Cînd portarul Hirschfeld a sosit prima oară la Cluj, s-a arătat nedumerit văzînd pe stradă o căruţă. „Se turnează un film”, i-a explicat impresarul. Deşi dat în glumă, răspunsul este foarte aproape de adevăr. La noi parcă mereu se turnează un film.
Gîndiţi-vă, de exemplu, la toate succesiunile de cadre din thriller-ul „Aşteptîndu-l pe Loţi”. Bölöni e undeva, nu ştim exact unde, dar e mai prezent decît dacă ar fi aici, creînd cu talent un orizont de aşteptare pentru apariţia sa. Nu poate fi sunat oricînd, întrucît – aşa a explicat George Copos – suferă precum Anelka. Totuşi – luaţi-o ca pe o părere personală -, cred că francezul ar fi răspuns şi dacă îl sunai în timp ce-şi lua elan la penalty-ul din finala Ligii Campionilor.
Contractul lui Loţi este bun şi, tot ezitînd să treacă numele antrenorului, George Copos a adormit strîngînd foaia de hîrtie între degete, cu capul pe birou. Toată seara trecută o petrecuse defrişînd corolele unor flori alese cu grijă, astfel încît petalele lor să fie în număr par, punîndu-şi aceleaşi veşnice întrebări existenţiale: „Să-l sun? Să nu-l sun?”.
Nu ştim ce oră e în Emiratele Arabe, dacă telefonista aceea cu voce metalică de bolboroseşte mereu aceleaşi cuvinte de neînţeles s-a trezit şi e la serviciu, dar în România s-a făcut dimineaţă. Pe coridor se aude un foşnet, iar Copos tresare. … Să fie Loţi? A venit?! … Uşa se deschide încet, scîrţîind, şi finanţatorul se îngălbeneşte ca frişca de pe o prăjitură uitată timp de o lună în vitrină. Privirea cenuşie a unui Beretta îl fixează rece din prag, iar el îşi ridică mîinile sus, a lehamite. ” Ciao, Mario, tu erai?” spune, apoi ochii îi coboară pe contractul de unde ultimul zero îi face cu ochiul, implorînd parcă să fie şters. Cedează acestei dulci tentaţii, apoi din prea mult elan al încheieturii taie şi paragraful prin care se angaja să-i asigure antrenorului bonuri de masă gratuite.
Pentru că nu am epuizat încă numărul de rînduri necesar care i-ar permite acestui articol să se cuibărească perfect în pagina de opinii a Gazetei, salut apariţia în respectivul cotidian a unui cuvînt revoluţionar, care defineşte perfect starea în care trebuie să ne prezentăm la Euro. „Selecţionerul a stabilit o strategie mai flexibilă pentru cantonamentul de la Mogoşoaia. Acest lucru înseamnă un program de pregătire mai degrabă de dezobosire, precum şi un regim alimentar liber”, scrie Gazeta. Presupun că emoticonul mirat care desparte cele două propoziţii are respectiva reacţie din cauza cuvîntului „dezobosire”, la fel de prezent în limba română pe cît era Bölöni în fotbalul din acelaşi spaţiu carpatin, cel puţin astăzi, la ora 16:35, cînd am verificat ultima oară atît dicţionarul, cît şi gsp.ro.
Totuşi, inexistenţa nu-i poate răpi cuvîntului incredibila forţă de sugestie. Exact aşa trebuie să se prezinte ai noştri la Euro: nu relaxaţi, nu stresaţi, nici exagerat de hotărîţi, dar nici prea detaşaţi, ci pur şi simplu „dezobosiţi”, avînd în primul rînd grijă să nu se ciocnească de cameramanii de pe margine.
Ultima oră. Se pare că una dintre flori nu a fost atent verificată şi că Loţi, totuşi, va veni.
AG
Este pentru prima data cand citesc un articol de-al tau si, ajungand la final, sa-mi dau seama ca atentia mea n-a fost focusata pe esenta lui. Gandul mi-a zburat intr-una la articolul Marei si la nepasarea sau mai bine zis nerusinarea unora din presa sportiva.
Buna seara!
eu inca tot nu vad rostul emoticoanelor in ziar….daca voi imi spuneti ca o sa gasiti asa ceva in gazetta sau in marca sau As…
Ce crezi ca va fi anii urmatori in fotbalul din Romania? Avand in vedere ca anul acesta vom face praf coeficientii UEFA cu echipele de club. :D
Adi, maica, nu cauti tu si cuvantul ala „turneaza” in dictionar, ca eu nu mai vad la varsta mea? Da’ mi-l amintesc de pe gsp ! (Vederea-i problema momentan, mintea poate mai încolo)
jobulescu
Trebuie sa cumperi o editie mai noua de 1832. Asa e forma corecta „turneaza”.
Parerea mea :) este ca Piturca procedeaza bine incercand sa creeze o atmosfera de relaxare in aceasta perioada premergatoare Euro 2008 ! Pentru noi acest turneu ar trebui sa fie unul in care sa mergem cu gandul ca nu avem nimic de pierdut si totul de castigat ! Selectionierul trebuie sa le arate ca nationala nu inseamna numai militarie si ca odata indeplinite obiectivele jucatorii pot culege laurii muncii lor !
Personal recunosc ca sunt un fan al lui Piti si mai ales dupa aceasta calificare care daca nu se realiza acum foarte probabil nu se mai realiza nici peste 20 de ani !
Anyway … bun articol ca de obicei !
Cety
Total de acord. Piturca procedeaza foarte bine crescand ritmul si intensitatea pe parcurs
gina
Stai asa. Nu vad unde e nerusinarea celor din presa sportiva. Poate ca oamenii nu au stiut despre subiect.
mike
Nici eu :lol:
banuiam eu :lol:
Daca-l foloseam eu macar aveam o scuza…..sunt ardeleanca…..desi nici in dialect nu se foloseste acest cuvant…..dar cred ca face parte dintr-o limba mai speciala si anume romana de balta…..dezobosit – suna misto. Articolul m-a dezobosit total…..sunt gata pt weekend. Fain.
articol de amator…
n-am citit decit o fraza, si a fost de-ajuns…
tu altceva mai productiv nu stii sa faci ma freelancere? ziaristu lu peste…
Alex
Ce fraza ai citit? De curiozitate.
si rade ciocu ala de prost gust…arati a pampalau…cu pubisu pe fatza…
am o intrebare pt tine ag daca vrei bineinteles sa raspunzi….pe cine vezi la euro al doilea atacant alaturi de mutu?
„Cînd portarul Hirschfeld a sosit prima oară la Cluj, s-a arătat nedumerit văzînd pe stradă o căruţă. „
ideea e ca deja suntem cam pe ultimii 200 de metri si ar cam trebui sa fie parerea mea (hac) mai intens oleaca ritmul. asta unu la mana. doi la mana daca ne uitam putin la celelalte echipe de la euro cam toate au minim 2 daca nu 3 amicale. noi unu si ala cu muntenegru si in plus tinut la mogosoaia de parca ar urma vre-un joc scoala de genul alora in care se opreste jocul sa se repete nush ce schema ofensiva…Singurul meu gand vis-a-vis de lipsa jocurilor ma duce la o anumita frica a lui pitzi de a nu avea parte de accidentari. pentru ca altfel nu-mi explic…
malaka, o a gasesti destui d-aia pe cocalari.com.
Alex
http://www.gsp.ro/stire/scandalul-ucide-spiritul-sportului-70154.html
Stirea e preluata, scrie acolo, de pe sport.ro
buna seara.
ceva lume pe blog?
steffy
Eu cred ca Piturca stie de 1.341 de ori mai bine, dar, daca meciul cu Franta s-ar juca maine, ar fi Daniel Niculae.
PCH
Servus. Da.
