in Filme, Recomandări

Trei filme excepționale despre relațiile dintre părinți și copii

Gene Hackman și Melvyn Douglas în "I Never Sang for My Father"

Gene Hackman și Melvyn Douglas în “I Never Sang for My Father”

1. Hud (1963). Este poate cel mai bun rol al lui Paul Newman și unul mai degrabă negativ (actorul avea să fie uluit că adolescenții l-au luat, la vremea respectivă, pe Hud, cowboy-ul rebel și cinic, drept model de viață.)

Newman n-a primit atunci Premiul Oscar (s-a întâmplat de-abia în 1987, pentru The Color of Money, după opt nominalizări, și la un an după ce primise un „Oscar” onorific). S-a întâmplat poate pentru că și alți doi actori din „Hud” au fost magnifici. De fapt, pe acești mari actori, uitați astăzi, aș vrea să vi-i reamintesc: Patricia Neal și Melvyn Douglas.

Patricia Neal și Paul Newman în “Hud”

„Hud” este povestea unei familii de văcari texani. Tatăl este un cowboy de modă veche, principial și muncitor, care-și învinovățește tacit fiul rămas în viață, Hud (Newman), pentru moartea celuilalt fiu într-un accident auto și nu-și dorește ca nepotul său să rămână sub influența „oii negre”. Casa e ținută de o femeie (Patricia Neal) pe care Hud face toate eforturile să o seducă.

Această doamnă, Patricia Neal, era într-o perioadă neagră din viața ei. Se îngrijea de unul dintre copiii ei, al cărui cărucior fusese lovit de un taximetru, iar bebelușul suferise leziuni cerebrale. Un al doilea copil tocmai îi murise de encefalită. Avea mari probleme de cuplu cu soțul ei, scriitorul Roald Dahl. Peste doi ani, ea avea să facă trei accidente cerebrale, în timp ce era din nou însărcinată, în urma cărora a stat în comă timp de trei săptămâni. Totuși, jocul ei este și a rămas excepțional, luminos, perfect.

O a treia interpretare este cea a lui Melvyn Douglas, în rolul tatălui lui Hud. Un bătrân aspru și tăcut, care înfruntă viața cu stoicism, extras parcă direct din mijlocul vechilor cowboy texani.

A contat mult faptul că actorii, înaintea începerii filmărilor, au petrecut o lună în mijlocul cowboy-ilor locali, pentru a le urmări felul de-a fi. Paul Newman chiar a muncit la grajduri până a făcut bătături.

Un episod revelator despre felul lui Paul Newman de a intra în pielea personajelor, denumit „method acting” (să simți cu adevărat ceea ce joci,  confundându-te 100% cu personajul, tot timpul). Într-o pauză de la filmări, Patricia Neal i-a vorbit lui Paul Newman despre tragediile din viața ei. Newman a ascultat, apoi a zis „Nasol”, s-a întors și a plecat, cum ar fi făcut personajul jucat, lăsând-o pe colega de platou în lacrimi.

Patricia Neal în “The Subject was Roses”

2. The Subject was Roses (1968). Este rolul de revenire al Patriciei Neal, pentru care a fost din nou nominalizată la Premiile Oscar. După accidentele cerebrale suferite, actrița avea probleme mari de memorie în timpul filmărilor; cu toate acestea, monologul care se întindea pe cinci pagini de scenariu a fost „tras” dintr-o bucată.

Un soldat (Martin Sheen) se întoarce acasă în permisie, în apartamentul în care locuia împreună cu părinții săi (Patricia Neal și Jack Albertson, care a luat Premiul Oscar pentru acest rol). Deși revenirea lui pare un eveniment fericit, curând ies la iveală vechi și noi nemulțumiri.

Totul pleacă de la un buchet de trandafiri pe care fiul îi sugerează tatălui să i-l cumpere mamei. Tensiunile între fiecare doi membri ai familiei, alianțele, nemulțumirile, regretele, toate prezente în viețile fiecărei familii, sunt impecabil redate.

Melvyn Douglas, Gene Hackman și Dorothy Stickney în “I Never Sang for My Father”

3. I Never Sang for my Father (1970). Este, în principal, despre imposibilitatea comunicării între părinți și copii. Gene Hackman interpretează un profesor văduv care vrea să-și refacă viața după moartea soției și să se mute în California împreună cu prietena sa. Mama, care îl susține în acest demers, moare. Tatăl (Melvyn Douglas) este un bătrân tiranic și antisemit care își șantajează emoțional fiul pentru a-l ține alături, după ce, cu ani în urmă, își îndepărtase fiica pentru că aceasta se măritase cu un evreu.

Relația dintre tată și fiu, care se iubesc totuși mult, modurile în care cei doi încearcă să comunice, povestea fiecăruia, dezamăgirile fiecăruia, blocajul dintre ei sunt redate într-un mod simplu și emoționant.

Aș fi recomandat și „Lungul drum al zilei către noapte”, (1962, cu Katharine Hepburn, Jason Robards, Dean Stockwell), dar e prea cunoscut, prea teatral și prea complicat. În schimb, „I Never Sang …” e delicat și extras direct din viața fiecărui om. E unul dintre rarele filme care au un rating de 100% pe Rotten Tomatoes.

Criticul Roger Ebert scrie: „punctele principale ale intrigii nu-ți dau multe informații despre forța acestui film”. El descrie pelicula drept „unforgettably human”.

Write a Comment

Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

  1. Distribuții prea „tari” pentru a ieși filme „slabe”, mai ales în anii în care au fost făcute. Sper să le văd, cândva.

  2. Hud e unul din filmele favorite.
    Pentru fanii Paul Newman si cei ai hocheiului recomand “Slap Shot” (1977), comedie despre o echipa de hochei, cel mai bun film despre acest sport.