băiatu’ lu’ tata!”
    Cei care folosesc expresia doar pentru a-i minimaliza valoarea juniorului nu fac decat sa-si etaleze neputinta.
    Repet, pentru mine e inspirata alegereaa t.

  57. Imi place ca articolul se incheie intr-o nota de „optimism” robust: „Selecţionata condusă de Răzvan Lucescu va pierde meciuri şi, probabil, calificări…”
    Eu sper sa nu fie lasat sa piarda calificari(asta nu se pune). Daca pierde 2012, ce naiba, sint 3 ani pana atunci, out!

  58. prietene georgescu, brasovul joaca la pomana, ce-o da Dumnezeu…joaca oribil, plictisitor, la noroc. daca tie iti place brasovul, nu inseamna ca trebuie sa fim toti de acord cu tine si sa fim increzatori in ceea ce va face razvanel la nationala. din pacate s-a adeverit deja exact temerea mea, nationala se va umple de rapidisi si mai ales, ce-i mai grav la ora actuala, de brasoveni. vor veni la lot jucatori de 30 de ani de la fc brasov, jucatori care au jucat in divizia b pana in august 2008 si vor juca sa le creasca din cota lor infima pt ca ioan niculae sa-i vand mai scump, cum spune nea mircea. a fost titularizat fara jena dani coman care sunt convins ca inca nu s-a refacut 100%. nimeni nu s-a agitat de iesirile pe sub minge ale lui dani coman. eu nu sunt impotriva lui, e un portar bun, dar haideti sa avem cu toti jucatorii aceeasi masura daca atunci cand e chestionat de ce nu sunt trecuti pe foaie anumiti jucatori raspunde pt el taticu’ si gazeta sporturilor prin toti lingaii care primesc salariu din profiturile obtinute si din banii suporterilor universitatii craiova.de ce nu s-a socat nimeni cand a vazut ca apara un portar care n-a aparat pana asta iarna aproape 1 an si cand s-a vazut ca a avut multe iesiri pe sub minge la cornere?mircea bornescu a primit 24 de goluri(a3a aparare, la egalitate cu a clujului) in 33 de etape.in ultimele 16 meciuri a primit foarte putine goluri si cu toate astea il lasam in tribuna. haideti sa avem aceeasi masura pt toti jucatorii, fara favoriti, daca tot de dam corecti si cinstiti. ce spui prietene adrian despre parerea mea?

  59. Dan Cristinel

    Ca sa scutesti lumea de accesat linkuri catre articole statistice plictisitoare, pline de evidente, desi foarte importante pentru teza cu inutilitatea studiilor superioare, mai bine spune-ne ca Bucurestiul nu are nicio universitate in Top 500 realizat de reteaua mondiala specializata in educatie QS World University Rankings. Mai bine sa ai bani, tupeu și noroc, studiile superioare in Romania fiind pentru cei care blabla? ;)

  60. buna seara! o facultate din asta care da diplome de antrenor de fotbal,nu stiti?ca scoala aia a lui radulescu nu prea da rezultate…

  61. Domnule Georgescu, facem prinsoare ca:

    1. mai mult de 50% din cei ce gandesc fotbalul, dinamovisti au ba, considera ca Rednic este ultimul vinovat pentru insuccesul lui Dinamo?! Chiar daca sunt, cu totii, constienti ca acesta nu mai poate ramane la club in urma balacarelilor marelui om de fotbal Vasile Turcu?!
    2. mai mult de 50% din cei ce au vazut meciul nationalei cu Lituania si cunosc fenomenul nu au fost impresionati de evolutie si rezultat?! Nu le considera „promitatoare” in perspectiva lui 2012?!

    M-ati surprins, trebuie sa recunosc, cu afirmatia „eu am vazut o echipa complet noua, care in cateva zile a castigat in atitudine, formandu-si rapid niste relatii de joc”.

    De ce m-ati surprins? Pai, haideti sa constatam:

    Nu au mai evoluat, de curand, in Nationala Coman, Radoi, Sapunaru, Chivu, Rat, Tanase, Marica, Marius Nicolae?
    Cati sunt? 8 ?!!!! Nu se poate! Trebuie sa fie o greseala!

    Apoi, care ar trebui sa fie, domnule Georgescu, atitudinea normala a unor sportivi profesionisti ce vin sa apere culorile nationale si propriul blazon?! Si relatiile dintre ei?! Nu cea aratata, retineti va rog, in prima repriza a meciului?!
    Sau, poate, cea din meciurile cu Serbia si Austria?
    Oare, de ce a fost schimbat selectionerul?! Nu pentru a reveni la normalitate?! La o atitudine si o determinare normale pentru un joc oficial intertari?!
    Si aceasta atitudine, a fost cumva generata de niste jucatori tineri si lipsiti de experienta?! Nu! De jucatori rascaiti in fotbal! Adaugati-i d-stra la cei de mai sus si pe „tinerii debutanti” Mara, Ghioane si Danciulescu…!!!
    Si, atunci?!
    Care este meritul deosebit, va rog sa retineti: DEOSEBIT al lui Razvan Lucescu?
    Nu incerc sa va schimb opiniile, domnule Georgescu!
    Sincer, le respect dintr-un singur motiv: nu sunt singurele cu aceasta nuanta in media acestor zile. Dar, ele nu reprezinta, nici pe departe, o majoritate a ideilor exprimate pe aceste subiecte, cred, nu?
    Numai ca, dumneavoastra sunteti formator de opinie si „manipulati”, impreuna cu numerosi colegi ai d-stra, opinia publica, incercati sa aerisiti „incinte” in care nu se mai poate respira de mult:
    -atelierul echipei Nationale, singurul obiect al muncii si factor de responsabilitate al FRF…!
    -precum si mafia „patronilor sau presedintilor de CA”, patroni ce practica meseria de antrenor in Liga I, fara licenta PRO…! Unul dintre ei in arest, altul, doar din pura intamplare damboviteana, aflat inca in liberate…
    Cu respect,
    Adrian R