AG
Nu ma gandeam doar la cazul de fata, ci la ceea ce se intampla azi in presa de specialitate. Dam importanta unora pentru care nu merita sa consumi cerneala in loc sa ne axam pe adevaratii profesionisti. Sunt convinsa ca sunt destui.
mike
Nu stiu. Stagiul din Turcia a fost o idee buna, cu plaja, sotii, volei. Acum sunt la Mogosoaia, intensitatea antrenamentelor creste. A fost un sezon greu si obositor. Si pentru celelalte echipe a fost, dar nici alea nu cred ca baga din prima antrenamente grele.
gina
A, din punctul asta de vedere, sunt clar de acord.
La fotbal & alte sporturi nu ma pricep, dar, de o viata tot m-am perfectat in exprimarea corecta in limba Romana!
Da, Adrian, corect se zice si se scrie: „turneaza”, cand e vorba de un film !
Exista, in LR, dublete verbale, diferite semantic si care intra in doua sisteme de conjigare; cum ar mai fi:
* a absolvi (o) – a absolvi (esc);* a manifesta(o) – a manifesta (ez);* a datora(ez) – a datori (esc) s.a.
Toti avm de invatat cate ceva, de aici !
Alex
Comentariul tau mi-a placut e de amator……cum poti sa spui ca-i articol de amator daca ai citit doar o fraza ?
AG
Raportez: in Emirate este ora 7:21 (ora Bucuresti +1) :)
Bei, ce m-am ofticat saptamana trecuta. A avut Loti meci la Al Sila, asta e la vreo 50 de km de locul unde sunt si am vazut asta seara la stirile sportive, pe Al Jazeera TV.
Si vorba aia, dupa ce m-am antrenat in materie de negocieri, cu vanzatorii de aur de la Medinah Golden Center, ma bagam sa-i fac si lu Gica Copos o bucurie, ca doar e nascut in aceeasi zi cu mine :D
daca exista dezobosit oare ar putea exista si dezodihnit?
deci vb de CE.perfect. cine crede ca iesim din grupe?
AG
Ma gandeam ca ne duelam :)
Malaka
Presupun ca tu ai freza cu chica, cum aveau fotbalistii bulgari la inceputul anilor 90.
PCH
Eu sunt optimist. Cred ca ne vom bate pentru locul 2 si ca avem sanse.
Incepe Roland Garros duminica si pierd destul de mult din etapa 15 din Giro. :( E una dintre cele mai „tari” etape si la Roland sunt doar primele meciuri. :(
‘dezobosirea’ asta e la fel de stupefianta si mind freezing ca un film care se ‘turneaza’ …torna, frate, torna
AG
Off-topic: daca GSP nu a stiut, exista si varianta asta, de acord, inseamna ca sunt unii care asa cum am mai zis, freaca menta degeaba. Doar stii f bine ca ei nu vad decat fotbal. Sunt convins ca se stie la GSP si ce salariu are femeia de servici de la FRF, insa cand e vorba de a tine legatura si cu celelalte federatii….. te las pe tine sa completezi punctele de suspensie ca esti mai in tema decat mine.
zabriskie
S-au intors romanii, dar verbul, cred, vine din franceza. Asa e, suna ca drakku, dar asta e forma corecta.
ideea cu cantonamentele astea nu e deloc buna…eu cred ca un jucator ar da un randament mai bun daca si-ar vedea in fiecare seara sotia si copii decat izolat….marile cluburi nu mai au astfel de cantonamente….pt ca jucatorii sufer din punct de vedere fizic
psihic vroiam sa zic
Emiru
Treaba lor.
Legat de „turneaza”
http://dexonline.ro/search.php?cuv=turna
Sunt extrem de obosita si n-am reusit sa iau masa, ca n-a venit Alex !
Asa mananca si intelectualii – „pranzul de la ora 19,00” !
Adrian, este pentru prima data cand aud acest nou antonim al lui „obosit”!
De obicei se zice”neobosit”!
S-ar putea sa ai dreptate, creand acest nou termen!
„neobosit”, in structura sa de adancime, nu poate concura cu „dezobosit”!
Nu pot fiinta, ca sens, in acelasi registru semantic, asa cum fiinteaza „‘nereal – ireal ” sau „neexact – inexact „!
Probabil ca „neobosit” ramane cu sensul sau etern de: ” individ sanatos psihic si fizic, in orice context” ,
iar „dezobosit” s-ar explica sub forma unui individ extrem de obosit, care, prin cea mai simpla „terapie”, cum ar fi :
„dansul, muzica, rasul, zambetul, autopsihoterapia s.a.,
individul s-a”remontat”, si-a revenit la forma optima !
S-ar putea sa n-am dreptate!
Si, in plus, acest „turneaza” mai contine si pe a dupa z, dupa ce ca e lung. Suna ca atunci cand te duci cu ziarul si stai mai mult…iachh. De ce s-o fi creat si cuvantul asta? Nu se pot reformula cuvintele spre a mai scapa de vocala ă mai ales din finalul cuvintelor?
In sfarsit gasesc si eu aici oameni care stiu ca forma corecta este „turneaza”! De ieri ma tot chinui sa le explic inteligentilor care posteaza la materialul despre Hirschfeld, ca aceasta este forma corecta. Dar asa suntem noi, mai impulsivi, si din cauza asta ne dam cu capul de pereti cateodata, intai sarim sa comentam si abia apoi consultam un dictionar. Si da, unul mai nou de 1832, asta a fost chiar tare -))
Dle @Malaka, vezi ca mai sunt si greci, refugiati, pe Blog!
asterix vorbesti serios?
adrian, las aici un comment pe care i l-am lasat si domnului Tolontan, dar am o mai mare certitudine ca aici va fi citit :D.poate ii transmiti ce am de zis la o cafea :P.
domnule Tolontan, in speranta ca veti citi acest comentariu (cred ca sunteti printre putinii care citesc, daramite sa mai si raspunda) tin sa imi manifest nemultumirea legata de noul sistem de publicitate de pe site.mi se pare inacceptabil ca un vizitator sa dea click pe un link cu o stire care il intereseaza si sa fie redirectionat catre o pagina de publicitate, cu o optiune mica sus de a fi totusi trimis spre adresa vruta! nu mai zic de bannerele omniprezente pe pagina-a se vedea sprite-care nu pot fi inchise si raman pe pagina indiferent de cum dai scroll.e cel mai vizitat site de sport din romania pentru ca ne-a obisnuit cu niste standarde, dar ce se intampla acum e foarte enervant.nu am dubii ca va fi si mai rau in timpul campionatului european, pentru ca deh, nevoie de bani e mare…in rest, numai de bine
@Nemesis
Nu-mi permit luxul de a fi serios :) In plus totul se desfasoara pe un blog, chiar daca e sustinut de AG. Era doar o constatare, sub forma unor intrebari – pentru interactivitate. Doar atat. Nu sunt lingvist :)
asterix, cuvantu asta e lejer, e ca si cum ai compara un hot care a furat un ou de gaina cu unu care a furat 2 miliarde de dolari.
Stiai ca urmatoarele cuvinte exista si sunt acceptate:
managiment, sendviş, cocteil, bodigard?
@dj:”u mai zic de bannerele omniprezente pe pagina-a se vedea sprite-care nu pot fi inchise si raman pe pagina indiferent de cum dai scroll”. Amice scrie acolo, sus stanga: Inchide banerul. Baga un click si gata.
Mai toate chestiile de genul asta se pot inchide de undeva, trebuie sa fie un X sau un INCHIDE AICI pe undeva, daca nu e si te enerveaza da click pe el, ti se deschide o alta pagina, inchzi acea pagina si gata.
nemesis
cuvantul bodigard este intr-adevar spiritual, recunosc – suna de parca purtatorul ar fi platosa unui gard. Din nefericire nu sunt in stare sa ma acomodez prea usor cu translatarea cuvintelor de origine anglo-saxona (desi nici acestea nu mai sunt pure) in limba romana. Asadar, trebuie sa admit ca folosesc in continuare „abecedarul” limbii romane cat mai mult cu putiinta, desi nu reusesc tot timpul. Ce am vrut sa subliniez este faptul ca auditiv vocala ă iti permite sa iti legi cuvintele unele de celelalte, ceea ce conduce la o uratire (inclusiv neclaritate) a limbii vorbite.
