Ceaţa

Ultimele partide din Liga 1 au arătat că e nemaipomenit să nu vezi mingea şi jucătorii. Chiar aş propune ca la meciurile pe zăpadă să se folosească o minge complet albă şi ca la toate transmisiunile TV să se filmeze neclar în mod voit.

Cînd este ceaţă şi se filmează de sus, e ca şi cum ai privi cu ochii mijiţi un tablou de neînţeles reprezentînd un punct şi cîteva linii, intitulat „Natură moartă în mişcare”. Prin acest amestec de impresionism şi arta nonfigurativă nimicul capătă noi valenţe. Devine un fel de act creator, ca în emisiunile lui Magdin, cînd peste formaţie năvăleau trîmbe de fum, iar cameramanul apropia şi depărta rapid imaginea, creînd senzaţia de iureş artistic nedomolit. Vă spun sincer, în acele lăptoase cadre generale de la Dinamo – FC Argeş şi Steaua – Urziceni imaginaţia mea a desluşit preluări precise, voleuri fenomenale, foarfeci incredibile şi goluri de generic, din păcate inutilizabile.

Nici filmarea de la nivelul gazonului nu e rea, întrucît ne aduce mai aproape de fotbalişti şi de arta absconsă a acestora. E ca la o piesă de teatru în care actorii joacă printre spectatori şi se confundă cu aceştia sau ca la o filmare cu camera ascunsă, cînd realizăm adevăratul potenţial al subiecţilor.

Schimbarea frecventă a unghiurilor de filmare – cînd de aici, cînd de dincolo – redă adevărata faţă a fotbalului românesc: o strălucită combinaţie între „Raţele şi vînătorii”, „Ţară, ţară, vrem ostaşi!” şi „Măgăruşul”.

Luaţi, de pildă, golul Stelei cu Unirea Urziceni. În condiţii normale de vizibilitate, ar fi fost doar o deviere norocoasă. Aşa, sub mantia protectoare a ceţii, a devenit un golazo născut dintr-o schemă îndelung exersată, prin îngemănarea şutului către fanion cu devierea inspirată a rinichiului.

Ştirile pe scurt

  1. Pentru a întrerupe seria de 45 de partide fără victorie pentru Steaua, Dorinel Munteanu şi-a organizat meciul de retragere, încheiat nedecis.  Antrenorul stelist nu s-a putut introduce pe teren, deoarece nu figura pe lista primită de la patron.

  2. Astăzi, prima promoţie a absolvit cursul fulgerător de limbă română susţinut de reputatul filolog Jean Vlădoiu. Proaspeţii licenţiaţi au declarat într-o română fluentă: „Au!”.

  3. În seara aceasta, la „Dezastre în aer”, cazul avionului reparat în zbor de către un pasager, care a îndreptat cu ranga una dintre aripi.

  4. Gazeta Sporturilor va lansa un DVD cuprinzînd cele mai frumoase faze din cariera de antrenor a lui Gică Hagi. DVD-ul va fi însoţit şi de ziar.

  5. Urmînd exemplul lui Cornel Dinu, recent declarat Cetăţean de Onoare al oraşului Kosice, Vasile Turcu şi-a lansat ieri, la tîrgul de carte Gaudeamus, operele complete. Volumul cuprinde 48 de pagini cu bastonaşe. După festivitate, romancierul a bifat nenumărate autografe.

  6. George Copos a luat prima măsură pentru ieşirea din criza în care se zbate clubul din Giuleşti: desfiinţarea automatului de cafea la care fotbaliştii îşi cheltuiau rapid primele de joc.

  7. Clubul Steaua anunţă înfiinţarea unui departament modern de scouting. „S-a terminat cu urmărirea jucătorilor pe youtube şi cu transferurile făcute prin Messenger. Am văzut deja nişte atacanţi excepţionali pe un CD şi încercăm să-i aducem la Steaua”, a declarat preşedintele Argăseală. Compania care produce „FIFA 2009” a dezminţit însă informaţia, precizînd că imaginile din joc sînt cu titlu de prezentare.