  62. @DAN ,deci eu nu mint ,este un baiat nascut 26 02 1979 ,si o coincidenta fantastica si la numele de botez,intodeauna l-am admirat pt respectul care il are fata de orice persoana , si ma uit cu drag la el pt motivele mele.. deci acest copil are 2 sau 3 facultati si 3 masterate ,am inteles ca le-a facut la stat nu particulare ,si prin capacitatea lui a luat cu bursa de stat la bruxel si acolo au fost selectionati din toate tarile sa tina un examen pt un an la bruxel ..deci a castigat el fata de alte natiuni..acolo sa nu-mi spui ca e pe pile ..are parinti decenti deosebiti ,deci nu e baiat de ministru sau presedinte al unui partid ..locuieste in rahova.. si in urma ceva timp a oprit langa mine cu masina si era sa nu-l recunosc ,pt ca era tuns ,eu stiindu-l cu parul lunguiet ca studentii ,mi-a zis sarutmana si mi-a dat lacrimile ,prin faptul ca respecta oameni de orice categorie ,ca lucreaza prin guvern stiu de la mama lui .
    am uitat salutari la toata lumea

  63. mada:
    Ideea era alta: pe universitarii aia pe care tu o sa-i platesti toata vietisoara ta din salariu (in caz ca n-o sa emigrezi) nu-i trage nimeni la raspundere ca scot cate o jumate de milion de absolventi pe an – din care multi habar n-au cate urechi au in cap.
    Vorbim despre cele 50 si ceva de universitati de stat ce functioneaza pe bani publici si de ale caror conduceri au grija cei 60 de parlamentari profesori universitari.
    Desigur ca isi gasesc timp 4 ore pe saptamana sa-si tina cele 2 cursuri pt. care sunt platiti cam cu 70 de milioane pe luna. Din prea mult timp liber, multi dintre ei predau la 3-4 universitati – Athanasiu detine recordul, e la 7 -, pentru ca legea le permite sa predea la cate univ particulare doresc, pe langa una de stat.
    Cinci dintre alesii nostri sunt si rectori la univ. de stat, fiind platiti, iata, pentru a treia oara din bani publici.
    Daca pe tine nu te deranjeaza lucrurile astea, macar sa te ingrijoreze ca nu avem nicio univ. in top 500.

  64. dragos,

    UK sau Regatul Unit al marii Britanii cum il stim noi.Eu scriu din Marea Britanie,deci mi s-a parut mai rapid/usor UK
    Ma numesti ipocrit,eu m-as considera de fapt TAMPIT sadea,fiind unul dintre putinii romani de aici din UK ce am condus cam 200 km spre a ajunge la vot.
    Acest „din fericire” se rezuma simplu la cca 250-280 de ore muncite lunar,spre a ma putea intretine pe mine si copiii mei aici in UK.
    De ce din „fericire”? pt ca in Romania,pe aceeasi munca,eram dator vandut la banci.

    Nu critic societatea romaneasca,ci doar clasa politica ce o conduce.

    @jimerino

    doar o rugaminte-unde,si cati chinezi/jamaicani ai cunoscut,care nu isi criticau tara de origine?
    Crezi ca sunt multi cei ce muncesc in alte tari care de fapt au fost plini de realizari in tarile lor de bastina?

    @AG
    ai dreptate,aceste alegeri reflecta perfect dorintele celor ce au ajuns la vot (cei 27%),that’s to include me!

  65. danny:
    Vezi ca a aprobat Ministerul Educatiei vreo 5.000 de programe de doctorat in ţepe, care sunt universale.

  66. Iar formatori de opinie? Sunt alergica la formatorii de opinie si cred ca ei se pot naste doar atunci cand oamenii nu-s in stare sa gandeasca cu propriul lor cap. Un formator de opinie e cel care impune o opinie. Sau ma insel? Nu cred ca AG a impus opinia lui nimanui. Cred mai degraba ca si-a prezentat punctul de vedere asa cum o face intotdeauna. Am impresia ca de cate ori nu ne place punctul lui de vedere il acuzam ca fiind formator de opinie.

  67. AG

    Recunoaste ca nu esti formator de opinie. Daca esti inseamna ca tu esti vinovat pt felul meu de a gandi si mai rau esti vinovat pt greselile mele.

  68. @mag

    Avem 3% manageri de top. Si asta ma umple de fericire.