Initial nu voiam sa comentez,pentru ca mi-a placut si atat :) Dar,vazand sau,mai bine zis citind,ce probleme au unii baieti (ca altfel nu pot sa-i numesc) care intra pe blog-ul tau,am zis „hai sa-l sustin pe AG”.Pana sa te sustin eu cu un comentariu acid,am observat ca deja postasei tu unul excelent,legat de freza a la Trifon Ivanov sau Kostadinov :) Pacat ca nu l-au mai citit nici macar ei,plecasera deja pe blog-ul lui George Clooney,ca lor acolo le place sa posteze :)
Apropos de intrebarea lui steffi,stii tu sigur ca va mai exista cineva in atac,in afara lui Mutu? :) Ia sa vedem acum ce mai spune domnul Chivu,ca e celebra declaratia aceea a lui despre generatia ’94,ca „se bagau cu fundul in poarta”, „noi incercam sa iesim la joc,sa construim”.Astept sa vad adevarata tactica in iunie,nu in meciurile alea cu Slovenia si Albania.
@ Octavius
Exista o singura tactica. Aceea de a alerga pe langa adversar in scopul de a prinde mingea aia pentru o temporizare si o bubuiala in caz de pressing. UIte cum mi-am explicat io mie insumi selectionarea lui Banel. Important e ca ne facem scuze deja (daca ar fi jucat Ovidiiu Petre) si ca presa pune un accent extrem de mare si de aiurea pe primul meci. Anunt pe aceasta cale ca meciurile 2 si 3 fac tot 3 puncte la victorie. Fiecare, bineinteles.
sa ne gandim la fotbalistii actuali ai tricolorilor care i-ar putea inlocui pe cei din 94…sa zicem ca Mutu e regele, iar Goian, Belodedici…nu gasesc pe nimeni cu una din calitatile lui Ilie Dumitrescu…
mi-am tirit aici ultimul comentariu de la „Spre esafod”. Se pare ca prezenteismul face ravagii pe blogul AG-ului. N-apuci sa schimbi 2-3 replici ca toti dau fuga la cea mai recenta postare!!!
Prin urmare:
@adypunker
Ce-ai dom’le cu filologii? La urma urmelor si ei sint tot un fel de ingineri. Daca vrei sa dai un cap in gura adevaratilor adversari ai inginerilor, cauta in alta parte. Ia-te de filosofi, de teologi etc.
Se pare ca sintem vecini de cartier. Esti pe partea cu Timpa sau pe ailalta?
@the man
C Ronaldo n-a avut probabil niciun monolog interior. Monologul presupune reflectie, iar in momentele alea extrem de tensionate, numai un spirit superior are “timp” sa reflecteze. Asa ca, in opinia mea transfigurarea e, de fapt o creatie ex nihilo! Evident ca literatura inseamna eufemizare si transfigurare, numai ca, de cele mai multe ori in scriitura sportiva, o transfigurare reusita nu hipertrofiaza fictiunea unor ginduri/trairi ci scoate din carnea metaforei mulajul gestului exterior al sportivului. Pt mine un fotbalist in timpul jocului, un atlet in miezul efortului se preteaza transfigurarii exact in maniera in care se preteaza transfigurarii un fluture in zbor, o gazela in alergare, un gladiator in lupta, adica un obiect insufletit dar inconstient, impenetrabil in senzatii, trairi, rationamente. Si nu vorbesc de o impenetrabilitate imposibila ci de una necesara prin derizoriul acelor “interioritati” in economia spectacolului si emotiei, provocate in proportie coplesitoare de gesturile exterioare. Miscarile fotbalistului, transpiratia si lacrimile si fluturarile ma pot tulbura si nu cine stie ce reconstructie fictiva si fabulatorie a fluxurilor de constiinta ori de gindire.
Asta lasind la o parte, ridicolul ideii ca trairea unui fotbalist in fata punctului cu var poate evoca trairile lui Dostoievski in fata calaului.
In fine, admitind ca s-a dat liber la orice analogie/comparatie/alegorie oricit de funambulesca ar parea la prima vedere, in niciun caz, rolul principal nu trebuie distribuit tocmai unui personaj atit de subtire ca Ronaldo!
@AG
Vezi, ai ajuns deja psyhedelic, pneumatofor si psihopomp! Pe urma chestia aia cu enervatul pina la placere ma face sa constat fie ca esti putin masochist, fie ca ar trebui sa scrii un editorial despre .. coincidentia oppositorium, amfibolie si gel pe Old Traford.
codrus
Pneumatofor si psihopomp? Pana aici! Am avut 9 la instalatii hidraulice!
dj_qveta
JUST! Ai dreptate. Cum spunea un prieten despre reclamele astea ca burduful din troleibuzele vechi: „Bai, nene, parca trec unii prin fata mea purtind o pancarta de 100 de metri lungime”. Culmea e ca nici nu-si ating scopul. Te enervezi atat de tare ca nici nu vezi la ce e reclama aia.
elsi
Belo a fost cel mai bun libero cel putin din Europa la vremea lui, deci, cu tot respectul pentru valoarea lui Goian, nu i-as compara.
ga
Cam avem probleme la mijlocasii dreapta, asa e. Mi-e teama insa ca la inchizatori e baiul si mai mare.
@ AG
Iti amintesti ultima data cand nationala sau o echipa de club a revenit de la un scor nefavorabil intr=un meci?
AG
Dar de pasa sigura in adancime care sa lanseze un atacant, oricare ar fi el, cam cine sa se ocupe? Credeam ca asta ar fi esenta fotbalului – incercarea de a fi „iscusit” in a marca un gol.
O echipa daca joaca inchis si care numai prin noroc sau impotmolirea adversarilor ar realiza o performanta oarecare (inclusiv trecand de faza grupelor), tot nu o sa fie retinuta de atentia presei si a spectatorului comparativ cu echipa care reuseste sa marcheze multe goluri, chiar daca ia tot atatea sau mai multe.
AG
Subtil! :)
Salutare! :)
Octavius
Ma distreaza ca acum ceva vreme te luai de noi si acum faci ca noi! :D
Vezi, nu eram asa de dusi cu bidonu’… :)
in meciul impotriva angliei cred ca a fost ultima revenire…
Well, sunt si io rau…pai de cand n-am mai fost condusi? ;) Avem o echipa unita, puternica si goleadoare. Restul e de dat la cartitze…
ga
you made a joke, man … m-am prins si eu tarziu – cam dupa ce-ai dat raspunsul la intrebarea adresata lui AG. Asa ca upsss nu ma mai bag, ca iese aiurea :)
@ Asterix
Ei nah, baga-te linistit :) …si eu cred ca ala a fost ultimul meci in care am revenit…
„Legat de “turneaza”
http://dexonline.ro/search.php?cuv=turna
Merci, daca Dex zishe’… da’ si suna de-ti vine sa vershi
@Alex_S:
Poti detalia,te rog? Ce faceam? Incerc sa inteleg la ce anume te referi,poate la acea zi in care am spus ca mi-ar placea sa vad aici o confruntare de idei si opinii diferite,in loc de „foarte frumos scris” si doar atat.In nici un caz,niciodata,nu am facut vreun comentariu in genul celor care s-au facut mai sus despre AG (vezi malaka).AG insusi poate sa confirme.By the way :) , am mai citit aici comentarii acide,e in spiritul blog-ului,dar astazi nu a fost acid,a fost lipsa de bun-simt.
Codrus
Felul in care te exprimi atunci cand vorbesti despre oameni ( fie ei elevii tai, fotbalisti, etc) mi se pare foarte ciudat. Poti sa dai un exemplu de ‘spirit superior’ ? (fara a te numi pe tine), te rog.
