in Adevărul

Confuzianismul

Singura dorinţă de pluralism a Chinei se manifestă doar în ceea ce priveşte distincţiile pentru pace.

Am avut „Adibas” şi „Heiniken”, de ce n-am avea şi un „Nobel” construit după aceleaşi principii? Asemenea ceasurilor de 10.000 de dolari, China clonează libertatea şi obţine un obiect de butaforie, care în scurt timp va arăta ora exactă doar de două ori pe zi, apoi o vinde fraierilor pe nimic. Ce poate fi mai comic decât să fabrici în trei săptămâni o distincţie care se întemeiază pe tradiţie? Ce poate fi mai tragic decât să glorifici libertatea acordând un premiu unui om care nu-l vrea?

În două zile consecutive, am văzut două scaune goale la decernările unor distincţii pentru – ce tristă ironie! – pace. Dar ce diferenţă între motivaţiile acestor absenţe! Liu Xiaobo, disidentul chinez care a câştigat Premiul Nobel pentru Pace, nu a putut fi prezent, aflându-se încarcerat, iar soţia sa într-o casă transformată în închisoare, în timp ce Lien Chan nu a vrut să primească Premiul Confucius pentru Pace. Iar dacă scaunul acela din Oslo urlă, ca o lumânare sau ca un tacâm încă aşezat la masă pentru un prieten absent, distincţia clonată trebuia cumva să fie îndesată pe gât, printr-un copil denumit „înger al păcii”.

Orice nemulţumit se poate duce în faţa Casei Albe să demonstreze împotriva politicii americane, dar cine poate intra în casa soţiei lui Xiaobo? Vorbim de aroganţa şi de agresivitatea Americii, de multe ori pe bună dreptate, dar cum putem califica discursul chinezesc de discreditare a Norvegiei, „doar o ţară mică”, sau modul în care organizatorii glumei de premiu s-au referit la Liu Xiaobo, printr-un eufemism în legătură cu modul în care îi este scris numele, „cele trei caractere”? Să mai vorbim de şantajul oficial al Chinei, care a ameninţat ţările care vor participa la festivitatea din Oslo că vor suferi „consecinţe”?  Discutăm de păstrarea libertăţii Internetului, subiect foarte important şi pentru care trebuie luptat, uităm însă că, în alte părţi ale globului discuţia nici măcar nu e posibilă, Internetul fiind cenzurat din start.

N-ar trebui să uităm cele de mai sus şi nici următorul fapt: Liu Xiaobo a fost încarcerat pe 25 decembrie 2009, primind o sentinţă de 11 ani, pentru că a cerut desfiinţarea statutului de partid unic al PCC în China. Iar asta e condiţia necesară, chiar dacă nu suficientă, a democraţiei, fără de care nu putem vorbi, nici măcar în şoaptă, de libertate.

Write a Comment

Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

70 Comments

  1. Off-topic (bineinteles :P)

    Programul Romaniei in Main Round

    13.12 19:45 Romania – Croatia
    14.12 21:45 Romania – Muntenegru
    16.12 19:45 Romania – Rusia

  2. libertate?! cine mai e liber cu adevarat in ziua de azi?
    chinezul doar o da de-a dreptu’.altii o aburesc.
    in general,doar ne schimbam stapinii,din cind in cind.

  3. neah, greșit, nu e frumos așa, în contra curentului. „imperialismul” – real sau închipuit – e rău, neocomunismul e bun/scuzabil/inevitabil/eficient.

  4. Pacat ca n-a putut fi impiedicat Obama sa-si ia Nobelul pentru…. „pace” (cuvant folosit in acceptia Orwelliana de comitet, banuiesc).
    Adrian, nu un anonim ci Putin insusi a zis ca Assange ar trebui sa ia Premiul Nobel. A zis-o ca sa-i irite pe Americani ca nici el nu e un iubitor al „transparentei.”
    Cat despre Chinezi oprimand libertatea cuvantului, fii ingaduitor: mai au nevoie de putin timp pana sa priceapa ca libertatea practicata in SUA, de exemplu (si acum si in Romania) e de fapt cea mai isteata asigurare de continuare a charadei fara zdruncinaturi. Te duci si zbieri undeva, simti ca ti-ai exersat libertatea de exprimare, nu-ti da nimeni nicio atentie si totul merge struna inainte.

  5. Ariadna
    Simplifici si muti. Democratia americana o fi departe de a fi perfecta, dar este.
    Despre cea chineza nu putem afirma mare lucru. Cat despre cea rusa, Anna Politkovskaia ar fi putut depune marturie, acum e insa cam tarziu.