    @kily

    Meriti o bataie buna! :twisted:

    @lol

    Fara gratii cum ar face oare? :)

  69. Baiatul lu tata i-a tras-o domnului profesor
    Fata lu tata a tras-oo cu Clujul capitala culturala al Aradului astai diferenta

  70. @mag

    Despre EBA am spus „Problema ei nu e ca a avut aceasta initiativa, ci ca aceasta a fost singura ei initiativa” referitor la legalizarea marijuanei. Nu mai retin nici un alt lucru concret spus de „fata lui tata” despre viitoarea ei activitate in Parlamentul European si am urmarit cat de cat campania electorala. Dar, intr-adevar, faptul ca iarba este fumata de scolarii de-a saptea este un argument serios in favoarea legalizarii ei :)

    Pe de alta parte sunt de acord ca invatamantul universitar romanesc e o fabrica de diplome si e transformat, in multe locuri, intr-o afacere de familie. Exista, insa, si universitari romani care isi fac treaba corect si competent si fata de care o judecata de valoare pripita si „la gramada”nu este corecta.
    Nu exista doua Romanii- una a privatului eficient si productiv si o alta a sectorului public consumator de fonduri si corupt. Faptul ca unii lucreaza in sarbatorile legale nu e nici motiv de lauda si nici dovada de eficienta ci pur si simplu o dovada ca… sindicalismul roman nu exista. Si nici nu are cum sa existe, angajatul roman e permanent preocupat sa demonstreze ca lucreaza mai mult si mai bine decat colegul sau. Solidaritatea profesionala pare uneori o poveste desprinsa din cartile lui Karl Marx. O stii pe fata aia de la Pricewaterhouse Coopers? In Germania sau Franta nu ar fi avut aceeasi soarta pentru ca aia nu lucreaza duminicile sau in sarbatorile legale nici picurati cu ceara! Poate doar daca le platesti de trei ori ziua de munca :) . La noi, daca unul refuza imediat colegul sau de birou va accepta corvoada. Ochiul stapanului ingrasa vaca si angajatul roman!

  71. ioan catalin
    Intreb inca o data: ce anume ne face sa credem ca alegatorii celor care nu ne convin (EBA, Vadim, Becali) s-au manifestat plenar la urne, in timp ce printre cei 72,3 % care nu au votat nu se regaseste aceeasi proportie?
    Exista vreun studiu care sa certifice ca electoratul acestor oameni (destul de diferit cel al EBEI de cel al lui Becali, dupa mine) a fost mai motivat si mai decis sa se prezinte la urne?

  72. kily
    Interesant filmuletul. Wii next generation.
    Bun, acum sa o luam cu argumentele:
    – Ati invocat doua statistici dintr-un mediu subiectiv, in care mai mult de jumatate, ca intr-un fel de parlament personal, ar fi fost de acord cu dvs. Nu constituie niste argumente, veti fi de acord.
    – Dintre cei 8 enmerati de dvs., doar jumatate au fost in general titulari incontestabili, restul conjuncturali
    – Dintre Chivu, Radoi, Marica, Rat, primii doi au fost folositi pe posturi care le convin mai mult, pe care Piti nu-i folosea, cele de fundasi centrali. Evident, a contat si absenta lui Goian. Nu cred ca, la momentul meciului, Tamas putea fi in lot.
    – „Tinerii debutanti” Danciulescu si Ghioane ar fi trebuit sa fie in lotul nationalei in ultimii ani. Asadar, iertata fie-mi opinia, aberatia nu este ca sunt acum in lot, ci marginalizarea lor de catre Piturca. Sunt in formaq in campionatele in care joaca, nu vad fisura de logica.
    – Mara a fost o solutie interesanta, care si pe mine m-a cam contrariat. Totusi, nu a jucat deloc rau, iar ca si conducator de joc (desi activand pe o zona laterala) nu vad unul mai bun in acest moment. Nu era indicat ca Razvan sa faca trecerea direct spre o echipa juna. Cred ca urmareste o osatura de jucatori cu experienta, mai in varsta, alaturi de care sa aduca, progresiv, tineri, renuntand pe parcurs la cei in varsta.
    – Am vazut o zona mediana, complet schimbata, la fel si centrul defensivei, o punere mai buna in valoare a lui Marica, o idee interesanta de joc si multe altele.
    E departe de a fi suficient, insa e un semn bun.

  73. sorinaccio
    Imi pare rau, Dani Coman mi se pare solutia, in acest moment, pentru pentru portarul titular de la nationala. Nuas merge, acum, pe mana lui Bornescu sau pe cea a lui Pantilimon.
    Daca va referiti la Mihai Roman, eu spun ca era o solutie de incercat, avand in vedere ca pe postul de mijlocas dreapta, fotbalul romanesc nu are variante de ani buni. In acelasi timp, pe stanga, ii avem pe Mutu, Costea si Tanase. Cumplit ghinion mai ales pentru Costea, fotbalist care imi place foarte mult.
    Iar Costea pe partea dreapta a fost o greseala mare, asa cum s-a vazut.
    Nu cred ca este un lucru bun sa preluati opiniile lui Adrian Mititelu fara sa aveti putina rabdare.

  74. Degeaba zici ca romanii nu asteptau un salvator de neam, dar de sambata incoace parc-ar fi coborat Mesia pe pamant asa faceti voi presa si va suparati cand nea Imi zice ca adevarata valoare se va vedea cu Franta si Serbia

  75. Deci prin definitie jurnalistii sunt formatori de opinie. Fain. M-am infuriat acum si nici nu am timp sa vorbesc singura. Cu alte cuvinte e suficient sa subscriu unei pareri. De ce dracu sa ma obosesc sa gandesc singura pe cand sunt altii care o pot face pt mine. Mi se pare ciudat faptul ca jurnalistii sunt considerati prin definitie formatori de opinie. Deci cititorii nu sunt altceva decat niste oi care urmeaza turma. Ei bine eu nu urmez nici o turma prefer sa fiu impuscata decat sa urmez vreo turma.

