Fotbalul românesc este acum în perioada revenirilor miraculoase din ultimele 45 de minute. Deja au fost vreo patru meciuri după care presa a înlocuit clasicul „Mai buni după pauză” cu misterul „Ce li s-a spus la pauză?”. Întrebarea e totuşi incompletă, căci lipseşte „Ce naiba li s-a spus înaintea meciului, de au jucat atât de prost în prima repriză?”.
Peste vreo două-trei etape, când discursurile motivaţionale nu vor mai funcţiona, va veni la putere celebra declaraţie: „E nevoie de un şoc la echipă”. De atâţia ani, ştim soluţia: schimbarea antrenorului. Dar cine va veni? Unul plecat acum doi ani de la echipă, care va rosti aceleaşi cuvinte mari ca atunci – „proiect”, „reîntinerire”, „o nouă atitudine”.
Există o instituţie importantă care a dispărut din atenţia publică şi care era totuşi una din sursele înnoirii în fotbal. Antrenorul secund. Puteţi spune numele a trei astfel de tehnicieni din Liga 1? În România nu poate exista un Tito Vilanova, care să fi parcurs încet etapele meseriei, din Liga a patra până la vârf, astfel încât, când i se oferă şansa, să fie tobă de experienţă. În condiţiile în care şocul dorit e doar mediatic, el nu-l poate asigura.
E drept, secunzii mai există prin organigrame, iar telespectatorii atenţi îi pot în continuare zări la bucuriile de grup, îmbrăţişându-se cu masorii. Sau în imaginile de prin turneele de pregătire, aşezând jaloane pe fundal. Mai apar la conferinţele de presă, când Mister lipseşte, supărat fiind pe un post TV ce nu i-a sesizat măreţia. În rest însă, din punctul de vedere al imaginii, secundul a fost înlocuit de către directorul sportiv. Acesta e un ins policalificat, în egală măsură vector de imagine şi luptător suprem pentru binele echipei. Deseori, ocupă şi mica scenă dreptunghiulară din faţa băncii de rezerve, gesticulând ca pişcat de scorpion. Agitaţia aceasta permanentă e chiar semnul implicării totale şi al valorii. Exişti doar dacă eşti mereu văzut, iar dacă vorbeşti mult înseamnă că ştii tot, de aceea el se bate oriunde pentru echipă, în trafic, coborând de la tribuna oficială la peluză spre a-şi impune pumnul de vedere, pe Facebook ori în emisiuni TV.
Există o formă de coabitare între directorul sportiv şi antrenor, un fel de „lasă-mă să te las”. Antrenorul ştie că, în prezentul sistem, viaţa lui e scurtă, deci trebuie să se chivernisească rapid. Când are loc „şocul la echipă”, el vine cu trei jucători, pe alţi patru îi aduce directorul sportiv, toţi lucrând cu sfântul sprijin al agenţilor, iar toată lumea îşi ia comisionul. Cui i-ar folosi „proiectele pe termen lung”, „reîntineririle”, „noua atitudine”? Nu e mai bine să se rotească totul pe loc, precum căluşeii de la bâlci?
Din ce am citit prin presa si am vazut in declaratiile date la TV, atat Ando (la Basel) cat si Sabau (in Giulesti) au anuntat doar schimbarile. Cel putin in Giulesti mai multi jucatori au spus ca pe timpul pauzei a fost liniste totala. Ma gandesc ca daca Motzu’ le zicea si doua-trei vorbe intorceau rezultatul de bateau cu 5 sau 6 la 2 ;)
Despre Sumudica, numai de bine. Singurul lucru care il preocupa este ca nu o are mica :))
se cam plagiaza mai des cu coabilitarea :D
3 nume???prea multe,dar va zic 2…Birindelli la Dinamo si Termure la steaua
Hai ca azi s a dat totul peste cap! :) Basel a adoptat un pic din strategia lui Cluj din tur (prima repriza). S or fi gandit ei, ca asta o fi cheia succesului.
Cum, nu va amintiti: Dumitru Nicolae-Nicusor si Cornel Dinu, Emeric Ienei si Anghel Iordanescu, Ioan Tzako si Madocea Kiss (pe vremuri ascultam ”Fotbal minut cu minut” ,dar nici antrenorii nu se schimbau asa des.) :)
Apropo, din primele doua exemple ce mi le-am amintit se pare ca si la noi unii ”secunzii” au ajuns celebrii, nefiindu-le ”jena” sa inceapa antrenoratul macar din pozitia de ”secunzi” , nu direct principal la Liga 1 sau … nationala…
Balci sa fie , ca calusei …. e destui.
se vede ca nu urmariti superbetonteflonnailon de liga 1, secunzii sunt pe banca, iar principalii in loja, si ii stiti…ori e posesor de oi, fabricant de papusoi….
Ahahhaha, am ras de-am murit :))))) gg ( good-game)
Da asa da. Buna scriitura.MM s-o fii suparat?
„Disparitia” secunzilor are si ea,partea ei de firesc..au aparut astia noi…cuvinte mari,pretentioase:director sportiv,manager,ba chiar manager general..ce haios ar suna”manager secund”..in realitate secunzii exista,iar daca numele lor nu apar,acesta este si „meritul”celor din media…
Cat despre cliseele de la inceput,ele suna aproape firesc in gurile semidoctilor ce populeaza fotbalul,dar zgarie sonorul,cand ies din gurile …”altora”
Sa fii-mereu-iubit si inspirat…
Bun, ca de obiecei!
Cred ca ai uitat de Marian Rada de la Rapid. Un om care slujeste echipa ca secund/antrenor principal (rar) de 20 de ani.