  6. Peste o vreme (pe care sper să n-o apuc ;)), nu va mai îndrăzni nimeni să facă mișto de China sau să fluiere contra vântului… se vor gudura cu toții pe la porțile lor…
    În altă ordine de idei (fără legătură cu premiul în discuție), trebuie să recunoașteți că Nobelul a încetat de prea multă vreme să mai fie acordat pe merit … real…, indiferent de disciplină :cry:

  7. AG

    Problema e ca ideea de libertate (nu a unui individ, ci a unor popoare intregi) e destul de recenta (putin peste 200 de ani). Chinezii au cultura lipsei de libertate. De mii de ani. Tarile musulmane, la fel. E o chestie fundamentala si, din cauza asta, schimbarile sunt extrem, extrem de anevoioase. La fel cum americanii au renuntat greu la sclavie si la segregare. La fel cum cultura occidentala a renuntat greu la interzicerea dreptului de vot al saracilor sau al femeilor. (Nu fac comparatii si nu spun ca nu trebuie sa tacem doar fiindca nu-i treaba noastra. Zic doar ca, uneori, „we take freedom for granted”. Si ne asteptam ca baietii cu ochi oblici sau cei cu turban in cap sa renunte de la o zi la alta la ce stiu mai bine, adica la a baga pumnul in gura celor care n-au aceeasi parere cu ei. E un proces care si „noua” ne-a luat sute de ani. Si n-ar trebui sa uitam ca nici noi n-am iesit decat de 2 decenii din aceeasi situatie).

  8. @ AG,
    ”You did not make my day ”
    Îmi este dor de cineva să scrie ceva original, înainte cu cîţiva paşi de ideile şi opiniile altora , nu cioplit după veştile altora!
    Am citit şi auzit aceste veşti de la alţii, Vineri dimineaţă…
    Eu cred că sunteţi capabil de un articol original!
    Interpretarea comentariilor şi veştilor altora mă dezamăgeşte!
    Eu nu sunt confuz şi nici nu sunt un admirator a lui Confucius,
    dar admir originalul!

  9. Revin la off-topic.

    Programul Romaniei in Main Round

    13.12 19:45 Romania – Croatia
    14.12 17:45 Romania – Muntenegru
    16.12 17:45 Romania – Rusia

  10. Ce înseamnă libertate?
    Pentru mine înseamnă responsabilitatea presonală a individului!
    Ce faci pentru tine, pentru aproapele tău şi pentru binele celor din jurul tău!
    Eşti liber(ă) când iubeşti şi nu mai urăşti!
    Nu suntem liberi cît timp depindem de alţii,altcineva!
    Cam ciudat, dar opinia mea este:(pe Engleză sună mai bine)
    ”We are not meant to be free”…

  11. @ lol
    Ca sa fim sigur calificati avem nevoie de 3 victorii, ceea ce este foarte greu, pentru ca avem o echipa cam inconstanta si dam de echipe slave (care nu ne prea convin)
    Oricum multe surprize (cu exceptia Norvegiei) !

  12. @Adi

    Cu slavii ne descurcam (ne-am obisnuit sa batem rusoaicele si la Nationala si cu Oltchimul, la fel si echipele ex-iugoslave), nordicii ne pun probleme mari. Ne avantajeaza si victoria Croatiei in fata Muntenegrului. Si am o presimtire ca nici danezele n-o sa castige tot in grupa asta, deci o sa fie o mare incurcatura over-all. Pacat de Varzaru, se pare ca nu mai continua turneul, vine in echipa Ada Nechita.

  13. Eram in clasa a 3 a sau a 4 a. Habar nu am.
    Participasem la un concurs de sinonime organizat de scoala noastra. La un moment dat invatatorul meu ma oprise cu cuvintele – opreste-te ca esti ca o moara stricata. Ma oprisem.
    La sfarsit primisem premiul 2. Mama a fost foarte nemultumita. La iesire imi aruncase premiul peste gard spunand – retine – tu nu ai nevoie de un premiu pt a stii ce poti.Comparatia e foarte aiurea insa stiu ca asta ma ajuta sa inteleg si sa simt intr-o anumita masura ceea ce simte cel care a meritat premiul/
    Faza asta mi-a ramas in minte panai in ziua de azi. Din asta mi-am facut un mod de viata.
    Ca sa fiu sincera in acel moment am fost foarte dezamagita de ceea ce a facut mama. Azi ii multumesc din suflet.

