Dintre toate sporturile, tenisul are minunata şansă de a fi, măcar teoretic, nesfârşit. Boxul a avut-o şi el cândva, pe vremea când lupta se încheia doar dacă unul dintre luptători era descompus în factori primi sau în câteva sacoşe de materie cu dinţi. Fotbalul, evident, nu cunoaşte această generozitate, au alungat-o, pe rând, penalty-urile de departajare sau golul de aur.
Tiebreak-ul e o mârşăvie, iar faptul că Wimbledon-ul îl refuză în setul decisiv e nemaipomenit. De când am ajuns în situaţia de a nu mai dori să ne aflăm limitele? Şi nu e vorba de cei care joacă, nici de cei din tribune, ci de oamenii care împart ziua în minute de publicitate sau în muncă normată. Interesant a fost că nici Mahut, nici Isner, nici publicul n-ar fi vrut să se oprească. Ei ar fi jucat şi la lumina lanternei, până le-ar fi adus poştaşul pensia pe teren, spectatorii şi-ar fi holbat ochii şi şi-ar fi răsucit pendulele cervicale până când ar fi adormit pliaţi pe spătare. Singura care a avut o reacţie omenească a fost, până la urmă, tabela de scor, care a luat-o de la început.
Ei da, dragi prieteni cârcotaşi, parcă vă aud: „Dar ăla mai era sport?”. Ei bine, exact ăla ar fi fost sport: luptă până la capăt, no matter what. Nu se mai vede mingea? Să câştige cel care o simte. Nimeni să nu se bage între doi adversari! Când Lagardère şi Prinţul de Gonzague s-au duelat ore în şir în „Cocoşatul” lui Paul Féval, cum era să se oprească la un moment dat şi unul să spună: „OK, suntem egali. Trecem la lovituri de departajare. O dată înţep eu, o dată tu. Primuuu‘…”? La fel cu Zmeul şi cu Făt Frumos, când se băgau unul pe altul în pământ până la genunchi, mijloc şi gât. Nu prea era loc de piua acolo. Sau la concursurile de băut. „Jeane, mă simt cam rău, se roteşte camera cu mine. Eu zic să luăm o ciorbiţă de burtă, să ne culcăm şi reluăm mâine”. Nu. Bea, frate, până se opreşte planeta şi cazi de pe ea!
Parcă văd cum azi vor relua meciul, mai obosiţi decât erau atunci când l-au întrerupt, iar între ei acea magnifică şi de nepovestit energie a rivalităţii se va fi stins aproape cu totul, vor fi doar doi jucători obişnuiţi de tenis în faţa unui alt început de meci, iar victoria se va decide în 3-4 game-uri, când tot ceea ce ar fi trebuit să facă, chiar fără permisiunea arbitrului, chiar fără ca asta să conteze în clasamentul ATP, BTT, PTTR sau în fazele următoare ale turneului, era să joace până la capăt, să vadă atunci şi acolo care e cel mai bun. Adevărata rivalitate nu ţine cont de statistici, e ceva personal.
Ce naiba, chiar n-a văzut nimeni „Dueliştii”?
‘neata! la cit s-a oprit aseara meciul? 59-59? e posibil asa ceva?!mie mi se pare superb.
Chier ma intrebam daca te uiti la meci. Eu unul am abandonat fara remuscari fotbalul pentru disputa celor doi si .. a meritat. As vrea sa vad un jucator de fotbal care dupa un meci epuizant mai are puterea lui Mahut ce inca mai plonja dupa mingi. Din pacate azi cred ca se va termina meciul foarte repede.
mie mi-a amintit de marsul cel lung al lui stephen king
Buna Dimineata!