  76. nico:

    felicitari pentru aversiunea fata de turma… Unii cred ca turma ii face puternici. Ma bucur cand si altii au aceeasi parere cu mine. Uneori, unora li se pare ca mereu sunt cu NU, dar e mai bine asa…

  77. Domnule Georgescu,

    Acum vreo 25 de ani, Lacatus o intindea frecvent la Brasov, la viitoarea lui sotie, pleca dupa meciuri sau antrenamente si revenea dimineata urmatoare, asta nu-l impiedica sa se antreneze sau sa joace in acea zi. Problema lui Tamas nu este ca bea sau ca este client fidel al cluburilor, adevarata problema este ca nu a venit la antrenament „… pt ca m-am trezit tarziu…”. Asta o spune un fotbalist profesionist!!! „… puteam sa spun ca ma doare piciorul…” !!! Acelasi fotbalist profesionist!!! Numai pt aceste declaratii Tamas nu ar mai trebui chemat niciodata la nationala.

  78. e, uite fix p-aia i-am cunoscut. si nu-si criticau tara, criticau, intr-adevar, politica din tara lor. dar nu simteau niciun fel de scarba fata de compatriotii lor sau de tara lor si visul lor era sa se intoarca. macar nu combati in romgleza, tot e o treaba.

  79. @AG

    Presupunerea mea se baza pe faptul ca,desi numarul celor ce l-au votat pe Vadim,de ex,a scazut (conform RealitateaTV),fata de ultimile alegeri,
    iata ca procentul lui a crescut,ducandu-l pana in PE.
    Asta ma face sa cred ca nr celor ce voteaza PRM este constant,dar,mai important,se prezinta la vot!
    Asta ,coroborat cu segmentul de varsta declarat pe acelasi post ca ar fi votat PRM,adica varsta a treia in general.

    In alta ordine de idei,ne place sau nu,posturile pe aici declara ca „ultranationalisti din RO” vor ajunge in PE,plus „the brunette Barbie girl”.
    Bine,asta este cumva ca sa ne faca sa uitam pe cine au votat britanicii,cred eu.

  80. Parerea mea ca nationala poate si fara costea desi este un jucator talentat nu poti sa ai astfel de fite ca mititelu e normal ca sa fie suparat in sufletul lui dar de aici pana a nu mai veni la nationala..ar fi pacat de el.Bornescu mi se pare cel mai in forma portar, coman este bun dar nu iese de pe linie nici macar un metru.
    Iar mara nu cred ca ar trebuii sa fie titular la 32 de ani totusi nu e nici tanar nici un jucator indispensabil ori in mare forma.
    AG daca imi permiti iti dau un sfat sau o sugestie ma rog: de ce nu faci si articole despre alti antrenori ? in toate ziarele lucestii peste tot :)
    nu e prb e normal intrun fel avand in vedere ca cel mare a luat uefa iar cel mic este un antrenor bun totusi.Dar am avut un covacs un ienei un iordanescu si altii care dupa parerea mea au fost mult mai buni decat lucescu fie tata sau fiu.
    Nu sunt fanul lor si sunt un pic siderat de cum ii umfla presa…pt ca cel mare cu un buget mare si transferuri de 30 40 de milioane poate mai mult pe sezon nu au iesit din grupe pe cand de ex olaraoiu a reusit cu steaua sa ajunga in semifinale uefa si in grupe cu jucatori care poate nu costau cat un jucator de la mineri.
    da a castigat cateva campionate in turcia in ucraina supercupa cu galata unde el a antrenat meciul ala imediat dupa ce a plecat terim deci nu stiu ce merite a a avut ,in fine un antrenor bun dar cand aud prin presa cel mai mare antrenor cel mai nu stiu cum etc etc normal ca ma bashic atata timp cat covacs a castigat duoa cupe ale campionilor ienei una s.a.m.d.

  81. octa> am o completare de facut. nu e vorba numai de fitele lui mititelu, ci de cele ale lui Costea insusi.
    E doar un zvon, dar am auzit ca la meciul cu steaua nu s-ar fi omorit cu firea ca „era suparat ca nu a fost bagat frate-sau titular”.
    Nu stiu daca e adevarat, dar daca e adevarat, e grav.
    Si apoi, mai e ceva. Cam in locul cui il vedea Mititelu? In locul lui Danciulescu, cumva? bine, dar nu asta a fost marul discordiei in mandatul piturca – nefolosirea pe postul lui obisnuit?
    Si sa vedem cam care ar fi concurenta PE POSTUL LUI: Mutu si eventual Tanase. E cineva care are ceva sa-i reproseze lui Tanase? E cineva care crede ca Fl. Costea joaca mai bine decat Mutu?
    Cu asta am incheiat subiectul costea,
    Putin si despre RL: sa nu exageram. a fost un meci bun, da. am vazut altceva decat pe vremea lui Piturca, da. Dar n-a fost vreo mostra de super fotbal sau super tactica. si nici adversarul nu a fost tocmai Anglia, Spania sau Argentina. Sa nu ne amagim, mai e mult pana departe. Dar e un inceput bun

