Alte trei comedii negre bune și puțin cunoscute

Cum prima parte a acestui text a fost apreciată, vă mai fac câteva recomandări despre câteva filme la care se râde cu dinții strânși.

Chopper (2000). Primul film al regizorului Andrew Dominik, cel care avea să facă The Assassination of Jesse James by the Coward Robert Ford (2007) și documentarul despre Nick Cave One More Time with Feeling (2016). Este o capodoperă a “negrelii”; e greu să găsești un film mai cinic și totuși atât de comic, în felul lui. Este ecranizarea autobiografiei lui Mark „Chopper” Read, scrisă în închisoare, carte care a devenit un bestseller. Eric Bana face un rol extraordinar de psihopat, cu o intensitate rece, pentru care s-a îngrășat în mod special, mâncând junk food timp de o lună. El a fost ales chiar de către Read, cu care a petrecut două zile, pentru a „intra” în pielea personajului.

Imaginea – la fiecare scenă, este „virată” în tonurile altei culori, fie albastru, fie portocaliu, fie verde – este superbă.

Eating Raoul (1982). Una dintre primele pelicule ale genului, unde sunt tratate o sumedenie de teme tabu pentru clasa de mijloc: canibalismul, sexul în grup, crimele în serie, apetența pentru nazism. Filmul este unul de serie B, cu sunet prost, filmat stângaci, cu multe greșeli, dar de-aici vine și farmecul lui nebun. În plus, un scenariu simpatic: un soț omoară, din greșeală un bărbat venit în apartamentul lui de la o petrecere de swingeri care are loc în vecini. Împreună cu soția sa deschide un business, dând anunțuri la ziar pentru atragerea perverșilor, pe care îi omoară ca-n comediile mute (cu tigaia în cap) și-i jefuiesc. Ulterior, afacerea se extinde, găsindu-se o utilitate și pentru cadavre.

Mary Woronov în Eating Raoul

Paul Bartel a fost co-scenarist, regizor, interpret al rolului principal masculin și autor al versurilor din piesele cântate. Filmul – unul dintre favoritele lui Scorsese, de pildă – a fost turnat în 22 de zile, dar pe întinderea a aproape doi ani, de câte ori Bartel putea să strângă toate cele necesare.

After Hours (1985). Una dintre capodoperele neglijate ale lui Scorsese, al cărui scenariu a fost descris de acesta drept „un puzzle chinezesc”. Un omagiu adus lui Hitchcock, cu dialoguri luate din Kafka și narațiunea dintr-o emisiune radiofonică. O simfonie a ghinionului, cu ingenioase amânări ale deznodământului. Cel mai banal bărbat posibil cunoaște o femeie frumoasă într-o cafenea și, în aceeași seară, merge la locuința ei sub un pretext oarecare. De aici e prins într-un vârtej kafkian în care se înlănțuie bancnote luate de vânt, chei scăpate printre degete, crime și statui din ghips. Pentru a obține look-ul epuizat, disperat și dezorientat, actorul din rolul principal, Griffin Dunne, a dormit foarte puțin și s-a abținut de la sex pe toată durata filmărilor.

Griffin Dunne în After Hours