Postul TV de pe lângă LPF

Un loc în care să se strângă zaţul fotbalului românesc? Glumiţi? E o idee minunată!

Oţelul este a treia campioană la rând, după CFR Cluj şi Unirea Urziceni, care nu e condusă de către oameni excesiv de guralivi. Să lăsăm, pentru moment, greşelile de arbitraj şi afacerile tenebroase de culise. De ce se întâmplă astfel? Una din explicaţii, deşi nu cea mai importantă, ar fi următoarea: principalul ţel al gălăgioşilor nu este performanţa, plasată cel mult în planul secundar, ci afirmarea propriei existenţe prin televizor. E ca şi cum, la Animal Planet, emisiunile ar fi despre puricii de pe spinarea leului.

În urma acestui rapt continuu, multe echipe se transformă nemeritat în nişte întreţinute de lux, iar palmaresul devine o condicuţă în care fiecare conducător îşi consemnează firavele spârcâieli. Ce este Universitatea Craiova pentru infimul ei patron? Cocă lipită de degete, din care poate face colaci de pomană prin orice subsol de clasament. Steaua? O stafie întinsă în faţa căminului aurit, ca un covor din blană de leopard. În Timişoara, spiritul echipei e ţinut pe umeri de către suporteri, dar lestul celui cocoţat apasă greu pe sufletul fiecărui iubitor de Poli. Şi tot aşa.

Un real progres pentru fotbalul românesc ar fi ca patronii, nu jucătorii, să fie cei împrumutaţi peste hotare. În afara ritualului de înfrăţire prin transfuzie, există multe lucruri pe care vechilii fotbalului românesc l-ar putea învăţa, de la conducerea lui Real Madrid, de exemplu. De fapt, cam totul. De aceea, ideea ca Liga Profesionistă de Fotbal să-şi întemeieze un post TV, iar acolo şi numai acolo să apară patronii echipelor, este o idee minunată. Ar fi un fel de o arcă a tuturor vieţuitoarelor fără pedigri fotbalistic, aruncate în largul grilei să-şi rezolve micile necesităţi, un circ care să reunească multe dintre ciudăţeniile lăsate de Dumnezeu în acest colţ de lume.

I-aş zice, în dulcele şi cursivul grai românesc şi cu acea originalitate specifică oamenilor luminaţi, LPFTV. Parcă aud clipurile de autopromovare: „La ora 09:00, Dumitru Dragomir se bărbiereşte pe obrazul drept. Urmăreşte-l doar laaa … lepefeteveeeeehhh! (cu pronunţia aceea de announcer, care geme către sfârşit, dându-ţi senzaţia că tocmai a fost lovit în bărbăţie). La 12:00, începe ceremonia servirii brânzei la Palat! Exclusiv laaa … lepefeteveeehh!”.

De aceea, lansez o idee pentru realizatorii de emisiuni cu tentă sportivă: poate încercaţi să-l prindeţi la telefon pe Lakshmi Mittal, preşedintele ArcelorMittal. Prefer să ascult robotul telefonic al secretarei domnului în cauză decât pe vorbăreţii autohtoni. Şi sunt sigur că ar spune lucruri mai interesante.

P.S. Dragi prieteni, sâmbătă, 28 mai, ora 15:00, vă invit la lansarea cărţii mele, intitulată “Câteva sfârşituri de lume”. Festivitatea va avea loc la standul Editurii Humanitas de la Bookfest. Vă aştept!

„Câteva sfârşituri de lume”, o carte de Adrian Georgescu

Alte ştiri dintr-un fotbal mic

* „Am auzit că în timpul meciurilor Real – Barcelona, pe Santiago Bernabeu s-a scandat continuu Hala Madrid!”, a declarat Mircea Rădulescu. „Am vorbit cu domnul Halagian, care s-a declarat deschis oricărei oferte”, a continuat directorul Şcolii de Antrenori.