  14. @ lol
    Ai dreptate, eu ma gandeam insa la spiritul lor de a lupta pana la final, ceea ce noua ne cam lipseste.Ai vazut meciurile Muntenegrului din grupa, sau victoria Ucrainei in fata Germaniei ?
    Oricum am pierdut o jucatoare foarte importanta si nu stiu daca Paraschiv va juca la fel de bine, mai ales ca avem mare nevoie de extreme in aceste meciuri.
    Si in poarta astept ceva mai mult de la Paula.
    Danemarca a castigat toate meciurile cu apararea si cu portarul!

  15. @ Ariadna,
    ” Te duci si zbieri undeva, simti ca ti-ai exersat libertatea de exprimare, nu-ti da nimeni nicio atentie si totul merge struna inainte.”
    ”Ce înseamnă libertatea?
    Pentru mine înseamnă responsabilitatea presonală a individului!
    Ce faci pentru tine, pentru aproapele tău şi pentru binele celor din jurul tău! Eşti liber(ă) când iubeşti şi nu mai urăşti!”
    Eu trăiesc în USA de peste 34 de ani şi sunt liber, fericit! Nu a trebuit să zbier şi chiar dacă nimeni nu-mi dă atenţie, tot sunt fericit.
    Ce înseamnă libertatea pentru Dumneavoastră…

  16. @ lol,
    ”Daca niste fraierii n-ar muri pentru asta, as fi de acord ca libertatea nu-i decat o oportunitate sa latri la luna”
    Interesant…eroii au fost nişte fraieri care au murit pentru ca eu să latru la lună…
    Nu ştiu ce consumaţi la micul dejun, dar eu recomand să schimbaţi meniul. Hotarurile, limba şi cultura, sunt amprenta unei ţări şi unii şi-au dat viaţa ca Dumneavoastră să puteţi scrie aceste cuvinte.
    Nu de mult, ţin minte, nu eram liberi să ne exprimăm, trăind într-o ţară plină de fraieri, care doar ştiau să latre!

  17. Daca tot asociem ideea de democratie cu cea de libertate, mi-am amintit una dintre definitiile ei: „Democratia nu inseamna sa faci tot ceea ce vrei, ci sa nu fii obligat sa faci ce nu vrei”.

  18. Simon Templar

    Pe dvs v-am citit. Imi permit si eu libertatea de a va completa.
    Libertate inseamna printre altele si dreptul de ati alege subiectele singur. Fara obligatia de a da pe seama cititorilor cum cand de unde si de ce ai ales subiectul.
    Libertate inseamna si ca cititorii sunt liberi sa aleaga ceea ce citesc si pe cine citesc.
    Si libertate inseamna si sa-l lasi dracului in pace pe celalalt sa spuna ce are de spus fara sa-i tot citesti lectia.

    Dupa cate observati eu nu am asteptat incunviintarea dvs pt a va completa. Mi-am luat aceasta libertate in calitate de co asistent de asistent de dictator de constiinte.
    O zi buna.

  19. Libertate mai inseamna si sa te asezi la umbra unui prun daca vrei fara sa fii obligat sa dai pe seama altora de ce stai mereu sub acelasi prun.
    Si libertate mai inseamna si ca daca nu vrei sa te autocenzurezi nu o faci dar accepti consecventele.
    Si libertate mai inseamna si sa alegi singur ce faci cum faci ce spui cand spui si unde spui si de ce spui.
    Important e sa nu te ascunzi in spatele altora atunci cand se arunca cu pietre.

  20. @camil
    e o lucrare (Istoria universală a medicinei și farmaciei) în finalul căreia vei găsi un capitolaș care… de asta se ocupă …
    autor: Radu Iftimovici • editor: Ed. Academiei

  21. @AG: de unde atata democratie la americani? de la
    „judetele” lor din sud, cea abia au abolit sclavia, uitand
    sa „implementeze” de facto egalitatea intre rase,
    de la faptul ca mai au un pic si sarbatoresc semicentenarul
    de la asasinarea lui Kennedy, fara a sti autorul(ii),
    de la semipolitia care-l urmareste pe cetateanul de rand zi de zi?
    It must be a joke…