Am fost impresionat aseara de ce se intampla pe teren. Am lasat fotbalul ca sa ma uit la un meci de tenis. Nu am vazut niciodata asa ceva. Era incredibil cum isi adunau toata forta in brate si serveau senzational, in timp ce picioarele erau moarte. Americanul, cel putin, aproape nu mai putea merge. Servea si se plasa in centrul terenului. Daca ajungea la minge, foarte bine, daca nu, la fel de bine. Parea ca nici nu-i mai pasa. Iar francezul servea as dupa as. Cred ca am asistat aseara la un record ce nu va fi batut vreodata.EXECEPTIONAL.
‘Neata Adi! Puteam sa jur ca vei comenta acest meci. Cum repeta si aseara papagalul de la Sport.ro, a fost incredibil… Pe cat faci pariu ca nu se va termina in 3-4 ghemuri? Azi de la 16.30, continuarea…
Problema pe care mi-o pun e alta: ce conditie fizica au oamenii astia??? Totusi sunt fiinte, nu roboti… Oare „umfla muschi” Nadal ar fi rezistat? Ma indoiesc…
A propos, fotbalul l-am dat naibii demult, iar la tenis ma uit rar pentru ca nu-mi mai place. Dar aseara am dat naibii pe toti Wraithii si Goa’u’lzii din lume si nu m-am dezlipit de pe acest meci….
Si eu m-am uitat la tenis in loc de fotbal.
Vorba lui Federer: nu stii daca sa razi sau sa plangi :)
Chiar speram ca urmatorul tau articol sa fie despre meciul asta.Superb meci, nu am cuvinte. O nedumerire, totusi: ce se intampla cu spectatorii care si-au luat bilet? Se uita la meci de marti,miercuri si pana azi, sau cum? :)
Nu stiu daca e normal sa se joace fara tie-break, cel care castiga va fi victima sigura in urmatorul meci.
înainte-mi plăcea când se ajungea la 11m, acum nu mi se mai pare fair. brazilia campioană mondială la 11m… italia la fel… alea nu-s victorii, n-au fost „mai buni la fotbal”. cu toate problemele logistice pe care le-ar naşte, parc-aş fi pentru rejucare :)
BTT este o sigla mascata a Wimbledonului?
BTT=British Tennis Temple ;)
retrag ce-am zis mai sus – acum mi-am dat seama ce-ai zis în penultima propoziţie – da, era fain să continue să joace, ignorându-i pe arbitri. şi-ar fi luat poate o amendă, dar ar fi fost senzaţional. ei, acelaşi lucru şi la fotbal: dacă nu câştigă nimeni după 120 de minute, mai băgăm 30. până la urmă tot se va da un gol :).
chiar dacă nu votez cu fotbalul, votez cu explorish! ;)
ar fi interesant cu prelungiri nelimitate… atunci s-ar vedea condiția fizică și autocontrolul jucătorilor, dar și al antrenorilor!
adrian
in teorie se intampla asta si la volei . . . si acolo se intampla in fiecare set :P
oricum. . .nu-mi vine sa cred la ce scor s-a ajuns
AG
Tiebreak în decisiv nu se joacă nici la RG şi nici la AO.
Vorbeam ieri de acel meci Roddick-El Aynaoui, câştigat de american cu 21-19 în decisiv, în sferturile de finală de la Australian Open. Prin 2003 a fost acel meci, iar la aceea vreme a fost cel mai lung set din Era Open.
http://www.youtube.com/watch?v=YMcyFPA7q88
e mult mai frumos sa se joace fara tiebreak.Mie mi-e ciuda ca la USOPEN nu e valabila regula asta.Singura variantă în care era posibilă continuarea meciului era mutarea lui pe Central Court(parcă acolo au nocturnă).Eu personal am văzut doar câteva game-uri, dar un amic mi-a atras atentia ca se joaca pana la epuizare. Stiati ca Mahut a jucat trei tururi de calificari, din care un meci de 5 seturi si un altul de 3 cu set decisiv incheiat 24-22.
dumitză
De regulă, dacă un meci a început pe un teren acolo se şi termină, dar acest meci merita mutat pe central. Centralul are nocturnă dacă se trage acoperişul.