* Adrian Mititelu a evitat să plătească timp de luni de zile factura la curent electric pentru stadionul din Bănie din două motive. Primul: este om de afaceri şi gândeşte în perspectiva noului sezon, când îl va ajuta soarele amiezii. Al doilea: graţie ochelarilor cu lentilă opacă, oricum nu ar sesiza dacă s-ar lua curentul.

* După îndelungi negocieri, Olăroiu a acceptat să antreneze Steaua, prin SMS, în repriza a doua a meciului cu CFR Cluj din ultima etapă, cu drept de prelungire până în minutul 90+4.

* Faptul că lucrările la National Arena sunt în întârziere nu pune în mare pericol disputarea meciului amical dintre selecţionatele României şi Argentinei. Careul alb-celeştilor din prima repriză poate fi gazonat şi atunci.

* În privinţa aceluiaşi meci, Răzvan Lucescu a declarat că se teme foarte tare de un singur lucru: ca Messi să nu-l marcheze prea strâns pe Florescu – singurul „tricolor” netransferabil, pentru că nu are de unde să se transfere -, împiedicându-l să-şi facă jocul fără minge care l-a consacrat.

* Pentru prima oară în ultimii trei ani, Steaua n-a tras nici măcar un singur şut pe poartă în timpul unui meci. Conducerea clubului a hotărât astfel ca în sezonul următor să investească nu în cumpărarea de jucători, ci în achiziţionarea de ghiduri Michelin şi de sisteme GPS.

* Noi schimbări în structura de conducere a lui Dinamo. După repetarea analizelor privind nivelul mercurului în sânge, Cristi Borcea a renunţat şi la poziţia de termometru.

* Secretul cel mai bine păzit al fotbalului românesc nu e ce se află în mintea lui Gigi Becali, ci faptul că Deac este agent secret. El a fost racolat de gruparea „Bărbaţi în şorturi”, un serviciu atât de secret, încât nici membrii lui nu ştiu prea bine că sunt spioni. Misiunea sa la Schalke este de a strânge cât mai multe date şi informaţii legate de fotbalul german. Până acum, Deac a reuşit să recolteze 714 mostre diferite de vopsea de pe băncile rezervelor, să se infiltreze în două rânduri pe gazon şi să facă astfel încât să-i fie prezentat lui Raul.

Judd Trump

Nu întâmplător, snookerul s-a născut din spleen-ul ofiţerilor britanici care, între două asalturi, se plictiseau demn într-o cârciumă. E geometric, minimal, ţeapăn şi mlădiu deopotrivă, imprevizibil şi letargic în acelaşi timp, de un cinism uneori înduioşător. Doi mici Dumnezei îşi dispută un microcosmos, căci unde se crede omul mai puternic decât în spatele unei puşti ori în faţa unui pahar?

Şi iată: Ronnie O’Sullivan pare a avea mereu arsuri stomacale, zici că îşi dă şi vârful tacului cu Dicarbocalm. De câţiva ani, Stephen Hendry se întoarce la masă ca şi cum chelnerul tocmai l-ar fi anunţat că s-a terminat provizia de Château Lafite. Faţa lui zice: „Trebuie să merg mai departe, deşi nu prea mai are haz”. Steve Davis are chip de socru mare şi Dennis Taylor de socru mic – unul puţin „ciupit”, care şi-a aşezat ochelarii invers -, oameni care au scăpat de responsabilităţi şi se distrează. Evident, în această comparaţie bahică, Jimmy White, cu figura sa stoichiţiană, e cel mai autentic om de pe Pământ.

În Olimpul de deasupra postavului verde, chipurile sunt hărţile unor frământări din adânc. Aici, cu cât vrei să ascunzi, cu atât mai mult dezvălui. După călătoria prin straturile fiinţei, în care emoţiile sunt filtrate corespunzător, oftatul sau clipitul par nişte melodrame indiene jucate, cântate şi dansate dintr-un singur muşchi. Snookerul se joacă între vulcani înăbuşiţi, îmbrăcaţi în veste şi cămăşi.