  22. @ aspida
    autorul respectiv are dreptul la opinia sa în ceea ce privește medicina.
    trecând peste asta, eu m-am referit la ultimele decernări, nu la Nicolae Paulescu. iar a spune că Nobelul nu mai este acordat pe merit (real) în nicio disciplină presupune ori o cunoaștere expertă a tuturor disciplinelor ce fac subiectul premiului Nobel (ceea ce este, desigur, imposibil) ori pur și simplu o speculație/opinie subiectivă (ceea ce și este, de fapt). o mică diferență de nuanță ;)

  23. salut
    ma asteptam sa ai o opinie dreapta si dureroasa
    intr-un articol spuneai ce sa ne alegem …tacerea
    nu suntem departe de ce se intampla acolo

  24. @lol,mala,nico imi traduceti si mie???
    ( x ) is the first waman to cross the finish line tursday Fat Conllins Thantsgiving Dey Rua …(x) a repeat winer from Fort Collins …

  25. mersi nico
    nu merge mesul intre noi si stiam ca are 2 con. in mexic nu stiu ce a facut
    multumesc nico ,credeam ca la mine se termina prostia cea ..ca la greu sa fim alaturi … :( ee mai are 18 ani sa alerge sa-si plateasca ratele ca el nu mai are servici si poate isi v-a aminti ce bine daca aveam si eu un copil

  26. „Si libertate inseamna si sa-l lasi dracului in pace pe celalalt sa spuna ce are de spus fara sa-i tot citesti lectia.”
    Eu doar am avut o dorinta…
    „Îmi este dor de cineva să scrie ceva original, înainte cu cîţiva paşi de ideile şi opiniile altora , nu cioplit după veştile altora!”
    Ei vezi, eu am crezut ca sunt liber sa-mi exprim o dorinta, dar vad ca nu se poate!

  27. Simon Templar
    Vorbiti cu mine?
    Pai sigur ca sunteti liber sa va exprimati dorinta. Ati facut-o deja de 2 ori pana acum.
    Acum depinde doar de zana buna daca v-o si indeplineste.
    Nu depinde de mine libertatea dvs.
    E absurd sa invinovatiti pe altii pt alegerile pe care le faceti dvs. Dvs alegeti sa-i cititi articolele. El nu va obliga.
    Asteptati de la un jurnalist sa-si aleaga subiectele in functie de dorintele dvs?

  28. Am venit, am învăţat şi am plecat.
    Pentru mine a fost o experienţă pozitivă să fiu parte din această trupă FAINĂ, blogul AG!
    Vă doresc o viaţă faină, Românului de pretutindeni!
    La mulţi ani, Sărbători fericite, şi tot ce vă doriţi să vi se împlinească!
    Simon Templar aka Sorin Ion Neagu
    sorinineagu@yahoo.com

  29. Simon Templar
    Diavolul e de vina.
    De azi inainte voi incerca sa rezist ispitei si nu va voi mai incalca dreptul de a va exprima liber dorintele arzatoare. Avand in vedere ca e sezonul dorintelor va propun sa faceti o lista cu tot ceea ce va doriti si sa o publicati.

  30. Simon Templar
    Imi cer scuze daca eu sunt cauza plecarii dvs.
    Nu am intentionat asta. Daca e un om in plus aici atunci sunt eu cu siguranta.

  31. A venit semipolitistul sa-mi spuna sa intra in tura acum ca semibucatar si ca va trebui sa-mi am singur de grija pana maine. Pot sa stau cu voi?

  32. @nico, Simon

    Lasati prostiile, nu e nimeni in plus. Uneori facem greseala sa ne luam prea in serios. Pana la urma, nu facem decat sa discutam. :)

  33. Nu ma simt in plus si nici in minus.
    Ma suparasem pe mine pt ca nu am lasat omul in pace.
    Adevarul e ca sunt o troublemaker. Pursange.
    Si uneori dar foarte rar ca si acum in cazul lui Simon Templar imi pare rau.

  34. @lol: poti fi ceva mai explicit?
    @AG: evident, nu sunt antiamerican, intamplator, mai si citesc
    si, tot intamplator, am mai iesit din tara. nu am nimic cu americanul de rand,
    dar nu ma pot da in vant dupa conducatorii acestei tari.

  35. @brazvan

    Azi sunt intr-o dispozitie pasnica, mai ales ca-s rupt dupa munca. S-o lasam pt. altadata :)

    @AG

    Chiar asa, de ce n-ai buton de „like”? :lol:

  36. mala

    Cred ca s-a demonstrat stiintific de catre cercetatori americani ca cine apasa butonul de like/dislike nu se mai oboseste sa si comenteze. Iar asta nu i-ar conveni lui AG :D