in Sfatul bătrânilor

Noir

Despre acest cadru din „Touch of evil” (1958) se spune că este cel mai frumos început de film dintotdeauna. Mă farmecă, chiar la început, umbra fugind pe zid. Regia: Orson Welles.

Write a Comment

Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Are o magistrală ştiinţă a gradării. Tot timpul stai cu sufletul la gură – oare vor fi şi alţi oameni prin preajmă când se va produce explozia? Asta pentru că cei doi par deja condamnaţi şi tot ce poţi să-ţi doreşti e să nu sară şi alţii în aer.
    Iar de când cuplul care merge pe stradă intră în prim plan, maşina, deşi e în spatele lor, te ţine şi mai tare în tensiune – pentru că acum aceste alte posibile victime colaterale au căpătat chip, râd, se ţin de mână, par îndrăgostiţi…

    Uluitor. Orson Wells foloseşte nişte resorturi psihologice foarte fine. E chiar genial acest început de film pe care nu l-am văzut. Dar o să-l caut.

    Şi cum se joacă iar Orson cu nervii noştri – când maşina se opreşte şi cele două cupluri schimbă câteva replici. Şi iar îţi dă o nadă povestea – poate că femeia din maşină o să vrea să coboare, o să vrea şi ea să cumpere ceva sau poate… ticăitul pe care îl aude în cap (grozav!) o s-o facă să coboare pentru a rămâne un pic linistită:))

    E o lectie perfectă de cinema. Mulţam fain frumos, Adrian:)

  2. Eu nu pricep cum va uitati voi la filme. Eu nu am ochiul format pt arta cinematografica.
    Luna trecuta a fost aici in oras un curs de initiere in cinematografie. Tentata am fost sa ma inscriu insa m-am oprit la timp. In momentul de fata nu-mi mai pot permite sa-mi mai iau ceva pe cap. Nu de alta dar ma tem ca le amestec pe toate si va iesi doar o mamaliga nesarata si arsa de nici cainii nu o mananca :)

  3. mag
    Si eu tot la integrale sunt, dar partiale :) Jeanne Moreau, Delon, Bronson.
    Ascensorul inca nu l-am revazut, dar au fost „Jules et Jim”, „Monsieur Klein”, „La piscine”, „En plein soleil”, etc.