Şi vine acest Judd Trump, 21 de ani, un ciufulit din Bristol cu nume de pistolar care trage de la şold! Ţintirea aproape eternă de lunetist îi e străină, la fel şi aerul important-demiurgic în care jucătorii îşi învăluie de obicei genezele. Îl vezi ridicându-se de pe scaun şi pornind către masă, ca unul ce are de făcut un lucru banal, cum ar fi să mute un bibelou. Tăria – dar şi slăbiciunea lui – aici se află: în propria devoalare. Operează omul compus din bile cu incizii rapide, de parcă nu i-ar păsa. Snooker-ul este mai mult o naraţiune care îţi însoţeşte ziua, cu clinchet de bile şi comentariul – excelent – al domnilor Bontea şi Ancuţa, un sport nemaipomenit pentru TV deoarece te lasă să gravitezi în voie în jurul ecranului. Ei bine, acest Judd Trump nu-ţi dă voie să pleci. Este volatil, spectaculos şi expresiv, poate lovi alba la Galaţi şi să nimerească – deloc orbeşte – Brăila, apoi, la lovitura următoare, când ursitoarele bune îşi fac unghiile, buzunarul să-i scuipe bila în ochi.

Are tot viitorul în faţă sau ceea ce artiştii, tinerii şi cuceritorii numesc viitor: ceva care nu prea contează.

Dansul somnambulilor

Am văzut meciuri de “x şi 0” mai palpitante decât acest Steaua – Dinamo.

Derby de România? El clasico autohton? Nu, „El Apático”. Mai degrabă ai asculta orice discurs al lui Ion Iliescu sau ai urmări doi gândăcei ochiul-boului mergând încârligaţi pe pavaj, o bunicuţă croşetând, programul de clătire al unei maşini de spălat. Nici măcar îmbrâncelile dintre jucători după un fault mai viguros nu mai au consistenţă. Parcă ar încerca să se invite la dans, căci mai mult se mângâie. Păi, când se ciocneau Hagi şi Mihăescu pe la sfârşitul anilor ’80, te aşteptai să zboare o gambă, o mandibulă ori măcar câţiva dinţi.

Poate, la următoarele dansuri ale somnambulilor pe care continuăm să le numim „derby-uri de tradiţie”, dacă timp de o oră nu se întâmplă nimic, ar fi mai bine să joace echipele suporterilor. Măcar oamenii ăştia mai fac ceva. De fapt, aruncarea de tiribombe peste gard, către galerie, este şi un caz de pasare a răspunderii. „Băieţi, încercaţi voi una-alta, că pe noi reţeta de drob cu Diazepam ne-a cam turtit”. Ar fi trebuit ca fotbaliştii să aprindă fumigenele, apoi să şi le introducă în şorturi, ca stimulente de efort.

Bănuiesc că Moţi e păstrat în echipă pentru a-l ţine mereu concentrat pe propriul portar, altfel este o stalagmită cu crampoane. Bordeanu îşi parcurge banda ca troleibuzul, iar când troleele sar, aşteaptă să-l depaneze Andone. Urmărind inadaptarea consecventă a lui Liviu Ganea, te gândeşti că e cam „Leave you” Ganea.

Da, Steaua a fost mai activă, dar în stilul unei persoane care are urgentă nevoie la toaletă. Echipa tropăie şi se agită pe terenul de joc, apoi, după binemeritata uşurare din pauză, se potoleşte. După ce ia gol, starea febrilă reapare, însoţită de şuturi necontrolate. Din 21 de emisii de minge către poartă, steliştii au nimerit ţinta de numai trei ori! Dintre acestea, două au fost multlăudatele şuturi ale lui Tănase, în care balonul parcă se dezumflă de cum pătrunde în spaţiul aerian al careului mic.

Steliştii au avut şase ocazii mari. La ultima, de pildă, Onofraş a întins nu piciorul către minge, ci acea bucată de carton care păstrează rigiditatea cizmei în cutie. Nu-i poţi spune însă „situaţie clară de gol” unei faze în care Bănel rămâne singur cu portarul, decât dacă acesta îi e coechipier. În cele mai multe dintre cazuri, e „o situaţie clară de râs”.

