Filmul este cumva rezumat de prima secvență, lungă, fluidă, admirabil realizată, în care dealerul de droguri Juan și băiețelul Chiron își intersectează pentru prima oară cărările.
Cele trei capitole ale peliculei poartă numele diferite ale aceluiași personaj – “Little”, “Chiron”, “Black” –și reprezintă cele trei stadii ale vieții sale, cu o trăsătură comună: însingurarea. Cei trei actori principali joacă bine, mai ales Ashton Sanders (interpretul personajului la adolescență). Interpretarea lui Trevante Rhodes (interpretul personajului la maturitate) pare un pic imitația unei partituri excepționale, cea a lui Wood Harris (“Avon Barksdale”) din serialul “The Wire”.
Admirabilă e însă continuitatea în joc a celor trei interpreți (niciunul nu a fost nominalizat). Figura imobilă cu ochii triști este ecranul pe care este proiectat ceea ce trece prin filtrele disimulării. Citim însingurarea, lipsa speranței, durerea. Chiron este inadaptat pe atâtea planuri, încât alunecarea lui e fără oprire. N-are nicio șansă și nici de ce se ține: mama lui e dependentă de droguri, pe care le cumpără de la singurul om căruia îi pasă de el. Juan e binefăcătorul lui, dar și cel care îi distruge viața.
Deși dispare după prima parte, Juan continuă să arunce o umbră paternă asupra copilului. De fapt, în “Moonlight” este mai degrabă un joc al umbrelor pe pânză, după cum sugerează și titlul original al piesei după care a fost făcut filmul: “In Moonlight Black Boys Look Blue”. Ce ghicim e mai pregnant decât ceea ce vedem.
“La un moment dat, va trebui să te decizi cine vrei să fii. Nu poți să lași pe nimeni să hotărască în locul tău”. Cuvintele lui Juan sunt cheia filmului. După ce trăiește un episod erotic cu prietenul său din copilărie, Kevin, Chiron este trădat și bătut de acesta. Atunci alege.
Peste ani, ajuns, la rândul lui, șeful unei rețele de distribuție a drogurilor, “Chiron” – autodenumit acum “Black” – este un dur. Îl regăsim purtând toate podoabele genului – o coroană din metal prețios pe bordul mașinii, o brățară strălucitoare la încheietură, chiar și o dantură falsă bling-bling. Vorbirea și gesturile îi sunt moi, amenințătoare. Sub armura asta e însă fostul băiețel.
Există o secvență foarte bine jucată, în care un puști îi aduce lui “Black” banii pe droguri, iar acesta îi joacă o festă, spunându-i că nu sunt toți. Băiatul, evident, începe să se teamă. În transformarea lui “Black” de la amenințare la un soi de blândețe deprimată îi vezi pe “Chiron”, pe “Little” și mai ales pe Juan, cu care a ajuns să semene, iar aceasta ne spune mai mult despre el decât ce urmează.
Căci ce urmează e diluat și părăsit de subtilitatea cu care Barry Jenkins a “țesut” până aici. Sărăcit prin reducerea la doar două personaje, filmul își părăsește matca pe care și-o găsise, devine teatral și se stinge în prea multe priviri lungi.
“Moonlight” a fost nominalizat pentru opt Premii Oscar. Cele mai importante sunt pentru “cel mai bun film” și pentru cele două roluri secundare. Mahershala Ali (Remy Danton din “House of Cards”) în rolul lui Juan și Naomie Harris (Miss Moneypenny în ultimele filme din seria Bond) în rolul mamei dependente de droguri sunt extraordinari.
Daca nu pleaca premiul tot la La la land ,cred ca Moonlight are cele mai mari sanse.