  82. Va salut !Am citit cu interes cele scrise de tine, AG . De si nu am putut sa vad meciul, fiind pe meleaguri straine, am parcurs un rezumat pe youtube. Sa inteleg din comentariul tau ca, in sfarsit, la echipa nationala a venit si era normalitatii ?Deja ma simt mai bine. Cu toate acestea, eu am un regret si o presimtire. Imi pare rau ca s-ar putea sa nu il mai vad niciodata la nationala pe idolul tribunelor oarbe si al impresarilor schoipi, Ovidiu Petre. De asemenea, ma ingrijoreaza declaratiile lui Florentin Petre precum ca nici el nu ar mai dori sa revina la nationala. Oare o fi adevarat ca oamenii astia au spus NU echipei reprezentative, AG? Mai bine nu imi raspunde decat sa ma contrazici. Este o zi atat de minunata afara…

  83. CORECT,! MAI ALES CA A AVUT OCHI SI L-A SELECTIONAT SI PE CVASI ANONIMUL APOSTOL ( CEL MAI BUN DE PE TEREN) DE LA URZICENI, DE FAPT OCHI A AVUT CEL CARE L-A ADUS LA URZICENI, CA TEBUIA SA FII CHIAR CHIOR SA NU-L SELECTIONEZI, VA DATI SEAMA CE OCHI ARE BURSUCUL? DAR LA NATIONALA…NE TREBUIE UN OM DE LOCUL 6-7 NU DE LOCUL INTAI, M-AM BUCURAT CA DUPA VICTORIA RASUNATOARE ASUPRA ITALIEI, BA NU A FRANTEI, BA NU, A ANGLIEI, BA NU …AH DA A (IMI ZICE CINEVA) A LITUANIEI!!! CAZURAM TOTI IN EXTAZ(E, NU CHIAR TOTI ,SA NU FIM RAI) SI NU MAI NE REVENIM, GATA ; LASATI-NE SA NE PREGATIM DE LIGA CUM BINE GRAIA UN PITORESC INVESTITOR.

  84. Cat mai scriet dsp lucescu a castigat un meci care dak aveam echipa dinainte de 2000 era perfect logic sa il castigam la scor da a adus cativa jucatori noi da deja m-am saturat de atatea articole dsp cat de bun e .La prima infrangere parca vad ca il desfiintati cum faceati si cu piturca inainte de euro il laudati , dupa il desfiintati .St de acord era nevoie de schimbare de antrenor lucescu pare cea mai buna solutie dar ajunge cu toate articolele de lauda din care sincer peste jumate st aduse din cauza ca e baiatu lui mircea lucescu cel mai mare antrenor roman poate dar el mai are pana acolo … asa ca mai usor cu toate articolele astea ajunge ca ii se urca la cap .

  85. @ioan catalin

    Indiferent de intentiile tale, cand spui, (daca imi permiti sinteza) „Din fericire eu traiesc in Marea Britanie, dar am vazut situatia alegerilor din Romania si mi s-a facut groaza” iti asumi riscul de a transmite un mesaj de tipul celui pe care jimerino l-a descris mai sus, pentru simplul motiv ca formularea contine o comparatie implicita. Sau cel putin asa mi se pare mie.

    Evident nimeni nu iti poate lua dreptul de a contesta clasa politica romaneasca, indiferent ca traiesti in Romania, in Marea Britanie sau pe luna. Tocmai asta e, ca locul in care te afli nu are nici un fel de relevanta. Daca ai fi spus pur si simplu „mi-e groaza de situatia alegerilor din Romania” nu ai fi lasat loc de interpretari.

    PS: Faptul ca ai condus 200 de km ca sa votezi, desi laudabil, nu are nimic de a face cu discutia noastra. Oricum, nu as numi asta tampenie, poate doar lipsa de respect pentru mediu. : )

    @AG

    As ezita sa ma aventurez in a afirma ca alesii sunt neaparat representativi pentru cei ce ii voteaza, cum pare ca sugereazi tu. E de ajuns ca alegatorul sa creada ca cel votat il reprezinta, nu e neaparat ca asta sa fie si adevarat.

    Spre exemplu, stiu destule femei ce se simt reprezentate de personajele din „Sex and the City” desi au foarte putin in comun cu ele. Sau, intorcandu-ne la politica, probabil ca majoritatea celor din State se simt reprezentati de Obama, desi e clar ca el nu e reprezentativ pentru majoritatea populatiei.

    Mai prudent, as spune ca de obicei clasa politica e un simptom as societatii pe care o reprezinta.

    Cat despre prezenta la vot, de obicei exista tendinta ca sustinatorii partidelor extremiste sa voteze intr-o mai mare proportie decat moderatii datorita faptului ca prin definitie ei au convingeri mai puternice si prin urmare sunt mai motivati. Moderatii sunt in generali mai diluati in sisteme de valori, mai au indoieli, sunt mai nehotarati, etc.

  86. kily

    De la inceput vreau sa clarific un lucru (sau doua) :
    Vorbesc doar in numele meu.
    Nu incerc sa-l apar pe AG (nu are nevoie).

    Ca individ ma simt jignita de afirmatia ta, aceea ca AG ar „manipula” opinia publica. Asta inseamna ca eu ca individ ma las influentata de AG, si ca nu sunt in stare sa gandesc singura.
    Tot ca individ afirm ca AG nu mi-a impus niciodata nici un punct de vedere si nici nu mi-a influentat parerea niciodata in niciun fel.
    Ma simt jignita de generalizarea ta pt ca ma consider o persoana cu capul pe umeri care poate gandi singura. Nu cred ca toti jurnalistii „manipuleaza” opinia publica si nica ca toata opinia publica se lasa „manipulata” de jurnalisti.
    Cred insa, ca acestia din urma sunt mai usor de pus la zid atunci cand nu ne impartasesc opiniile.