Lecţia de enervare

Traseul Stelei în Liga Campionilor seamănă cu circuitul feroviar de teste inaugurat ieri lîngă oraşul natal al lui Bănel Nicoliţă. O locomotivă fabricată în 1977 la Electroputere, dar „vitaminizată” corespunzător, trage un vagon cu 200 de kilometri pe oră, într-o epocă în care TGV-ul franţuzesc a ajuns la 575 kilometri pe oră. Zburătăceala noastră prin Liga Campionilor durează puţin, nu duce nicăieri şi e cu titlu de prezentare.

Cînd naţionala noastră a fost egalată de selecţionata cocoşului galic, după ce a condus-o cu 2-0, Victor Piţurcă ne-a oferit o explicaţie: „Francezii s-au enervat”. Văzînd cele patru partide din Champions League ale echipelor româneşti cu formaţii franţuzeşti, am senzaţia că, de fapt, ei sînt mereu nervoşi. Noi nu. Cînd primim gol, cădem psihic. Cînd avem 2-0, cădem psihic. Cînd nu cădem psihic, o facem din punct de vedere fizic.

După mine, Dorinel Munteanu a făcut tot ce depindea de el. A înţeles că pentru a sabota maşina de fotbal a francezilor e necesar să taie răul de la rădăcină şi că acei „3” din 4-2-3-1 trebuie să participe activ la pressing. A mers pe mîna lui Tiago în locul unui Lovin destul de eficient în faza defensivă, dar lipsit de clarviziune în lansarea atacului. L-a titularizat pe Kapetanos, o variantă mai bună decât Arthuro. Totuşi, magneţeii şi săgeţile lui Vochin nu pot oferi decît o parte din răspuns.

Iată o altă diferenţă. Cum au reacţionat lyonezii după ce-au luat gol chiar înainte de pauză în Ghencea? Au marcat trei în repriza secundă. Cum au reacţionat steliştii pe Stade Gerland? Au mai luat unul. Întrebarea este: OK, nu putem atinge nici jumătate din viteza TGV-ului, dar suntem capabili să construim în câţiva ani o reţea de cale ferată şi trenuri care să prindă măcar 100 pe oră? Şi, mai ales, există un psiholog care să ne poate învăţa cum să ne enervăm ştiinţific, astfel încît să luăm fie şi un punct din douăsprezece?

Efectele crizei în sport

În fotbalul românesc, criza financiară se anunţă atît de dură, încît LPF a hotărît ca învingătoarele să fie stabilite prin dat cu banul: cine va da mai bine cu banul va cîştiga. Deaconu nu va mai preda observatorului de meci brichetele, ci le va folosi.

George Copos va anunţa noile prime la victorie ale rapidiştilor. Pentru meciul cu ultima clasată, Gloria Buzău, acestea vor fi zero, urmînd ca la celelalte partide, în funcţie de valoarea adversarilor, ele să fie dublate sau chiar triplate.

În celelalte sporturi, materialele de concurs se vor scumpi mult, fapt ce va reclama economii severe. De pildă, la haltere se vor pune jumătate dintre greutăţi, iar bara va fi ridicată cu o singură mînă. Doi atleţi vor sări concomitent cu aceeaşi prăjină. La sărituri în apă, bazinul va fi umplut după posibilităţi, în timp ce sportivii vor primi paraşute.

Urmează şi drastice reduceri de personal. În Formula 1, piloţii vor schimba roţile şi vor alimenta singuri. Copiii de mingi vor dispărea din tenis, iar partidele se vor întrerupe pînă cînd arbitrii şi publicul vor reuşi să găsească mingea. Pentru a limita cheltuielile de logistică şi transport, Turul Franţei va străbate anul acesta numai Principatul Monaco. Din cauza devalorizării, denumirea de Euro 2012 se va schimba în Yen 2012 şi boxerii îşi vor scrie pe spatele gol numele băncilor la care au credite.

La posturile de sport nu veţi mai auzi „îl avem la telefon pe …”, ci „vorbim pe mess cu …”, şi numai chat-ul se va afla pe ecran. Pentru a creşte audienţa în timpul curselor de F1, conducerea TVR a anunţat că Michi Alexandrescu va asigura traducerea pentru persoanele cu deficienţe de auz, în colţul din dreapta jos al ecranului.

P.S. Articolul este partea a doua a unui alt text pe aceeaşi temă, publicat în EvZ, pe care îl puteţi citi aici.


