În sat sunt 500 de metri distanţă între Manuel Segovia şi Isidro Velazquez şi o pricină veche, necunoscută celorlalţi, care îi face să nu-şi vorbească. Uneori, unul dintre ei, şi nu se ştie prea bine care, mai simte ghesul de a-şi părăsi gemând hamacul pentru a deschide o poartă şi a bate la o alta, întrebându-l pe singurul om care-i mai poate răspunde ce crede el despre meciul Cruz Azul – Pachuca de săptămâna trecută. N-o face însă şi taina rămâne acolo, ferecată în spatele celor două porţi. Să fi fost o femeie?, un topor împrumutat şi nicicând înapoiat?, o crimă a vreunui strămoş care n-a fost spălată cum se cuvine? o trădare? N-o vom şti niciodată. Aşa cum o limbă uneşte, ea poată să şi despartă.
Manuel şi Isidro sunt singurii care mai vorbesc ayapaneco, numită şi „vocea adevărată”. Timp de secole, cuvintele ei s-au luptat pe unde s-au prins cu cele spaniole, prin autobuze, berării şi săli de clasă, şi-au disputat populaţii şi generaţii, au atacat şi s-au retras după toate regulile de tactică şi de gramatică. Ayapaneco a trecut prin revoluţii, foamete, războaie şi inundaţii, iar acum, cu ultimele puteri, se opune cu îndârjire încercărilor lingviştilor de a o salva prin dicţionare şi cursuri sponsorizate de guvern.
E o limbă bătrână şi orgolioasă, care nu poate supravieţui fărâmiţată în graiuri şi dialecte, aşa cum religiile nu admit erezii. Nu poate, asemenea virusurilor, să sufere mutaţii, cu toate că modificarea tulpinei i-ar fi permis contraatacuri fulgerătoare. Deşi compusă din cuvinte, se va stinge pe muteşte, căci o limbă nu moare altfel decât un om. Mai întâi, simte un junghi în zona adverbelor, care se întinde încet către conjuncţii, apoi vine o vreme în care neologismele nu mai pot fi asimilate şi, într-un târziu, verbele paralizează. Un timp, mai rămân câteva substantive, ca ghirlandele de flori uscate pe cruci, apoi cad şi acestea.
Limba ter sami se ascunde încă în doi bătrâni din peninsula Kola, mabire mai are trei suflete de legănat din miile de odinioară şi numai câte patru oameni mai vorbesc pe lume kayardild, tehuelche şi lengilu. Sau poate că nu noi vorbim limba, ci, fără să ne dăm seama, ea ne vorbeşte pe noi. După ce Manuel şi Isidro vor continua să-şi tacă unul altuia cu încăpăţânare în cimitir, ayapaneco o va apuca spre colina din spatele satului, ca un animal domestic ce nu poate muri printre alţi muritori, şi va dispărea într-un muşuroi de furnici, aşteptând cuminte câteva milioane de ani ca o altă specie să se îmbibe de tainele ei.
Sunt convins c-o s-o găsesc în librării, şi nu mă refer la limba muribundă. Salut!
fain scrii adriane! jos cu palaria!
Din pacate, orgoliile, spiritul razbunarii, neimplinirile pot fi mai puternice decat logica. Cele dintai tin pe fiinta materiala a omului, cea din urma íne de spirit. Poate ca ura ee atat d puternica intre ei,incat logica nu mai are loc.Si,poate, asa cum s-a mai zis in istorie,dar pe alte meleaguri, ambii isi spun,in vechea lor limba pe cale de disparitie: Ei și?Dupa mine,potopul!
Pacat!
Erată: de fiinta,ține,e, de. Am tastatura noua si … Scuze!
Superb!
Superba scriitura. Dar superba.
Sa le dea D-zeu sanatate celor doi pt ca au stat la baza unui astfel de articol.
Rigida limba. Orgoliosi oameni. Dar eu ii inteleg. Nu-i condamn. Ii inteleg perfect. E simplu. Cel mai orgolios neaga existenta celuilalt. Nu se urasc. Deloc. Unul contesta existenta celuilalt. Complex mai e omul/ .
Poetul, ca de obicei, greşeşte. Te face să te întrebi unde se duc limbile atunci când mor – dar ele nu mor. căci se perpetuează prin diviziune, precum organismele monocelulare. Marea mea nedumerire este; cum de au supravieţuit doar bărbaţii băutori de bere ai acestei culturi? Să fie cultura hameiului?
Alta poveste interesanta:
http://www.lifeslittlemysteries.com/early-christian-lead-codices-proven-fakes-1566/
http://entertainment.timesonline.co.uk/tol/arts_and_entertainment/the_tls/article7173961.ece
Si asta:
http://www.hotnews.ro/stiri-film-8507742-cineastul-andrei-koncealovski-bucuresti-fiu-sincer-nu-stiu-acela-suflet-rusesc-shakespeare-era-schimb-foarte-rus.htm
Eu am avut odata o prietena buna cu care ma certam des. Si cand ne certam nu mai vorbeam una cu alta. Ne intalneam la parintii ei dar nu scoteam o vorba una catre cealalta. A fost odata cu mine in Romania si acolo ne certasem. Ea ma folosea pe post de translator personal. Eu ii spusesem sa se descurce pt ca vorbea engleza. Ma innebunea cu intrebarile. Ne intelegeam foarte bine cand nu ne certam. Ieseam impreuna, faceam sport impreuna, petreceam weekendul impreuna. Ne vedeam uneori si de 4 ori pe saptamana. Stateam ore in sir de vorba despre orice. Si ne certam. Si iar nu mai vorbea cu mine si nici eu cu ea. Cu sotul meu nu se certa niciodata. Acum 10 ani era suparata pe mine pt ca nu o cautasem in noua locuinta. Sotul meu o cautase dar eu nu am avut timp. Venise la mine pt ca o sunasem ca e fratele meu aici si ei se cunosteau. Mi-a spus atunci din ce cauza era suparata. Eu nu mai aveam la fel de mult timp ca inainte pt ea. Avea dreptate. Insa eu i-am spus ca daca nu-i convine sa nu ma mai caute. Si nu m-a mai cautat. Si nici eu pe ea. Ne intalnisem odata fata in fata intr-un magazin. Ne-am uitat una la alta si nu ne-am spus nimic. Intreb uneori un prieten care lucreaza cu ea cum ii merge. Mama ei si sotul meu spnea mereu ca avem amandoua capete tari. Asa o fi. Insa cred ca o voi cauta eu. Am imbatranit si nu ne-am vorbit 10 ani. Poate ca nu mai suntem la fel de incapatanate amandoua. Sau cine stie poate acum ne batem. :)
De aceea imi este atat de usor sa-i inteleg pe cei doi.
RIP
Bine zisa treaba cu nenea Bill.
AG;
Ca tot a venit vorba despre Sami
http://www.youtube.com/watch?v=aYevBLUtuLc
azi se joaca Romania -Olanda la tenis de masa , e un meci foarte important – returul semifinalei Ligii Europene si nimeni nu sufla o vorba , e incredibil ce se petrece cu presa in tara asta.
eu unul nu mai suport
Şi dacă ar vorbi între ei, ce, ar putea face copii care să le ducă „dulşili grai ayapanecocesc” mai departe? :)
frumos articol