Dupa modelul Beckenbauer (cel cu scoaterea cate unui jucator la fiecare 15 min in prelungiri), propun ca dupa fiecare game din decisiv, fiecarui jucator de tenis sa-i fie scoasa o coarda din racheta :lol:
Si eu ma numar printre cei care au lasat fotbalul aseara pentru meciul acesta incredibil. Este adevarat ca sportul inseamna depasirea limitelor si lupta pana la capat, dar sa ne gandim ca dupa acest meci pentru invingaror mai urmeaza unul. Pentru a ajunge la victoria finala este nevoie de un dozaj al energiei si sa eviti situatiile acestea, mai ales in cazul unui Grand Slam unde sunt 2 saptamani de competitie. Oricum, asistam la un record si este superb ce se intampla acolo pe teren. Sa vedem cum se va termina povestea.
Salut
allexa
Dar ce-ar fi sa nu ne gandim? Caruia dintre cei doi ii mai pasa de urmatorul meci?
Incredibil, fantastic, extraordinar! Un meci pt istoria sportului, nu doar a tenisului
Cred ca, de fapt, e invers. Au oprit meciul pentru ca le era teama ca se va termina, ca unul va ceda.
Comentariul din filmulet parca e inceputul din Arabella :)
AG – esti un ziarist sportiv exceptional.
Eu sunt ahtiat dupa tenis, am vazut in ultimii zece ani de zece ori mai mult tenis decit fotbal (e drept inainte era invers). Imi antrenez baiatul meu, care are noua ani, doua ore zilnic. Asa cum spuneam, am jucat odata pe un soare nimicitor, in Texas, 3 ore. Nici unul din noi nu se lasa batut. Dupa asta n-am fost om o saptamina. La nivel profesionist cel mai intens meci de cea mai inalta factura a fost meciul lui Nadal cu Verdasco la AO in 2008 (bineinteles meciul lui Nadal cu Federer la Wimbledon 2008 nu se poate pune in rama cu nici un altul). Acolo Nadal comisese 25 de greseli neprovocate in aproape sase ore de meci. Am crezut ca aceea e limita umana. Ei bine, ieri am aflat ca omul nu are limite, iar daca ele exista, ele sunt facute sa fie depasite. Ce e absolut jaw dropping e faptul ca la 42-42 sau la 55-55 ei jucau la fel- sau dadeau impresia ca sunt neafectati de cele 7 ore scurse de la inceputul ultimului set. Asta ma atrage la acest sport, nu joci cu un adversar ci cu tine insuti, joci la perete si crezi ca vei putea invinge. Cind Andrei, baiatul meu imi spune dupa doua ore de antrenament ca e obosit eu ii raspund : „it’s all in your brain. Tenisul e sportul oamenilor obositi”. Dupa care isi ia racheta, se duce singur la perete si incearca si mai abitir sa-si bata propriile recorduri. Ca nu degeaba il cheama Andrei (Pavel, Agassi)…
pe mine sincer ma enerveaza comentariul lui federer. de-asta il bate constant nadal, pt ca refuza sa accepte sacrificiul.
eu nu sunt de acord cu nesfarsirea meciului. trebuie sa iti dai seama ca la box, baietii a 2 a zi nu mai au meci, nici la fotbal nu au desi e sport de echipa. iti dai seama ca baietii astia nu mai au nicio sansa in turul urmator. asta nu mi se pare corect. e destul de greu, nu… poate ar trebui maxim 12-12 in decisiv iar 13 break. ar fi o idee. ar fi corect pentru pretendenti. numai bine!
Oricum… respect celor 2. au intrat in istoria sportului.
red devil
In aceasta situatie, cand se va juca meciul din turul urmator? Maine, presupun.
La fel ar fi trebuit sa se intample in cazul in care i-ar fi lasat sa joace pe bezna. O zi de pauza.