Cât despre Surdu, când alergi ca un căţel după fluturi, iar un ins ceva mai înalt decât steguleţul din colţul terenului înscrie cu capul de lângă tine, ar trebui să te întrebi dacă nu cumva te cheamă Absurdu.

Senna

Sunt ani mulţi de-atunci, totuşi oamenii ţin minte perfect ce făceau în acea după amiază. Nu veţi găsi un singur fan al Formulei 1 pentru care lumea să nu se fi rupt în două pe 1 mai 1994, ca la o răstignire, împărţind totul într-un “înainte” şi un “după”.

Fără a avea un moment patetic, documentarul regizorului Asif Kapadia, intitulat “Senna”, emoţionează profund. Deşi unele secvenţe magice lipsesc (urmărirea cu Mansell din 1992, de la Monaco, victoria de la Donington Park din 1993), există secvenţe aproape necunoscute publicului. Veţi fi impresionaţi de tristeţea lui Ron Dennis, de faptul că pentru Prost lupta cu Senna, după două decenii, e încă vie, de trăirile unor jurnalişti care l-au cunoscut. Continue reading →

Ştiri dintr-un fotbal mic

– varianta neprescurtată ;) –

* Lista accidentărilor din tabăra Stelei se extinde în afara lotului. Din cauza poziţiei în care a stat în ultimele luni, Mihai Stoica este suspect de platfus la genunchi.

* „Cred că a fost doar o cădere de lucşi”, a declarat supervizorul partidei Rapid – Craiova, Vali Alexandru, după ce nocturna s-a stins pentru câteva secunde. Formularea, care ar putea da naştere unei teorii revoluţionare despre lumină, se explică astfel: când au căzut lucşii, George Copos s-a repezit să-i strângă.

* Etapa aceasta se joacă marţi, miercuri şi joi pentru ca fotbaliştii noştri să nu se dezobişnuiască total de programul cupelor europene. LPF studiază chiar ideea organizării unor excursii cu autocarul la partidele echipelor din ţările vecine.

* UEFA a cerut FRF să se asigure că la meciurile oficiale susţinute de naţionala României nu vor mai intra pe teren spectatori costumaţi în fotbalişti.

* Pentru a se umple tribunele, meciurile de acasă ale tricolorilor vor fi programate în curând în deschiderea concertelor rock. Dacă nici aşa nu se rezolvă problema, jucătorii ar trebui să închirieze noul Stadion Naţional, ca pe terenurile de iarbă sintetică.

* Adrian Mititelu … . Orice aş scrie după asta, aş strica poanta.

* „Azi, cu Gazeta, ai Biblia ilustrată pentru copii, volumul 3”. Dedesubt, detalii foto despre păcatul originar: „Alice Iotta, super senzuală de ziua ei într-o aniversare nud”. Cum să nu fie Kemy curios?

* „Pentru a atrage din nou spectatorii, dinamoviştii vor împărţi bilete în şcoli şi în licee”, scrie Gazeta. Cu Unirea, Dinamo a jucat într-o formulă schimbată şi tot în faţa unui stadion gol pentru că jumătate dintre componenţii lotului s-au pierdut încercând să identifice obiectivele.

* Interesul în jurul licitaţiei pentru drepturile de televizare din Liga 1 este atât de mare, încât YouTube ar putea câştiga restul opţiunilor fără să participe. LPF va pune însă condiţii dure: partidele să fie filmate cu câte două telefoane mobile, iar mâinile cameramanilor să nu tremure.

* În ultima instanţă, se vor vinde drepturile de transmisie pentru telefonia fixă, abonatul urmând să-i aleagă din taste pe cei pe care doreşte să-i audă înjurându-se. „Pentru Adrian Porumboiu, apăsaţi tasta 1. Pentru Marian Iancu, tasta 2. Pentru Gigi Becali, tasta cu steluţa. … Pentru Silviu Samuilă, închideţi telefonul”.