Octavius
Stai linistit, ca nu ziceam de rau. Tu te luai de noi ca ii laudam articolele lui AG si ca sarim cateodata in apararea lui…
E ceea ce ai facut si tu azi. Ceea ce cred ca e de bun simt, atata timp cat nu o sa ne ridicam cu totii sa aplaudam la semnal ca la Congres…
:)
Ha Ha Ha!
Asta a fost tare..o veni..n-o veni?! Si apoi a ras popeste cand l-a vazut..
Alex_S
:)
Arbitrul Deaconu ar trebui sa ia lectii de aici:
http://youtube.com/watch?v=dm0LOMW_7Ao&feature=related
@Alex_S:
Got it! :) Legat de aplauze,ipotetic ar fi posibil,dar asta ar presupune ca AG sa o aiba alaturi de el pe doamna Elena,nu? :)
Buna seara voastra, si a mea, daca se poate!
Si mie-mi zgarie urechea si ochiul varianta „turneaza” cu aplicare doar la industria cinematografica. Noroc ca e doar pentru asta :D
Iar „dezobosirea” mi se pare o gaselnita geniala!
Octavius
Evident! :D
AG:
Mie articolul mi se pare malitios, imbibat de nationalism si mai ales anti-canadian. Ce ai domnule cu acest popor bland si iubitor de taxe si impozite? Prezumi cu voiosie ca Hirschfeld este a priori incapabil sa comensureze relatia poporului roman cu natura si mai ales cu specia cabalinelor! Adicatelea el trebuie mintit?
Afla ca avem si noi aici carute. Stau aliniate in le Vieux Montreal si plimba turistii. Astfel cred ca putem sa conjecturam ca domnul Hirschfeld are la dispozitie tot arsenalul conceptual si toti termenii referentiali pentru a intelege plenar sentimentul romanesc al fiintei. De ce ii refuzi aceasta intelegere? De ce?
Nu se spune „turneaza” un film, se spune ” turneste” un film. :D
@DD
turneste? hi-hi… nu cumva turmenteste? :D ;)
Un interviu cu Cristi Otopeanu
http://www.romanianvip.com/2008/05/23/interviu-cu-cristi-otopeanu/
assspida:
Daca asta vrei… :D
Nu citesc interviul ala, dar:
„El a ales să rămână în România. Pentru că vrea să facă presă adevărată.”
Buna gluma.
@ Neme…
EXACT acolo am incetat sa mai citesc…
Care e ideea din articolul asta?
N-am inteles nimic.
Buna seara,mi-a placut intodeauna de Piturca,si sper sa ne bucure rezultatul lui ,sa ne ajute cel de sus ca prea nea amarit sportul asta.
@Guzganovici: e despre Hirschfeld.
Nemesis:
Gresesti amarnic! E despre carute :D
Bey, sunteti habarnisti, e despre turnezarea filmului! Degeaba cititi daca nu intelegeti nimic!
Stiu doc, dar incercam sa il iau mai usor pe om, trebuie sa recunosti ca subiectul „carute” este unul destul de heavy.
Nemesis:
Ai dreptate. Hermeneutic vorbind, conceptul de caruta e foarte dificil si misleading.
Alex:
Ai si tu dreptate :D E si despre rolul carutei in dezvoltarea unei teorii unitare a esteticii cinematografice.
sssalut! inca 5 pagini la licenta si vin peste voi !
Si poti s-o iei si asa, o caruta poate sa fie trasa de un armasar si de o iapa, deci tensiune sexuala, sunt sigur ca Freud a zis cateva fraze legate de asta.
Codru:
Spor la scris. Been there, done that… more to come :(
Nemesis:
Speculezi mult prea mult. Osia carutei e un simbol falic evident. Lacan a acoperit deja subiectul in extenso :D
Putem divaga putin.
http://www.artline.ro/admin/_files/newsannounce/Nicolae_Grigorescu_Car-cu-boi.jpg
Nemesis:
Tu poti divaga cat vrei. Eu nu pot sa postez link-uri :(
Sa vedem:
http://www.youtube.com/watch?v=TYJzcUvS_NU
:D
am si yo o intrebare: caruta era plina?
@ anowen
Aglomerata.
@genial american
multam fain :) m-am dezincordat.
:D :D
Io-te cum se-mbogateste limba romana :D…
deoboseala e sora buna cu dezincordarea :D
*dezoboseala ;) :(
@ anowen
Tii cu Newcastle?
@genial american
nu :) gaselnita apartine agathei christie. mie mi-a placut doar ideea.
Prima oara m-am gandit la Arwen.
Salut Adrian. Am cautat „dezobosire” pe dexonline si n-am gasit. Cum n-am gasit nici rostul unot cantonamente 30+ sau al unor presedinti precum gigi sau george. Acum sa fim seriosi. Boloni se duce la Lens iar la Rapid va ramane vesnic tanarul Marian Rada (pe care, sa citez un oficial de sub podul grand / cu trimitere la mon capitaine grant – „jucatorii l-au asimilat”). P.S. Inainte de euro, apar subiecte „bomba”- Boloni la rapid, Radoi pleaca pe ‘nspe milioane, etc. Pariem ca singurul lucru real e caruta pe care a vazut-o Hirschfeld ?
subtila aia cu petale in numar par. mi-a placut. si articolul are acel ceva pe care nu il gasesc decat pe la radu naum sau maestrul cosasu. multumesc!
Buna seara mea!
andr31
Da! Super! Asa e.
Nemesis&Doc
Se vede ca sunteti colegi de promotie. Damn funny!
anowen
Pe bune ca nu mi se pare o problema ca sunt carute intr-un oras. As prefera sa fie carute, nu masini.
genial american
Corect. Buna observatia cu revenirea.
doc
Am eliberat linkul.
jobulescu
Da, suna ca drakku, dar noi suntem trecatori, Academia e eterna :)
Codru
Hai, bre, cat iti iau 5 pagini?
testing:
http://www.youtube.com/watch?v=-9lmJmM3UUk
buna, vreau sa te intreb ceva personal si sa-ti propun ceva pt blog-ul tau, da-mi un mail pe adresa daca vrei sa auzi propunerea, ms.
Must see :
http://youtube.com/watch?v=7vOvXXHRBxo
Se turneaza, se toarna? Ce conteaza? Oricum se rastoarna, se rasturneaza…..!!!
Revenind cumva pe-aproape de topic, i-as intreba pe fotbalisti cum se simt -ca orgoliu personal- ca-s tratati ca niste obiecte – vanduti de un samsar sau altul….?
Patronul grupării din Ghencea a mai dezvăluit că e dispus să vândă orice jucător. „Dacă e vorba de bani mulţi, vând toată echipa. Probabil că nu va fi cazul, dar să dea Dumnezeu să fac echipă nouă, dar să iau 50-60 de milioane pe jucători“, a spus Becali.
„Cedează acestei dulci tentaţii”- :))))) esti senzational AG.
@AG
spui ca „…Da, suna ca drakku, dar noi suntem trecatori, Academia e eterna”…
Din pacate lingvistii de la Institutul de sub palaria Academiei, Institut care se ocupa de „apdatarea” permanenta a DEX-ului tin cont cu prea multa usurinta de sintagma „limba este un organism viu, in permanenta innoire si schimbare”.
Chiar si asa fiind, am convingerea ca s-au cam pierdut criteriile stiintifice pe baza carora fondul lexical „oficial” (tiparit in DEX si alte instrumente similare) se imbogateste. In curand vom vedea romgleza -in plina inflorire azi- prezenta in DEX ca ceva normal…
Austriecii sunt nemultumiti de faptul ca berea va fi mai scumpa la ei decat la elvetieni in timpul CE. Un pahar mare de plastic cu bere va costa la austrieci 5 euro iar la elvetieni doar 3.09 !!! De asemenea sunt nemultumiti de faptul ca in zonele cu suporteri se va vinde doar Carlsberg si nu bere austriaca. Pe aceasta tema au de gand sa faca un debat politic….presedintele FPÖ spune ca e vorba de discriminare si cere Comisiei Europene sa intervina….desi Elvetia nu e membru EU…..hahahaha…..