Altfel, nu trebuie sa ma iei atat de mult in serios :D
corect. sorry pentru lipsa umorului. :D
numai bine! si sa mai scri piperat si de oltenia! pe aici se intampla lucruri chiar paranormale! :))
Am auzit eu ceva neconfirmat ca Mititelu ar fi extraterestru …
Pierdeai pariul, Adi… Ala cu 3-4 ghemuri… Cinste americanului, lacrimi pentru francez, care, dupa parerea mea, a fost mai bun. Daca se poate spune asa ceva dupa un asemenea meci. Colosal… Fara cuvinte…
Super, si superb articol!
Mai ramanea HM sa ajunga acolo!
Superba lupta, care a avut totusi un sfarsit.
11 ore si 5 minute de joc!
Evident, nimeni nu-si va mai aminti numele invingatorului,
peste un an, dar, ce mai conteaza??!!
Din nou, super articol, imi aminteste de
miutzele ce le incingeam in copilarie, in fatza blocuklui,
noaptea cadea, jucam la lumina felinarului, apoi,
nimeni nu voia sa plece acasa (in casa)!
Articol venit din rarunchi. (e de bine :) )
un meci absolut minunat si 2 jucatori pe care nu ii voi uita niciodata.
Mahut mai jucase si in calificari un meci pana la 24-22 cu Bogdanovic.
oricum, cei 2 merita respectati pt putere, vointa, taria de caracter si nobilitatea de a nu renunta niciun moment.
am putea sa consideram ca oricum cei doi nu prea aveau sanse sa mearga prea departe, deci puteau juca si pana la 100-100. dar daca era doi din top ten se schimba treaba, dozarea efortului intr-un turneu este esentiala.
impresia mea a fost ca, daca mai continuau 10 minute in a doua zi, batea francezul. in ultima zi americanul a luat mai multe mingi.
Scot din context – poate! – dar comentariul d-lui Georgescu suna adevarat:
„Altfel, nu trebuie sa ma iei atat de mult in serios :)”
Chiar credeti ca niciunui jucator – dintre cei doi – nu ii pasa daca va mai putea juca dupa aceea ?
http://www.nytimes.com/2010/06/26/sports/tennis/26tennis.html
Ori exista o tentatie pentru sporturile intre gladiatori ?
In alte domenii, se insista ca trebuie sa existe „exit strategy” – sportul nu merita ?
Multumesc.
E.T.
Interesant este ca Isner nu s-a plans nicio secunda in declaratiile sale. Doar autorul articolului o face. Isner a dat interviuri, si-a trait momentul de glorie, apoi a continuat sa joace. Nicio secunda nu s-a plans. E un tip admirabil.
A jucat apoi cu un alt sportiv care trecuse mai departe tot in cinci seturi, cu 16-14 in decisiv.
In fond, de Isner si de nimeni altcineva depindea sa treaca de Mahut in 18 sau in 118 seturi. Chiar credeti ca ar fi preferat sa ramana un tenisman oarecare ajuns odihnit in turul urmator la Wimbledon sau sa-si faca acea „rock star entrance” in istoria tenisului? Eu cred ca nu a urmarit asta in niciun fel, dar dintre cele doua variante a iesit mai bine cu „meciul maraton”.
Aveti, desigur, o propunere pentru „exit strategy” in acest caz. Autorul articolului o ocoleste, dar dumneavoastra sunt sigur ca aveti o propunere viabila. Sa presupunem ca sunteti omul care ia deciziile in cadrul turneului de la Wimbledon. Cum ati fi procedat?
Eu ma gandeam la stramutarea sistemului loviturilor de la 11 metri in tenis. De pilda, unul serveste de 5 ori, celalalt de 5 ori, apoi se numara asii. Sau, de ce nu? As fi prelungit turneul, pana cand finala de la Wimbledon s-ar fi suprapus cu finala urmatorului turneu de Mare Slem. Poate, cine stie?, ar fi jucat toti cei patru finalisti un meci de dublu.
Dumneavoastra ce spuneti?
Multumesc.