Am scris că aștept cu interes acest film și asta i se datora mai ales acestei talentate Saoirse Ronan. Iar ea joacă, într-adevăr, minunat. În ce joacă e cu totul altă discuție.
O fată care insistă să i se spună „Buburuza” se îndrăgostește de un băiat ce se dovedește a fi cam gay. Fata nu prea se înțelege cu mama ei, se ceartă și cu cea mai bună prietenă, ajunge nițeluș rebelă în liceul catolic în care învață. Apoi cunoaște un alt băiat, care nu mai e chiar atât de gay. După care se îmbată și începe să o înțeleagă pe mama ei. Sfârșit.
Am încercat să mă rostogolesc pe latura mea feminină după ce l-am văzut prima oară; l-am văzut și a doua oară. Senzația este că scenarista și regizoarea Greta Gerwig încearcă totuși să ne transmită ceva, dar că nici ea n-a știut exact ce, așa că a pus un picuț din toate, ca-n mâncărurile acelea cu zeci de culori și ingrediente și fără niciun gust.
Lady Bird e dintre acele pelicule ce dau senzația că sunt despre ceva important și că încep mai greu tocmai pentru că subiectul e prețios și trebuie tratat cu delicatețe. Până la sfârșit, totuși, filmul ezită să existe. Dacă s-ar fi terminat după prima scenă – cu mama și fiica în mașină sfârșind de ascultat „Fructele mâniei”, reacționând diferit și certându-se – ar fi fost un scurt-metraj bun. Așa, este exact ca-n bancul cehovian cu lingurițele de argint (dacă nu-l știți, vi-l spun): la sfârșit, rămâne doar senzația. Pelicula se prelinge ca o dâră de dulceață pe bufet și se întărește, atrăgând muștele.
Atinge atâtea subiecte importante și delicate – prietenie, familie, primul sărut, virginitate, relația mamă-fiică, … etc. -, pentru ca la sfârșit să-ți dai seama că, de fapt, asta e ideea: doar le atinge, cu aerul că a pătruns în profunzime. E ca un cuptor care nu produce căldură, doar răsucește aer la temperatura camerei.
E ceea ce unii numesc o „hipstereală”: ceva colorat, scump și inutil, ce poate fi făcut cu ușurință cadou, iar persoana care primește darul va căsca ochii de încântare, dar care nu folosește de fapt la nimic; va rămâne un excelent suport pentru praf.
Îmi amintește de basmul cu hainele cele noi ale împăratului: firul de borangic e atât de subțire pentru că de fapt nu există, ceea ce nu-i împiedică pe oameni să aprecieze finețea straielor sale.
Salut! Deci merita vazut sau nu?
@Remus:
Asta tu decizi. Merita vazut ca sa-ti dai seama daca am sau nu dreptate cand spun ca nu merita vazut :)
și bancu?
Îl știu de la Exarhu, la el ține vreo zece minute de graseiat. Pun versiunea mai scurtă.
Filip Alexandrovici e invitat să-i facă o vizită Natașei Axintovna. Vizita decurge agreabil, discuția purtată e interesantă și politicoasă, fără să lâncezească o clipă, iar ceaiul e servit impecabil.
A doua zi de dimineață, Filip Alexandrovici primește un telefon de la Natașa Axintovna.
– Bună dimineață, Filip Alexandrovici, spune contesa.
– Bună dimineața, Natașa Axintovna.
– Iertare că vă deranjez așa de devreme, Filip Alexandrovici.
– Nu e niciun deranj, Natașa Axintovna. Voiam și eu să vă sun să vă mulțumesc pentru invitația de aseară.
– În legătură cu vizita de aseară vă sun și eu, Filip Alexandrovici.
– A fost o seară foarte reușită, Natașa Axintovna. Discuția a fost interesantă, ceaiul impecabil…
– Exact despre ceai voiam și eu să vă vorbesc, Filip Alexandrovici. Știți, aseară, după ce-ați plecat, am numărat lingurițele de argint …
– Și?
– Și am observat că lipsea una.
– Vai, Natașa Axintovna, dar cum puteți crede că am făcut așa ceva?! Cum puteți doar să vă gândiți că am fost capabil de așa ceva?!
– Exact așa am zis și eu, Filip Alexandrovici, de aceea am pus-o pe slujnică să numere încă o dată lingurițele. Și, ce să vezi?, proasta numărase greșit. Erau toate.
– Și atunci de ce m-ați sunat?
– Păi, știți, Filip Alexandrovici, a rămas așa, un sentiment…
…*a ramas asa, un sentiment…*;)
nu stiu,sa o aleg pe ea ???!!?or pe Frances….
Grea decizie ,imi plac amandoua .