Daca cautati mai atent in gsp, gasiti o groaza de cuvinte care nu exista. :) deh, Primul ziar care a inventat emoticoanele -la ce curs de jurnalistica o fi cursul de emoticoane? si ce ziar din univers mai practica chestia asta?- si primul ziar care incearca sa faca dex-ul mai stufos. :)
Buna ziua!
De aseară am luat legătura prin intermediul messenger-ului cu Oana Opincariu, fata despre care am scris pe blogul meu! M-a rugat să vă mulţumesc pentru cuvintele de încurajare, spunându-mi că este impresionată de faptul că există persoane care să se gândească la ea!
Eu nu ţin decât să vă spun că are o poveste de viaţa cel puţin uluitoare, şi, în ciuda tuturor problemelor pe care le-a avut şi încă le are, este o mare luptătoare.
fratilor la fotbal suntem „varza a la Cluj”!!!
Bravo, Mara! :)
@ AG legat de „dezobosire” sa stii ca modul profesionist de a’si face treaba al celor de la gazeta „nu ma mai gusta” demult. nu ma intind articolele tale asa ca iti multumesc. mi’a placut trimiterea la copos, si fost subtil si n’ai fost involt. hai ca trebuie sa imi iau la revedere, e trista despartirea, mai ales dupa o partire asa frumoasa. cinste Pruteanului! el macar a avut grija ca limba romana sa se volte intr’o directie buna si deci sa nu se dezvolte intr’una gresita.
dezbina si conduce si nu cumva sa bina si sa nu conduci cum spunea marele sun tzu intr’un articol publicat in gazeta, intitulat sugestiv „mai gigi becali bina steaua in timp ce dezbina rapidul.”
@nico
nu-ti pot da un exemplu de spirit superior, dar iti pot da unul de spirit inferior: C Ronaldo.
@AG
esti tare coane! ai reusit sa intri in categoria lu’ radu naum, asa zice marius t mai sus :D
felicitari!
Bună ziua tuturor.
Până la urmă despre ce se vorbeşte aici? Despre ….. sau despre perpetuarea limbii române?
ŢOPCIZIKÆ
Tu eşti cea responsabilă cu acel articol despre Oana?
jim
am aprofundat subiectul…si am mai gasit un fermecat
http://www.youtube.com/watch?v=B7YHajsf95E&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=465ontjS5II&feature=related
codrus
Din raspunsul tau inteleg ca tu esti singurul spirit superior….pt ca eu pusesem (fara a te numi pe tine)….iar tu imi spui ca nu-mi poti da un exemplu de spirit superior. Ma surprinde faptul ca nu ai tinut cont de paranteza tinand cont ca te consideri un spirit superior….vezi eu cred ca si cu Ronaldo si ceilalti tot la fel e…..gresesc si ei netinand cont de paranteze….dar asta nu inseamna ca sunt spirite inferioare…
@beleaua
Da!
Pamela Anderson…
http://www.220.ro/Pamela_Anderson_face_standup-78202.html
Faza cu Love la final face toti banii. :)
http://www.youtube.com/watch?v=icAxbWF6tK8
http://www.youtube.com/watch?v=MVGgGW1ZalY
http://www.youtube.com/watch?v=uAVXM_EYHU0
3 fete interesante. Ultima are legatura cu fotbalul :P
auzi dragutza de curiozitate cum ai ajuns tu sa colaborezi cu atatea ziare?parerea mea este ca scrii mediocru .acum sper sa nu te superi insa ma asteptam la mai mult
@fantasmagoricus,
„dragutza” asta de AG macar stie sa foloseasca semnele de punctuatie corect. Si nu numai.
Nu te supara, dar ai picat ca musca-n lapte aici.
Curiozitatea ta a fost satisfacuta? ;)
fantasmagoricus
Am dat spaga.
@AG
:D :D
„“dragutza” asta de AG macar stie sa foloseasca semnele de punctuatie corect. Si nu numai.”
Stie sa si desparta in silabe, sa puna puctele pe i si pe j si sa foloseasca semnele de ortografie, stie sa conjuge verbul „a fi” si sa foloseasca si cateva emoticoane.
Deasemenea a primit si un premiu pentru mediocritatea lui si are un hanorac frumos.
Vote Adrian Georgescu for president! (va face gradini subterane si multe altele)
PS: (pentru fantasmagoricus) „cum ai ajuns tu sa colaborezi cu atatea ziare?” … cand Adrian a zis „SUNT FREELANCER ŞI COLABOREZ CU EVENIMENTUL ZILEI, GAZETA SPORTURILOR,TVR, REALITATEA ŞI EUROSPORT” se referea la 2 ziare si 3 posturi TV. Totusi… 2 ziare… nu e chiar record sau ceva… La celelalte 3 chestii nu prea conteaza ce scrie.
@fanta
de la eurosport l au dat afara ca care parul mai lung si
mai frumos decat directoarea de programe. :D
@neme
nu te-nfierbanta, mai draga, ca nu merita! :D
Ramane cum a spus AG – a dat spaga si-a facut spagat! :D :D
A dat greutatea lui in termopane.
A inceput Eurovision.
fantasmagoricus:
Adrian Georgescu lucreaza pentru Mossad si CIA. Mai colaboreaza activ si cu Oculta Judeo-Masonica mondiala cu sediul la Mizil. Acum e clar?
Si are legaturi cu MISA. :)
Nemesis:
Si numele lui adevarat e Benjamin Linus :D
AfterD
Ia de-aici!
http://youtube.com/watch?v=5lHQqELYCpw&feature=related
Si alter ego-ul lui e Douglas Powers.
Nemesis:
E fratele lui Robert Bruce Banner si var primar cu Tony Stark.
doc ne stim de prea mult timp ca sa avem secrete… e…. e…Keyser Söze.
Nemesis:
Amin :D Sa ne fereasca Allah de furia lui!
Si eu, m-am cam chinuit sa citesc articolul asta. Alta data nu mai fac o asemenea greseala. :)
Nemesis
pe 24 May 2008 9:52 pm
A inceput Eurovision.
WOW, Romania are 1 pct:D
Fratii nostri bulgari ne-au dat niste castraveciori :P
Iar sarbii… niste petroliere pe Dunare :D
Suntem ultimiiiiiii :P
Nici Israelul nu mai e ce-a fost… 6 pct… Asteptam nerabdatori Moldova :))
Oh… ce previzibil… 12 :D
„SE TURNEAZA” !????
o fi corect gramatical?
AG, cand ti-oi inalta io osanale vei avea o vasta perspectiva asupra cefei proprii. Da’ articolul e chiar f. bun, e ALTFEL, e „de” Ioan Chirila. Ia mai baga!
Pentru @carbunaruC,
Da, este corest ortografic si ortoepic !Gramatica nu-si spune cuvantul , aici!
Totdeauna, in scrierea si in pronuntarea corecta a cuvintelor, intr-o limba, intervin:ORTOGRAFIA si ORTOEPIA , adica scrierea/ pronuntia CORECTA !
va invit sa cititi si explicatia mea modesta , de mai sus !
Deci, cand se foloseste intr-o propozitie/fraza in care se discuta despre CREAREA unui FILM, este CORECTA aceasta forma !
Altfel, ar fi si aberant, si peiorativ sa spunem „SE TOARNA”, cand stiti cate conotatii nemernice are verbul”a turna”, sistemul ZERO(0) !!!
[ „a turna” alcool in pahare sau pe gat; „a turna” pe cineva la Politie, La garda, la Ilicite, la Securitate( cum se practica pe vremuri);
„a turna”, adica a voooooorbi in cascade si torential, fara noima s.a.m.d., or a realiza un film este ceva extraordinar; este ceva benefic!
N-avea cum sa se foloseasca acelasi verb, cu aceleasi sens si paradigma; deci, „a turna „(ez) – un film – , se conjuga cu sufixul „- EZ „, la fel ca verbul „a vizita”!]