Cel singur

Cînd a intrat în casă şi s-a uitat în oglindă, nu strălucirea centurii i-a atras privirea, ci propria faţă tumefiată şi poate că în acele secunde s-a simţit mai aproape de pumnii adversarului decît de orice compatriot. În jurul lui tăcerea urla prin mii de voci imnul naţional al celor singuri şi uitaţi de ţară. Poate doar led-ul televizorului să fi înţepat semiîntunericul, oferind iluzia unei prezenţe.

De cealaltă parte a oceanului, în România, televizoarele erau de mult deschise. Curgeau în gol emisiuni matinale şi reluări de talk-show-uri, faze de fotbal şi promo-uri se roteau la nesfîrşit, iar gospodinele lăudau proprietăţile vreunui detergent.

Meciul lui Bute nu s-a transmis. S-a terminat iarăşi înainte de primul gong, în boxul contabililor cu umbra unor cifre. Pe firul care ne leagă de campion sînt doar vorbe puse la uscat. El e o absenţă sacră, un ambasador renegat, lăsat să se consume undeva departe. Pe vremuri ciuleam seara urechile la Europa Liberă, iar peste cîteva ore ne ungeam principiile pentru a le aşeza cuminţi în rastel. Astăzi, iată-ne din nou ascultînd fapte la radio şi privind vorbe la televizor. De Bute nu ne desparte o întindere de apă, ci un ocean de indiferenţă şi de calcule, căci presa noastră sportivă are prea mulţi manageri şi prea puţini ziarişti. Iar la anchetele de sfîrşit de an, premiantul se va alege din nou între Mutu şi Chivu, pentru că un instrument de măsură decalibrat nu poate oferi cu multă precizie decît erori capitale.

La începutul lui noiembrie, Lucian Bute se va întoarce în ţară şi telefonul îi va învia din morţi. Toţi vor dori să aibă un campion mondial în studio. Bikinii starletelor şi costumele investitorilor vor coborî temporar de pe catarg, pentru ca, timp de cîteva minute, să ne îmbăiem în strălucirea centurii de campion mondial. Iar dacă nici omul, nici centura nu vor veni, ne vom mulţumi cu aurul ce se topeşte pe un şemineu şi cu multe vorbe, atît de ieftine, încît nu costă nimic.

În noroi

Generaţia de Aur se perindă prin Palatul de Aur. Foşti mari jucători iau cîte o porţie de Steaua, sperînd că vor regăsi gustul tinereţii, apoi li se acreşte rapid. Gheorghe Hagi, Adrian Ilie, Marius Lăcătuş au căzut pe rînd pradă acestui şantaj sentimental. Nu-şi dă nici unul seama că la Steaua sînt asemenea confecţiilor: simple articole de acoperire, trecute în timp la reduceri, apoi alungate din raft pentru a se face loc noii colecţii de toamnă-iarnă?

A venit sezonul ploios şi Steaua a primit o altă manta de vreme rea. Reintrăm în normalul descris de o teribilă anomalie: cum e posibil să existe o clauză de exclusivitate a antrenorului în alcătuirea echipei? E ca şi cum un dirijor ar semna un document prin care să se asigure că toţi instrumentiştii vor lua aminte la mişcarea braţelor sale şi că nimeni nu va tuşi cu subînţeles din lojă.

Ce ironie! În acelaşi timp, calul troian al Stelei se laudă că a distrus Rapidul şi Dinamo, prin plantarea a cîte unui seamăn, adăugînd că îi e mai greu să se bage la CFR Cluj, pentru că „acolo sînt băieţi deştepţi”. Nici nu mai contează dacă declaraţia reprezintă adevărul sau nu. Ea descrie un mod de gîndire şi de acţiune, prin care e suficient să apeşi capul vecinilor ca să te salţi din mocirlă. E victoria de etapă a mediocrităţii: să-i poţi coborî pe cei din imediata ta apropiere pentru a respira cîteva secunde în plus. Măcar pînă trece camionul numit Liga Campionilor, care-i împinge pe toţi la fund şi egalizează stratul gros de noroi de deasupra ţestelor.

Aceasta e şansa clujenilor: să rămînă departe de această lume mică, scufundată în noroi.