    Poate ca e mai bine sa lasam lautarii sa cante ce stiu mai bine si sa nu-i acuzam de cantat fals atunci cand canta ceea ce nu vrem noi sa auzim.

  87. Dan Cristinel

    Eu sunt chiar pozitiva dar nu-mi place sa fac parte din niciun grup. Nici la munca si nici nicaieri. Imi place sa vad oamenii ca indivizi si nu ca grupuri. Grupurile ma omoara.

  88. Eu cred ca Razvan e unul dintre putinii antrenori care mai au si cap.Multi mari footbalisti au beneficiat de talent,dar cand a venit vorba de antrenat nu au stiut sa gandeasca.Razvan nu a fost un mare talent footbalistic,dar se pare ca timpul petrecut pe langa tatal lui si gandirea lui in primul rand il conduc spre mari perfomante in antrenorat.Acum sa nu ne asteptam ca el sa fie Dumnezeul nationaleii,dar putem spera sa nu ne dezamageasca !

  89. @nico

    …ceea ce inseamna ca faci parte din grupul celor carora le place sa vada oamenii ca indivizi. Si din grupul celor care sunt chiar pozitivi. Si din grupul celor carora nu le place sa faca parte din nici un grup. In sfarsit, probabil si din grupul celor pe care grupurile ii omoara. : )

  90. Dragos
    Tema reprezentativitatii e interesanta. Nu am sustinut insa asta. Evident ca nu sunt reprezentativi 100 %, dar mecanismul votului ii gireaza. De aceea, nu votez in acest moment, desi cred in sistemul electoral si, evident, in principiile democratiei. Nu cred in niciunul dintre cei intre care sunt indemnat sa aleg.

  91. Dragos
    Corecta si observatia cu sustinatorii partidelor extremiste. Eu intreb daca exista un studiu realizat in aceasta directie, in Romania zilelor noastre.
    Intrebare: EBA este extremista? Serios intreb.

  92. ioan catalin

    Din fericire, traiesti intr-o tara unde nu poti fi condamnat la moarte pentru cuvintele rostite/scrise. La noi, inca nu stiu daca e cazul, se pare ca traim mai aproape de Turcia decat mi-am inchipuit. Stai linistit, nu-i nimic in neregula cu tine. E vorba de unele mici complexe care ne macina uneori… Oricum ai da-o, in discutia asta vorbesti cu peretii, 2 cuvinte au fost de ajuns ca sa ne transformam in membri ai politiei gandurilor.

  93. @AG

    Desi practic poate ca nu e nici o diferenta, exista alternativa votului intentionat invalid, care permite in acelasi timp exprimarea increderii in sistem si a neincrederii in optiunile disponibile.

    Cat despre studiu, nu stiu, dar ar fi interesant de aflat. La fel cu Elena Basescu, nu stiu indeajuns despre platforma sau convingerile ei pentru a ma putea pronunta.

  94. Pentru Nico:

    Iti inteleg iritarea. Eram convins ca respectiva afirmatie va fi gresit perceputa, ea insa nu trebuia cosmetizata pentru a exprima ceea ce doream.
    Si doream sa transmit mesajul ca AG se numara printre cei, nu putini, care-i aduc deja osanale marelui antrenor Razvan Lucescu, baiatu’ lu’ tata, colosalul Mircea Lucescu, dupa numai o victorie amarata si chinuita, obtinuta in fata unei super-modeste echipe a Lituaniei, gasindu-i si reflectand merite ce nu exista, in selectie si evolutie!
    Tot ceea ce tine de acest 1-0, in Lituania, reprezinta o firava intoarcere la normalitate, cum ar zice AG: insuficienta dar promitatoare!
    De aici insa si pina la a-l compara cu Rednic, pina la incercarea de a-i distruge imaginea acestuia, de a-l face unic raspunzator al esecului dinamovist, vinovat de atmosfera din lot si de comportamentul nesportiv al acestui lot in ansamblu, de a-l considera lipsit de diplomatie si cunostinte privind psihologia fotbalistului roman, intr-un moment in care numai cine nu doreste nu-l loveste pe Rednic, mi s-a parut un drum foarte lung, pe care AG nu merita sa-l parcurga, iar daca a facut-o a facut-o de doua ori interesat: sa-l stalceasca pe Rednic cu reprosuri nemeritate si sa supraliciteze merite inexistente ale „baiatului lu’ tata”…!
    In fapt, orice ai zice tu Nico, sau AG, Lucescu junior este selectioner doar pentru ca este baiatul lui tata!
    Cel putin alti 4 meseriasi, cu Dan Petrescu in frunte, erau disponibili, dispusi si meritau numirea inaintea lui!
    Razvan nu are palmaresul si CV-ul nici unuia dintre acesti 4-5 meseriasi ignorati de sleahta lui Sandu. Nu are nici diplomatia lui „tata”, a se vedea atitudinea lui fata de jucatorii supertalentati, cu aere de vedete, selectionati pentru a fi pedepsiti (Costea, Goian) sau neselectionati datorita recunoasterii implicite a neputintei de a-i „regenera si remotiva” (oricare, si nu toti odata, dintre: Adrian Cristea, Tamas, Moti, Ghionea, Nicolita, Ogararu). Razvan la primul meci la nationala, cu Lituania, aduce doar doi tineri la lot (Dananae si Roman) si-l introduce doar pe ultimul atunci cand Mara obosise de atata ineficienta in teren…
    Presa l-a tocat marunt pe Piturca dupa Euro 2008 si in final l-a distrus, meritat poate, dar a contribuit in acest fel la distrugerea autoritatii vis-a-vis de jucatorii lui, vreme de 8 luni si 5 meciuri de calificare, o calificare compromisa si prin contributia nemijlocita a presei.
    Acum, se cade in cealalta extrema, ce seamana deja(?!) cu un cult al personalitatii deosebite a „baiatului lu’ tata”…!
    Meciurile cu Franta si Austria ne vor demonstra daca noua atitudine a Nationalei si selectionerului este si productiva, in perspectiva unei calificari la Euro 2012.
    In momentul in care rezultatele il vor ingropa, cand presa va incepe sa-l hacuiasca acuzandu-l ca nu face nici reconstructie si nici „productie”, atunci voi fi primul care va voi reaminti cum l-ati „rasfatat” la primul meci…
    Nico, draga, eu am 52 de ani si stiu ce inseamna puterea presei de a manipula. In vremurile triste, era obligata s-o faca… Acum, este incredibil de interesata!
    Intr-adevar, nu intreaga opinie publica se lasa manipulata, dar intreaga opinie publica se bate cu palma in piept ca iubeste Tricolorul si Nationala. Si foarte putini o dovedesc, cu sinceritate si neinteresat!
    Despre asta era vorba…