Toate le-am citit intr-o carte superba, aparuta in ultimii ani, cam de vreo 5 ani si toate le-am invatat , invatand cu nepotul meu !
In viata mea n-am stiut ca un verb se poate sectiona, asa cum faceam noi , in primii ani, pe cadavre, la Medicina!
Nu pot sa va recomand cartea , intrucat stiu ca nu e permis !
O duminica placuta @ALL !!!
macar daca ati sti deiferenta intre semne de punctuatie si de ortografie incultilor..in rest mie imi place cand vad o adunatura de eunuci incercand sa se dea inteligenti..lol..cat despre spaga gura pacatosului adevar graieste..cat despre satisfacerea curiozitatii mele cred ca sunt satisfacut pentru ca nu cred ca m-ai putea satisface in alt fel draguta mea assspida
dragul meu ziarist freelancer sau cum iti place tie sa-ti spui…as fi curios sa stiu ce stil de scris adopti.pentru ca dupa cum vad scrisul tau este o amestecatura…parerea mea e ca nu are treaba sportul cu ce scrii tu..ma rog stilurile de scris asa ca te rog sa-mi spui..cat depsre comentariile mele care iti pot parea violente imi cer scuze . nu este intentia mea sa te jignesc.te intreb doar din pura curiozitate
nemesis si assspida care sunt va rog semnele de punctuatie gresite in formularea mea?
fantasmag
Stilul smuls.
Fantasmag
Poti sa explici ce este acela semn de ortografie? Altfel, intrebarea ta cu stilul pe care il folosesc nu am inteles-o.
Dle @fatasmagoricus,
Oameni ca Dvs., biblic, sunt caracterizati ” a nu fi liberi ” asa cum i-a creat Dumnezeu ! Liberi, pur si simplu!
Psihiatric, noi spunem, pe intelesul pacientului, cam asa : „ceva nu e in regula cu persoana lor ” !
Mai sofisticat, spunem ca „pacientul trece printr-o criza de identitate” sau, pur si simplu ca ” nu se simte bine cu el ” , ca „nu are o buna instalare in propriul ego !
Ca tinde, si el catre un superego, un ego ideal, pe care nu l-a atins, inca !”
Si atunci, cum se comporta acest tip uman ?
Devine IRONIC ( + toata seria sinonimica: sarcastic, incisiv, malitios etc. )!!!
Sau – si mai rau – , intra in polemica de idei cu toata lumea ( altii, te iau si la bataie, daca nu zici ca ei )
si NU ESTE DE ACORD DECAT CU OPINIILE SALE !
In Literatura Universala, mai ales, exista modele umane de inadaptati ; de indivizi care, plecand de la „fobia sociala”, fac „psihoza sociala” !
In toate cazurile, „martirii ” nu sunt indivizii in cauza, ci oamenii din jurul lor, care nu se pot adapta la acet gen chinuitor de socializare!
Uite ca – fara sa vreau – , este prima data, cand tin o disertatie, din specialitatea mea!
Niciodata n-am vrut sa epatez prin ceea ce stiu, cu daruire, sa fac, de o viata !
Adevarul este ca m-am si cam saturat !Ador – ACUM – , orice discutie despre cu totul altceva decat ….specialitatea mea.
Mi-s dragi – si doamna de la bacanie, si postarita, si femeia de spala scara blocului s.a, cata vreme discutam numai probleme….TELURICE !
Sorry !
Relativ la virgule, exista doua posibilitati:
1. daca vreti semnul exclamarii dupa „nemesis si assspida”, atunci lipsesc doar 3 virgule( doua ale imperativului „,va rog,”, iar a 3-a , virgula care leaga in raport de coordonare 2 atribute si le separa grafic doar, adica cea dintre” …de punctuatie , gresite… „;
2. daca vreti virgula dupa cele doua prenume, deci dupa cele doua substantive la Vocativ, atunci lipsesc 4 virgule.
Ortografia mai cere sa ne scriem numele si prenumele cu majuscula!
Dar, fiind pe NET, se accepta”licente computericesti” sau….cum s-or numi !
Iarasi….Sorry !
AG se pare ca esti la fel de prost cum am crezut..stilul smuls pentru tine ar insemna se ai „forta literara” ceea ce la tine este absenta total..stilul muls s-ar potrivi mai binepentru tine
AG..as dori sa iti explic care este diferenta intre semnul de ortografie si cel de punctuatie insa nu vreau sa te privez de cautarea intr-o carte de gramatica..asa ca sa mai citesti si tu putin..nu de alta dar cica esti colaborator de colaborator la diferite ziare nu?:) considera-l un serviciu din partea mea:
care e litigiul acilea coix?
@elvis fantasticul
imi faci si mie un serviciu?
Doamna Neagoe Elena
apreciez tonul dumneavoastra deloc zeflemitor in comparatie cu al celorlalti.tin insa sa va precizez anumite lucruri:
1.tocmai faptul ca mi-am scris opinia insemana ca sunt liber.plus pentru cultura dumneavoastra generala omul „biblic” asa cum il denumiti dumneavoastra nu este liber.religia respinge total ideea de liber arbitru
2.poate ati dori sa ma analizati pshilogic pentru ca pshihiatric nu aveti cum…psihiatric are o nuanta de patologic ceea ce nu este cazul:)
3. „pacientul nu se simte bine cu el” nici nu intentionez sa ma simt bine cu mine insumi..am depasit perioada automultumirii adolescentine :)
4. daca intelegeti exrpimarea unei opinii printr-o criza de identitate ar trebui sa spun si eu ca si d-voastra treceti prin asa ceva:)
5.ironic nu este sinonim cu sarcastic..acesta din urma are o nuanta mai agresiva
6.polemica de idei suna ciudat..tocmai pentru faptul ca este un pleonasm
7.sorry..insa sunteti prea axata pe domeniul dumneavoastra si din cauza asta limitata in abordare
8.cat despre disertatia dumneavoastra gramaticala e de-a dreptul penibila pentru ca nu se intelege nimic
Domnule @fantasmagoricus,
Daca va intereseaza replica, va invit maine, dupa-amiaza, pe acelasi site !
Am retinut totul si doresc sa ma apar cu argumente clare( si condamnatul la moarte are dreptul la ultima dorinta!)
si sa va arat ca sunt extrem de motivata in tot ce am scris.
Este duminica si trebuie sa mergem intr-o vizita !
Maine, dupa ce vin de la slujba, va raspund !
As fi deosebit de fericita si indatorata unui companion specialist in FILOLOGIE care as dori sa-si spuna cuvantul – SINCER SI PERTINENT – ,
relativ la „disertatia mea gramaticala”!
:))))) astpet cu nerabdare
si te rog transmite-i si lui AG, ilustrul si talentatul ziarist ca se scrie cu i din a si nu cu i din i :încît
Ziu?
salutare AG, cred k ar fi bine sa posteze GSP.ro acest video cu cele mai interesante momente din fotbal, lspre sfarshit sunt cele mai mari ratari din istorie, printre care si ratarea lu’ Zicu cu poarta goala, cred k merita sa fie postat pe GSP :D
salutare AG, cred k ar fi bine sa posteze GSP.ro acest video cu cele mai interesante momente din fotbal, lspre sfarshit sunt cele mai mari ratari din istorie, printre care si ratarea lu’ Zicu cu poarta goala, cred k merita sa fie postat pe GSP :D
http://www.youtube.com/watch?v=9C9AJXyhnmI&feature=bz303
Il bag chiar aici.
Buna seara sau dimineata (depinde de locatia fiecaruia),
Cand am vazut titlul am avut impresia ca halucinez din cauza cantitatii de bere ingurgitate. M-am frecat la ochi si am inceput sa rad. Articolul, insa, nu se ridica la standardele mele. Aici e si vina mea pentru ca astept de fiecare data ca articolele tale, Adriane, sa atinga perfectiunea.
Da’ nu-i bai! Dupa ce am citit comentariile am realizat de ce vin pe blogul tau. Nu de putine ori s-a intamplat ca comentariile sa fie mai „delicioase” decat continutul articolului. Daca ati observat o cacofonie in fraza anterioara, va asigur ca aveti vedenii. Cel putin d-na Neagoe mi-a smuls un zambet :).
Numai bine!
P.S.
Mama ce ploaie s-a pornit aici! Nici nu stiu daca toarna sau turneaza cu galeata.
fain articol.
merita sa fii pe la gazeta
salutare la toata lumea
Scrie iute si piperat sub literele unui pseudonim rogu-te, ca impartim acelasi nume si de cand ai scris (mai de mult) urat de Timisoara, imaginea ta imi lasa pete pe retina. Fi si tu smecher, trandy, new age si baga-ti un nick acolo :D
scrie iute si piperat si de accea dupa ce citesc un articol de-al lui ma duc repede la baie in cautarea unui sul de hartie igienica
ia uite mi-a sters postarea:))) nici nu stie sa dea o replica
Georgescu Adrian
N-am scris urat de Timisoara, ci de cei care l-au injurat pe Nicolita fara absolut niciun motiv.
Vreau sa contrazic pe toata lumea. Articolul a fost despre frisca. Spune-le tu, AG, ca am dreptate! :lol:
Am ras in hohote citind unele comentarii. Multumesc, prieteni. :)
Si io-te tizul lui AG, are un buzunar rupt si-i pica iii (doamna Elena, o mana de ajutor va rog, cu cati de i se scrie? un i, doi ii, si articulat iii? :?: )
fantasmagoricus:
Jos palaria! Ai produs o critica foarte articulata si persuasiva. Am retinut ca Adrian e prost si ca tu iti petreci multa vreme la WC. Pe cand un volum cu eseuri critice? Promit sa-l cumpar imediat.
pin
Unde e fata cu frisca? Unde?
@fantasmagorisus,
Eu nu pot sa fiu „sarcastica” !
Eu stiu sa „indrept” altfel! Eu pot sa deschid ochii, altfel!
Eu stiu sa fac BINE, altfel !Nu are nimeni insomnii din cauza mea!
N-as mai avea ce cauta in zona in care profesez de o viata.
Cum sa nu stiu care e diferenta intre „ironic” si „sarcastic”?
Dar tu nu stii un lucru: exista indivizi umani, pe care ii poti distruge spiritual, numai cu o privire care n-are motivatie!
Acseti indivizi sufera , si la o privire rautacioasa, d-apoi la o ironie sau o replica usturatoare,
Har Domnului ca Adrian Georgescu stie sa guste si gluma, si sarcasmul cuiva si nu se duce la psiholog sa se trateze!
Amfitrionul nostru, gazetar de marca, este deja calit si stie ce e ….Jungla umana!
Ceea ce ma frapeaza la tine este faptul ca te simt ca esti capabil de rationament intelectual si de o discutie la un nivel elevat! Se vede ca esti scolit si ai o baza!
Te simt ca poti sa porti si o discutie rafinata, mergand pana la substanta!
Esti cumva tot ziarist ??? Ti-e ciuda pe A.G ca este „cultivat” ( cu ambele sensuri, adica si erudit, si iubit de noi)
Asta nu inteleg la tine, insa:”De ce est rau?” Ce ti-a facut? Ce ai de impartit cu A.G.???
Nu este obligatoriu sa stai pe Blog-ul sau!
Ai nevoie sa dai in cineva ??? OK! Du-te la sala de antrenament pentru box si da in sacul ala cat poftesti !
Daca ai citit pe FREUD ai vazut ca el a fost primul care a avut curajul sa spuna ca omul are, in subconstient, atavisme!
ca omul , in anumte situatii, poate sa trezeasca in el, si criminalul, si hotul, si tot ce e mai rau posibil !
Daca judecam si biblic, la fel se zice si pe acolo, si anume ca
„Omul este in pericolul de a fu CRUD !”
In BIBLIE se face , si diferenta intre „pacatos” si „pacat” , subliind ca nu e bine sa judecam „pacatosul”, ci „pacatul” sau!
Daca, vreodata, te-ai duce la un Duhovnic, nici unul nu te-ar impartasi daca i-ai recunoaste:
” Parinte, am o ura in suflet si urasc un tip de are un Blog pe NET „!
Ei, stimate companion, n-ai putea fi impartasit avand ura in suflet pentru semenul tau, ci ar trebui sa spui ca ura asta vine din faptul ca semenul tau este asa, si asa, si asa( in sens negativ) si ca ai vrea sa il indrepti!
Deci vorbesti despre „pacatele” lui A.G, nu despre ura fata de omul A.G.!???
Vrei sa stii ce iti zice preotul?
„Daca ai avea un copil, care ar cadea in pacatul greselilor – fie ele, si ortografice, ortoepice sau de punctuatie – , l-ai omori cu pietre sau l-ai ajuta cu duhul blandetii, cu vorbe bune si i-ai arata varianta corecta???”
Do you understand! Tu hai capito !
Concluzia:
Ramai pe blog si arata-ti fata cea benefica a caracterului !
Cel mai usor este sa detractezi !sa creezi durere si revolta!
Si, ca sa vezi ca totusi, spiritual ai o neimplinire , pe care eu, ca specialista o simt, atata iti mai scpun :
” Un om implinit nu are timp sa se uite in ograda altora si sa-i pese de greselile altora !”
Cu „agresiva” sinceritate si cu scuzele de rigoare, daca n-am fost inteleasa !
@fantasmagoricus,
Cu „pleonasmul” acela, ai dreptate, dar nu esti in pas cu ceea ce se poarta!
Eu, aproape „o bubulina”, stiu mai multe de pe NET decat tine, cautand site-uri profesinale si de cultura, mereu recunoscand ca sunt inca”la prima pagina”, si in specialitatea mea!
Du-te la Google si scrie: „pleonasme acceptate” si vei vedea ca sunt, ACUM, corecte si : averse de ploaie, si alegeri electorale etc., etc., etc.
Cu „licentele cibernetice, computericesti ( sau cum s-or numi) , nu ai dreptate !
Nu exista internaut, care sa nu faca o greseala de limba, de ortografie, de punctuatie sau ….semantica!
Eu le accept, daca nu se repeta ostentativ!
[ Ia seama, si la mine: parca sunt infometata; mereu mananc cate o litera !]
Asta este! Facem caz si din asa ceva? Nu sunt ele destule RELE, si mai RELE???
O saptamana benefica pentru voi toti, distinsii mei companioni !
P.S.
Pregatesc, acum, o alta carte:
„Din intelepciunea unora, pentru invatatura altora”
Nu neg faptul ca, si Blogul lui A.G. m-a ajutat enorm.
Pentru @pinguilde,
Nu am gasit contextul. Nu prea am timp, dar sa vad daca pot sa-ti dau un raspuns pertinent( Doamne, chiar n-avem nici un FILOLOG pe blog???)
Deci:
1. In primul rand nu se spine si nu se scrie:” cati DE „i” !
De ce? Pentru ca sunt 2 reguli usoareeeeeeeeee si clareeeeeeee!!!!
* de la 1-19, prepozitia „DE” nu apare decat pe cate un afis, prin piata, de tipul: „Aici se vand oo” s.a.:
Am cumparat 17 pahare.
* de la 20 la infinit, prepozitia „DE” apare obligatoriu.
Am cumparat 37 DE pahare.
N.B.
Daca insa, cineva depune la banca o suma exorbitanta, acesta ar trebui sa spuna corect: ” Am depus la banca 237 562 413 lei” nu….” De lei”.
De ce? Pentru ca acest numar, in segmentul final, se termina tot cu un numar la care se aplica Regula 1.
2. Corect se spune si se scrie:
„i – ii”, unde primul este „i-ul” in cauza; al 2-lea „i” este desinenta de plural, iar al 3-lea „i” este articolul hotarat enclitic.