  95. @nico

    Nu te poate ajuta nimeni, cine ar incerca n-ar face decat sa te includa in grupul celor ajutati de altii, desi cel mai probabil deja faci parte din el; cred ca e unul dintre cele mai mari grupuri in existenta.

    Singura alternativa ar fi sa renunti la ideea ca facand parte dintr-un grup e rau indiferent de situatie…

  96. Considerand singuratatea in care imi petrec de multe ori serile,descoperirea acestor grupuri de discutii este o binefacere pt mine,
    spiritualiceste vorbind,in primul rand.
    Prieteniile/amicitiile cu englezii sunt departe de ceea ce intelegem prin aceste cuvinte in RO.

    „Din fericire” am folosit-o exact in acest sens,si legat doar de experienta mea,adica sunt fericit intr-adevar ca imi pot creste copiii aici,
    rather than RO.

    Dar nu m-am asteptat sa nasca diverse interpretari,chit ca,recitind,se poate intelege in diverse moduri.

    Dar,in nici un caz,nu am avut intentia de a persifla situatia celor ce sunt inca in RO.
    Aici „inca”- l-am folosit deliberat.

  97. Echipa nationala a facut tranzitia de la „Satana”- personajul negativ la „baiatul lui tata”, care fiind baiet poate sa greseasca pentru ca stim cu totii ca tata e in spatele lui. Pentru ca tot s-au invocat personaje din Razboiul Stelelor Nationala a trecut de la Darth Vader la Luke Skywalker, care din pacate e doar un discipol al lui Yoda si Obi Wan Kenobi(aka Lucescu al’ batran). Ca si altii sunt de parere ca personajul de care aveam nevoie e Han Solo.
    Razvan a facut o selectie partial din vechea garda, partial ca Oscar pentru intreaga activitate si fara mari legaturi cu forma de momen, partial din jucatorii lui la care s-a adaugat debutantul Apostol. Probabil ca din aceasta perspectiva Luke al nostru nu a fost printre cei mai curajosi debutanti pe banca…si nu va fi nici in continuare. Isi va duce micile vendete( cu vedete) personale in gura mare, va convoca rezerve de peste tot inclusiv din Liga I. Pana la primele umilinte il vom aplauda si vom aprecia geniul tactic si spiritul de lupta si fuga(apropo, din echipa de alergatori fara rost lipsea Banel) al echipei Nationale.

  98. D-lui kily

    Mi-e greu sa cred ca si presa este de vina pentru rezultatele proaste ale nationalei asa cum insinuati: „o calificare compromisa si prin contributia nemijlocita a presei”. Problema in Romania este ca jucatorii, antrenorii si patronii nu rezista sa nu se vada la TV sau in ziare. Ca presa cultiva din plin, aceasta „manelizare” este cu totul altceva, dar nu cred ca e cazul sa dam vina pe presa.

    Cat despre Razvan, ar trebui sa fie lasat sa faca selectia si sa pregateasca nationala asa cum crede de cuviinta. IN final, el va raspunde de rezultate.

    Uitandu-ma la primul 11 trimis in teren, cu exceptia lui Danciulescu, restul jucatorilor vin de la cluburi cat de cat stabile. Cei 6 pe care i-ati enumerat fac parte exact din cele 2 echipe care au provocat numai si numai scandal si instabilitate.
    Chiar vi-l mai inchipuiti pe Tamas la nationala? Eu mi-l inchipui dandu-i telefon lui Razvan prin care sa-l anunte ca nu se poate trezi, iar razvan, ca diplomat ce e, sa-i spuna: „Nu-i nimic. Hai la antrenament si mai facem una mica sa te dregi”. Probabil nu sunteti la curent de escapadele lui din Brasov si de cate ori l-a scapat taticu’ (ia te uita! si el e baiatu’ lu’ tata. Cred ca se poarta expresia asta la Dinamo).

    Criticile dupa un prim meci, nu fac bine. Din pacate, in Romania se obisnuieste sa se critice, sa se distruga, sa sa demoleze, dar sa nu se puna nimic in loc. Multi fac asta, dar cand e sa se dea solutii, toti se retrag.