* Cum se verifica daca e corect? Trecand la singular; deci „i-ul”, iar la plural:”i – ii”.
Ex.: ” Of! Am gresit! Am uitat sa scriu „i-ul”final !
Sistemul s-a aplicat prin comparatie cu neologismele neadaptate, de tipul: weekend-ul, blog-ul, hobby-ul, penalty-ul, fairplay-ul s.a.
N.B
Aceste reguli se afla in toate cartile de ORTOGRAFIE si de ORTOEPIE din Librarii si din Biblioteci!
P.S.
Repet intrebarea: Nu exista nici un FILOLOG pe blogul acesta?
Doamne, cate as mai avea de intrebat! cate as /am mai putea invata !
Eu nu sunt decat un umil slujbas al Mariei Sale – LIMBA ROMANA – „camasa noastra de suflet”!!!
P.P.S.
Nu am timp sa corectez ! Ca informatie insa cred ca n-am gresit nimic!
Restul, considerati-le licente….!
Spatiul asta e prea mic si ma oboseste, mai ales cand ma grabesc !
fanta
Raspunsul meu nu cuprindea o ironie. Acest articol a fost scris in „stilul smuls”, de aceea te-am intrebat la ce te referi. Fac deseori aceasta greseala, de a urmari doi iepuri, mai ales cand sunt in criza de timp. La fel si cu semnele de ortografie, eram curios daca vorbim despre acelasi lucru.
Neagoe Elena..long time no see:)))…cum adica nu stii diferenta intre ironic si sarcastic? pai nu stii din momment ce spui ca sunt sinonime…
2. indivizi umani? ma depeseste termenul. exista si indivizi altfel?indivizi animale?lol
3. am absolvit litere si sunt mai in masure sa va spun ce este corect si ce nu..lol
4.este adevarat ca practica accepta anumite pleonasme insa ele nu fac rgula..singurele pleonasme acceptate sunt Biserica Catolica..Ion Luca Caragiale etc…”deci” nu vorbirea face regula este o diferenta
5. nu am nimic personal cu domnul AG ci pur si simplu m-a deranjat cand mi-a raspuns la intrebarea” ce stil practici” ca practica stilul smuls…nu cred ca este un raspuns pe masura unui ziarist cu talentul pe care il „suspectati” voi
6. multumesc pentru „complementele” adresate
doctor demonicus
normal ca petrec mult timp la toaleta doar nu vrei sa fiu constipat ca altii de pe blog..lol..oricum atunci cand voi „scoate” o carte vei fi primul pe care il voi anunta
AG de scris imi place cum scrii..felicitari..nu sunt ipocrit insa stilul tau mi se pare rupt si neadaptat la domeniul pe care il abordezi..asta era tot. nu am intentionat sa te jignesc
D-nei Elena Neagoe: Din cate stiu eu, ca orice regula, si cea cu 1-19 si folosirea lui de are exceptii, printre care se numara si cea ce lasa de-ul in cazul in care obiectele enumerate sunt litere sau numere. Cand vine copilul acasa de la scoala se lauda ca a luat „doi DE zece”, nu „doi zece”. Motiv pentru care intrebarea mea pare totusi corecta. Inclin sa va dau dreptate la scrierea despre i-ii pierduti de unul si altul. Asa am rationat si eu si i-am scos trei.
Si ca tot suntem la gramatica, nivelul de la jocuri ce plural are, nivele sau niveluri? :|
fanta
Comentariile iti intrau in moderatie, nu stiu de ce. Am umblat la neste setari, sa vad care e treaba. Fata de primele postari ai schimbat pc-ul?
fantasmagoricus:
Ai vazut de curand Salò? :D
pinguilde
nivele reprezinta instrumente de cusut
niveluri este pluralul potrivit pentru intrebarea ta:)
nu Ag vad ca acum merge:)
de ce demonicus?
@fantasmagoricus,
De ce ai ales acest…. nick?
Iarasi n-am timp sa-ti dau un raspuns elaborat, dar trebuie sa recunosti ca am intuit ca esti umanist( am spus ca esti ziarist,
cu alte cuvinte, trebuia sa fi terminat LITERELE, desi nu e obliigatoriu, acum.)
* Sintagma „individ uman” este perfecta ca exprimare, daca ma refer la oameni ![ Du-te la DEX !]
* Citeste primul meu mesaj( acela de dinainte de „Long time no see-ul tau) si reciteste fraza si ai sa vezi ca enuntul negativ in limba romana este, uneori, afirmativ;
deci cunosc diferenta intre( nu se zice „dintre”) „ironic si sarcastic!
*Te implor sa nu te superi, totusi, dar – una sunt „pleonasmele” admise si alta, „cacofoniile”!
Or, Biserica catolica etc. nu sunt pleonasme!Sunt cuvinte in care s-au admis cacofonii !
* Ca Filolog ar trebui sa stii ca , totusi, uneoti, si „vorbirea face regula”!
Altfel cum sa ne explicam de s-a institutionalizat „paisprezece” si „saisprezece”, nicio, niciun, odata scris 90 % sudat, iar in viitor vor disparea „acesta” si „aceea”, inlocuite cu „asta” si „aia” etc.
* OK ! Dae, daca doar atunci se spune corect asa , atunci NU ARE SUPORT ! E insignifianta! [ Nu apela si tu la situatii rarisime!]
* „Jignirea” cu „stilul smuls” nu e jignire! Adrian a facut un spirit !N-a dorit sa te lezeze cu ceva!
Cam atat !
O seara cat mai placuta , Doamnelor si Domnilor!
@Daca ( Doamne ajuta ca avem – in sfarsit – , un absolvent de Litere pe blog!) ai timp, spune-mi de ce hiatul intre cuvinte este cacofonie !
Neagoe Elena
INDIVÍD, -Ă, indivizi, -de, s.m. şi f. 1. Persoană privită ca unitate distinctă faţă de alte persoane
2. te rog la randul meu sa nu te superiinsa era doar un exemplu de limba, stiu diferenta intre cacofonie si pleonasm. daca am scris pleonasm am gresit
3.”deci” ai comis un pleonasm
noul dom dupa care te ghidezi tu si iti sustii afirmatille gramaticale este o mare porcarie..o dovada de tampenie..si nu o zic eu ci o zic „gramaticii”..odata nu se scrie in 90% din cazuri legat..este diferenta intre adverbul de timp si numeral..depinde de situatie..la fel nicun si nicio ..scrierea legata o consider o prostie
doom scuze
@fantasmagoricus, fii sincer si spune-mi:
„Dupa tine, este pleonasm????Asa ai afirmat si reafirmat!
Eu stiu, de copil, ca este !”
Eu nu sunt Filolog ca tine, dar mi-a placut Romana, de copil si m-am perfectat cu ajutorul nepotului meu, olimpic, acum cativa ani, la Romana.
Nici eu nu sunt de acord cu DOOM_UL, in mare parte!
Uite, am caietele de meditatie ale aluia mic si scrie aici:
1.o data cu( =locut. prep.cu Ac.);
2.o data ce( locut. conj. cauzala specializata);
3.o data +participiu( locut. adv);
4.o data[ importanta este 1 Decembrie] ( art. hot.encl.);
5.0 data [ am repetat lectia] ( numeral card.adv.).
si:
1. odata( adverb de timp=candva);
2. odata( adv.de mod=repede)
Deci, acum, din 7 forme, doar 2 se mai scriu cu pauza, separat.
Asta am vrut sa spun, ca – practica – a demonstrat ca romanului ii e mai usor sa le scrie, pe cele de sus, combinat, legat, sudat, desi nu e corect.
La fel cum nu e corect , gramatical, ca valoare a lui „nici”, acele forme: „niciun”, „nicio”…
Nu mi-ai raspuns:
Exista si alt tip de cacofonii; se numesc ele tot cacofonii- hiatul dntre cuvinte, de tipul: LA LAura…, O Omleta, E Evident s.a., N-aRE REducere acest produs???
Multumesc !