  99. @pretorianul

    Criticile fac bine. Presa nu trebuie sa-l lase in pace, presa face exact ce are de facut. Razvan Lucescu sa ignore ”criticile”, dar sa fie atent la ideile valoroase sugerate in presa sportiva. Aproape sigur ca deja face asta… pentru ca este puternic si stie ce vrea. Acum are la dispozitie ”armata” pe care s-o transforme in ”Falanga” :)
    Antrenoriatul lui va fi un spectacol interesant.
    Si numarul celor care-i vom pandi fiecare miscare conteaza, desigur :D

  100. @Pretorianul

    Problema este ca, in final, nimeni nu raspunde de esecuri, toti isi umplu conturile cu lovele. toate secaturile de la FRF si selectionerul pe linga ei, cu sutele de mii de euroi…!
    In toamna lui ‘ 2007, toti il pupau peste tot pe Piti. La Euro, a luat 3 goluri in 3 meciuri. Cu cine? Cu Lituania, Lichtenstein si Andora… S-au pus toti pe el, cu Mutu, Chivu si Lobont in frunte! Dupa 8 luni aveam: 0-3 acasa cu Lituania, 1-0 cu Feroe (datorita ratatului de Cocis), 2-2 cu Franta (datorita ratatilor de Florentin Petre si Nicolita), 2-3 cu Serbia si incredibilul 1-2 cu Austria, acolo unde nimeni nu ar fi pierdut, in acea seara! Si in toata aceasta perioada, in care s-au incasat 10 goluri (!!!), presa l-a tocat pe Piturca…
    Da, il vad pe Tamas titular la Nationala antrenata de … Lucescu senior, de exemplu!
    Ati auzit de Lupu?! De Pancu?! Pentru ca pe Dumitrache la Hunedoara sigur nu l-ati vazut… Asta inseamna sa ai valoare ca si antrenor! Sa promovezi pe Hagi, la 17 ani, capitan la Nationala, pe Raducioiu si Lupescu de foarte tineri, la Dinamo si la Nationala!
    Eu nu am criticat selectionerul si Nationala! Tocmai, am afirmat ca noua atitudine, evolutia si scorul reprezinta normalitatea la Reprezentativa Romaniei.
    Eu am criticat atitudinea presei, care ridica deja osanale unui antrenor ce, in sfarsit dupa aproape 12 luni, poate munci in conditii de normalitate, creaza o atmosfera normala in sanul lotului si obtine o noua atitudine -si ea normala- si un rezultat logic, desi zgarcit, avand in vedere rusinea patita la Cluj si maturitatea si experienta celor convocati.
    Pe alt blog, un vechi „cronicar” a batjocorit truda -atata cata a fost- a catorva „titulari ai Erei Piturca”, scuzele sale tardive nereusind sa puna nimic in loc…!
    De unde critica neproductiva?! Unde ati sesizat dorinta mea de a distruge si demola realizarile lui Razvan, din primele 7 zile la Nationala?!
    Hai, sa fim seriosi. Pot avea aceasta pretentie, considerand ca nu am ofensat pe cineva…!

  101. D-lui kily

    Nu am spus ca ar fi critica neproductiva. Doar ca omul trebuie lasat sa fie selectioner mai mult timp si abia apoi poate fi criticat. Nu mi s-a parut ca i s-ar fi ridicat osanale noului selectioner, cu exceptia TV-urilor care considera ca la un gol al unei echipe la care joaca un roman si romanul respectiv a contribuit chiar dc pasa pe care a dat-o a fost acum 10 minute.

    Iar dorinta de distrugere, demolare si refuzul de a nu da o solutie (precum CTP, de ex, pt ca „eu nu dau solutii”) este o marca romaneasca. Iar mentalitatea poate fi schimbata doar peste cativa ani, cand cei tineri vor imbatrani si vor incerca sa ii indrume pe cei tineri de atunci. Pt ca in acest moment, cu putine exceptii (printre care vad ca va numarati), in momentul in care s-a trecut de 50 de ani parca e sfarsitul vietii. Dincolo la varsta asta unii oameni isi incep viata. Vreau sa cred ca tinerii din ziua de azi vor schimba ceva in tara asta, bineinteles cei care sunt in stare sa faca asta, nu pitipoancele si manelistii.

  102. kily

    Hai Razvane!
    Si chiar daca pierde Romania urmatoarele 2 meciuri, eu tot mai am incredere in el. Hai sa lasam prejudecatile la o parte si sa lasam omul sa demonstreze mai intai ceea ce poate.

  103. Dragos

    Adevarul e ca am fost mereu ajutata de sansa. Deci fac parte si din grupul norocosilor dar si din cel al oamenilor care au vazut sansele si au profitat de ele. In rest ma ajut foarte bine singura. :)

  104. pe buna dreptate… meciurile Brasovului dovedesc nu doar valoarea antrenorului, ci si caracterul acestuia… bravo lor!

  105. Bun finalul,sa stiti ca sunt un brasovean ,dar fan Dinamo,Rednic pur si simplu nu stie sa duca un meci de calificare,vezi rapid-anderlecht sau Dinamo-Lazio,lotul lui Dinamo are valoare insa el nu stie sa-l faca sa fie in Champions League.Razvan i-a dat clasa inca o data,daca mai era cazul.. Ce sa mai zici?bravo Razvan ca simteam ca Romania condusa de seful de babaroase,recte Piti ne bagase in liga a cincea valorica a europei fotbalistice.Steaua oricum nu o sa faca nimic asa cum ne-a obisnuit ,degeaba face spume la gura hahalera de Becali